Totul era atat de frumos aici. Totul parea minunat, poate prea minunat.
Trebuie sa fie un scop pentru care fac toate astea.
Toti au un scop...
Toti ma folosesc, iar dupa ce se satura de mine ma arunca la cosul de gunoi ca pe o carpa...
M-am asezat in pat incercand sa adorm.Dar nu puteam.
Aveam o stare ciudata.
Toate aceste lucruri, nu sunt pentru mine... Eu nu le merit.
Stateam si priveam tavanul incercand sa deslusesc ce se intampla.
Dar usa s-a deschis atragandu-mi atentia. Si astfel, toate gandurile mele zburand.
Pe usa tocmai a intrat Niall cu un pahar de lapte.
Niall: hei, spune slab.
Eu: cu ce te pot ajuta?
Vad ca se apropie din ce in ce mai mult de mine, asa ca eu ma dau in spate.
Niall: doar ti-am adus un pahar de lapte cald. M-am gandit ca te poate ajuta. Nimic mai mult.
A asezat paharul cu lapte undeva ca sa imi fie la indemana, apoi s-a indepartat.
Eu: nu era nevoie.
Niall: ba da. Pe langa faptul ca nu ai mancat azi nimic, ai mai si vomitat. Tin sa cred ca organismul tau are nevoie de alimentatie.
Eu: dar, incerc sa protestez dar sunt oprita.
Niall: nici sa nu aud. Nu plec din camera pana nu te vad ca bei acel pahar de lapte.
Eu: fie.
M-am intins dupa pahar si am inceput sa beau din el.
Nu constatasem pana acum, dar chiar imi era putin foame.
Am baut cam 3 sferturi din lapte, mai mult chiar nu mai puteam.
Simteam ca daca mai beau putin, o sa vomit.
Niall: pe tot.
Eu: dar chiar nu mai pot.
Niall: fie. Dar doar de data asta.
Mi-am dat ochii peste cap la afirmatia lui.
Eu mi-am facut organismul sa reziste cu putina mancare. Si a durat mult timp. Nu o sa reuseasca ei in cateva zile sa mi-l faca normal.
Niall: mai bine?
Nu prea, adica mereu am avut o stare nasoala. Ba de durere de cap, de picioare, de spate, ba ameteli.
Niciodata nu s-a intamplat sa nu am nimic, si sa pot spune ca ma simt bine in acea zi.
Dar, evident, ei nu o sa stie lucrurile astea.
Eu: mai bine.
M-am intins in pat, si am simtit usor usor cum imi vine pofta de somn.
Laptele acela caldut chiar m-a ajutat, trebuie sa recunosc, dar nu ii voi spune asta.
Tot ce mi-am mai adus aminte din acea noapte a fost ca m-am trezit undeva pe la 2 dimineata, si auzeam zgomote din camera de langa.
Initial ma speriasem. Se auzea ca naiba.
Dar dupa mi-am dat seama ca erau strigate de satisfactie, de placere. Habar n-am cum sa va mai explic.
Le-am ignorat pe cat de mult posibil, si am adormit la loc.
Dimineata cand m-am trezit am avut un moment de amnezie.
Uitasem ca am fost adoptata, si ma intrebam unde naiba sunt.
Mi-am dat singura o palma mintala, si mi-am revenit.
M-am dat jos din pat si m-am dus inspre baie, care si ea, dupa cum cred ca am mai spus, era foarte mare, avea de toate. Sertarele erau si ele pline cu produse de care nu auzisem nici o data.
M-am pieptanat cum am putut, si mi-am prins parul in coada. Nu obisnuiesc sa fac fel de feluri de coafuri sofisticate.
Am cam 4 moduri in care imi prind parul. Coada de cal simpla, coc dezordonat, il las desprins sau il fac intr-o coada impletita.
Intr-un sertar deschis am putut observa o periuta de dinti care era inca in ambalaj, si o noua pasta de dinti. Dar eu le aveam deja pe ale mele. Asa ca m-am gandit ca nu are rost sa incep unele noi.
Oricum nu voi sta mult nici aici, deci...
Cand a venit vorba de schimbat, am stat putin sa ma decid cu ce ma pot imbraca. Aveam de ales intre 3 hanoracuri negre, cu gluga si fara fermoar, o bluza simpla, neagra, 2 perechi de blugi negri, si vreo 3-4 tricouri, tot negre.
Cam astea sunt toate hainele mele. Multe nu? Stiu.
M-am imbracat in cele din urma cu un hanorac negru.
