Eu: stam aici de cateva ore, de ce nu ne spun ceva?
Perrie: poate nici ei nu stiu inca...
Imi vine sa ma dau cu capul de pereti. Vreau sa stiu odata ce s-a intamplat cu Blythe, si de ce a lesinat, dintr-o data.
Doctorul: am vesti in legatura cu starea domnisoarei Blythe.
Aleluia!
Eu: da, spuneti.
Doctorul: se pare ca are anemie destul de grava. Este dezhidratata. Corpul ei are nevoie de mai multe alimente.
Eu: noi am incercat o facem sa manance mai mult, dar nu ne prea asculta.
Doctorul: trebuie sa o faceti sa va asculte. Altfel o sa ne tot vedem cu ea pe aici.
Eu: o sa incercam.
Doctorul: situatia ei chiar nu e de gluma, si v-as ruga sa o luati ca atare.
Eu: am inteles.
Dotorul: o cunosc pe Blythe de cand era mica, si chiar vreau sa duca o viata ferita de probleme. Imi garantati ca puteti sa faceti chestia asta?
Eu: va promitem ca o sa o facem bine.
Harry: nu este prima data cand a venit la acest spital, nu?
Doctorul: pot doar sa va spun ca e prima data cand a venit si nu a fost ceva grav.
Zayn: ne puteti detalia, va rog?
Doctorul: eu nu va pot spune prea multe. Blythe trebuie sa fie cea care sa va povesteasca de trecutul ei.
Zayn: am inteles.
Eu: in alta ordine de idei, Blythe s-a trezit?
Doctorul: da, sa va conduc inspre salonul ei.
Eu: in timp ce mergeam dupa el cat timp o sa o tineti?
Doctorul: doar cat sa ii scriu o reteta de cateva vitamine pe care ar trebui sa le ia.
Eu: am inteles.
Doctorul: in acest salon este domnisoara Blythe.
Eu: multumim!
Doctorul nu a mai zis nimic, doar a plecat.
*Blythe's pov*
Ma doare capul.
Ma simt de parca m-as fi dat cu capul de toti peretii din acest salon.... Stai! Salon?!
Cum am ajuns eu aici? Deja-vu...
Imi aminesc doar ca eram in bucatarie, nimic mai mult.
M-am ridicat in capul oaselor, destul de greu ce-i drept.
Eram slabita, si nu intelegeam de ce. Chiar nu am mai avut probleme de genul pana acum. De obicei starea asta era cauzata de diferite persoane.
Nu venea asa pur si simplu.
Un ciocanit in usa m-a facut sa indrept atentia inspre usa.
In urnatoarele secunde aceasta s-a deschis, iar pe ea a intrat toata gasca.
Ma priveau destul de ingrijorati.
Euin schimb ma sinteam prea slabita ca sa pot reaction cumva.
Louis: cum esti?
Eu: nu prea bine.
Louis: doctorul a spus ca ai lesinat din cauza ca nu mananci. Corpul tau are nevoie de alimentatie.
Eu: aha.
Louis: deci de acum, vei incepe sa mananci mai mult domnisoara.
Eu: cum zici tu.
Stiam ca nu are nici un rost sa ma lupt cu el. El va insita, si dupa cum pare, nu cred ca va renunta prea curand.
M-am intins inapoi pe spate deoarece simteam cum ametesc.
Eu: cand pot pleca de aici?
Liam: imediat dupa ce doctorul vine cu reteta ta.
Eu: reteta? Pentru ce?
Liam: nide vitamine pe care trebuie sa le iei.
M-am conformat, stiam ca nu o sa scap fara sa iau acele vitamine.
Doctorul: intrand in camera am pregatit lista de pastile pe care trebuie sa le iei domnisoara uitandu-se la mine.
Voiam sa ii zic ca nu era nevoie, dar i-a si dat acea foaie lui Louis. Care a inceput sa o examineze.
Doctorul: cum te simti?
Eu: slabita.
Doctorul: asa patesti daca nu mamanci.
Eu: dar nu pot manca mai mult.
Doctorul: nici sa nu aud, iti aduci aminte de ce am discutat noi luna trecuta?
Eu: da dandu-mi ochii peste cap, trebuie sa am mai multa grija de mine.
Doctorul: pai si?
Nu i-am raspuns in schimb, ci doar am dat din umeri.
Doctorul: off, ce ma fa eu cu tine?
