Even though the dancing's done
Don't worry 'cause the night is young
Who cares where we go
We're ready for the afterglow
- Afterglow, Wilkinson
*
Simțeam că nu se ia deloc în serios toată treaba asta cu criminalul. Lumea înnebunise pe toate rețelele de socializare, prin media, prin draci... ok. Dar poliția părea mai pierdută decât oricând. Nimeni nu fusese instruit pentru asemenea cazuri. Cine s-ar fi gândit că în România ar putea apărea un criminal serios ca ăsta, nu? Câteodată ne subestimam, serios. Părea foarte ireal, totul. Nu înțelegeam cum de cineva poate fi atât de priceput când se joacă de-a Hannibal încât să nu lase niciodată urme și nu înțelegeam nici de ce nu intervine cineva mai de sus care se ocupă cu cazuri de genul la nivel internațional. Când nu ai resurse, te ajută cineva din afară, de milă, poate pentru bunăstarea tuturor, dar nu pricepeam nimic fiindcă ori de câte ori încercam să mă gândesc, ceva nu se lega. În fine, l-au numit Hannibal, până la urmă. Oau. Atât.
Ce știam sigur era că pierdusem numărătoarea victimelor la fel cum pierdusem șirul zilelor. Câteodată erau fete pe care le știam, alte ori niște necunoscute pe care nu le-am văzut în viața mea, dar care cică o ardeau pe Lipscani, ca noi. Eram pierdută în timp, nu știam unde mă aflu. Am avut o zi ciudată rău. Am vrut să mă duc la liceu și când am ajuns la poartă, mi-a zis Gabi, bodyguardul, că e închis. Nu am vrut să mă fac de râs și să încerc să-i zic că e luni sau marți sau căcat. Adevărul e, putea să fie și weekend, eu nu aveam de unde să știu. A lăsat 3 elevi să intre în curte, dar mie mi-a pus barieră cu brațul. Într-un final, mi-a zis că nu are voie să mă lase pe mine să intru pentru că am fost exmatriculată. Cu tot cu Adela. Dacă mă afecta? Nu eram sigură. Ce pot să spun este că eram super indiferentă și nu simțeam nimic. M-au luat niște friguri și m-am gândit pentru o clipă că poate e iarnă, dar nu cred că o luasem chiar atât de rău razna. În plus, auzisem pe cineva în Plantelor 47 că cică ar fi vară, început de vară. Asta era. Fusesem exmatriculată la sfârșit de an și mă nenorocisem pe viață. Nu știam dacă am eliminare 3 zile sau permanent, dar ceva îmi spunea că am primit destul pentru 3 zile și s-or fi săturat și ei. Cândva trebuia să fie și pe bune. Într-un fel, m-am simțit ușurată că am scăpat de prostia aia de bac și de învățat și de toți cretinii din Racoviță care îmi provoacă o profundă greață și pe care nu-i suport de nicio culoare. Ce mă neliniștea însă, era mama care avea să mă bată de mă cac pe mine. Dar era ok, nu putea să mă bată mai rău decât atunci când m-a prins cu Adela când ne lingeam sau când m-a prins că mă masturbam în fața laptopului pentru Radu sau alte dăți când a trebuit să vină să mă ia de la nu știu ce secție pentru că făcusem gălăgie în nu știu ce scară și ne prinseseră și cu cocaină la noi după ce ne alergaseră cu mașinile de poliție pe străduțe, gen urmărie generală cu girofar și d-astea. Mai lipsea un elicopter. Apropo de cocaină, chiar aveam chef să trag pe nas.
