Capitolul XLIII
Totul începea să îi revină.
Asher fugea, ţipându-i numele. Părul lui scurt, castaniu era lipit de fruntea umedă.
Grasa Elise Glimore în rochia ei de vară şi şorţul înflorat, obrajii înroşiţi din cauza indignării pure, ţipând injurii la Asher, mustrându-l pentru că a lăsat o urmă de noroi pe podeaua ei de abia lustruită.
Un Henry răsuflând cu greutate, alergând după Asher cu o faţă albă ca neaua şi spunându-i mamei sale să îi lase prietenul în pace.
Dacă Rose se concentra destul de mult, ar fi putut să îşi amintească mirosul cărnii de porc ce îţi lăsa apă în gură şi al biscuiţilor făcuţi pe vatră, în timp ce lemnul trosnea şi pocnea. Ar fi putut să simtă picătura de grăsime care i-a aterizat pe mână când a întors carnea, exact când fratele ei a intrat în curtea din spate a familiei Gilmore.
- Tata nu se mai întoarce acasă, Ro, au fost cuvintele sale, cu exactitate.
Nu îşi mai amintea nimic după ce el a rostit acele cuvinte. Cleştele de metal pe care îl ţinea, i-a căzut pe picior, în timp ce a luat-o la goană spre casă. Înapoi unde bunica sa era, ca să o implore pe bătrână să îi spună că nu era adevărat. Putea să îl audă pe Asher fugind în spatele ei, strigând-o, cerându-i să încetinească. Te rog, o implora. Dar a continuat să fugă până a ajuns la verandă.
Toate micile detalii îi reapăreau în minte.
Şi putea să îşi aducă minte de fiecare mic detaliu, în vreme ce se holba la bărbatul care semăna cu tatăl ei mort. Nu era el, se gândea întruna. Nu putea să fie el. L-au îngropat în cimitir, lângă cavoul bunicului ei. Trupul îi fusese atât de distrus, încât nu putea să fie recunoscut când l-au trimis în Louisiana într-o cutie de lemn. El era secretul cât o cutie de lemn de pin al Las Vegasului.
Bărbatul s-a holbat la ea cu ochi melancolici, apoi şi-a deschis gura şi primul cuvânt care a ieşit, a fost: „maimuţică".
Maimuţică. Aproape a oftat. Asta obişnuia să o strige tatăl ei mort, de când putea să îşi amintească. Poate era din cauză că era la fel de activă ca una sau poate pentru că era tot timpul prin copaci.
Închizându-şi ochii, a încercat să alunge toate amintirile, închizându-le în seif. Nu voia să îşi aducă aminte.
Aducându-şi aminte nu avea decât să o facă să simtă pierderea.
Îi ajunsese cu toate acele sentimente. Terminase de jelit.
- Maimuţică, a şoptit bărbatul încă o dată, încercând să o aducă înapoi în prezent.
Îşi dorea ca el să înceteze să o strige aşa. El nu era tatăl ei.
Asher a apărut lângă ea într-o secundă, holbându-se la bărbatul cu părul castaniu şi ochi care erau de aceeaşi nuanţă ca ai lor. Fratele ei tremura, rămas fără cuvinte când bărbatul i-a spus: „Ash", cu o voce adâncă ce a trimis fiori pe şira spinării ei.
- Tată?
Asher a fost primul care a răspuns, clipind rapid, în timp ce se apropia cu paşi precauţi de bărbatul care încă era ţinut locului de Jase.
- Da, Ash, a zis bărbatul, zâmbind, iar acel mic gest a dezvăluit o gropiţă în obrazul drept, eu sunt.
Bărbaţii în uniformă albă cu negru şi-au luat mâinile de pe armele de sub tricouri şi au format un semicerc în spatele lui Rose şi al lui Asher.
- Calmaţi-vă, a spus bărbatul în costumul scump, făcut la comandă.
Acesta şi-a întins mâna cu palma ridicată către ei şi aceştia ca nişte câini dresaţi s-au retras. El nu putea să fie tatăl ei, Rose şi-a spus în minte. Tatăl ei nu avea haine scumpe. Avea tricouri cumpărate din târg şi blugi sfâşiaţi, înainte ca aceştia să fie la modă. Dar cea mai importantă discrepanţă era că tatăl ei care vorbea calm şi încet şi foarte manierat nu s-ar fi comportat cu nimeni de parcă erau servitori.
Cu o simplă încuviinţare, Reese i-a ordonat lui Randy şi altor bodyguarzi, care stăteau după maşina parcată la câţiva paşi de ei, să se relaxeze. Pistoalele erau în mâinile lor, pregătiţi să reacţioneze la primul semn de probleme.
Ochii căprui şi calzi ai bărbatului au aterizat pe ea. A observat ridurile adânci de pe fruntea lui şi ridurile ca mustăţile unei pisici de la colţul ochilor lui. Tatăl ei mort nu avea riduri. Nici nu avea o cicatrice urâtă care începea de sub urechea stângă, coborând spre colţul gurii sale. El avusese pistrui doar în jurul nasului care se întindeau pe obraji. Rose şi Asher obişnuiau să îi numere când erau tineri. Patruzeci şi şapte fusese ultima numărătoare.
Asta fusese cu zece ani în urmă. Bărbatul, care pretindea că era tatăl lor, avea mult mai multe puncte pe chipul său.
Asher a înjurat, înainte ca mâna să i se ducă la chip şi să şteargă lacrimile ce se adunaseră la marginea ochilor cu spatele mâinii sale. Cu doi paşi lungi, a distrus distanţa dintre el şi bărbatul cu cicatrice. Aruncându-şi braţele în jurul gâtului acestuia, Asher a început să plângă. Umerii îi tremurau incontrolabil, iar afecţiunea fără ruşine pe care o etala i-a luat pe toţi prin surprindere.