Sincera sa fiu, ma simt mai bine in hanorac, decat intr-o bluza.
Mi-am schimbat si perechea de blugi, cu alta. Iar hainele pe care le-am purtat zilele acestea le-am bagat intr-un cos care am vazut ca era pentru haine murdare.
Nu prea aveam chef de iesit din camera. Preferam singuratatea oferita de camera in care stateam momentan.
Imi e greu sa ma acomodez si sa ii spun "camera mea". E ciudat.
Chiar ma astept in orice moment sa fiu trimisa inapoi la orfelinat.
Sincer... Adica, de ce niste persoane asa ca ei, m-ar adopta? Tocmai pe mine?
Sunt o gramada de alti copii care merita sa fie adoptati, dar nu si eu.
Eu merit sa mor in intuneric.
M-am asezat din nou in pat, si am inceput sa ma uit prin camera, pentru a nu stiu cata oara de cand sunt aici.
Stiu ca o tot zic, dar e prea frumos ca sa fie adevarat. Adica, de ce ar fi atat de buni cu mine? De ce mi-ar oferi atatea?
Si daca tot aveau vreun plan de a adopta pe cineva, de ce tocmai pe mine?
O sa ma termin psihic pana voi gasi raspunsul la aceste intreburi.
Niall: batand in usa, hai la masa.
Eu: nu imi e foame.
Niall: nici sa nu te aud, vi la masa, imi zice de dupa usa.
Eu: dar chiar nu imi e foame.
Naill: Blythe... Hai te rog la masa. Trebuie sa mananci ceva.
Eu: mmbine...
Stiam ca daca nu merg la masa, nu va inceta.
Am deschis usa si l-am vazut zambind sayisfacut ca m-a facut sa merg sa mananc.
Jos era mare distractie si veselie. Pareau ca au o dispozitie foare buna.
O mica intrebare: ei mereu sunt asa?
Se comporta ca si cum nimic nu s-ar intampla.
Toti m-au salutat.
Se pare ca ma asteptau pe mine ca sa mancam.
Mi-am pus jumatatea mea de bol de lapte, iar apoi cerealele.
Ma pusesera, slava Domnului, undeva mai aproape de margine.
Louis: veste maree, azi impodobim braduuuuul! Entuziasmat.
Restul au fost bucurosi si ei, eu in schimb m-am comportat ca si cum nimic nu se intamplasem.
Nu vedeam nici un farmec la a impodobi un brad. Cum am mai zis, nu vad nici un la toate perioada asta de Craciun.
E o porcarie...
Louis: Blythe, nu esti bucuroasa ca impodobim bradul?
Eu: neh.
Zayn: de ce?
Eu: nu ii vad nici un farmec.
Niall: cum nu? Este spiritul Craciunului, toata lumea e mai buna! Se intampla miracole in aceasta perioada. Toate familiile se aduna, si uita toti de griji. E cea mai incredibila perioada din an. N-ai cum sa nu iti placa.
Eu: pur si simplu. Nu simt nici un spirit al Craciunului. Nu cred in Miracole. Sa fim seriosi, ce ziceti ca se va intampla? De parca dispare foamea, sau dispar razboaiele. Nu! E o porcarie toata treaba asta cu Craciunul. Dar daca voi vreti sa faceti toate chestiile alea, faceti-le. Doar nu ma implicati si pe mine. Nu le vad rostul. O sa fiu in camera. Spun si ma ridic de la masa.
Niall spunea ca in aceasta perioada toate familiile stau unite.
Intrebarea vine, care familii? Da, poate cei care au una se simt bine de Craciun. Dar cei care nu au, ce fac?
Cu cine sa sarbatoreasca?
Si ce porcarie imensa cu Miracolele de Craciun. De parca parintii ar inceta sa isi mai dea copii nevinovati la orfelinate. Sau nu ar mai exista boschetari pe strada.
Sau unii oameni nu ar mai muri de foame in timp ce altii arunca mancare in prostie. Si se mai plang ca nu le-au pus un ingredient pe care il voiau ei.
Daca nu ar mai exista chestiile astea, alea da Miracole. In rest nu stiu ce sa zic.
Spre ghinionul meu, cand am stat pe strada era iarna. Si era tot perioada asta "minunata" a Craciunului.
Si ghiciti ce? Din contra, persoanele erau mult mai reci cu tine, cand se presupunea ca trebuiau sa fie bune.
Eu inghetam de frig deoarece aveam un simplu hanorac pe mine, iar ei ma priveau de parca urmau sa ma aruce de pe cea mai mare cladire de pe pamant.