Am așteptat rabla aia de 311 într-o stație relativ goală. Cum se adunau oameni, dispăreau în 135, 104 sau 330, dar ăsta venea cel mai rar. M-am uitat la ceas și mi-a arătat 04:04. Chiar trebuia să fac rost de o dată și oră corecte până nu pierd de tot contactul cu realitatea. Se simțea ca o eternitate. Mă tot uitam pe plăcuța aia nenorocită, poate nu o mai circula dintr-o dată, dracu' să-l ia. Dar nu. La un moment dat, o luasem atât de rău razna încât am crezut că a trecut de nenumărate ori, dar nu l-am văzut din cauza demență mele. Începeam să cred că o dau în boală și pentru un alt scurt moment, m-am gândit dacă ar trebui să fac rost de niște pastile pentru psihoză de la niște dealeri de-ai noștri sau să vorbesc cu mama deschis și să-i zic că înnebunesc și că de-asta nu m-am mai simțit nici ok să merg la școală. Dar apoi ar începe cu gura gen: "Aa, da de vagabondat nopțile cu toți drogații te-ai simțit ok, hă? Ia să nu te mai prind cu derbedeii ăia de Adela și Radu. O să ajungi în pământ dacă nu încetezi cu autodistugerea asta." Asta cu autodistrugerea am pus-o eu. Cu siguranță mama nu era așa poetică. O să-mi tragă două înjurături și trei perechi de palme. Stilul Ceaușescu. Câtă bătaie mânca pe vremea ei... Ce primesc eu e desert, cum ar zice ea. Oricum, în sinea ei, și ea știa că nu mai pot fi salvată și nu sunt altceva decât o cauză pierdută. Dezamăgirea familiei. Copilul care a luat-o pe arătură și nu a putut să reușească ca sora ei. Dar curva aia ce pula mea a reușit? Și-a luat un bou pe care nu a fost în stare să și-l țină în lesă și el a ajuns să se fută într-un final cu sora ei mai mică și să o lase baltă după ce aia mică și prietena ei îi trag clapa pentru a demonstra că femeile sunt mai mari și mai tari. Dracu' mai știa unde o fi ajuns și ăsta. Sau ce am avut noi de câștigat din faptul că l-am dat afară din învățământ. Chiar așa, nu mai știam nimic de Tudor. Andreea nici atât. Dus fusese, maică. Bou ca bou, dar mă îndrăgostisem de el puțin. Mai mult.
Ideea e că am ajuns cumva acasă. Am luat 135 până la Iancului și după aceea 655 până la Armenească. Tot drumul m-am gândit la noaptea ecs din Plantelor pentru că era singurul lucru activ din mintea mea și mă măcina, eram îngrijorată pe bune în legătură cu sănătatea mea. De la accidentul din Pipera, era un gap, un gol care ținea până la ziua de astăzi.
Am ajuns fără să-mi dau seama și de la ușă, am auzit gemete. Am intrat și m-am descălțat în hol, apoi am rămas cu spatele spre sufragerie. Nu voiam să mă întorc și să-l văd pe Radu cum o călătește pe Adela de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat între ei sau între noi doi. Oricum, nu eram noi foarte relevanți. Duceam un stil de viață absolut bolnav, de ce mă mai tot străduiam să găsesc explicații? Oricum, am vrut să o iau la fugă, ăsta fost primul meu impuls. Mi-am făcut curaj intrând în sufragerie și am fost ușurată să-l văd pe Victor în locul lui Radu. Erau în dormitorul mare și aveau ușa deschisă larg. Adela țipa în draci și Victor îi dădea palme peste fund. Câteodată, eram șocată... Am strigat la ei bună, dar nimic. Victor își dăduse drumul și ieșise din ea. Ea s-a ridicat din pat și s-a dus la baie, nici nu s-a uitat la mine. El a venit însă spre mine, iar eu nu puteam decât să zâmbesc în timp ce mă holbam la pula lui care se bălăngănea tare amuzant în timp ce mergea. Probabil mă înroșisem. Mi-am adus aminte când mi-a băgat-o atunci la casa părăsită când ne jucam v-ațea pe întuneric, dar m-am speriat și am fugit. Gândurile mele s-au dus și cu mult înainte, când i-am văzut-o pentru prima dată, atunci când voiam să o facem în baie și și-a frecat-o în fața mea și a fost la fel: m-am panicat și nu am putut să o fac. Revenisem în prezent. A vrut să mă pupe pe obraz, dar m-a nimerit în colțul gurii. Nu m-a deranjat, eram prea fericită că nu era Radu.
- Mă duc acasă. Îi zici tu că am plecat, da?
