- Dar l-ai refuzat! Din nou, Eliza, din nou!
- Crina, termina! Stiu ca nu a fost cea mai geniala seara, dar sa fie multumit cu atat.
- Cu ce atat? Cu o imbratisare? Oh, haide! Nu ti-e mila de el? De ce il torturezi asa?
- Nu il torturez, bine? Vreau doar sa isi dea seama ca nu sunt un copil mic si prost..nu ma las asa usor, ca nu-s curva! Bine?
- Ai si tu dreptate intr-un fel.. a spus Crina intr-un final, dandu-se batuta. Stia bine ca sunt incapatanata, deci degeaba isi omora neuronii cu mine.
M-am intins pe pat si am deschis televizorul, era modul meu de a-i arata ca am incheiat discutia, fara a ajunge la o cearta.
- Iesi la poarta si in seara asta? a intrebat Crina asezandu-se langa mine.
- Mhm, de ce nu as iesi?
- Pai eu stiu..poate ca vrei sa il eviti pe Jess acum.
- De ce as face asta!? Ma rog, las-o balta. Ies.
Am tacut amandoua si am privit televizorul cu un oarecare interes. Preferam acel film prost de comedie decat sa incep o noua discutie despre Jesse. Doar pentru ca in doua seri de cand sunt la tara nu se intamplase nimic, nu insemna ca nu se va intampla. Vroiam doar sa fiu sigura de sentimente mele. Bine, bine, mai mult de ale lui, dar asta era a doua parte. Important este ca am reusit sa ii rezist doua seri doar cu imbratisari si vorbit. Dar stiam, de fapt, simteam ca nu mai pot rezista. Cand era langa mine ma simteam..sufocata. Parca tot oxigenul din aer disparuse. In schimb, dioxidul de carbon imi invada plamanii. Era cea mai oribila senzatie, dar in acelasi timp eram dependenta de ea. De el. Pentru ca doar el reusise sa ma faca sa simt asta. Era drogul meu, era cafeaua de dimineata, era necesar supravietuirii mele. Deci, era greu. Greu sa il refuz, greu sa nu o fac. Tot ce speram era ca el sa nu renunte la mine.
Era dupa-amiaza. Si inca una dintre cele plictisitoare, petrecute in pat, in fata televizorului. Ce mai vara, nu? Am stat la Crina pana pe la 8 seara, ba vorbind ba uitandu-ne la tv, dupa care am plecat acasa. Urma sa ne vedem ca de obicei, pe la 10.
- Maa, sunt acasa! am spus aruncandu-mi papucii sub masa de pe hol.
- Ti-e foame? a intrebat mama scotand capul pe usa dormitorului, cu telefonul la ureche.
- Mhm. Cu cine vorbesti?
- Cu Rita! Se pare ca tocmai s-a internat.
Am fost atat de socata in acel moment incat m-am impiedicat si am cazut pe pat. Rita era matusa mea, care acum era insarcinata cu al doilea copil. Urma sa nasca saptamana asta.
- Si cum e? Bine?
- Uite ma intreaba Eliza cum mai esti.. Da, draga mea, e bine. Maine naste!
- Suuper. Sa ma anunti daca e tot fata, i-am spus mamei pornind televizorul.
- Sigur, o sa fi prima care afla.
Rita mai avea o fetita adorabila de numai 4 anisori, Amelia, plus cateva idei mai ciudate. Una dintre ele era cea cum ca daca afli sexul copilului inainte de a se naste iti va aduce ghinion. Asa ca, nu stiam daca voi mai avea o verisoara sau un verisor, ceea ce era destul de stresant.
- Hai sa mananci, a spus mama punand receptorul in furca.
- Ce?
- Mm, cred ca mai avem niste cartofi prajiti, legume si cascaval, mi-a raspuns mergand spre bucatarie.
Am mancat in liniste, cu toate ca stomacul meu nu prea avea chef de nimic altceva decat sa stea degeaba. Pana si el era lenes!
Pe la noua am terminat si am strans masa, dupa care am inceput sa ma pregatesc. Mi-am tras jeansii skinny pe mine, un tricou negru cu decolteu in V si hanoracul mov lung. Oricum era noapte si nu ma vedea nimeni. Dupa a urmat machiajul: putina pudra si strat dublu de mascara. Iubeam rimelul, imi facea ochii si mai mari decat ii aveam. M-am uitat in oglinda si lipsea ceva. "Ah, da, parul!" L-am ciufulit, iar din fericire nu era nevoie de fixativ, statea perfect. M-am incaltat cu Vansii negri si am iesit din casa, fara a o mai anunta pe mama sau a ma uita la ceas. Ce mai conta ora pentru mine?