Iar am dat din umeri.
Doctorul: piciorul cum iti e?
Eu: tot la fel.
Doctorul: sper ca te dai cu cremele pe care ti le-am dat.
Eu: da. Stati linistit. Ma dau cu ele.
Doctorul: pai cred ca poti sa pleci. Doar daca imi promiti ca o sa aigrija de tine.
Eu: o sa incerc.
Doctorul in schimb nu mi-a mai raspuns, ci doar a iesit din salon.
Louis: l-ai auzit, hai sa mergem.
M-am dat jos din pat greu. Ma simteam putin ametita, dar nu aveam de gand sa le spun asta.
Niall: te descurci?
Eu: da
Am mers usor pana la iesirea din spital.
Cand am ajuns langa usa transparenta am putut vedea o gramada de oameni, si de blituri. Toate indreptatr inspre usa.
De cum am deschis usa, a inceput calvarul.
Noroc ca era un bodyguard acolo care reusea sa ii tina departe de baieti.
Tot ce auzeam in acele meomente erau tipete din partea fanilor, si multe intrebari din partea paparazzilor.
Si majoritatea erau despre mine. "Cine sunt"; "Cum ii cunosc pe baieti"; "Ce legaturi am eu cu ei", si o gramada de astfel de intrebari.
Baietii doar le-au ignorat si au continuat sa mearga cu mine inspre masina.
Eu tot tinpul am tinut capul in jos, si am continuat sa merg.
Nu voiam sa le fac probleme baietilor.
Toata agitatia asta nu ma facea de cat sa ma ameteasca si mai tare.
Dar asta patesti cand faci parte dintr-o trupa celebra.
Nu mai poti sa mergi nicaieri, pentru ca apar paparazzi...
M-am urcat in masina pe locul de langa sofer, iar atunci cand am inchis portiera, nu am facut nimic altceva decat sa ma rezem de aceasta.
Louis: esti bine?
Eu: nu.
Louis: o sa incerc sa fac sa ajungem repede acasa ca sa te pui in pat sa te odihnesti.
Era bun cu mine. Defapt, toti erau prea buni cu mine.
Nu merit asta.
Le dau numai batai de cap.
Mai bine adoptau pe cineva care era capabil sa ii iubeasca inapoi. Nu ca mine care nici nu stie ce inseamna sa iubesti pe cineva.
Nici nu am realizat cand ne-am pus in miscare. Stiu doar ca eram prea prinsa intre ganduri.
Cum sunt de obicei...
Elenour: ce dragut! Spune aceasta cand eram la semafor.
Din curiozitate, toti ne-am uitat in acea directie.
Un grup de tineri se pare ca a cumparat niste mancare pentru oamenii de pe strada.
Eu: de ar fi facut asta su cand eram eu pe strada mi-a scapat printre buze fara sa gandesc.
Realizasem numai dupa ce am inchis gura, ce tocmai am zis. Bine macar ca nu am spus-o prea tare.
Louis: ce ai zis?
Eu: nu conteaza.
Cred ca acei oameni fara adapost s-au bucurat enorm pentru cele primite.
Stiu eu cat ma bucuram cand imi dadea cineva cateva monede.
Apai ei care au primit mancare.
Cand stateam si eu pe strada am aflat multe lucruri de la ceilalti oameni fara casa.
Unii din ei au fost in armata, dar au fost dati afara, si li s-a luat tot din cauza unor neintelegeri.
Altii cersesc pentru a face un ban, pentru a se duce acasa cu o paine, pentru ca unii din ei au familii acasa. Care sunt intretinute doar din banii din cersit.
Cand ii auzi povestindu-si viata ti-ai dori imediat sa ii ajuti. Dar apoi realizezi ca nu prea ai cu ce. Pentru ca si tu esti in aceasi situatie. Cersesti pentru a putea face rost de putina mancare.
Aceasta experienta m-a maturizat. Chiar m-a facut sa realizez multe lucruri. Majoritatea oamenilor chiar sunt rai si nepasatori. Poti sa mori in fata lor ca nu le pasa.
Louis: am ajuns.
Am mers in camera mea cat de repede am putut.
Cum am intrat, nu am facut nimic altceva decat sa izbucnesc in plans.
Uneori imi urasc viata.
Mi-am sters cu mancea bluzei lacrimile care mi-au parasit ochii, dupa care am intrat direct in baie.
