~Nick P.O.V. ~
La dracu'! Ce am făcut? Eu și gura mea mare. Nu puteam să mă abțin și să nu o rănesc? Off, iubita mea, cum de mă suporți așa stricat cum sunt? Eu îmi bat joc de tine, iar tu reușești să îmi pui mereu bețe în roate și să mă faci să îmi regret anumite decizii. Cum ar fii acum. Urăsc faptul că te-am făcut să suferi. Mă urăsc pentru că nu sunt în stare să am grijă de tine. Mă detest pentru simplul motiv că acum nu ești în brațele mele. Dar nici nu mi te pot imagina lângă altcineva în afară de mine. Sunt prea egoist ca să renunț la tine.
Dar nu mai pot să dau timpul înapoi și să îmi schimb felul în care am acționat. Mă întreb ce e oare acum în sufletul tău sau dacă mă urăști. Nu am făcut asta intenționat. Primul lucru ce mi-a venit în minte a fost ca tu să nu te simți jenată și să dormi cât mai comod, dar cuvintele usturătoare ce mi le-ai adresat pe un ton jalnic, au pătruns în inima mea mai ceva ca niște săgeți. Iar faptul că reacția mea ți-a spus clar ce fel de om sunt, nu se justifică. Asta am simțit atunci, cum lumea îmi pică în cap. Dacă erai și tu puțin mai înțelegătoare, poate că acum nu ne mai aflam în situația asta: eu cu o sticlă de Jack Daniels în mână și tu în altă cameră.
Problema este că nu știu ce să fac, cum să te readuc din nou la mine. Nici lichidul tare ce mă ustură pe gât nu îmi e de folos! Parcă toate vor să se întoarcă împotriva mea. Chiar și băutura, care până acum mă ajuta, nu îmi mai este de ajutor. Este la fel de inutila ca statul meu pe pat și nefăcând nimic. Trebuie neapărat să mă gândesc la ceva. Dar capul parcă îmi pocnește de durere, și asta cu siguranță că nu de la cele câteva guri pe care le-am luat.
Tu ești vinovată, iubito! Tu fiindcă mi-ai intrat pe sub piele și m-ai sedus cu inocența ta. Ești vinovată mai ales fiindcă mi-ai intrat în cap și în inimă. Nu mi te pot scoate. Ești mai puternică ca un drog, iar eu sunt dependent de tine, de tot ce ține de tine. De la râsul tău contagios, până la roșeața din obraji și vorbele tale ce sunt sunete angelice pentru auzul meu. Iubito, de declar vinovată pentru simplul fapt că am început să te venerez mai ceva ca o fană One Direction.
Dar o idee a naibii de strălucită îmi trece prin minte și nici nu ma gândesc de două ori la ea când mă ridic din pat și ies tiptil din casă, precum in infractor. Momente de acum câțiva ani îmi reapar în minte, dar gândul că o fac pentru Lin le face să dispară.
-Bună, iubito, mi-ai dus dorul, îmi întreb iubirea când o văd în garaj.
A doua mea mare iubită a fost și este Coco, motorul meu negru. Dacă Lin are o pasiune cu mașinile puternice, și eu am o obsesie legată de motoare. Dar de ceva vreme, cam de 2 ani, nu am mai urcat pe unul, deoarece îmi stârnește anumite amintiri din viață. Acum, nu asta este importat, ci faptul că neapărat trebuie să îmi cer iertare Lindei pentru că m-am purtat ca un sălbatic cu ea. Ce sper eu, este să mă ierte și să îmi mai dea o șansă.
Odată ce ajung în blocul cu pricina, dau buzna în apartament, trântind ușa de perete. Beznă și miros închis. La fel ca acum două săptămâni, când am venit aici tot din vina ei. Dar de data asta am venit cu alt scop, și acela de a face puțină ordine în viața mea. Vreau să mă despart de trecut odată și odată. Cred că a venit timpul să o iau de la început, dar de la 0. Fără să mă mai lege ceva de trecut sau de fosta. Simt cum inima urlă în mine de durere fiindcă fac asta, dar trebuie și este necesar. Atât pentru mine, cât și pentru Lin, fata ce și-a pus deja amprenta pe mine.
