În negura albă a uraganelor noastre
eram sărutați de picăturile ploilor albastre,
iar fereastra timpului crăpa supărată,
când zmeul pământului spulbera
fragilitate umbrelei de vară.
Copacii dansau pe ritmul unui flaut surd
și visul meu se lipea de cămașa ta udă,
când razele speranțelor ardeau lumânările,
dimineața fugea cu trenul, între stelele de piatră.