Macar de ar fi facut asta...
Nu intelegeam atunci de ce toti erau asa. Nu intelegeam cu ce gresisem de aveam o pedeapsa atat de grea.
Apoi am ajuns la concluzia ca asa e lumea. Indiferent de ce ai face.
M-au facut sa sufar pentru ca, cine stie, asta merit.
Priveam pierduta pe geam. Asa as fi vrut sa ma arunc si sa scap odata de chinul acesta.
Fara sa imi dau seama incepusem sa lacrimez. Nu imi place cand imi las emotiile sa iasa la iveala, urasc ca sunt asa vulnerabila.
Ce e atat de greu de inteles ca vreau ca suferinta mea sa se sfarseasca.
Dar poate de asta nu am murit pana acum. Sunt prea egoista, vreau sa plec ca sa imi fie bine. Dar nu merit asta.
Nu merit dulcea alinare a mortii.
Ce am facut ca sa merit asta? Nimic. Deci asta inseamna ca trebuie sa stau sa indur tot ce mi se intampla.
M-am indreptat spre geanta mea, si am inceput sa caut printre buzunarele laterale. Pana am gasit-o. Lama mea!
Sunt slaba ca ma folosesc de ea pentru a ma calma. Dar ea e singurul mod prin care ma pot linisti in astfel de situatii. Singura care imi da speranta si ma face sa cred ca poate va fi bine candva..
M-am indreptat inspre baie, unde m-am taiat. Semnele de pe mana mea erau deja adanci. Dar nu imi pasa.
Ma linisteam cu fiecare taietura.
Am stat cateva minute asa, uitandu-ma la mainile mele, dupa care mi-am dezinfecatat mainile si lama cu niste apa, mi-am pus bratarile inapoi pe maini, iar lama am ascuns-o si pe ea undeva pe sub chiuveta. Undeva unde doar eu urma sa stiu de ea.
Iesisem la tanc, exact atunci a intrat Louis in camera.
Louis: imi pare rau de momentul de la masa.
Eu: mie ar trebui sa imi para rau ca am sarit asa. Adica daca voi credeti in treburile astea e ok. Eu in schimb nu o fac.
Louis: am inteles asta. Poate candva vei ajunge sa crezi in ele.
Eu: ma indoiesc. Mereu am fost asa.
Louis: am zis poate...
Un moment de liniste intre noi.
Louis: vi jos, sa mai stam impreuna?
Daca stateam aici in camera era posibil sa incep iar sa plang si sa ma tai pentru a doua oara pe ziua de azi.
Iar daca mergeam jos era posibil sa spun iar vreun lucru care sa ii supere...
Eu: nu stiu...
Louis: te rog.
De ce toti ma roaga atat? Ar putea pur si simplu sa ma ia intr-acolo cu forta. Ca si restul.
Eu: bine.
L-am urmat pana in living, unde restul impodobeau bradul.
Eu doar vedeam um simplu brad cu diferite ornamente. Nimic special.
Liam: oh nu, a iesit un fir din instalatie. O pune deoparte.
Louis: dar era instalatia mea preferata, spune intristandu-se.
Am luat instalatia si m-am uitat la ea. Era simplu de rezolvat.
Am reparat chestii mult mai complicate.
Eu: aveti un pistol de lipit?
Liam: da
Eu: aduceti-l, a si mai am nevoie de o surubelnita cu capul in forma de cruce.
Toti se uitau confuzi la mine.
Am mai zic ca am fost nevoita sa invat cum sa repar diferite chestii, iar la instalatia asta e o nimica toata de reparat.
Plus de asra, nu puteam sa ii las asa, stiind ca o pot repara, mai ales daca le placea mult aceasta instalatie.
Liam a venit cu cele cerute si m-am apucat de treaba.
Am dat carcasa jos, si am inceput sa lucrez pe acolo. Dupa cateva minute era ca si noua.
I-am pus capacul la loc si am bagat-o in priza, imstalatia incepand sa lumineze ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat cu ea.
Louis: o Doamne! Multumesc! Multumesc! Multumesc! Termina ce are de zis si ma ia in brate.
Imeidat cum i-am simtit bratele pe pielea mea, am sarit ca arsa. Nimeni in afara de directoarea de la ofelinat nu m-a mai luat in brate pana acum.
Brusc multe amintiri au inceput sa imi apara in fata ochiilor.
Nu avusesem parte de un gest de iubire din partea cuiva strain.
Tremuram toata amintindu-mi mana multor barbati pe mine. Eu impotrivindu-ma.
Atatea amintiri...
