Melodia de la combina stereo plutea în surdină prin sala bistroului Chiez Ley, cu sunete joase şi reverbrate. Ritmul primar părea că-i pătrunse deja în sânge lui Bex, în timp ce aștepta ca ultimii clienți să plece, iar ușa de la intrare să se închidă cu un clinchet zgomotos. Localul urma să fie închis abia peste jumătate de oră, dar în ultima vreme, nimeni nu mai umbla pe afară după apusul soarelui.
Stând așezată pe una din canapelele tapițate, în fața lui Kyle, roșcata a aruncat o ultimă privire prin jur, înainte să scoată dosarul din geantă. Lumânările de pe șemineu răspândeau o lumină rozalie, ce se reflecta prin fereastra din dreptul lor, contrastând cu întunericul serii. Beţişoarele parfumate miroseau a cardamom şi ulei de lavandă, iar fumul înceţoşa uşor încăperea. În ciuda căldurii din jur, cerul negru și mov, plin de stele, dar fără urmă de lună, îi oferea o ciudată răceală a gândurilor, o răceală care părea să i se răsfrângă şi în sânge.
Cu mișcări calculate, Bex a deschis dosarul și a scos din el ultima foaie, unde erau afișate toate concluziile din urma autopsiei lui Nicole Evianne, sau pe scurt, Nick. Preț de câteva momente, a putut simți greutatea privirii lui Kyle asupra ei, și abia atunci și-a dat seama că buza inferioară îi tremura ușor. Era cuprinsă de o emoție ciudată, un sentiment puternic de agitație – până la urmă, furase raportul unei fete moarte din spitalul unde lucra mama ei, iar acum îl avea cu ea într-un loc public, pentru că nu își putea asuma riscul să-l vadă părinții ei acasă.
Se săturase să simtă în fiecare zi cum viața i se dizolva treptat și se prefăcea în scrum, iar sentimentul de neștiință o lăsa să înțeleagă că avea să fie distrusă irevocabil dacă nu făcea ceva. Așa că a luat o gură mare de aer și a început să citească, în ciuda urmelor de panică care-i agitau stomacul. Simțea cum bucata de hârtie ardea îngheţată în palmele ei, iar cuvintele se topeau pe măsură ce le citea, stingându-se precum flăcările lumânărilor.
— Asta e ciudat, a șoptit încet, după ce a citit o frază aleatorie. „Unghia de la degetul inelar i-a fost tăiată vertical, străpungându-i falanga distală."
— Ca lui Noah? a întrebat Kyle surprins, iar Bex s-a mulțumit să afirme cu o scuturare rapidă a capului, simțindu-se ușurată că nu era nevoită să-i mai explice. A luat o gură de aer, apoi și-a coborât din nou privirea spre foaie.
— „Craniul ei a suferit o deteriorare în urma impactului angular puternic", a intonat în continuare, cu o voce ușor spartă. Kyle, asta sună ca ce i s-a întâmplat Annei.
— Ce? întrebarea lui era simplă, dar profilată, ca o rază luminoasă pierdută în noapte, sau o mişcare rapidă, topită instantaneu în întuneric. Adolescenta a oftat, alunecând absentă într-o alcamie amorțită, în timp ce încerca să-și găsească cuvintele. Probabil că mai târziu în acea noapte, când ar fi intrat în camera ei, ar fi știut exact ce să spună, dar în secunda aceea, toate ideile păreau să-i fie condensate într-un loc îndepărtat, total detașate de minte.
— Evan s-a înecat cu propriul lui sânge, a încercat să explice într-un sfârșit, fără să-și ridice privirea din pagină. Aici scrie că Nick a fost internată de mai multe ori la Southview Center, din cauza expectorațiilor cu sânge. Imediat ce și-a terminat propoziția, neliniștea a început să-i pulseze în vene, o putea simţi ţâşnind din mintea ei ca o izbucnire de căldură. Avea cuvinte pe vârful limbii, cuvinte calculate, gândite cu precauțite, dar limba îi era paralizată și nu era în stare să scoată niciun sunet. Dacă... a fost și criminalul acolo, în noaptea aceea? a spus încet peste câteva secunde, iar întrebarea i-a părăsit buzele cu greu, metamorfozându-se într-o altă presupunere, care i-a scăpat înainte să-și dea seama: Dacă Nick a fost prima lui victimă, iar acum are un tipar, după care îi omoară pe ceilalți?