Am dat din cap și m-am uitat la el cum se îmbracă. Cu siguranță nu era Radu, dar îmi aducea aminte de el teribil. La fel ca Alex și Tudor. Claie peste grămadă, frate. Erau făcuți toți din același aluat stricat. Astăzi, mi se părea mai identic decât oricând. Ca și când îl imita la sânge. De la cum își făcea părul până la cum se comporta. Erau prieteni, adică era inevitabil să nu se mai copieze unul pe altul. Până și eu și Adela făceam asta, deși ea mă bătea la toate fiind varianta mai bună. Și mă gândisem dacă nu cumva Adela vrea să mi-l lase pe Radu și să-l ia ea pe Victor. Era mai sănătos așa. Dar i-ar fi vrut pe amândoi. Îi vrea pe amândoi și îi are pe amândoi.
Am intrat în baie și am surprins-o când își lua pastilele, dar nu am recunoscut flaconul. Cred că și-a dat seama, probabil mă încruntasem sau ceva.
- E Valium. Nu am reușit să mai fac rost de Xanax. Dacă mai ratez o doză, o să fac ca schizofrenica pe-aici.
Și atunci mi-a venit ideea asta briliantă care avea să ne bage în pământ, știam sigur.
- Ai încercat să crești doza? Adică să iei atât de mult încât să te amețești?
Eram surprinsă că nu se gândise până acum. Le folosea corect, adică nu exagera niciodată. Xanax și Valium erau pentru tratament, nu pentru distracție, am înțeles. Dar aveam chef să mă sparg cu niște d-astea, mi se pusese mie pata fiindcă tot ce încercasem până acum devenea plictisitor și de rutină.
- Vrei să ne drogăm cu Valium? s-a încruntat. Nu am chef să intru în sevraj pentru un căcat de pastile pe care le iau de fapt să mă liniștesc și să nu o iau razna. Ar trebui să încerci și tu, i-ai făcut mașina praf lu' Cristi.
- Cine pula mea e Cristi?
- O ard aiurea, confund pe toată lumea, nu dau noroc cu mâna, sunt Soarele şi Luna. Mă-ntreba cineva "Cine pula mea e Cristi?" Piesa are mesaj numai că zice "text missing", a început să cânte și să danseze în fața mea, dar asta la refren. Ce ne faci tu, Kazi.
- Adela, cine e Cristi? Era mașina lui?
- Da, mă, doar nu avea bou' ăsta mașină.
- Am fugit după faza asta.
- Da, nu crezi că am mai purtat conversația asta? a zis și s-a băgat în cadă, dar fără să dea drumul la apă. M-am uitat la ea ca la mașini străine. Știi ce? Crește-ți doza cu ăsta până mori, ești dusă până la capăt. Și mi-a aruncat flaconul, dar a dat în ușă.
- Am mai avut o fază tâmpită de genul, în seara aia. În tot timpul ăla, când cică conduceam, am crezut că de fapt Radu e la volan și eu îi zic să oprească. Faza e că nu îmi amintesc deloc să fi condus. Știu doar pentru că mi-a zis el și mai și stăteam la volan. E ca și când m-am trezit dintr-o dată acolo. Lipsește tot ce e rațional.
- Da, Ștefania, și asta nu e nici măcar 1% din ce nu îți aduci aminte. Că a plecat din cauza ta, știi?
Mi-am dat o ditamai palma peste față și am început să plâng de nervi, de disperare, de dracu' să mă ia. Nu înțelegeam ce era în neregulă cu mine. Îi mai auzisem p-ăștia care au ajuns rău de tot cu drogurile că la un moment dat începi să o iei razna, că te schimbă de tot, ajungi o legumă și nu mai ești conștient decât rareori. Mă simțeam prea aproape de sfârșit și nici măcar nu îmi băgasem în venă. Luam chestii basic. Pastile și cel mai extrem cocaină. Dar de ce eram tocmai eu aia nebună? M-am gândit dacă nu cumva am ceva mai grav gen o tumoare.
- În seara în care am venit toți trei de la bar, am făcut sex.
- Cine?
- Noi două.
- Ce bar mă? m-am strâmbat. Părea așa necunoscut.
