•Adrien storyline•
Merg incet spre casa. Din cauza intregii harababuri cu Cronometrarul, Nathalie nu a putut sa ma gaseasca, asa ca am profitat si am ales sa merg pe jos. Telefonul imi suna, Nathalie ma suna defapt, ignor apelul si-mi continui drumul vesel.
-Nu ai de gand sa-i raspunzi? *m-a intrebat Plagg mancand branza*
-Azi nu. *am spus calm*
-Esti super relaxat pustiu, ce-i cu tine? Nu te temi de femeia aia paun de care mi-ai spus?
-Nu chiar. Parea a fi o persoana buna. Totusi ma neliniste ceva.
-S-auzim.
-Era cam degajata si-mi vorbea de parca m-ar cunoaste si pe mine mine.
-Visezi prea mult.
-Sper ca da.
Pierzand notiunea timpului am ajuns in fata casei mele. Am intrat in casa nepasator, am anuntat ca am ajuns si am pornit spre camera mea dupa o micuta ciondaneala cu Nathalie care nu-mi parea suparata, ci mai mult uluita si foarte fericita.
Am apasat pe manerul usii, dar o mana rece si mare s-a tolanit pe umarul meu micut. M-am intors imediat si am dat de tata care ma privea indignat.
-Fiule, ce o sa vezi acolo probabil te va soca. Sa nu ne porti pica niciunuia, bine?
M-am uitat la eo ca vitelul la poarta noua.
-De ce? Ce o sa vad acolo?
-Asculta, uneori viata e formata din iluzii prostesti, de non-sensuri. In spatele acelei usi vei intalni cel mai mare non-sens din lume, un micut detaliu care-ti va intoarce lumea peste cap.
-Tata, nu inteleg. Spune-o odata si gata.
-Doar deschide usa.
Niciodata nu mi-a mai vorbit asa. Apas pe maner cu o oarecare teama de necunoscut si o imping cu ochii intredeschisi. In patul meu, invelita cu o patura, sta cu spatele dormind o femeie cu parul blond. Nu poate sa fie ea... mama...
M-am uitat la tata si el tot ce a facut a fost sa zambeasca si sa ma imbranceasca sa merg la pat.
Am facut pasi tip-til si am ajuns langa pat. Nu-i puteam vedea fata. Am dat ocol patului si am privit-o. Chipul acesta angelic il cunosc mai bine decat orice altceva.
Nu am mai plans de mult, dar lucrurl asta m-a facut sa vars suvoaie de lacrimi.
-Mama... *am soptit printre lacrimi*
Am sarutat-o pe frunte si apoi m-am indepartat de langa pat. Tata s-a uitat la mine victorios si m-a tras in bucatarie.
-Trebuie sa o lasam sa se odihneasca. *mi-a spus foarte incet pe hol* Avem ceva de discutat.
Pana in bucatarie am realizat ceva: tata s-a schimbat cu prezenta acestei enigme. Ne-am asezat pe cate un scaun unul in fata celuilalt. Il prriveam confuz in timp ce el parea sa-si caute cuvintele.
-Poti sa-mi explici azi? *l-am intrebat rautacios*
-Ea e mama ta.
-Stiu. Dar ce cauta aici? Nu a murit? Cum e asa ceva posibil? M-ati mintit atat timp? Unde a fost ea pana acum?
-Iti voi raspunde la toate intrebarile cand se va trezi. Dar iti voi zice doar un lucru ca sa nu crezi ca e vreo fantoma sau vreun zombie.
-Da...?
-Nu te-ai intrebat vreodata de ce nu ai venit la inmormantarea ei?
-Am crezut ca nu ati vrut sa ma socheze sau ceva in genul.
-Defapt nu murise. A fost la spital in coma si intrase in moarte cerebrala, dar printr-un miracol a supravietuit. Cand si-a revenit la un an dupa asa-zisa inmormantare a ales sa plece pentru o vreme si mi te-a lasat mie in grija.
-Asta e tot? De ce nu a venit inapoi?
Tata a tacut din gura si a inghitit in sec.
•Chloe storyline•
Ma trabtesc in pat obosita dupa o astfel de zi zbuciumata. Privesc tavanul si incep sa-mi imaginez tot felul de lucruri.
-Domnisoara, sunteti poftita la masa. *a spus una dintre femeile care lucreaza la noi la hotel*
-Da da, acum. *am raspuns eu cu aroganta*
Am vrut sa ma dau jos din pat si sa ma indrept spre bucatarie, dar un ciocnait in geamul camerei mele mi-a atras atentia. M- am indreptat spre balcon si am deschis usa sfidatoare. Am privit in stanga si-n drepta nimic, apoi am privit in sus si am vazut-o pe Volpina.
-Ce vrei? *am intrebat-o la fel de arogant ca pe una dintre menajere*
-Incantata sa va revad, majestate.
In misiunea de astazi eu si Volpina, mai bine spus Lila, ne-am aratat una alteia adevarata identitate ca sa imbunatatim munca in echipa si sa nu cadem usor in capcane.
-Am niste informatii utile.
Am ridicat o spranceana si i-am facut semn spre pat. Ne-am asezat amandoua pe marginea patului, una mai obosita ca cealalta.
••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••
Heii. Capitolul e scris in viteza, deci sigur are ceva greseli, dar am promis ca o sa-l pun cat mai curand posibil. O sa incerc sa revenim la actiunea simpla fara akumatizari si toate cele pentru o vreme. Astept parerile voastre legate de acest capitol infernal care-ti arde si ultimul neuron suoravietuitor al capitelor aberante anterioare.
In non-capitolul anterior am uitat sa mai pun inca o povestioara:
Ne vedem data viitoare cu un nou capitol prospat amplasat pe paratrasnet. (E furtuna oribila aici)
••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••