Aproape pe toţi.
Dar nu şi pe Rose. Aceasta nu a scos nici un sunet şi nici nu şi-a schimbat greutatea de pe un picior pe celălalt ca restul companiei sale. Ea a rămas blocată ca o statuie şi şi-a privit fratele mai mare plângând ca un copilaş, îngropându-şi faţa în gâtul bărbatului. Strânsoarea lui Jase de pe încheietura mâinii bărbatului s-a slăbit şi s-a dat cu doi paşi înapoi, doar cât să le ofere lui Asher şi bărbatului spaţiul lor personal.
Rose nu ştia cât timp a trecut. Îşi dorea ca Asher să se grăbească şi să termine că să poată pleca din parcarea spitalului şi să se întoarcă la Nord. Voia să facă un duş şi să scape de mizeria închisorii de pe trupul său, înainte ca Lukas să ajungă.
- Maimuţică?
Bărbatul şi-a ridicat bărbia, întorcându-şi atenţia pe ea. Şi-a întins unul din braţe spre ea, în vreme ce cu celălalt l-a bătut pe Asher pe spate.
Întâlnind privirea rugătoare a bărbatului, a dat din cap uşor.
- Ro? a spus Asher, întorcându-se spre ea. Ce dracu'? Tata este aici!
- Trebuie să plecăm, Ash. Trebuie să mă întorc la Nord. Lukas va ateriza în curând, a zis cu o voce plină de nerăbdare.
Asher a trecut de la confuz la a fi furios în doar câteva secunde, uitându-se la sora lui, de parcă Rose şi-a pierdut cu adevărat biluţele.
Bărbatul s-a apropiat rapid de fraţi, punând o mână pe umărul lui Asher.
- Este în ordine, Ash. Ea este în şoc.
Rose şi-a întors capul rapid spre bărbatul ce îi atingea fratele şi el s-a dat înapoi, din cauza privirii de-a dreptul mortală cu care se uita la el. Rose a făcut un pas înapoi şi a ieşit din strânsoarea fratelui ei, ducându-se spre BMW argintiu care avea să o ducă înapoi la Nord. La Lukas.
A auzit paşi în spatele ei, bătând cu putere asfaltul. Ea nu dorea să ştie cine avea să ajungă primul. Ei chiar nu-i păsa.
- Maimuţică, te rog, a implorat-o bărbatul.
De ce era el cel care părea să fie atât de aproape? Unde erau toţi oamenii din jurul ei? Au părăsit-o? Nu era deloc surprinzător. Toţi au părăsit-o. Unul câte unul, toţi aveau să o părăsească.
Cineva a prins-o de încheietură, iar mâna bătătorită care i-a atins pielea era dureros de familiară.
Învârtindu-se pe călcâie, şi-a smuls mâna înapoi.
- Lasă-mă în pace! a mârâit.
- Maimuţică, te rog... lasă-mă să îţi explic.
Obrajii îi erau umezi, strălucind sub lumina stâlpilor de iluminat din parcare. A dezarmat-o pentru un moment trecător. Dar Rose a refuzat să fie influenţată de lacrimile sale. Nu însemnau nimic pentru ea.
- Nu ai ce explica, a aruncat. Tu eşti mort. Ai fost mort pentru un timp îndelungat. Rămâi aşa.
Bărbatul şi-a coborât privirea pe picioarele sale, buza de jos tremurându-i. Cuvintele ei l-au atins. Adânc. Irevocabil. Bine, s-a gândit, ea dorea să îl rănească. Dacă ar fi putut să îl facă să simtă măcar o pătrime din durerea ce i-o cauzase, ar fi făcut-o.
Umerii i-au căzut, de parcă el cărase ceva incredibil de greu şi era prima dată când îi simţise greutatea.
- Ştiu că eşti furioasă. Eşti îndreptăţită. Dar tu trebuie să ştii de ce am făcut-o, Maimuţică.
- Încetează să spui acel nume! Tu nu eşti tatăl meu! a explodat, mâinile strângându-se în pumni, pentru a nu îl lovi cu palmele în piept pe bărbatul ce pretindea că era tatăl ei mort. Tatăl meu a murit acum mulţi ani. Tu nu eşti tata, a repetat dând din cap furioasă. Tatăl meu nu ne-ar fi părăsit aşa cum ai făcut-o tu. Nu ar fi fost atât de crud încât să îşi lase mama să creadă că ea nu mai are un fiu. Nu şi-ar fi părăsit copii şi i-ar fi lăsat să jelească, în modul în care ai făcut-o tu! a ţipat, înţepându-l cu degetul, în timp ce privirea din ochii ei îi pătrundea în suflet. Tu nu eşti tatăl meu, a mai zis o singură dată, înainte ca genunchii să îi cedeze şi să cadă pe asfaltul rece.
Apucând materialul din faţă al rochiei, şi-a înclinat capul şi a început să plângă.
Nu îi păsa că existau oameni care se holbau la ea. Oameni care o înţelegeau, care simpatizau cu ea, care erau uluiţi de rejecţia tatălui după care tânjise de atâta amar de timp, se minunau de cum o femeie atât de mândră a fost coborâtă de pe pedestralul ei.
Nu îi păsa. Puteau să se holbeze cât doreau.
- Rose... a şoptit bărbatul, îngenunchind lângă ea.
Putea să îl simtă cum tremura, de parcă se aştepta ca ea să îl împingă de lângă sine. Apoi fără o altă pauză şi-a înfăşurat braţele ostenite şi lungi în jurul ei şi a legănat-o.