— Doar continuă să citești.
Prin bubuiturile pulsului din timpane, l-a auzit pe Kyle vorbind, cu un glas scăzut şi grăbit. Poate că nu vreau, a gândit Bex de-odată, simţindu-și picioarele de parcă i s-ar fi cufundat adânc în bumbac. Un bumbac lipicios și greoi, îmbibat în apă rece; sau cleios și oleaginos, impregnat cu ulei încins. Vâscos și umed, pătat de sânge. Atmosfera din jurul ei s-a tulburat brusc, ca și când ar fi fost învăluită în ceață. Trebuie să rămân calmă. Dacă clachez, totul s-a terminat, și-a zis în gând. Kyle se comportă normal. Nu pot fi eu veriga slabă.
— Bex? vocea lui s-a auzit atât de puternic și electrizant în mintea ei, încât întrebarea a lovit-o adânc, ca vârful ascuțit al unei săgeți la tragerea unui arc. Roșcata și-a ridicat rapid ochii, fără să-i răspundă sau să-l privească – știa că dacă ar fi făcut-o, atunci el ar fi observat imediat frica și îngrijorarea evazivă care o învăluia. Așa că a tușit scurt, răgușită, și a reluat:
— Avea urme pronunțate în urma unei încercări de asfixiere, dar amprentele au fost deteriorate, a citit din paragraful următor, apoi a făcut din nou o pauză. Dacă am dreptate, atunci așa ar putea muri următoarea victimă, a insistat ceva mai serioasă, deși neliniștirea îi tremura în glas.
— Nu avem de unde să știm, a întrerupt-o imediat Kyle, cu o voce tăioasă. Bex a oftat contrariată, dar s-a conformat fără tragere de inimă, deși dezaprobarea încă radia de pe chipul ei ca nişte valuri de căldură. Începea să se simtă în dezavantaj, și nu era sigură de ce. Atitudinea lui Kyle, de parcă se afla în posesia mai multor cunoștințe decât ea, o deconcentra. Totuși, superioritatea pe care o afișa băiatul părea naturală; nu avea nicio urmă de îngâmfare sau infatuare.
— Lama cuțitului i-a tăiat regiunea cervicală, ajungând până la înălțimea obrazului drept. I-a ratat artera carotidă.
Vocea ei s-a oprit cu o notă subțire, prinzând ecou printre pereții lambrisați, ca un șuierat de rău augur. Și-a ridicat vag mâna în aer și și-a dat pe spate câteva șuvițe verzi care îi alunecaseră pe frunte, dezvăluindu-și fața acvilină și palidă. Simțea că ar fi trebuit să termine odată, dar eforturile ei nu demonstrau vreo coordonare a mișcărilor, fiind doar o învălmășeală fără direcție de zvâcniri, pufniri și zbateri. În plus, profera înverșunarea lui Kyle, care oricum ar fi sfârșit citind raportul singur, dacă nu cu ea.
— Continuă, a îndemnat-o încet băiatul, dar de data aceasta nu a mai primit niciun răspuns. Ce s-a întâmplat? Ce scrie? a întreabat îngrijorat, atunci când nu a primit nicio reacție din partea ei.
— I-a ratat artera, a repetat fata, în timp ce traducea în gând cuvintele imprimate pe hârtie, cu o absență îngrijorătoare. Tăietura nu a ucis-o. A încercat să respire, dar era deja îngro...
— Atunci ce a ucis-o? vocea șatenului a întrerupt-o, iar tonul difuz a devenit rapid ezitant, din cauza sentimentului puternic de vină, amestecat cu o îngrijorare explozivă.
— A încercat să respire când era deja sub pământ, și-a reluat Bex propoziția, iar vocea ei a trimis valuri de întuneric care l-au izbit pe Kyle. Nick nu era moartă când a fost îngropată.
Kyle nu mai putea să se mişte; o pătură cenuşie părea că-i învăluise simţurile. Și-a lăsat palmele sprijinite de frunte, iar privirea i-a alunecat în jos, ținând-o așa preț de câteva secunde. Bex a continuat să se uite la el încordată, în liniște. Abia mai târziu, a simțit că o parte din gândurile năvalnice care l-au cuprins pe moment s-au stins, fiind înlocuite de un fior ca de gheață, ce avea să culmineze cu o întrebare șoptită:
— Au scris ceva despre... rana de la încheietură?