Stiam eu ca a fost un lucru bun faptul ca mi-am luat lama cu mine.
Am apasat lama pe incheietura mea si a inceput sa trag mici linii. Imediat incepand sangele meu sa iasa.
Aveam mana rosie, dar nu simteam durere. Ci din contra, ma simteam mai linistita.
Incepusem sa privesc cum sangele curgea usor usor pe mana mea, aterizand in ghiuveta.
Era o senzatie placuta. Aveam impresia ca in acele secunde nu voi pati nimic. Ca sunt in afara oricarui pericol.
Pacat insa, ca aceasta stare nu a durat permanent.
Mi-am spalat mana in cele din urma, apoi am curatat lama, si in cele din urma, am spalat ghiuveta. Aceasta revenind la albul ei imaculat.
Mi-am pus cele 2 bratari, la fiecare mana si am iesit din baie.
Exact la fix, deoarece in acele momente s-au auzit niste batai in usa.
M-am asigurat ca mainile mele arata normal, apoi am deschis usa.
In spatele ei era Louis.
Louis: am venit sa te chem la masa.
Eu: dar nu imi e foame.
Louis: doctorul tau a spus ca mananci prea putin, iar corpul tau are nevoie de alimente.
Eu: nu o sa renunti nu?
Louis: nu.
Eu: fie.
Am inchis usa, si l-am urmat pana in bucatarie.
Unde erau toti, se pare ca ma asteptau.
M-am indreptat inspre singurul loc liber, in capul mesei. In dreapta mea era Niall, iar in stanga Louis.
Mi-am pus mancare in farfurie, si am inceput usor sa mananc.
Dar dupa cateva inghitituri deja simteam ca o sa dau pe afara.
Eu: nu mai pot.
Niall: dar de abia te-ai atins de mancare.
Eu: dar chiar nu mai pot manca.
Louis: las-o, macar eu un inceput si asta.
Cat de repede am putut m-am facut nevazuta, directia fiind evidenta, camera mea...
Unde m-am pus direct sa dorm.
Ma simteam extenuata, cu toate ca nu facusem nimic in aceasta zi.
Maine aveam sa ma intalnesc iar cu psihologul.
Cu toate ca el nu va reusi sa ma faca bine. Nimeni nu va reusi sa faca acest lucru.
Sunt prea distrusa si sentimenta, dar ci fizic.
Doar ca ei nu inteleg asta, si continua sa stea cu impresia ca ma vor face sa fiu fericita.
Sa zambesc, dupa ce n-am zambit niciodata. Eu una nu cred ca e posibil asa ceva.
"M-am trezit intr-o padure. Ce cautam eu aici? Parca eram in casa baietilor care m-au adoptat.
M-am ridicat usor de pe iarba si am inceput sa inaintez. Nu stiu unde mergeam, dar ceva ma facea sa vreau sa merg drept in fata.
Era seara, de abia puteam distinge trunchiul copacilor. Sau crengile cazute pe jos.
De unele m-am chiar impiedicat si am cazut. Dar m-am ridicat si am continuat sa merg.
Speram ca pot gasi oarecum iesirea din aceasta padure infricosatoare.
Poate am avut dreptate cand am zis ca baietii o sa se dea batuti si o sa ma duca inapoi la orfelinat.
Dar se pare ca ei in schimb m-au lasat intr-o padure.
Sau poate am fost rapita de cel care a jurat sa se razbune pe mine. Doar pentru ca a fost bagat la inchisoare din cauza mea.
Am continuat sa merg drept in fata, avand grija in jurul meu.
Tot ce auzeam erau sunetele de greieri, respiratia mea, si uneori auzeam crengile cum trosneau dupa ce le calcam.
Ma uitam des in spate sa ma asigur ca nu ma urmareste nimeni.
Cu toate ca nu prea avea cine sa ma urmareasca.
Drept in fata am putut distinge 2 lumini albe.
Cred ca erau farurile unei masini.
Cu cat ma apropiam mai tare de acele lumini, cu atat aveam impresia ca cineva ma urmaream.
Auzeam pasi din spatele meu, dar cand ma intorceam, nu vedeam pe nimeni.
Parca drumul nu se mai termina.
Incepeam sa cred ca stau pe loc,
???: Blythe! Strigand
Recunosteam vocea. Era Louis!
Louis: Blythe unde esti?
Puteam distinge cateva figuri. Cred ca erau baietii, altcineva n-avea cine sa fie.