Am iesit in strada, indreptandu-ma spre casa Crinei. Am trecut pe langa banca goala si am intrat in curte, iar mai apoi in casa.
- Crina!
- In camera sunt!
Am intrat in camera si am gasit-o pe Crina cu hanoracul in mana, pregatita sa iasa.
- Dar nu a venit inca nimeni. am spus eu.
- Si ce daca? Stam si noi pe banca pana apare lumea.
Mi-am dat ochii peste cap si am iesit din camera impreuna cu ea. Am iesit din casa iar mai apoi din curte.
- Buna, Crina! am auzit-o pe Raissa spunand din stanga mea, de pe banca.
Am privit spre banca, unde i-am vazut pe Jesse, Dan, Raissa, Erin si Roxi.
- Buna, Eliza. a spus Jesse zambindu-mi fermecator.
L-am privit evitand contactul vizual. Doar nu vroiam sa imi pierd firea, nu?
- Buna..
M-am asezat pe un colt al bancii si am ramas acolo, nemiscata, observand lumea din jurul meu. Am stat asa, nemiscata, cam in jur de jumatate de ora, pana cand au mai venit niste prieteni de-ai lui Jesse cu bere si seminte. Dragut, nu? Ma simteam si asa pe dinafara, nimeni nu imi mai adresase vreun cuvant de cand ma asezasem, iar acum mai venisera si acei necunoscuti, deci eram ignorata complet.
- Roxi, vino putin. am spus incercand sa par bine-dispusa.
Ei bine, ma cam imprietenisem cu Roxi in ultimele doua zile. Ba chiar puteam petrece ore in aceasi camera fara sa ne scoatem ochii una alteia. De asemenea, stiam ca nu prea o are la suflet pe Raissa, asadar se simtea la fel de neplacut ca mine.
- Sigur, Eli. mi-a spus zambind si ridicandu-se de pe banca.
Am mers pana in partea cealalta a drumului, unde m-am asezat pe marginea unui sant, cu iarba aproape intrandu-mi in gura.
- Serios? Tu chiar vrei sa stai...acolo?!
- Da, si speram ca ma vei urma. i-am raspuns facand ochii de catelus plouat.
- Ti-am mai spus ca te urasc?
- Si eu te iubesc, stai linistita.
S-a asezat langa mine si imediat mi-a aruncat o privire acuzatoare, care stiam ca nu e din cauza ierbii incomode.
- Ce mai e? Ce nu-ti mai convine?
- De ce il refuzi pe Jesse?
"A aflat pana si ea? Doamne, ia-ma acum!"
- Hmm, ce-i cu Jesse? am spus cu o nedumerire prefacuta pe fata.
- Lasa-ma cu prefacatoria, pentru ca stiu ca e ceva cu voi doi. Toata lumea cam stie, de fapt.
"Bine, bine..sa incerc sa gasesc o scuza buna? Ceva..hmmm...credibil?! Nu, nu am nimic in cap acum. Ah, Doamne, ia-ma acum!"
- Mm.. Ei bine, de ce sa mint? A fost ceva cu Jesse, cel putin asa cred..dar acum cam s-a terminat..."cu toate ca imi place la nebunie, lucru pe care tu nu il vei afla niciodata"-mi-am continuat in minte.
- Nu fi proasta Eliza! Se vede de la o posta ca va placeti reciproc! De ce nu il lasi sa te sarute? Stiu ca iti place.
- Uite ce e.. Poate ca imi place, dar asta nu inseamna ca sunt a lui. Deci nu are dreptul sa ma sarute.
Roxi m-a privit ironica, cu o spranceana ridicata.
- Mai, termina-te! Stiu despre sarutul de la revelion..deci, nu ma mai lua cu deastea. Ne-am inteles? Doar saruta-l, ce naiba!
Am privit-o uimita total. Nu imi venea sa cred ca stie atat de multe. De unde? Cum? Era imposibil.
- De unde sti de revelion?
- Pff, nu sti ca barfele circula? Draga mea, asta este un sat. Stiu pana si ce culoare au chilotii tai!
- Hai da nu mai spune..am spus sceptica dandu-mi ochii peste cap.
- Sunt din dantela turcoaz, cu fundite negre in laterale.
- D-de unde sti?!
- Ti-am spus.. se numeste "barfa".
Nu am mai apucat sa spun nimic, caci am simtit o presiune enorma pe capul meu. Am tipat, nestiind ce se intampla. Dar in mai putin de doua secunde presiunea a disparut, iar Crina a cazut in fata mea, peste Roxi. Atunci mi-am dat seama ca acea presiune era burta Crinei, iar acum stateam intr-un echilibru prost, cu picioarele ei peste umerii mei. Asa ca m-am prabusit pe spate. Am inchis ochii la contactul capului cu solul, si am simtit o durere teribila cuprinzandu-ma, care in scurt timp s-a dus in jos, spre ceafa si spate.