— Da, a șoptit imediat roșcata, iar inima i-a înghețat în loc, înainte să mai continue să vorbească. Fiecare muşchi al corpului ei s-a crispat, în defensivă, gata să asculte de un instinct adânc îngropat de a înghiți în sec. Și-a coborât privirea spre rândul următor, iar ușurarea a cuprins-o pe neașteptate. Toate amprentele au fost alterate, a continuat să citească, încheind cu un ton ferm și distant. Kyle și-a lăsat capul pe spate și a răsuflat adânc, sprijinindu-se de spătarul canapelei.
Fără să mai spună ceva, Bex și-a abătut privirea de la el și a închis dosarul. L-a pus cu grijă înapoi în geantă și s-a ridicat rapid, eliberată de tensiunea care îi sfâșia rărunchii. Când a încercat să treacă pe lângă Kyle, el a apucat-o de braţ, strângând-o şi reţinând-o în loc.
— Ce faci? a întrebat el surprins, iar murmurul calm al glasului său a devenit brusc mai puternic.
— Du-te acasă, Kyle, i-a cerut acid roșcata, apoi și-a tras brațul, iar el nu a opus vreo urmă de rezistență, dându-i drumul. Voi vorbi eu cu Jolie, a adăugat cu o voce mai joasă.
— Ești sigură?
— Evident, a răspus ferm și a clătinat din cap, iar tonul ei a revenit la forma aspră și răsunătoare pe care o avea de obicei. Mă voi descurca. Apoi s-a răsucit cu spatele la el și s-a îndepărtat, ieșind din localul Chiez Ley.
Când Kyle a ajuns acasă, era deja trecut de miezul nopții. Și-a oprit mașina în fața clădirii cu etaj, asemănătoare cu o cabană în stil scandinav, și a trântit portiera autovehiculului, pornind pe poteca pietruită. Veranda era înălțată cu jumătate de metru deasupra pământului, cu ajutorul unui prag decorativ din cărămizi albe. Prispa avea două scaune din lemn cu spătare din mozaic și o masă din același set, iar balustrada scurtă de lemn ce o mărginea îi dădea un plus de amploare.
Imediat ce se intra în casă, un miros ușor de mușețel și plante uscate era perceptibil în toate încăperile. Kyle a strâmbat din nas, simțind aroma puternică a lumânărilor din scorțișoară, ce provenea de pe șemineul din living. Perdelele vaporoase erau trase peste geamurile mari, mărginite cu lemn de pin, iar televizorul era deschis, vocea prezentatoarei alterând cu glasul călduros al doamnei Faden, care vorbea la telefon. Mama lui Kyle – o femeie tânără, divorțată, care ar fi putut fi ușor confundată cu o adolescentă – stătea în picioare în sufragerie, zăbovind în cadrul uşii cu telefonul la ureche.
Adolescentul a trecut pe lângă ea, îndreptându-se spre scara în formă de spirală, care se răsucea într-un vârtej amețitor până la etaj. Doamna Faden i-a aruncat o privire scurtă, apoi i-a făcut semn cu mâna spre ceasul decorativ atârnat de perete, semn că era o oră cam târzie să se întoarcă acasă. Kyle a ridicat din umeri și a privit cum mama lui s-a întors imediat la conversație, fără să-și mai continue ideea. Oricum orele târzii nu erau o noutate.
Și-a continuat drumul spre holul lung de la etaj, un coridor cenuşiu, profilat pe fundalul luminat de lună. A trecut pe lângă ferestrele înalte și ușa ce ducea spre baie, la fel de întunecoasă și pustie ca restul încăperilor. Apa se auzea gâlgâind înăuntru, în conductele subțiri, vopsite recent în alb. Kyle s-a oprit în capătul holului și a împins ușor ușa de lemn de la camera lui, situată în partea cea mai îndepărtată a casei. Pentru o clipă, i s-a părut că a auzit respirația sacadată a unei alte persoane în încăpere.
Inima lui a tresărit brusc, iar tensiunea din jur s-a desfăcut în spirale, spărgându-se şi zdruncinându-l puternic. A tras repede de întrerupătorul cu fir al veiozei de pe noptieră, decorată cu mozaic din sticlă, iar becul auriu s-a aprins, împrăștiind tonuri calde pe pereții din încăpere. După ce a privit prin jurul camerei goale, a îndepărtat repede posibilitatea că mai era cineva acolo, gândindu-se că poate erau de vină zgomotele televizorului din sufragerie, care ajungeau până acolo.