Am inceput sa fug si mai tare inspre ei.
Incercam sa nu ma mai uit in spate, desi stiam ca cineva chiar era pe urmele mele.
Incercam sa ii strig si eu pe ei. Sa fac cumva sa stie ca ma indreptam inspre ei.
Dar nu puteam. Parca nu aveam voce.
Cand sa ies in strada am fost prinsa de mana si intoarsa.
El era! Ii recunosteam chipul desi era intuneric.
El e cel de care imi e cel mai frica.
El e cel care mi-a facut cel mai mult rau. Si cel care mi-a jurat razbunare.
El: credeai ca scapi de mine? Incepand sa rada badjocotitor, asta nu se poate. Mereu o sa iti bantui visele. Pana te voi omori chiar eu cu mana mea si rade malefic.
Nu am apucat sa ma impotrivesc. Si-a scos mana de la spate unde se pare ca avea un cutit, si intr-o fractiune de secunda mi l-a bagat in piept."
M-am trezit toata transpirata si plansa.
Louis: esti bine?
M-am intors dintr-o data inspre el.
M-a speriat prezenta lui aici. Defapt erau toti.
Cea ce era si mai ciudat.
Erau toti in pijamale, si cu fete de adormiti. Dar pregatiti sa ia pe cineva la bataie.
Zayn avea in mana un feon.
Louis avea o bata in mana. Harry abordase o pozitie de karate, gata sa dea cuiva un pumn.
Liam avea o carte, care era destul de groasa, sa fiu sincera.
Iar Niall avea intr-o mana o tigaie, iar in gura avea o felie de pizza. El mananca la ora asta?!
Si pe cine crede el ca sperie? Sau de fapt, pe cine cred ei ca sperie.
Daca ar fi fost un adevarat hot la noi in casa, ar fi murit de ras. Dupa care si-ar fi continuat treaba.
Louis: Blythe, ma auzi?
Eu: a d-da.
Louis: esti bine? Ce ai visat?
Niall: ne-ai speriat pe toti spune dupe ce termina de mancat felia lui de pizza.
Eu: n-n-am visat n-nimic,. S-sunt bine.
Louis: sti ca nu te credem nu?
Eu: sunt bine, serios vorbesc.
Ma uitam cu o oarecare frica la ei. Amintintindu-mi cuvintele care imi rasunau incontinuu in cap. "O sa iti bantui visele pana te voi omori eu cu mana mea".
Voiam sa ma lase odata in pace.
Sa nu imi mai bantuie visele, amintirile.
Nu mai voiam nimic legat de el.
Louis: Blythe ce ai patit?
Eu: v-vreau sa fiu singura spun si fug in baie.
Imediat cum ajung incui usa cu cheia si ma las usor pe aceasta.
Toate amintirile cu el au revenit.
Clipele cand m-a adoptat si mi-a promis ca voi duce o viata normala. Dupa care m-a lasat o zi in pace, dupa am devenit sluga lui.
Dupa putin timp, hotarase sa ma duca la un bordel. Sa ma faca femeie usuratica. Cu care se culca toti.
A fost cat pe ce sa ii reuseasca. Doar ca a fost un control exact in acea zi. So asa am putut scapa.
Nu voi uita niciodata clipele de cosmar pe care le-am trait din cauza lui.
Imediat dupa ce am intrat in baie, au inceput si bataile in usa sa se auda.
Ma rugau sa le deschid, sa nu fac ceva prostesc.
Pentru un moment chiar mi-a trecut in minte sa inchei chiar eu aceasta suferinta.
M-am ridicat de pe gresie si m-am dus langa ghiuveta.
Cand sa ma intind dupa lama usa se deschide brusc.
Pe ea intrand Louis.
Louis: esti bine, m-ai speriat si ma ia in brate.
Plangeam si mai tare acum.
In cateva secunde am simtit mai multe maini pe spatele meu.
Louis: sa nu mai faci asta niciodata in viata ta!
In scurt timp am rupt imbratisarea.
Niall: vrei sa vorbesti cu noi despre ce s-a intamplat?
Eu: e-e prea greu.
Niall: ok, o sa ne spui cand vei putea.
Am intrat inapoi in camera.
Ma mai linistisem putin.
Dar continuam sa aud acele cuvinte.
Baietii au stat cu mine tot restul noptii, nu m-au lasat pana nu s-au asigurat ca sunt bine.