"The women with the highest walls, have the deepest love."
-R.H. Sin
În ziua de luni ce a urmat duminica în care mi-am călcat principiile și onoarea în picioare pentru a face sex cu Damon Northwest, a fost una dintre cele mai oribile. Am fost mânată de sentimente contradictorii, simțind în același timp repulsie față de mine și acel băiat cu ochi întunecați.
Credeam că tăcerea din partea lui Nathaniel îmi va face bine, fiindcă până la urmă asta mi-am dorit. Să mă îndepărtez de el. Nu voiam să mă implic mai mult decât era necesar, fiindcă avea o personalitate grandioasă și ar fi putut cu ușurință să ajungă rapid în inima mea. Iar eu nu voiam să îmi iau astfel de angajamente. Am fugit mereu.
Până să merg luni la primul curs, Darcy m-a tot bătut la cap și m-a obligat să îi explic ce naiba s-a întâmplat duminică, și m-a acuzat că mă comport așa cum o făcuse Maddy după interacțiunea ei cu Damon. I-am povestit că am vrut să ne punem răzbunarea în aplicare. Doar că nu a ieșit așa cum ne-am dorit. Am evitat să îi spun toată povestea legată de sex. Era îndeajuns doar atât.
Totuși, mi-am petrecut multă vreme gândindu-mă dacă regret. Și simțeam remușcare? La naiba că nu. Doar remușcare că tocmai el a trebuit să fie acela. Mi-am promis însă că voi încerca să evit astfel de experiențe, în special cu Damon.
În timpul cursului de psihologie, ne-am întâlnit în sală, ajunsese înaintea mea. Dar nu i-am spus nimic și m-am așezat cât de departe am putut de el.
Gândurile despre Nathaniel mă frământau, ceea ce nu îmi stătea în caracter. Puteam învârti pe degete trei băieți și nu mi-ar fi fost milă de ei. Dar cu el era diferit. Un impuls străin m-a controlat și am sfârșit prin a-i trimite un mesaj.
Victoria: Am fost cu Damon ieri, însă ne-am antrenat și am pierdut noțiunea timpului. Vreau să ne întâlnim ca să îți explic.
Nu îl puteam minți că nu am fost cu Damon. Fiindcă acel nenorocit îi putea spune contrariul și astfel lucrurile se vor complica. Deși Darcy spuneau că de sâmbătă seara ei nu își vorbesc. Voiam să îi spun aceleași lucruri pe care i le spusesem lui Darcy, dar evitând partea cu sexul.
Inima mea s-a umplut de bucurie când am primit un răspuns de la el.
Nate: Vin la ora douăzeci și doi.
Simultan cu acest mesaj, primisem și un alt mesaj de la un număr necunoscut. Inițial nu am vrut să îl deschid, dar nu era un text. Era un atașament foto. Și astfel am sfârșit prin a-l deschide, iar inima și plămânii mei se blocaseră pentru două secunde în timp ce analizam poza. Era destul de neclară, făcută din depărtare dintre copaci și ne înfățișa pe mine și Damon în apa lacului, eu fiind lipită de el. Și cel mai probabil a fost făcută tocmai atunci când eu și el făceam sex în lac.
Nu puteam descrie emoțiile care mă încercau. Cel mai probabil era vorba despre același nenorocit care continua să îmi trimită mesaje. Însă asta întrecea orice măsură. Și voi avea nevoie de ajutorul lui David pentru a descoperi cine este. O să îl castrez și îi voi tăia degețele jos.
L-am privit de Damon și chiar și de aici unde eram puteam vedea că este de asemenea cu fața în telefonul său. Însă puțin bănuiam eu la momentul respectiv că el privea aceeași poză.
Când cursul s-a finalizat, l-am ignorat și am părăsit rapid sala. Dar înspre surprinderea mea, am avut parte de o altă surpriză pe hol. Verișoara mea aștepta, cu spatele lipit de perete și telefonul în mâini. De când a văzut cum îmi ajustez eu uniforma, ea îmi adoptase stilul, bineînțeles.
- Tu mică cățea ce ești. Nu ai spus că îți petreci timpul cu Damon Northwest! spuse ea entuziasmată și se apleacă înspre mine
Ochii mei s-au lărgit de șoc. Pentru că nu mă puteam abține. Ea începuse să radă trufaș și îmi împinse telefonul în față, arătând aceeași poză pe care o primisem eu cu câteva zeci de minute în urmă.
Am simțit că cerul îmi cade în cap. La propriu.
- De unde ai asta? întreb uluită și îi privesc chipul
Nenorocita nu avea habar că eu mă dărâm încet în vreme ce ea râde și pare fericită pentru mine.