A încercat să se opună, dar nu mai avea puterea necesară. Putea să simtă cicatricea lui când şi-a lipit obrazul de al ei.
- Cum ai putut? a şoptit. Cum ai putut să ne faci aşa ceva?
- Am vrut să vin acasă... a zis, vocea lui strangulată de un suspin.
Nu putea să îşi amintească de ultima dată când l-a auzit plângând. A trecut prea mult timp. Ochii lui s-au închis, inhalând parfumul fiicei lui. Să îşi întipărească memoria fetiţei lui care a crescut într-o adevărată femeie şi nu a maimuţicii care obişnuia să urce în copaci şi se fugărea cu fratele ei.
Voia să îşi amintească cum era să fie acasă.
***
Cu 14 ore înainte...
- Am primit, în final, un răspuns de la cunoştinţa mea de la FBI, a raportat Mike când Lukas l-a sunat după ce ei au plecat din aeroportul din Macau. Le-am trimis o copie a dosarului pe care şeriful i l-a dat lui Reese înainte să plece din Haughton. Puşca nu îi aparţinea lui Liam Arrington. A fost înregistrată ca aparţinându-i lui Daniel Terrell, un mic afacerist din Tennesse. Amprentele luate de pe puşcă sunt, de asemenea, ale lui Daniel Terrell. Dar aici este chichiţa, în afară de înregistrarea armei şi o copie a adresei companiei lui, nu mai există nici o dovadă că Daniel Terrell a existat pe undeva prin Statele Unite ale Americii. El a fost doar un nume.
Lukas s-a întins după paharul cu lichidul auriu de pe măsuţa lustruită din faţa sa. Căutarea criminalului lui Liam Arrington fusese inutilă. El ştia cine o făcuse sau, cel puţin, bărbatul din spatele actului.
- Este LaBassiese. Noi doar nu avem dovezile ca să demonstrăm că este responsabil.
Totul avea sens. Poza cu o tânără Mary şi doi bărbaţi pe care Lukas a văzut-o în casa lui Rose. Inscripţia de pe mânerul puşti care Asher credea că îi aparţinea lui Liam.
„Lui Mary, joarda mea." – L.
Iniţiala „L" nu era pentru Liam, era pentru LaBassiese. Era scrisoarea lui de dragoste către Mary. Poveste lui Austin, Liam şi Mary începea să i se perinde prin faţa ochilor în timp ce îl asculta pe Fabrizio povestindu-i ceea ce reuşise să afle.
Austin, cel mai tânăr dintre fii lui Blanche şi Huck LaBassiese, fusese axiomatica oaie neagră. Un delicvent de când era copil, a format o prietenie neaşteptată cu bondocul şi inteligentul Liam Arrington, un orfan ai cărui părinţi au murit într-un incendiu imens la una din fabricile de împachetat carne ale familiei LaBassiese. Acestora li se făcuse milă de băiat aşa că îl angajaseră ca grădinar.
Dar Mary nu era deloc ca o sudică domnişoară. Era neînfricată şi cutezătoare. Putea să facă să tacă doi băieţi cu o singură privire şi să încheie o bătaie cu praştia. De aici şi porecla de joardă, care semăna cu lemnul sub formă de „Y" al praştiei sale.
Aşa i-a atras atenţia lui Austin de LaBassiese. Trăgând cu o pietricică în el de la câţiva paşi când el încerca să îl bată pe un băiat bâlbâit, care avusese ghinionul de a se împiedica de picioarele întinse ale lui Austin.
Lui Mary nu îi păsa de bătăuşi, iar Austin era cel mai rău dintre toţi. Ceea ce a început ca un plan de a se revanşa pe fata care l-a umilit în faţa colegilor săi, s-a transformat într-o poveste romantică.
Austin s-a îndrăgostit nebuneşte de Mary în timpul liceului.
Ceea ce Austin nu ştiuse era că în timp ce el se îndrăgostea de ea, la fel făcuse şi prietenul lui.
Apoi tragedia a lovit. Fratele mai mare al lui Austin a murit din cauza unui anevrism cerebral, în timp ce celălalt a ieşit din proverbialul dulap. Huck, furios, umilit şi disperat pentru un urmaş, l-a forţat pe Austin să preia frâiele afacerii familiale. Afacerea cu împachetatul era doar o mică porţiune a industriei LaBassiese. Partea mare erau jocurile de noroc. Cazinoul pe râu era în floare în Mississippi, dar Austin a refuzat să fie înghiţit de lumea anostă a jocurilor de noroc. El ştia că lui Mary nu-i va plăcea.
Dar Huck nu avea să accepte „nu" ca răspuns. El a aflat despre intenţia lui Austin de a se căsători cu Mary după facultate. Huck nu putea să lase o ţărăncuţă să îl tragă pe fiul său în mediocritate, aşa că a încercat să îi mituiască pe părinţii lui Mary. Descoperind acţiunea dezagreabilă a tatălui său, Austin i-a cerut lui Mary să fugă împreună.
Având ochi şi urechi peste tot, Huck a interceptat ridicolul plan al fiului său şi a decis să îi dea afară pe familia Mitchiter din Misssissippi.
Liam, care încă o iubea pe Mary, s-a oferit să o ajute pe ea şi pe părinţii ei să plece din oraş. Austin a aflat de oferta lui Liam şi a considerat-o o trădare. Într-o criză furioasă de gelozie, Austin a ordonat unor gărzi să îl înveţe pe Liam să nu se joace cu el.