- Am făcut-o în fața lui Radu. El se masturba și noi ne-o trăgeam. Cred că a fost prima oară când ne-am tras-o și noi pe bune. Adică eu te-am lins pe tine și tu pe mine, ne-am băgat degetele unei alteia, ni le-am frecat. Am avut amândouă orgasm, a fost cea mai bună partidă de sex din viața mea și tu nici măcar nu îți mai aduci aminte, târfa dracu'. Ieși afară! a început să țipe și atunci m-am speriat. Marș, ieși în pula mea din casă și să nu te mai întorci! Din cauza ta a plecat și Radu, futu-ți morții mă-tii de ștoarfa dracu', te urăsc! M-ai auzit, fă, grasă împuțită? Te urăsc din toată inima și vreau să mori! M-am săturat să am mereu grijă de tine când o iei pe ulei! Mi s-a luat, mă jur! Ești futută rău de tot, înțelegi? Nu mai vreau să te protejez de nimic! Trebuie să-ți asumi în morții mă-tii ce ți se întâmplă și să nu mai alegi calea ușoară pentru că într-o zi, nu o să mai fiu aici să te prind când cazi ca o idioată!
- Cum adică Radu a plecat? am întrebat-o și m-am oprit imediat din plâns. Simțeam că o să izbucnesc și o să mă sparg în bucăți.
- Even though the dancing's done, don't worry 'cause the night is young, who cares where we go? We're ready for the afterglow! a început să cânte și m-am apropiat de ea. Tot ce îmi spunea melodia asta se lega de Radu și de momentul în care el o cântase pentru prima dată și când l-am întrebat, nu a vrut să-mi spună. M-am lăsat pe vine și am început să plâng, apoi m-am dezbrăcat și m-am băgat în cadă. Am vrut doar să-i simt căldura trupului și să plâng pe ea. Avea dreptate, eram pierdută fără ea. Nu puteam să fac nimic fără îngerul meu păzitor.
- O să-ți aduci tu aminte despre zilele astea. Și cândva, totul. Dar o să te distrugă, nu o să poți să le suporți pe toate, a zis și a început să mă mângâie.
- Spune-mi cum începe, i-am zis, dar a strâns din ochi și din buze. Nu voia să-mi spună nimic. Am început să-i sărut sânii, să-i ling sfârcurile ușor. Voiam să o iubesc în modul nostru erotic și să facem cum vrea ea, să nu mai vorbim niciodată despre asta. Și când te gândești că mie fazele astea de ignoranță mi se păreau sfârșitul lumii.
- Nu știu dacă se mai întoarce, a zis și a început să plângă.
- Dar ce i-am făcut? Adela, ce i-am făcut? Uită-te la mine! i-am zis nervoasă și am apucat-o de față. Spune-mi de ce a plecat? Spune-mi cum s-a terminat.
- I-ai spus că am fost gravidă. Că i-am omorât copilul și i l-am aruncat la gunoi.
- De ce aș spune așa ceva? E alegerea ta, de ce m-aș băga eu? Adela! am zdruncinat-o, dar s-a strâmbat și a scos un sunet. M-am ridicat de pe ea și mi-am dat seama că o doare ceva, se ținea de umeri.
- Nu pot să-ți spun pentru că o să o iei razna cum ai făcut în seara aia, când a plecat.
S-a ridicat din cadă și atunci i-am văzut tot spatele vânăt. Mov, verde, galben, maro. Era o paletă. Mi s-a pus un gol în stomac, îmi era greață.
- Adela, ce ai pe spate? Încă plângeam.
- Ai zis tu odată că Radu e criminalul, când ai văzut tu nu știu ce zgârietură și ai făcut niște legături.
- Da, și ai zis că nu are cum.
S-a uitat la mine lung și a dat din cap afirmativ. M-a lăsat singură în cadă, a luat și pastilele.
- Să nu-mi ceri țigări! a strigat.
Dar nu aș fi avut chef de așa ceva acum. Nu era o glumă, nu puteam să ignor situația și să fumez de parcă sunt într-o comedie neagră și trebuie să fiu comică pentru nu știu cine. Și când am închis ochii, nu mai era negru și vid. Erau imagini, voci, momente. Frânturi care se așezau pe axa timpului așa cum trebuie. Și brusc, știam unde începe și unde se termină. Dar avea dreptate, se simțea incomplet și ce știam acum nu era nici măcar 1% din ceea ce lipsea.