A închis ușa în urma lui și s-a așezat în pat, deschizându-și plictisit laptopul. În folderul de mesaje avea câteva e-mailuri necitite, majoritatea de la oferte de reduceri și lichidări de stocuri. Când și-a mutat privirea pe caseta din stânga, a observat subiectul unuia dintre e-mailuri care venise cam pe la miezul nopții, cu două seri în urmă: scria „Kyle Faden" și fusese trimis de pe o adresă pe care n-o recunoştea. L-a deschis rapid, iar inima i-a tresărit puternic imediat ce a citit primele cuvinte.
"Nu ar trebui să mai trăiești, după ce ai făcut... dar nu-ți face griji, mă voi ocupa eu de problema asta. Mai devreme sau mai târziu.
–N"
Kyle și-a simțit de-odată gâtul uscat și cleios, usturându-l de parcă ar fi fost adânc înțepat cu sute de ace. Degetul i-a șovăit pe mouse preț de câteva secunde, cât timp a privit încordat spre ecranul luminos. În cele din urmă, a apăsat puternic pe butonul de ștergere, iar mesajul a dispărut de pe ecran odată cu sunetul scurt al notificării. A trântit capacul laptopului și l-a pus înapoi pe noptieră, trăgând adânc aer în piept.
Pentru o anumită bucată de timp, a stat așa, încremenit, cu mâinile încordate pe lângă corp și capul în jos, cu ochii larg deschiși, deși nu se uita nicăieri, privind doar în gol. După ce a observat că privirea începea să i se încețoșeze, a clipit scurt de câteva ori, simțind cum ochii îl usturau. Tocmai când se pregătea să se întindă în pat, a auzit o vibrație scurtă, lugubră, venind dinspre colțul opus al încăperii. Și-a îndreptat imediat privirea spre dulap, iar ochii lui au prins o mișcare ușoară a ușilor din lemn, ca o tresărire scurtă, accidentală.
Toţi muşchii din corpul lui s-au blocat, iar realizarea l-a izbit ca o explozie arctică, îngheţându-l atât pe dinafară, cât şi pe dinăuntru – cineva era acolo, înăuntrul dulapului, privindu-l cu atenție. Inima i-a săltat brusc, lovindu-l ca un junghi în piept, iar tot corpul i-a rămas în loc, deși mintea îi alerga departe, afară din încăpere, eliberată de frica otrăvitoare și de pereții care îl sufocau.
A atins grilajul din lemn al patului, ezitând, simţindu-l rece şi solid. Nu trebuie decât să te ridici fără să faci zgomot, a gândit. Apoi poți să fugi. Rămânând la fel de tăcut şi încordat, s-a mişcat rapid, cât mai imperceptibil posibil. În timp ce auzea cum ușile dulapului se deschideau brusc mai tare, s-a ridicat și s-a aruncat înainte, împingând covorul în urma lui.
Mai avea doar câțiva pași până ce ajungea la ușă, dar a simțit o mișcare rapidă în spatele lui, urmată de un zgomot scurt și încet. Nu a mai avut timp nici să se întoarcă, căci a simțit lama ascuțită și groasă a unui cuțit ce-i străpungea spatele, intrându-i brutal printre oase. Un pocnet asurzitor a răsunat prin jur, în timp ce vertebrele lui se sfărmau. A simțit o durere insuportabilă sfâșiindu-i spatele, apoi corpul i-a căzut moale pe jos.
Criminalul a scos cu viteză cuțitul din spatele adolescentului, auzind cum din gura acestuia a ieșit un gâlgâit bolnăvicios, apoi i-a întors corpul cu fața în sus. Sângele a țâșnit pe podea, împrăștiindu-se într-o baltă vâscoasă sub trupul paralizat al lui Kyle. Băiatul și-a deschis gura, încercând să țipe după ajutor, dar nu a reușit să scoată decât o tuse înecăcioasă, zdrobită de zgomotele puternice ale televizorului de la parter. Panica i s-a fixat adânc în piept, cu gheare ascuţite ca briciul.
— Presupun că știi ce urmează, a șoptit încet criminalul, în timp ce-și cobora privirea spre mâna adolescentului, prinzând-o cu o palmă acoperită de mănuși. Vocea îi era rece ca moartea şi otrăvitoare, dar ușor estompată.