- Elizaa! Vai mie, scuze! Esti bine? Eliza, deschide ochii! Elizaa!!!!
- Crina...te...omor..am bolborosit incercand sa imi duc mana la cap.
- Deci esti bine!
- Eliza, esti bine? Sunt Dan, hai sa te ridici.
- Stiu cine esti, inteligentule..am incercat sa tip, vizibil nervoasa, insa reusind sa scot numai o soapta jalnica.
Capul statea sa explodeze, dar eu tot m-am ridicat. Dan m-a sprijinit si in curand stateam in picioare, cu ochii inchisi si, imi imaginam eu, o grimasa teribila pe chip.
- Poti sa mergi? Cate degete am ridicat?
Am deschis ochii si mi-am dat seama ca vad in ceata, ca sa nu mai pomenesc ameteala. "Daca asa este o mahmureala, atunci cu siguranta nu vreau sa mai vad bautura."
- Mmm..doua? Ba nu, ba nu..patru?
- Doua sau patru?
- Mm..patru. Stai, stai! Trisezi! Acum sunt sase!
- Mai bine mai stai putin jos, macar pana vei ajunge sa vezi doar dublu.
L-am ascultat si m-am asezat pe iarba, cu ochii inchisi. Durerea era tot acolo, dar nu in proportii la fel de mari ca la inceput. Nu stiu cat am stat asa, analizand durerea, dar Crina m-a ridicat la un moment dat si m-a dus la banca. Mi-a ordonat sa ma asez pe acel coltisor incomod, si cine eram eu sa nu o ascult?
- Eliza, esti bine?
"In sfarsit si-a dat si el seama ca traiesc. Nu imi vine sa cred. Dupa ce ca m-a ignorat toata seara.."
- Ti se pare ca as fi bine?
- Doar am intrebat, nu te enerva acum. Vrei sa vorbim?
- Ha? Ce sa vorbim? am intrebat accentuandu-l pe "ce".
- O sa vezi..
S-a ridicat de pe scaun (da, el statea bine-mersi pe un scaun comod adus din curtea Crinei, pe cand eu stateam pe un colt de banca de-a dreptul incomod.) si m-a luat de mana. Ne-am departat incet de restl si m-am asezat pe mijlocul drumului (care cu toate ca era pietruit era de trei ori mai comod decat banca!).
- Ce faci? Ridica-te. Hai pe iarba.
- Spune ce ai de zis. Nu mai sunt in stare sa ma ridic pentru ca, in caz ca nu stiai, am o durere ingrozitoare de cap.
- In acest moment vei veni cu mine pe iarba, si nu accept refuzuri, a spus cu o urma de amenintare in voce. E rece si incomod unde te-ai asezat tu, nu te las sa racesti.
Inainte sa ma pot opune, mi-a prins mainile si dintr-o miscare eram in picioare. M-a tarat dupa el pana pe marginea drumului, unde m-a pus sa ma asez in iarba. S-a asezat in fata mea, privindu-ma fix.
- Deci?
- Esti prea nerabdatoare. Invata sa astepti.
"Cine se crede sa imi zica mie, mie, sa astept?! Gata, m-am saturat sa primesc ordine de la toata lumea."
- Uite ce e, eu nu vreau sa astept. Mi-ai zis ca vrei sa vorbim, adica exact opusul a ceea ce facem acum. Daca nu ai chef de vorba, atunci scuza-ma, dar eu am plecat.
- Nu, nu pleci, a spus prinzandu-ma de maini si lipindu-ma de el. Da, vreu sa vorbim despre refuzurile tale constante. Care e problema de ma tot refuzi? Spune-mi si mie. Si te rog sa fi sincera. Nu ma mai placi cumva? Ca daca asta e, atunci..
- Nu, nu, nu e asta! l-am intrerupt eu repede. Doar ca..ah..nu stiu..
- E chiar atat de greu sa iti gasesti cuvintele?
- Nu..doar ca..nu sunt genul de persoana care sa poata vorbi atat de..deschis..am incercat in zadar sa gasesc o scuza credibila.
Da, pe naiba! Eu eram exact acel gen de persoana directa, deschisa, care spune totul verde-n fata! Eram data peste cap numai de el, de prezenta lui. Puteam fi mai directa cu mama decat cu Jesse, si punct.
- Priveste-ma in ochi si spune-mi ca nu vrei sa ai nici o legatura cu mine.