Fiind bătut până aproape de moarte, Liam a fugit la familia Mitchiter şi i-a povestit lui Mary ceea ce s-a întâmplat. Mary, având încredere în Austin, nu l-a crezut prima dată. Dar după multe întrebări din partea părinţilor ei terifiaţi, a decis să îl confrunte. Tânărul LaBassiese, spre creditul său, nu a negat nimic din acuzaţiile ei.
- Nu tolerez trădătorii, în mod special cei care încearcă să ia ceea ce îmi aparţine, i-a spus.
Atunci a fost momentul când Mary a văzut ce fel de monstru posesiv era Austin.
Imediat ce Liam a fost capabil să călătorească, ei au creat un plan de evadare şi au părăsit Mississippi. Liam împreună cu familia Mitchiter au plecat în Dallas şi s-au ascuns. Când părinţii lui Mary au murit, doi ani mai târziu, Liam a dus-o pe Mary în Louisiana, unde străbunicul lui deţinea o bucată de pământ.
I-au trebuit lui Austin şase ani să dea de Mary în Haughton. Deşi când a ajuns în final la casa lui Mary, nimic nu l-a preparat pentru ceea ce a văzut: o Mary înfloritoare, râzând la prietenului lui trădător cu un băieţel blond, dormindu-i în poală, în vreme ce stătea pe leagănul de pe verandă.
Austin a fost livid. Dar era foarte răbdător. Nimeni nu putea să îl facă să arate ca un prost fără să plătească. S-a întors în Mississippi cu un ego învineţit şi o inimă frântă.
Încet, dar cert, Austin l-a ajutat pe tatăl lui să îşi fortifice imperiul. Răzbunarea sa putea să aştepte. După alţi trei ani, industria LaBassiese a devenit o forţă formidabilă în Sud – atunci a decis să ridice nivelul şi să încerce să intre în Las Vegas.
Dar înainte să poată să părăsească Sudul, avea o problemă de rezolvat.
Omorându-l pe Liam Arrington a fost uşor. Confruntându-şi vechea dragoste, asta fusese o poveste diferită.
Trei zile după ce a îngropat două gloanţe în pieptul lui Liam Arrington, el s-a dus să o vadă. A fost după ce l-a îngropat pe Liam şi ea a fost ultima care a părăsit cimitirul. El se aştepta la aşa ceva. Se părea că ea îl aşteptase. Aşteptând răbdător în Cadillacul verde, Austin a privit-o pe Mary apropiindu-se. A coborât fereastra, dar înainte ca el să poată zâmbi dispreţuitor, ea şi-a întins mâna şi a zis:
- Ştiu că tu ai făcut-o, Austin.
Mary şi-ar fi dat seama, desigur, ăsta fusese motivul pentru care i-a scris acel mesaj pe tocul puştii. Era ca şi cum îi arăta lui Mary degetul mijlociu.
Privirile li s-au întâlnit şi amândoi au ajuns la o înţelegere. Fata cu praştia rămăsese fără pietricele.
După un timp, Mary s-a întors şi s-a îndepărtat. A păstrat tăcerea. Mary era curajoasă, dar ea, de asemenea, ştia cum să îşi aleagă bătăliile. Oricât de mult ajunsese să îl iubească pe Liam, ea ştia că nu putea câştiga împotriva familiei LaBassiese. În plus, avea un fiu de protejat. Trebuia să îl apere de propriul lui tată.
Cu certitudinea că Mary suferea la fel de mult, dacă nu mai mult ca el, Austin a părăsit Sudul pentru deşert.
***
- Minţi! a ţipat Rose, întregul trup tremurându-i din cauza furiei. Nu este îndeajuns că ne-ai părăsit? A trebuit să inventezi minciuni despre bunica, de asemenea? Nimic nu este sfânt pentru tine!
Michael a clipit rapid, mâna lui întinzându-se spre ea.
- Îmi doresc să fi minţit. Dumnezeule, îmi doresc să nu fie adevărat, maimuţică...
A făcut un pas în spate, în timp ce el s-a apropiat.
- Asta ţi-a spus el? a explodat, ochii îngustându-i-se.
Asher s-a apropiat de ea, înfăşurându-şi braţele în jurul ei ca să o oprească din a se retrage. El doar a auzit ultima parte a conversaţiei, dar ştia că trebuia să intervină.
Pieptul lui Michael s-a umflat şi a tremurat, în vreme ce s-a oprit din a suspina.
- Ştiam că eşti credul, dar asta este pur şi simplu o idioţenie, a zis, chicotind acerbă.
- Rose! a exclamat Asher, întorcând-o cu faţa spre el cu forţă brută. Tu te comporţi ca o scorpie.
Michael s-a dat cu un pas în spate auzind înjurătura.
- Chiar? a întrebat. Oh, Dumnezeule, nu îmi spune că tu chiar crezi că Austin de LaBassiese este bunicul nostru? a spus, ochii lărgindu-se când i-a recunoscut expresia moale.
- Nu ştiu! a exclamat, apucându-se de păr. Eu doar ştiu că tata este aici şi eu vreau să aud ce are de spus.
Şi-a încordat mâinile, înainte să se întoarcă spre bărbatul cu toate minciunile.
- De ce eşti tu cu adevărat aici? De ce te-ai întors? De ce acum? a întrebat suspicioasă. Nu spune pentru că ne-ai dus lipsa, deoarece o să fiu al dracu' de insultată dacă ţi-a luat atâta să realizezi asta.
***
Cu 14 ore înainte...
- Când unicul fiu al lui Austin a murit din cauza atentatului la viaţa sa după ce şi-a pus mâinile pe Scarface şi Bugsy, el a devenit obsedat cu produsul unui alt urmaş. A început să colecţioneze amante, îngrijorat că numele va muri o dată cu el, a zis Fabrizio, într-un final permiţându-şi să se relaxeze când Lukas şi-a luat ochii de pe el ca să studieze jetonul Scarface, ce îl scosese din buzunarul din sacou.