Însă, gândurile îmi sunt distrase de către soneria telefonului mobil, la care și răspund.
-Da? spun cu o voce tremurândă când văd numele pe ecran.
-Ești cel mai prost și mai distrus frate din lume! Cum poți să faci așa ceva, idiotule? Nu te-ai gândit că faptele au și ele o consecință? Îți spun eu ce a fost în capul tău, nimic, nada, nothing. Ești un retard, boule, nici nu știi ce fată pierzi. Nemernicule ce ești! Să nu te mai prind că îți mai bați joc de ea că aici intervin eu, și nu cred că îți convine să te duelezi cu sor-ta! aproape că îmi zbiară în ureche.
-Mai ușor, scorpie mică! Am alte planuri acum, nu sunt acasă.
-Prin ce cluburi umbli tembelule? Îi spun tatei să vină să te ia și să te dezlipească de vreo parașută? spune sarcastică.
-Ce glumă bună! Dar, scorpie, sunt mai lucid decât am fost vreodată în viața mea. Nici nu știi unde sunt și ce fac.
-Da, cum să nu! Te cred, Nickii, sincer nu știu ce ai mai putea face ca să o împaci acum. E prea supărată ca să te ierte!
-Și aici intervii tu! spun și un zâmbet tâmpit îmi aparepe chip.
-Ascult, nu am prea mult timp la dispoziție, o să dea de bănuit dacă nu mă întorc mai repede în cameră.
După ce îi explic cu lux de amănunte planul surorii mele în timp ce mă plimb prin fostul apartament, mă pregătesc pentru ziua aceasta, care se anunță a fii foarte importantă. Trebuie să îi recâștig încrederea, care oricum era extrem de fragilă, și să o împac. Nu mă simt eu bine dacă nu este lângă mine și nici nu voi fii până când nu îmi voi duce planul până la capăt.
Îmi sun un bun prieten care se ocupă cu design interior și o firmă de curățenie și mă pornesc din nou la drum. Mă voi ocupa personal de acest apartament care va fii doar al nostru. Vreau să fim noi doi împreună, până când unul din noi va muri. Ce mă bucură, este faptul că și acest apartamente este în clădirea unde stăm și noi acum. Și ce îmi convine este că acum pot să mă duc la un magazin și să îi cumpăr iubitei mele ceva mai special cu mașina. Renunț la motor şi merg spre Mercedesul negru. Dar, problema mea este că abia s-a crăpat de ziuă, mă simt obosit și îmi este foame. Ce mi se mai poate întâmpla?
Mă întind pe bancheta din spate a mașinii și mă las purtat de somn, cu gândul tot la ea. Chiar dacă poziția nu este una tocmai plăcută, măcar știu că nu voi arăta ca un zombie. Dar nu vreau să îi deranjez nici pe viitori părinți, chiar dacă peste câteva ore o voi face.
Când mă trezesc, simt cum toate oasele îmi trosnesc, dar nu mă las doborât de la atât. Urc în cea mai mare viteză până la apartament ca să mă schimb de haine și să îmi iau tot ce îmi trebuie. Mă îmbrac cu niște blugi tăiați în genunchi, un tricou negru și un sacou peste. Am grijă să mă dau și cu parfumul ei preferat, și știu că pare ciudat, dar vreau să dea bine. Nu miroşi în fiecare zi un bărbat ce s-a dat cu parfum de femeie.
-Uaa.... ce e cu atâta grabă, spune viitorul tătic ce mă privește uimit din tocul ușii.
-Ți se pare că am timp să stau la bârfe? îl întreb pe un ton răstit. Am o mare problemă și am nevoie de ajutorul vostru.
-Ia să te aud, Zorro.
- 1. Vreau să faceți puțină curățenie aici, deoarece eu nu am timp și 2. Vreau ca apartamentul să fie liber astăzi.
-Nu îmi spune că o ceri de nevastă astăzi?! Măiculiță, facem nuntă dublă, ce să mai.