- Nu știu. Am primit-o de la un număr necunoscut.
Brusc, cineva îmi cuprinse brațul în mâna lui și mă trage pe hol, îndepărtându-mă de Clara fără nici un cuvânt. Damon era cel care mă trăgea după el într-un mod violent și la dracu dacă îi păsa că zeci de ochi erau ațintiți asupra noastră. Părea furios, și îmi strângea brațul cu atâta putere încât nu îl mai simțeam.
Deschide una dintre uși ale unei săli de seminar și mă împinge înăuntru, închizând ușa în urma lui. Se apropie de mine cu viteză și se așază în fața mea. Am făcut pași tot mai în spate, iar el mă urma. M-am blocat atunci când m-am izbit de o bancă și aproape era să cad.
- Explică! îmi spuse el și tonul pe care îl folosise mi-a înghețat inima de spaimă
Era plat, apăsat și răgușit. Ochii lui ardeau din nou, plini de furie și înverșunare. Rațiunea mea se risipea din nou sub acea privire grea.
Tâmplele lui se mișcau de parcă ar fi fost branhii de pești. Se mișcau cu fiecare gură de aer pe care o lua. La fel și nările lui se dilatau într-un mod dubios.
Niciodată nu îl văzusem astfel, atât de mânios.
Știam că se referea la fotografie. Nici măcar nu puneam asta la îndoială.
- Nu știu! Habar nu am cine dracu a făcut-o, bănuiesc că acel nemernic care îmi trimite mesaje și mă urmărește. Până și Clara a primit poza.
- Știi ceva, Sinclair? Nu mă mai băga în rahaturile tale.
- Oricât de ipocrit ai fi, nu aveam de gând să îți fac asta. Până și demnitatea mea este în joc aici.
- Păstrează distanța de mine și de prietenii mei. Inclusiv Nathaniel.
- Ți-am spus deja de două ori să stai departe de mine. Și nu ai făcut-o.
- Tu ai fost cea care m-a chemat ieri.
Avea dreptate, astfel că nu îi mai puteam răspunde cu nimic. Am tăcut din gură și mi-am mușcat dureros interiorul obrazului pentru a reține dorința arzătoare de a-l pocni.
Un efort fără succes.
L-am împins de lângă mine cu forță și l-am ocolit, mergând către ușa de la ieșire. Am mers cu viteză pe hol și apoi am parcurs distanța dintre academie și cămin în același ritm alert. Puțin știam că la cămin vor urma alte rahaturi care aveau de gând să îmi facă ziua și mai oribilă.
În camera mea se aflau Darcy, Damien și Britney. Păreau a fi nerăbdători să ajung aici. Mă priveau nedumeriți și compătimitor, de parcă eram o păcătoasă menită să ardă în iad. M-am oprit în mijlocul camerei și i-am privit pe rând pe fiecare dintre ei.
- Ce naiba ai făcut, Victoria? mă întreabă Darcy și am ridicat o sprânceană
Doar speram că nu este vorba despre ceea ce credeam eu că este.
- Cumva te-ai pierdut printre detalii și nu mi-ai spus că te-ai sărutat cu Damon în lac?
Îl voi arde de viu pe jug pe vinovatul care a trimis acea poză nenorocită.
- Ați primit-o și voi?
- Toți am primit. îmi răspunse Britney
Ea nu părea afectată de eveniment. Doar voia să afle despre ce este vorba și după privirea ei, nu înțelegea de a primit poza.
Oare câți alți studenți au văzut-o? Oh, Doamne. Nu voiam să știu. Îmi era teamă de răspuns.
- Ce naiba este în neregulă cu tine? întreabă Darcy nervoasă
Și atunci venise rândul meu. Am simțit că mintea mea este întunecată și măcinată de furie. Cine dracu se cred ei toți? Este strict problema mea ce fac și cu cine îmi petrec vremea. Nu trebuie să dau explicații nimănui. De aceea am evitat atât de mult să îmi fac prieteni. Pentru că mereu au nevoie de explicații și detalii.
Mi-am călcat principiile pentru că în final credeam că suntem adulți. Nu mai eram copii de cincisprezece ani care se devină mofturoși doar pentru că amicii lor nu le povestesc despre ceea ce fac și cum își pierd timpul.
Să-i ia naiba pe toți.
Mi-am apucat geanta sport de culoare roz și am îndesat în ea echipamentul sport, cât și câteva haine mai lejere și am luat cheia lui Beatrix.
Când am ieșit din camera căminului, am trântit-o cu putere. Dacă ei erau imaturi, aveam de gând să îi tratez cu aceeași monedă.