- Doar Austin nu a avut un alt copil, a observat Vladimir, care s-a dezlipit de pe canapea ca să stea pe pasaj, ca să poată să stea în spatele scaunului lui Lukas, în micul avion.
Fabrizio şi-a presat buzele, încuviinţând.
- Îţi aduci aminte de al doilea atentat de asasinare al lui Austin? Acel sniper de la distanţă după lupta Mosley – Dela Hoya în Staples? De abia a evitat acel atentat. Publicistul lui şi cu mine am dat o declaraţie de presă că rănile sale nu au fost fatale. Glonţul a trecut prin trupul lui, dacă îmi amintesc corect. Dar nu a fost atât de simplu, i-a rănit unul dintre rinichi şi a trebuit să suporte o serie de operaţii intensive doar să supravieţuiască. A reuşit să înşele moartea pentru a doua oară, dar a venit cu un preţ enorm. El a devenit steril.
Dacă ar fi fost un moment diferit, toţi începând cu Lukas şi terminând cu Vladimir ar fi izbucnit în râs, la acea informaţie. În schimb a fost doar un interludiu jenant înainte ca Fabrizio să îşi continue povestea.
- După ce soţia numărul trei l-a părăsit, el mi-a cerut să o verific pe Mary. Ea nu a părăsit Haughton. Chiar dacă Austin era în Las Vegas, el a continuat să se intereseze de viaţa ei. L-am întâlnit pe Michael la scurt timp după moartea soţiei lui. El avea părul lui Mary şi buzele ei, dar ochii şi nasul erau de neconfundat. Erau ai lui Austin. Mi-am păstrat observaţiile pentru mine ca să o păstrez pe Mary şi pe Michael în siguranţă. Dar ar fi trebuit să ştiu că Austin avea întotdeauna o a doua pereche de ochi care erau doar pentru ea, a adăugat Fabrizio, privindu-l pe Lukas cu o expresie precaută, în timp ce Vikingul a început să învârtă Scarface-ul printre degete.
Fabrizio a înghiţit în sec, înainte să continue.
- Prima dată când am întâlnit-o pe Mary, m-am prefăcut că sunt interesat în a-i cumpăra casa. De asemenea, a fost prima dată când am văzut-o pe ea. Rose.
Mâna lui Lukas a tremurat, iar jetonul care stătea în spaţiul dintre degetul mijlociu şi inelar a căzut pe podeaua mochetată şi a început să se rotească pe pasaj. Kozue a sărit să pună mâna pe jeton înainte să se piardă în fundul avionului.
Vikingul şi-a încordat falca, ţinându-şi capul în jos, refuzând să întâlnească ochii celorlalţi.
- Ea avea şase sau şapte ani în acel moment, cred, a zis Fabrizio, colţurile gurii ridicându-se puţin. Făcea roata pe gazon, iar Mary a ţipat la ea să se oprească deoarece avea să se murdărească de verde de la iarbă pe rochie. S-a dat peste cap şi s-a împiedicat, înainte să se întoarcă cu faţa la Mary cu o expresie ridicolă, din cauză că bunica ei a strigat-o după tot numele, a chicotit. Era...
- De ajuns, a spus Lukas printre dinţii încleştaţi. Este irelevant, a continuat fără să îşi ridice volumul vocii, dar ameninţarea de sub cuvintele lui era mai mult decât suficientă să îl facă să tacă pe italian.
Ştia ce încerca să facă Fabrizio. Îi oferea o mică imaginea a unei Rose inocente. Fără cicatrici. Dar tot ceea ce făcea era să îi facă inima lui Lukas să se strângă dureros doar rostindu-i numele. Nu voia o inocentă, dulce Rose. El şi-o dorea pe Rose a lui.
- Vreau să ştiu cum a luat tata jetonul de la Michael.
- El l-a cumpărat, a răspuns Fabrizio. Diego a zis că Webster a aranjat întâlnirea. Tatăl tău a cumpărat jetonul pentru treizeci de milioane. Diego chiar a încercat să mă mituiască pe mine cu el. El mi-a zis că Michael i l-a dat în noaptea când Austin i-a ordonat exilul în Moscova. Michael, aparent, nu a avut nici o idee că banii nu au ajuns în Louisiana. Diego, mai apoi, i-a cerut lui Scar să se ocupe de Arringtoni, ca ei să nu încerce să afle ce s-a întâmplat cu adevărat cu Michael. S-au gândit că cea mai bună metodă de a-i opri pe Arringtoni să îşi bage nasul era să le dea altceva asupra căruia să se îngrijoreze.
Un nor întunecat a trecut peste trăsăturile lui Lukas. Pentru a n-a oară l-a blestemat pe Michael Arrington, care fusese un al dracu' de idiot pentru că a lăsat soarta copiilor lui în mâinile bărbatului greşit. Şi-a dorit ca Diego Himenez să supravieţuiască iadului din Carandiru. El dorea să fie cel care avea să îl rupă în bucăţele. Voia să vadă privirea pe chipul nenorocitului, în timp ce îl înjunghia de treizeci de ori în piept – o rană pentru fiecare milion care l-a furat de la Rose.
Furios, s-a uitat la telefonul din poala lui. A luat dispozitivul şi a apăsat pe apel rapid. Chipul lui Rose a apărut pe ecran. Îşi muşca buza de jos, deoarece nu se putea opri din zâmbit, în vreme ce el încerca să îi facă poză. Tristeţea care l-a acaparat era deconcertantă. „Aşteaptă-mă" aproape a rostit cu voce tare.