-Nu... oftez și apoi zâmbesc pervers. Nu încă, dar ești pe aproape. Ne-am certat foarte rău și vreau să îmi cer scuze.
-Cineva a fost băiat rău, spune gânditor și dă negativ din cap. Păi, baftă, eu nu mă bag. Dar te asigur că voi face ce mi-ai cerut până acum.
-Coaie, ești cel mai tare. Te iubesc, frate, spun și îl bat pe umăr atunci când trec pe lângă el.
Și acum începe calvarul. Peste o oră mă aflu într-un magazin și nu știu ce cadou să îi aleg. Am încercat să o iau prin eliminate, dar nici așa nu a mers. Încerc să mă pun în postura ei și aleg cu inima. Când îi spun vânzătoarei, care mi-a făcut ochi dulci de îmi vine să și vărs, această pare foarte încântată de alegerea mea și mă întreabă ceva, dar eu sunt mult prea aerian ca să aud.
-Poftim? o întreb și mă uit la ea.
-Vreți să scrieți ceva pe el? Nu durează mult, dar se mai adaugă o taxă la prețul final.
-Să știi că nu e o idee rea, spun și îi zâmbesc.
O văd cum se înroșește și își lasă privirea în pământ. Doamne, ce femei. Eu nicidecum nu mă gândeam să îi cer o partidă de amor. Vreau doar să o fac pe regina mea fericită.
Până când cadoul meu este gata, dau o fugă până la o florărie și încep să mă strâmb la flori. Oare ce preferă? Cât de mult pot să mă urăsc pentru că nu știu niște lucruri atât de importante. Trandafiri? Gata, o să îi cumpăr trandafiri roșii și unul în mijloc să fie alb. Știu că așa primea și sora mea acum un an de la un băiat. Și ce s-a întâmplat după cu acel băiat. Nici nu a mai îndrăznit să se apropie de ea când a stat de vorbă cu mine. Țin prea mult la ea ca să o împart cu un alt băiat.
-Poftiți, sper ca soția dumneavoastră să se bucure de flori, spune vânzătoarea și îmi întinde florile.
Îi zâmbesc și îi înmânez banii. Pun cu grijă buchetul imens de flori pe locul pasagerului și mă reîntorc în celălalt magazin. Când aflu că totul este gata, îi plătesc fetei suma cerută și îmi revendic cadoul. Dar fata mă oprește și îmi înmânează cu timiditate o foaie. Știu că și-a scris numărul de telefon pe el, așa că îi zâmbesc și îi spun din toată inima.
-Scuze, sunt luat. Am ceva mai bun care mă așteaptă.
Și cu asta plec din magazin. Tot ce mai trebuie să fac acum este să dau ochii cu ea, dar nu sunt pregătita deloc. Nu știu cum va reacționa și nici nu mi-am pregătit vre-un discurs. Mai pe scurt, am dat de belea.
Mă urc pe locul șoferului și pornesc mașina. Trebuie neapărat să vorbesc cu Mara și să văd ce mai face prințesa mea supărată. Îmi este atât de dor de ea, încât mă doare. Vreau să fie lângă mine tot timpul. Să o știu numai a mea și să nu o împart cu nimeni, poate doar cu viitorii noștri copii. Am de gând să îmi fac o echipă de fotbal. Și mie mi se pare exagerat, dar gândul că voi fi tată într-o zi, mă face să plutesc.
Numai câteva claxoane de mașină mă fac să mă concentrez la șofat și să fiu mai atent. Dar nu pot să o fac când știu că ea este supărată pe mine și că a plâns din cauza mea. Văd pe stradă o femeie ce își ține fetița de mână, doar că aceasta se desprinde de mama ei și fuge în mijlocul drumului. Când vede mașina că se apropie se panichează și înțepeneşte acolo. Ultimul lucru pe care vreau să îl am pe conștiință ar fi faptul că am omorât o fetiță. Trag cât pot de mult de volan și pun frână brusc. Închid ochii și în minte îmi apare ființa la care m-am gândit toată ziua: Linda.