Am fost proastă să cred că în final îmi pot face prieteni.
Am ieșit din cămin și m-am îndreptat direct către sala de sport unde nu mai fusesem de o săptămână alături de Damien, când mi-am rănit mâinile îngrozitor de mult. Drumul a durat câteva minute, timp în care mă abțineam să nu îmi smulg tot părul din cap. Eram atât de nervoasă încât până și briza vântului care îmi ciufulea părul mă irita.
Când am ajuns, am deschis ușa cu ajutorul cheii primite de la Damien și am intrat apoi în sala mare, aruncând geanta pe podea și așezându-mă pe bancă. Am scos celălalt telefon al meu din geantă și l-am apelat de îndată pe David.
— Alo? Victoria!
— Am o problemă. Una mare. Și am nevoie de ajutorul tău. Îți mai amintești de băiatul care te-a ajutat să șteargă adresele tale de pe GPS și apoi nenorocitul a intrat în baza de date a diviziei antidrog când erau cu ochii pe tine?
— Divizia antidrog este constant cu ochii pe mine. Dar da. Îl chema Luke, e isteț. Încă țin legătura cu el fiindcă continuă să mă ajute să țin depozitele ascunde.
— Am nevoie de ajutorul lui.
Apoi, i-am explicat lui David situația și el mi-a spus că îl va contacta pe Luke de îndată. I-am trimis cele trei numere de telefon de pe care primisem toate mesajele și David le trimise mai departe către acel băiat. A spus că o să dureze ceva timp până vor afla mai multe despre localizare și telefoanele în sine unde au fost introduse cartelele. Dar cel mai probabil vor reuși.
Am decis că până nu îl voi găsi, nu mai am de gând să vând droguri. Fiindcă risc dacă aș face-o. Dacă el m-a urmărit acolo la lac, mă putea urmări oriunde. Cel puțin, nu a făcut poza când eu cu Damon am ieșit din apă și am continuat pe saltea, fiind într-o ipostază atât de dezonorabilă.
Aproape că mi-a venit să vomit când m-am gândit că el s-ar fi putut uita la noi în timp ce făceam asta.
M-am ridicat de pe saltea și mi-am setat mobilul obișnuit pe silențios, fiindcă suna și primea sms-uri constant. Am început cu o încălzire lejeră. Câteva exerciții pentru brațe și picioare, genuflexiuni și pentru prima dată, făcusem și flotări.
În căștile din urechile mele se reda melodia de la Nirvana, Something in the way.
Apoi am început să lucrez cu greutăți. Treptat, luam câte o greutate mult mai mare, lucrând în general brațele și antebrațele. Când am simțit că a fost îndeajuns, am decis să îmi lucrez abdomenul cu abdomene și am luat apoi o ganteră de douăzeci de kilograme, făcând exerciții fizice cu aceasta.
Și când în final venise partea mea preferată din antrenament, aproape că salivam. Mi-am căutat mănușile în geantă și m-am luptat cu el ca să le pot pune, dar când am reușit, m-am simțit învingătoare.
De data aceasta m-am controlat și nu mi-am folosit toată forța pentru a lovi și cel mai important, nu am mai aruncat pumni fără semn. Lucram regulat, asigurându-mă că atât mușchii spatelui cât și brațele sunt lucrate simultan. Îmi controlam și respirația în același timp.
Gândurile mele erau canalizate doar aici, uitând preț de câteva minute despre toată situația care mă înconjura.
Mă întrebam cine ar putea fi și de ce i-am atras atenția. Abia ce am venit la academie, nu mă cunoștea nimeni. Bah! Abia ce am venit în această țară. Niciodată nu mai fusesem în state până acum. Nu înțelegeam nimic. Doamne, însă când am să-l găsesc, o să îl torturez până la refuz. Fie fată sau băiat.
M-am oprit din lovit sacul de box și am luat câteva respirații profunde, apoi mi-am lipit fruntea de el și am închis ochii.
- Nu pot să cred...
Tresar de spaimă când aud un glas venind din spatele meu și mă întorc pe călcâie ca arsă.
Nu m-am putut abține. Un râs m-a pufnit și mi-am ridicat privirea către cer, întrebându-mă cu ce am greșit să primesc acum toate aceste lucru, fiindcă mergea totul ca pe roate. Am fost mereu norocoasă și acel domn din ceruri m-a ținut departe de situații ca acestea.
Damon Northwest ședea în pragul ușii de la intrare în sală, cu o geantă neagră așezată pe umăr și îmbrăcat adecvat sportului. Acum purta un tricou negru fără mâneci și acesta era mulat pe trunchiul lui lat. Exagerat de perfect ca întotdeauna.