Presându-şi telefonul la ureche, l-a auzit sunând de trei ori, înainte ca vocea ei să sune ca o amânare binevenită.
- Hei, bună, aici Rose, a ciripit cu accentul ei de neconfundat.
A insistat să îşi facă singură mesajul de bine venit, decât să asculte sfatul lui Lukas de a se folosi de cel automat. Ea dorise să fie personal, a stresat. Iar el nu a fost mai bucuros decât în acel moment că ea era atât de încăpăţânată.
- Nu pot să răspund la telefon în această secundă. Lasă un mesaj după bip şi te voi suna imediat ce pot.
Nu s-a putut opri din a ofta, aşteptând să audă micuţul bip. Apoi ceva neaşteptat s-a întâmplat. În loc să audă tonul strident, vocea ei ritmată a apărut din nou.
- Lukas, dacă tu eşti... nu te obosi să laşi un mesaj. Nu îl voi asculta.
Buzele lui s-au deschis, respiraţia ieşindu-i din plămâni. Ea a creat un mesaj specific ştiind prea bine că el avea să sune.
- Oh, şi doar ca să ştii... te voi crucifica pentru că ai plecat. Contează pe asta, Vikingule.
Apoi bipul enervant s-a auzit.
***
Rose s-a holbat la bucata de hârtie şifonată din mâna sa. Era un cont de bancă de douăsprezece numere sub numele de Evan Brisebois la banca Chinei în Shanghai. Michael presase hârtia în palma ei, înainte să se încline spre Asher şi Rose ca doar ei să îl poată auzi.
- Fugiţi. Sună la bancă şi îţi vor transfera banii. Sunt cinci sute de mii de yuan în cont. Nu este foarte mult, dar este îndeajuns încât să vă scoată de aici, a spus, apucându-l de umăr pe Asher. Ia-ţi soţia cu tine.
- C... ce... ce faci? s-a bâlbâit Asher.
- Ceea ce a trebuit să fac cu zece ani în urmă. Nu ar fi trebuit să mă încred în Diego niciodată. Îmi cer scuze. După care s-a uitat la Rose care încă se holba la bucata de hârtie. Sper că mă vei putea ierta, maimuţică. Eu doar am vrut să vă protejez pe amândoi, în acelaşi mod în care Mama a încercat să mă protejeze pe mine de el.
Michael l-a apucat de ceafă pe Asher şi l-a tras în jos ca să îi pupe tâmpla fiului său.
- Sunt mândru de tine, Ash.
Rose nu şi-a ridicat privirea, ţinându-şi bărbia în jos. Michael i-a atins obrazul, iar în clipa în care degetele i-au atins chipul, a tremurat. Numai că el nu a renunţat. I-a dat o şuviţă de păr după ureche, după care a lăsat un sărut platonic pe creştetul capului ei. Nu a aşteptat ca ea să tresare din cauza contactului, întorcându-se cu spatele la aceasta, ducându-se şi urcându-se înăuntrul unui SUV cu geamuri fumuri.
- Tată! a ţipat Asher.
Rose nu a strigat după el. În schimb s-a urcat înăuntrul BMW argintiu şi s-a încuiat înăuntru. Nu avea să se uite înapoi. L-a privit o dată părăsindu-i. Nu avea să o facă din nou. Dar lacrimile care îi pătau obrajii erau implacabile, în vreme ce râdeau de ea şi o întrebau cum putea să fie atât de rece, atât de neiertătoare încât să nu îi întâlnească privirea rugătoare a tatălui ei.
Apucând torpedoul, a început să suspine. Nici nu a auzit bătăile din geam înainte ca uşa maşinii să se deschidă.
- Îl laşi să plece?! a mârâit Asher, aplecându-se ca să se uite la aceasta.
Ştergându-şi lacrimile, şi-a înclinat capul ca să îi ofere o privire sfidătoare.
- L-ai auzit? Se întoarce la el.
- Unde se duce? Înapoi la Austin de LaBassiese? a spus înspăimântat, vena de pe gâtul lui pulsând împotriva pielii subţiri. Tu ştii de ce este capabil acel tip, LaBassiese. El este un monstru, iar tu îl laşi pe tata să îl înfrunte singur?
Rose a ieşit din maşină, exact când Reese, Jase şi Grace s-au apropiat.
- El şi-a ales drumul, Ash. El a ales să ne părăsească, a spus printre dinţii încleştaţi.
- Nu, a dat din cap Asher. Nu ne părăseşte. Ne protejează. Nu ai ascultat ce a spus? Sau nu îl poţi auzi de la înălţime piedestalului tău?
- Nu fi naiv, Asher. Singurul motiv pentru care s-a întors este din cauză că Austin vrea ca el să ne aducă pe noi. Să ne folosească. Să mă folosească împotriva lui Lukas, a afirmat înghiţind cu greutate. Nu voi lăsa aşa ceva să se întâmple. Tata s-a hotărât, şi-a ales drumul, acum eu îl voi alege pe al meu. Iar eu îl aleg pe Lukas.
Asher s-a dat înapoi, clipind rapid pentru a-şi reveni.
Reese care a ajuns lângă cei doi Arringtoni, a deschis uşa din spate.
- Poate că voi părea insensibilă, dar sugerez să continuăm această discuţie înapoi la Nord, înainte ca aceştia oameni să vă filmeze.
Asher s-a uitat rapid la Grace, după care s-a uitat la roşcata de lângă soţia lui.
- Nu vin cu voi. Nu te voi forţa să vii cu mine, Grace. Poţi să rămâi cu ei sau să te întorci în Louisiana. Este decizia ta, a spus uitându-se la Grace care se holba la el indignată.