Lama tăioasă a cuțitului a fost trecută peste încheietura dreaptă a lui Kyle, iar venele lui s-au sfâșiat imediat, împroșcând sângele pe podea, fad și dureros. Agonia s-a despicat larg înăuntrul lui, ca şi când fundaţia unui zid înalt şi gros ar fi cedat sub greutatea insuportabilă a cuțitului. Un oftat surprins s-a auzit slab, iar Kyle a clipit vag de câteva ori, urmând să-și închidă ochii pe veci.
— Acum știi cum s-a simțit, a adăugat încet criminalul, dar era deja prea târziu. Nimeni nu îl mai putea auzi.
*
Cu un oftat puternic, Jolie și-a ridicat privirea spre tabloul suspendat pe perete, unde era pictat chipul indolent al unei fete, cu bărbia într-o postură poruncitoare. Ochii păreau că-i ardeau molatici în gravură, înconjurați de culoarea amenințătoare a flăcărilor de lumină lichidă. Aveau o nuanță atât de puternică, încât păreau aproape stacojii, căpătând sclipiri fierbinți de mineral.
— Vreau un Happy Meal și un pat cald în care să-mi petrec toată viața, a spus după un timp, iar la sfârşitul frazei, vocea i-a tremurat și încheieturile i-au zvâcnit, străduindu-se să-şi mențină tonul apatic.
Stătea pe banca tapițată de sub geamul între-deschis, cu capul aplecat pe geaca verde din piele a lui Kristen. Deasupra lor, mai multe prisme incandescente atârnau de tocul ferestrei, iar razele amurgului le străbăteau obturant, îmbibând încăperea în mici curcubeie triunghiulare, prin fâşii de violet, de albastru închis şi de roşu-portocaliu. Alunecau de-a lungul pereţilor, tremurând pe podea, pe braţele şi în părul adolescentelor, de parcă s-ar fi aflat amândouă în mijlocul unui caleidoscop.
— E mai bine că ai aflat acum, decât mai târziu, a rostit încet Kristen. Poate vei reuși să treci peste mai ușor, a adăugat, mutându-și privirea pe draperiile patului de un albastru-pal, cu un model delicat de iederă, uşor şi diafan.
— Poate, Kristen... cândva, în următorul mileniu, a răspuns Jolie, încercând să nu-i ia în seamă tonul condescendent al vocii. Gândurile i se roteau consternant prin minte, total contrariate, de parcă ar fi fost ațintite pe capetele diametral opuse ale unei corzi din invar. Ea și Jack erau împreună de când se știau, încă din copilărie, iar acum nu se simțea de parcă și-ar fi pierdut doar iubitul, ci și cel mai bun prieten.
— Totuși..., a murmurat bruneta, apropriindu-se mai tare, cu răsuflarea între-tăiată și ochii întunecați. Jolie și-a ridicat privirea spre prietena ei, cu irișii albaștri prăbușiți în pupilele enorme, simţindu-i mâinile apucând-o de coate. Poate asta te va face să te simți mai bine, a adăugat Kristen, apoi și-a mutat mâna dreaptă în buzunarul gecii, iar mânecile i s-au ridicat și au dezvăluit tatuajul mic pe care îl avea imprimat pe încheietură. Petalele pale și dese de crizantemă păreau că se mișcau evaziv, în timp ce pielea i se întindea ușor.
A scos din geacă o piatră mică, de o culoare albă cu vârtejuri albastre, cristalizate, scânteind ca şi cum ar fi fost glazurată cu spirale fumurii de rocă. Avea denivelări externe, încastrate prin frâturile multicolore și reflexiile scânteietoare. De la depărtare, suprafața ei translucidă părea netedă și rece, dar avea o textură ușor abrazivă, reflectând lumina din încăpere.
— Am găsit-o pe plajă, a explicat Kristen, în timp ce punea piatra mică și rece în palma lui Jolie, strângându-i degetele în jurul ei. Atingerea sa a făcut-o pe blondă să simtă un şoc electric care i-a urcat în sus, pe braţul dezgolit. Lumina de la prisme a scânteiat pe cristal, cuprinzându-l într-o văpaie aurie, prin care curgea un râu fierbinte, strălucitor, ce-i dădea o senzaţie de ameţeală.