~Linda P.O.V.~
-Doamnă Gates, îmi pare rău dar nu pot să rămân la micul dejun, încerc să mă scuz fața de femeia ce insistă să mai rămân.
-Draga mea, te mai așteptăm pe aici. Dar nu înțeleg de ce nu îl aștepți și pe Nick. Știu că nu e foarte matinal, dar nici nu ai urcat la el în cameră.
De ar știi ea ce s-a întâmplat aseară...
Numai când îmi aduc aminte ce s-a întâmplat aseară și ochii mi se umezesc imediat. Lacrimile încep să își facă apariția, dar imediat îmi întorc capul și le îndepărtez. Am reușit să trec cu bine noaptea, dar când m-am sculat mă simțeam de parcă ar fi dat o mașină peste mine. Am vărsat mii de lacrimi toată dimineața, în speranța că va veni și își va cere scuze. Dar totul în zadar. Până și Mara, care a încercat să stea de vorbă cu el, nu a putut. Nici măcar nu a ieșit din cameră, la fel ca mine. Nu am curajul să dau ochii cu el. Mă simt eu prost de cum s-a comportat cu mine. Măcar părinții lui au fost înțelegători și nu se bagă în relația noastră.
-Iubito, poate are treabă fata și vrea să îi facă o surpriză viitorului ei soț. Hai să îi lăsăm în pace, îi spune Matt soției sale și o trage la el în brațe.
Cât de mult pot să admir acest cuplu, îmi umplu și mie sufletul de fericire numai când îi văd împreună. Dacă înainte consideram că nu există pereche mai frumoasă ca părinții mei adoptivi, acum am altă părere. Sunt o familie unită, mai specială. Nu se judecă între ei, și nici nu se jignesc.
-Să mă suni, îmi spune Mara și mă îmbrățișează strâns.
Numai ea știe prin ce trec acum și ce este în sufletul meu. A reușit cumva să estompeze lipsa lui Nick prin diferite metode. Ba ne-am uitat la film și am plâns împreună, ba am vorbit de băieți și de modă. A reușit să îmi țină mintea ocupată cu ceva astfel încât să nu pot să mă gândesc la el, dar dorul tot i-l duc. Mă despart cu greu de Mara și m-ai arunc o privire spre soții Gates. Zâmbind dulce, le fac cu mâna și ies pe ușă.
Când mă urc în mașină, un sentiment ciudat mă cuprinde. Simt ceva ce mă apasă iar inima începe să îmi bată din ce în ce mai tare. După câteva minute în care mi-am reglat respirația, am pornit la drum. Până și orașul e mohorât. Lumea trece pe trotuare fără să se uite pe lângă ei. Parcă ar fii niște roboți fără suflete, cam asta o să devenim noi. Ne este din ce în ce mai greu să ne recunoaștem sentimentele fața de o anumită persoană. Ne este teamă că ne poate respinge din această cauză. Așa îmi este și mie frică să recunosc că țin la Nick, mai mult decât aș ține la oricine altcineva. Îmi displace gândul că poate să se despartă de mine numai dacă îi spun acest mic lucru.
Vreau să fug. Să plec de pe această planetă și să mă alături stelelor, devenind chiar una din ele. Să știu că nimeni nu mă poate răni și că sunt egală cu celelalte. O altă posibilitatea ar fii să mă refugiez, nu într-un loc, ci în mine. Să îmi limitez sentimentele doar pentru familie și să fiu indiferentă față de ceilalți. Dar îmi pasă mult prea mult de anumite lucruri din jurul meu ca să plec. Poate că unii oameni depind de mine, cum ar fii școlile pentru copii cu dizabilități din oraș. De când fac parte din proiectul acesta, niciodată nu l-am neglijat ca acum. Copii ce se află acolo, mă ajută și pe mine să trec peste greutăți, să văd viața cu alți ochi și să mă bucur de ea așa cum este, cu bune și cu rele.