Elenour: Blythe! Esti bine? Trezindu-ma la realitate.
Zayn: esti palida.
Eu: a, da... Doar mi-am adus aminte de niste lucruri, nimic important.
Pe naiba nimic important.
Au fost atatea persoane care inainte sa intre la inchisoare, sa imi spuna ca vor veni dupa mine si se vor razbuna pe mine. Pe simplul fapt ca din cauza mea au ajuns la puscarie.
Restul si-au reluat activitatile, iar eu m-am pus pe canapea, inca avand acele inagini in fata.
Aveam impresia ca le traiam, nu ca erau doar amintiri.
Simteam fiecare durere, fiecare atingere, fiecare palma, sinteam tot.
Toti aveau dreptate. Sunt doar o "c***a". Nimic mai mult.
O scena mi-a atras atentia. Era Louis care statea sprijinit de un mic dulapior, si se uita la restul cum pun ultimele detalii. Langa el a venit Elenour care l-a luat in brate si si-a asezat capul pe pieptul lui. La cateva fractiuni de secunde distanta, Louis a sarutat-o lung pe crestet.
Nu parea ca vrea sa ii faca vreun rau. Si chiar stiu foarte bine cum arata o persoana care doreste sa faca acest lucru.
El in schimb se uita la ea cu multa dragoste.
Era si dragut dar si ciudat sa ii privesc. Nu mai vazusem pana acum un cuplu care sa isi arate atata dragoste doar din lucruri marunte.
Defapt nu mai vazusem la nimeni gesturi de dragoste.
Era ciudat. Tot ce tine de mine e ciudat.
Daca toata actiunea asta s-ar fi intamplat in alta casa, eu eram de mult pe jos batuta.
In afara de putinele imbratisari pe care mi le oferea directoarea, nu am mai avut parte de vreun gest de afectiune.
Nu stiu cum se simte ea mai exact. Nu stiu nimic ce e legat de dragoste.
Poate si de asta am reactionat asa cand Louis a vrut sa ma imbratiseze.
Creierul a reactionat inaintea inimi, crezand ca o sa urmeze un pericol.
Dar nu sunt sigura daca acesta urma sa apara.
Nu mai sunt sigura de multe lucruri.
Vreau doar sa fiu singura. Asa imi e cel mai bine.
Singuratatea imi e cea mai buna prietena. Si ironic, imi e si un dusman.
Harry: baga-l in priza.
M-am trezit din gandurile mele, si m-am uitat la ceilalti. Pareau foarte entuziasmati de acel brad impodobit cu mici obiecte.
Tot nu vedeam nimic special in el.
Louis: nu iti place? Uitandu-se la mine.
Eu: eh, e dragut, dar tot nu ma dau in vant dupa chestiile astea.
Niall: arata macar un mic zambet! Entuziasmat.
Zambet, hmmm. Nu cred ca am zambit vreodata. In toate pozele pe care mi le-a aratat directoarea, eram morocanoasa.
De mica nu am avut vreun motiv pentru a zambi.
Eu: nu... nu stiu cum, privesc in alta parte.
Ceilalti s-au asezat si ei pe canapea, in jurul meu, toata atentia fiind acum pe mime, si nu pe acel ornament din incapere care tocmai fusese impodobit de ei cu atat de multa dragoste si fericire.
Nail: ridici colturile gurii, nu e greu.
Louis: uite asa, imi zambeste slab.
Eu: nu. Nu pot sa o fac si gata.
Zayn: macar incearca.
Eu: nu am zambit niciodata, nu cred ca o pot face acum.
Restul au tacut.
Am o viata trista, stiu. Nu eu i-am pus sa ma adopte.
Eu: stiti ca ma puteti duce inapoi la orfelinat oricand.
Elenour: in nici un caz, tu nu te mai intorci acolo.
Niall: o sa te ajutam sa devi normala.
Eu: nu am fost niciodata diferita. Pentru mine, viata pe care o duc acum inseamna normalitate.
Niall: o sa te ajutam.
Eu: nu puteti, nimeni nu poate, spun jucandu-ma cu o ata iesita din blugii mei.
Niall: ba da putem. Si eu nu ma las pana nu o sa te vad zambind, insista el.
Eu: n-o sa reusesti.
Louis: a, uitasem. Am vorbit cu un psiholog, o sa vina maine la noi. El o sa stie cum sa te ajute.
Eu: de ce va mai complicati? Sunt o cauza pierduta.
Ma ridic de pe canapea si ma duc in bucatarie sa beau niste apa.
Sunt o cauza pierduta...