Jolie simțea cum degetele îi pulsau ușor, așa că și-a ridicat mâinile la gât, unde avea un pandantiv simplu, cu o singură piatră de un alb-lăptos și sclipiri argintii. A deblocat încuietoarea lanțului din piele și a scos pandantivul de acolo, apoi a prins de el cristalul mic, ce părea să capteze puţin din lumina amurgului. I-a zâmbit din nou brunetei, de data aceasta parcă în expectativă.
— Acum, că am trecut peste partea asta..., a zâmbit Kristen, în timp ce își întindea mâna spre noptieră și ridica de pe ea o pungă deschisă de chipsuri. Ești oficial singură.
— Oh, Doamne, a șuierat Jolie printre buzele strânse într-o linie dreaptă, ridicându-și brațul drept și luând o mână plină de chipsuri sărate. Avea nevoie de întăritoare calorice pentru direcţia în care se îndrepta discuţia. Kristen a dat din cap, zâmbind cu subînțeles.
— Ceea ce mă aduce la ideea trăsnet care mi-a venit, a spus în continuare, fără să bage în seamă comentariul prietenei sale.
— Ideile tale pot fi un pic cam... îngrijorătoare, a zis Jolie pe un ton retoric, în timp ce-și arunca un chips in gură.
— Ideile mele nu sunt niciodată rele, a contrazis-o Kristen, dându-şi capul pe spate, peste spătarul tapițat băncii. S-a foit absentă preț de câteva secunde, până când într-un final a reușit să găsească o poziție mai confortabilă.
— Mai ții minte sfoara pe care-ai legat-o de spatele hamsterului tău şi i-ai zis lesă?
— Aceea a fost o idee novatoare!
— Săracul domn Skittles, s-a speriat atât de tare încât nu s-a mai mișcat timp de zece minute, și-a continuat Jolie ideea, pe un ton imperturbabil. Și aproape l-ai sugrumat, de asemenea. Kristen și-a dat ochii peste cap și i-a adresat o privire dezaprobatoare, dar a abandonat rapid subiectul.
— Mă rog, a răspuns ea cu gura plină. Ideea de acum e grozavă. Vocea i s-a subțiat, în timp ce încerca să insiste pe un ton mai ferm. Am făcut rost de bilete la festivalul de mâine.
Jolie a tăcut preț de câteva secunde, simțind cum propunerea lui Kristen a reușit să o desprindă subit din starea ei euforică. Era un val de emoţie brută, primară, un sentiment atât de puternic, încât, pe moment, a reușit să-i alunge orice urmă de bine-dispunere. A încercat să găsească repede o scuză pentru a nu merge, dar era prea târziu pentru asta, căci vocea îi izbucnise deja într-un refuz bâlbâit.
— Nu prea știu..., a clătinat dezaprobator din cap, dar Kristen a oprit-o cu un pufnet iritat:
— Ce alegi, să-ţi petreci timpul fiind impasibilă ca un castravete, sau distrându-te puțin? ezitând, Jolie a tras aer în piept. Tăcerea a învăluit-o din nou, jenantă și invazivă. Probabil că nici nu știa de ce nu voia să accepte. Era doar o intuiție fulgerătoare, ce clocotea în ea cu o violență acidă.
— Presupun că dacă mergem împreună, atunci..., nu și-a mai terminat propoziția, căci a simțit imediat cum privirea incandescentă a lui Kristen a alunecat pe chipul ei, zâmbindu-i cu încântare. Ar fi vrut să-i răspundă cu același gest, dar mușchii feței îi păreau înghețați, iar încercarea i-a eșuat lamentabil. Străbătută de un frison impulsiv, s-a întors cu spatele și s-a ridicat, îndreptându-se spre pat.
Abia atunci, și-a dat seama că-și atingea încontinuu cristalul de la gât, cu nervozitate. Îi plăcea să fie cu Kristen acolo, pentru că era normal şi îi amintea de vremurile de dinainte. Înainte să înceapă crimele, obișnuiau să stea împreună mai tot timpul, dar acum totul era atât de... diferit. În numai câteva săptămâni, viaţa ei se scindase ferm în două bucăţi zdrenţuite: înainte şi după; iar ceva îi spunea că nu avea să scape prea curând.
A/N: Era și timpul. Îmi pare rău pentru greșeli, dar sunt o putoare și mi-e prea lene să le mai corectez acum. Sper că v-a plăcut capitolul, totuși.
PS: În caz că vă întrebați, da, finalul se apropie. Nu plănuiam să îl fac în cadrul unui festival, dar până la urmă așa mi s-a părut mai potrivit.