Liniștea profundă domina și apartamentul. Am crezut că poate îl găsesc aici, că vrea să îmi facă vreo surpriză, dar m-am înșelat. Am găsit apartamentul la fel ca ieri: plin de obiecte pentru copii. Oare voi ajunge să am și eu unul? Să îl văd în fiecare zi cum crește și să îl aud cum gângureşte sau plânge? Măcar Samantha a fost și este cu mult mai norocoasă față de mine. Eden ar face orice ca să o știe în siguranță și iubită, iar lucrul ăsta îmi aduce pe chip un mic zâmbet.
-Iubire... spun atunci când micuța Sara mi se alătură în living.
Nici nu stau mult pe gânduri când o iau în brațe. Mă așez cu ea pe canapea și încep să îi mângâi blănița. Se foieşte la mine în brațe semn că ceva nu îi convine și începe să se agite brusc. Oare simte și ea ceva? Nu am mai văzut-o de mult timp atât de agitată. Poate că lipsa lui ne-a afectat pe amândouă, dar trebuie să fiu tare și să aștept să facă el primul pas spre iertare, chiar dacă îmi e foarte dor de el.
11 ore au trecut de când nu am mai auzit nimic de el sau de când nu l-am mai văzut. 11 afurisite de ore de când îi simt lipsa, de când nu am mai fost răsfățată și alintată. 11 nenorocite de ore de când îmi bat capul și mă întreb cum e, ce face. De ce nu poate să fie un om normal și să nu își mai bată joc de mine? Mi-a aruncat perechea aia de boxeri de parcă ar fi fost ceva normal.
Dar, prefer să îmi limpezesc gândurile cu un duș rece care să mă calmeze. Nici nu mă dezbrac de haine atunci când intru. Dau drumul la apa rece și mă sprijin de geamul cabinei. Simt frigul cum mă cuprinde, dar durerea din suflet este mult mai puternică. Se zice că un duș rece îți alină durerile, dar nu cred că va funcționa și la mine. Nu poate să facă totul normal? Să fie ca un iubit provenit dintr-un film sau basme. Până și Christian Grey sau Gideon Cross sunt mai "normali" ca el. Dar, el preferă să facă lucrurile în stilul său caracteristic, cea ce îl face unic.
Niște cuvinte ce le-am auzit când eram mai mică mi-au revenit în minte și imediat am dat apa la cald. Dacă suferi din dragoste, nu înseamnă că trebuie să te răzbuni pe corpul tău . Oh, ce dor imi e de tine, Nick. Un semn, nimic mai mult nu cer. Vreau doar să știu ce e cu tine și dacă pot să mă lupt eu și cu demonii tăi. Nu îmi ajung ai mei, trebuie să o fac și cu ai tăi. Dar sunt o fire luptătoare și nu mă dau bătută atât de repede.
Mă dezbrac de hainele ude și îmi fac un duș adevărat, cu arome de vanilie și scorțișoară. Îmi înfășor trupul într-un prosop mare și mă îndrept spre pat, unde zace telefonul meu. Abia acum îmi dau seama că a fost închis atâta tip și că am așteptat aproape degeaba. Când îl repornesc, un mesaj de la Mara îmi apare pe ecran.
" Unde doamne iartă-mă îți ți telefonul? Te sun ca disperata și tu nu dai nici un semn. Sună-mă imediat, urgență"
Limbajul Marei mă face să zâmbesc la început, dar apoi mă încrunt. Oare ce vrea de la mine? Sau ce e așa de importat de nu mai poate aștepta? Cu degetele tremurânde, o sun și mă panichez când aud suspine și vocea ei răgușită. Nu îmi ia mult să îmi dau seama că a plâns sau că plânge, dar neapărat trebuie să știu motivul.
-Li..Lin... șoptește aceasta.
-Mara, ce s-a întâmplat? De ce plângi? Doar spune-mi că nu are legătură cu Nick, atât îți cer.
Doar o implor să îmi spună că idiotul meu este bine și că abia acum s-a trezit. Dar răspunsul său și faptul că începe să plângă și mai tare mă contrazic.
-Este... el e la spital, spune și lacrimile încep să curgă șiroaie pe obrajii mei și scap telefonul din mână.
Oh, doamne.