- Asher! a ţipat Rose.
- Vin cu tine, a răspuns Grace, fără să îşi ia privirea de pe soţul ei.
- Nu fi un idiot, Asher! l-a avertizat Rose, mărşăluind către fratele ei.
- Ştii, tu numindu-ne pe noi idioţi nu te face deşteaptă, Rose, a zis, împletindu-şi degetele cu ale lui Grace când aceasta s-a apropiat de el. Îţi aduci aminte cum noi întotdeauna ne doream să avem şansa de a-l salva. Aceasta este şansa noastră. L-am pierdut o dată, Ro, nu am de gând să îl mai pierd o a doua oară. Tu te-ai decis. Acum asta este alegerea noastră, a continuat ridicându-şi bărbia în direcţia lui Reese. Să te asiguri că îi vei mulţumi lui Lukas în locul meu. Îmi doresc ca într-o zi să îi pot returna bunătatea.
Rose a făcut un pas în direcţia lui.
- Gândeşte-te la copilul tău, Asher, a încercat să îl înduplece.
- Eu mă gândesc la acesta, a ţipat. Vreau să aibe un tată căruia nu îi este teamă să stea lângă familia sa.
- Deci o să mă părăseşti? a întrebat Rose, nevenindu-i să creadă.
Asher a dat din cap, muşcându-şi buza de jos atât de tare încât chipul i s-a prăbuşit într-o grimasă.
- Poate că eu sunt cel care pleacă, Ro, dar tu eşti cea care şi-a întors spatele, a afirmat arătând cu indexul la ea, înainte să se întoarcă. Ştii ce este cel mai trist lucru în această situaţie, Ro? Între noi doi, întotdeauna am crezut că tu vei fi cea care nu va renunţa la el.
- Asher! a ţipat Rose după el şi ea a simţit mâna lui Reese înfăşurându-se în jurul braţului ei, împiedicând-o să se după după fratele ei.
Ea i-a văzut pe Asher şi Grace parcurgând parcarea şi făcând semn unui taxiul. Aveau să se ducă la Manderlay Bay, unde Michael a zis că îl aştepta Austin.
- O să îl aducem înapoi, Rose, a şoptit Reese, în timp ce Rose şi-a îngropat chipul în mâini.
Ridicându-şi privirea, s-a întors către Reese cu ochi îngheţaţi. Privirea-i ucigaşă era în contrast cu faţa-i umflată din cauza plânsului.
- O să îi aduc înapoi. Este timpul să încetez să mai fug.
***
Lukas stătea în faţa ferestrelor de sticlă din biroul lui somptuos de la Nord, holbându-se la orizontul Las Vegasului.
- Eu chiar am crezut că va sta, a afirmat Reese, oprindu-se în spatele lui, sperând să provoace orice fel de reacţie de la Viking.
El nu a rostit nici un cuvânt celor din jurul lui când a ajuns în McCarran. Scurta călătorie către Nord a părut dureros de lungă cu Reese care încerca să îl atragă într-o conversaţie, oferindu-i un update despre eforturile lor de a afla unde era Rose, după ce sudica a plecat de la spital ca să îşi urmeze fratele şi tatăl care erau la Mandarley.
Mike, care încă era conectat la camerele de supraveghere de la MGM şi Manderlay, nu a făcut nici o pauză, în timp ce încerca să dea de Asher sau Rose. Până în acel moment, cei doi Arringtoni au rămas invizibili pentru ei.
Acesta i-a oferit doar o încuviinţare tăcută. Ea l-a urmat când el s-a dus în apartamentul său şi a schimbat parola de la seiful personal din spatele tabloului „The Long Races of Longchamp" de Manet. Era doar o reproducţie. Originalul Manet era la Institutul de artă din Chicago. El nu dorise originalul, dorise o momeală. Dacă biroul avea să îi fie spart de un hoţ profesional avea să recunoască adevăratul tablou din o singură privire. Colecţia lui de lucrări ale lui Edgar Degas avea să fie îndeajuns să îi păstreze ocupaţi, iar seiful de sub reproducţia ieftină avea să rămână ascuns.
Cu trădarea lui Cameron, trebuia să facă ajustări instalaţiilor sale private.
Reese era o idioată dacă chiar crezuse că Rose avea să rămână. Când a întâlnit-o pe Rose, el a ştiut că se pregătea pentru o lume plină de durere. Că avea să se confrunte cu singurul bărbat pentru care ar trece prin Iad de bună voie.
În tot acest timp, el a crezut că Rose juca având „Mâna omului mort", când de fapt el era cel care încerca să câştige împotriva unui om mort. Aşa că nu fusese nici un concurs când omul mort a reînviat. Era sfârşitul jocului, el a pierdut.
- Ar trebui să te odihneşti, Lukas.
Linişte.
- Ai mâncat ceva?
Încă nimic.
Reese era obosită. Ziua a fost un adevărat iad şi pentru ea. Dorea să ţipe, să suspine, să dea din mâini şi din picioare ca un copil bosumflat. Voia să plângă. Ea, de asemenea, a pierdut un prieten. Durerea din ochii lui Rose când şi-a văzut tatăl fusese atât de mare, încât Reese aproape putuse să o atingă. Dorea să îl învinovăţească pe Lukas pentru că a fugit în Macau când ea a insistat că era o idee stupidă. Dar dacă ar fi rămas, ar fi putut el să o oprească pe Rose din a fugi către LaBassiese? Ea trebuia să creadă că da.
- Lukas, te rog...
Gata, l-a implorat, ea în final a rostit cuvântul plebeian care îi arsese gâtul ca whiskyul învechit.
Lukas trebuia să spună ceva. Orice. Ea nu putea să îl citească. Nu în modul în care Rose putea. Iar Rose nu era aici. Aceasta era cine ştia unde, având o reuniune de familie cu Tăticul şi Bunicul.
Telefonul din birou a sunat, iar el aproape a sărit ca să răspundă.
- Ce?
O tăcere încărcată a acaparat încăperea, în timp ce el a ascultat ce avea de spus cel de la capătul celălalt.
- Vreau ochi pe toate căile de ieşire. Mă aştept ca el să îi mute constant.
A închis fără un alt cuvânt.
- Când a fost ultima dată când ai mâncat sau cel puţin, când ai dormit decent? a încercat Reese din nou. Du-te şi te odihneşte, Lukas. Lasă-l pe Mike să îşi facă treaba. El o să o găsească. Îţi voi trimite ceva să mănânci în apartamentul tău. Te rog, Lukas.
Lukas i-a aruncat o privire impasibilă, înainte să îşi ia telefonul şi sacoul de pe birou.
- Voi fi în apartamentul meu.
Târându-şi picioarele către camera lui goală, s-a dus direct în baie. El purta aceleaşi haine de două zile şi începuseră să i se lipească de trup. Şi-a lipit palmele de plăcile de marmură ale duşului enorm, în vreme ce a lăsat apa caldă să îi lovească pielea. Dumnezeule, ce clişeu era.
Muşchii îi erau obosiţi şi fiecare mişcare, fiecare întoarcere îi făceau oasele ostenite să scârţâie. S-a întins după prosop şi l-a înfăşurat în jurul taliei lui, fără a se obosi să şteargă picăturile de apă ce i se prelingeau pe spate din cauza părului răvăşit şi ud.
A auzit sunetul distinctiv al uşii de la intrare atunci când cineva a trecut o cheie prin încuietoarea electrică. Era sigur că bodyguarzi erau postaţi afară, aşa că el nu a fost alarmat că un intrus a intrat în apartamentul său. Sunetul făcut de roţi pe podeaua lăcuită îi iriaă deja nervii inflamaţi. Reese trimisese room service, chiar dacă el nu aprobase.
Deschizând uşile dormitorului său, a văzut-o pe domnişoara de la room service scoţând tacâmuri şi începând să pună masa.
- Trimite-o înapoi în bucătărie, a comandat ursuz.
Nu avea nici un chef pentru amabilităţi. Rose ar fi fost dezamăgită de comportamentul lui insensibil, dar nu putea să se facă să dea doi bani. Ea nu era cu el, nu-i aşa? Ea l-a părăsit. Pentru LaBassiese.
Domnişoara, o roşcată mignonă într-o bluză albă şi o fustă neagră şi strâmtă, s-a încordat când i-a auzit vocea, dar nu s-a întors să se uite la el. După un moment scurt de deliberare, ea a continuat să aşeze masa.
„Până aici," s-a gândit Lukas. Această idioată şi-a ales momentul greşit să se joace cu el. Deja avea o femeie încăpăţânată pe care nu putea să o controleze, nici să o înţeleagă. Nu mai avea loc pentru o alta.
Angajata punea tacâmurile înăuntrul şerveţelului de hârtie împăturit complex când Lukas a prins-o de încheietură. S-a înclinat până când vârful nasului era la câţiva centimetrii de părul ei drept şi roşcat.
- Strânge tot sau o să fie ultima masă pe care o vei servi în hotelul meu, a şuierat.
- Trebuie să mâncaţi, domnule, a mormăit aproape inaudibil, în timp ce degetele i s-au plimbat peste cuţitul din argint de pe masă.
Vocea îi era prea joasă ca Lukas să înţeleagă ce spusese. Dar mişcarea degetelor ei nu i-a scăpat. Ea nu era acolo să servească mâncarea, a fost trimisă se îl termine.
Apucând-o de mână, a tras-o şi a izbit-o cu spatele de fereastra înaltă cât zidul. Cu celălalt braţ i-a presat gâtul şi a reuşit în final să vadă chipul asasinului său.
I-a căzut falca.
- Rose.
Peruca roşcată a căzut când s-au luptat, lăsându-i părul lung, şaten să i se reverse peste umeri.
Dându-i drumul la mâna pe care i-o îndoise deasupra capului, s-a îndepărtat. Braţul care îi strivea gâtul s-a retras, iar degetele au început să traseze curba gâtului ei până în sus la ceafă, îngropându-şi degetele în părul ciocolatiu, moale.
Mintea lui se învârtea din cauza întrebărilor.
„Chiar tu eşti?" voia să întrebe. Ea era liniştită, în vreme ce el îi studia expresia.
A simţit un curent rece sub talie şi a realizat că prosopul ce îi acoperea partea de jos a corpului a căzut victimă scurtei lupte.
A văzut-o lingându-şi buzele.
- V-aţi scăpat prosopul, domnule Halstein, a şoptit, ochii îndreptându-se spre partea dezgolită.
Nu s-a putut opri din a zâmbi batjocoritor, în vreme ce şi-a lipit trupul de al ei.
Da, chiar ea era.
- Pot să spun acelaşi lucru despre actul tău.
Nu mai exista loc pentru replici acide sau negări, în timp ce şi-a înclinat capul ca să îi captureze buzele.
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Sper ca v-a placut. Oficial mai sunt doar 11 capitole pana la sfarsit. Deci, yey pentru mine. :)
Ce credeti ca se va intampla mai departe? Ramane Rose cu Lukas? Si ce vor face cu Austin care acum nu are numai un ostatic, ci trei si jumatate? Sa nu uitam ca Grace e insarcinata cu copilul lui Asher.