Nu l-am auzit venind fiindcă aveam căștile în urechi și muzica încă îmi cânta aceeași melodie pe repeat.
Nu aveam de gând să plec. Căci de asta aveam nevoie acum. De sport și extenuare ca mintea mea să nu mai producă atâtea gânduri de rahat. Și când el a intrat în sala, m-am încruntat și am pufnit. Trebuia chiar în acest moment să vină aici? Ce naiba l-a mânat atât de puternic încât să vină acum?
Mi-am privit mănușile de pe mâinile mele. Ar arăta atât de bine în fălcile lui decât în sacul de box. Pentru a-mi alimenta pofta, mi-am distras gândurile cu loviturile în sacul de box. L-am ignorat, prefăcându-mă că nu este aici. Dar era dificil fiindcă îi simțeam privirea pe mine.
- Ai putea să îți vezi de treburile tale? întreb când mă opresc din lovit
Mi-am întors capul numai puțin, și l-am văzut cu coada ochiului cum își schimbă pantofii cu uni mult mai potriviți pentru mișcare și apoi își ridica tricoul peste cap, fiind acum gol. Îmi mutasem privirea înapoi către sacul de box și l-am lovit din nou.
Cel puțin, de data aceasta mă concentram și nu îmi mai rănisem degetele și articulațiile. Pentru că luam pauzele de care aveam nevoie și nu mai loveam haotic.
Cel puțin, el mă lăsase în pace. Nu mi-a vorbit și într-adevăr își văzuse de treburile sale, începând cu încălzirea corpului său.
Am decis că am nevoie de o pauză mai lungă acum, fiindcă mâinile mele au transpirat în aceste mănuși groase. M-am chinuit să mi le scot și le-am așezat pe saltea, luând un loc pe banca scundă și folosind un șervețel pentru a-mi curăța palmele.
Mi-am pus un cot pe genunchi și mi-am sprijin fruntea în palmă, inspirând adânc. Simțeam că energia mea se scurge pentru că nu m-am hrănit foarte bine astăzi. Dar cel puțin, odată cu antrenamentul, acea furie interioară a dispărut. Nu pe întregime, doar o parte din ea.
Când mi-am ridicat capul și l-am privit pe băiat, m-am crucit când am observat câteva dâre roșii imprimate în pielea lui. Nu mai erau atât de vizibile, dar încă păreau proaspete. Privirea mea a căzut pe unghiile mele roșii lungi și mi-am strâns mâinile în pumni. La naiba... nici măcar nu îmi amintesc să fi făcut asta. Zgârieturile se aflau între omoplații lui, începeau de acolo și continuau până la jumătatea spatelui.
Am înghițit în sec când în fața ochilor mei s-au derulat din nou momentele întâmplate ieri între noi.
- Acum tu te holbezi. mă trezește el din visare și mă încrunt
- Priveam în gol. mă apar și îmi îndrept spatele
În același moment, telefonul destinat pentru David a început să sune și l-am scos din geantă, răspunzând. Nici măcar nu îmi mai păsa că cineva e afla cu mine și îl putea vedea. Nu mai aveam de gând să găsesc scuze pentru nimic. Treburile mele private erau doar ale mele.
— Luke a verificat tot. Se pare că ai de a face cu ceva mult mai grav decât ne-am fi așteptat. Telefoanele unde au fost băgate cartelele au acoperire și au un sistem foarte bun anti-hacker. Luke a spus că ar putea fi vorba despre cineva care are mult prea multe cunoștințe în tehnologie.
Mi-am strâns părul în pumni și am oftat.
— Ai verificat locația lui pe acest telefon? Poți face asta.
— Da. L-am localizat aici în campus.
— Luke va continua să investigheze.
— Nenorocitul ar putea îmi saboteze totul.
Simțeam că îmi pierd mințile cu fiecare secundă.
— Nu înțeleg pe deplin decizia ta de a a te costuma în mascota academiei. Până acum, te prezentai ca tine.
— Nu am încredere în acești americani nenorociți. Ai înțeles acum de ce?
— Calmează-te, vom afla cine este. Îl poți tranșa și vreau să îmi trimiți brațul lui într-un colet drept cadou.
Am chicotit. David mereu a reușit să îmi aducă zâmbetul pe buze în cele mai groaznice momente. De aceea, în Toronto este poreclit "nașul" și foarte multă lume îl cunoaște. Rețeaua lui de trafic este cea mai mare dintre toate. Mulți traficanți au încerca să îl prindă din urmă. Nu au reușit. De ce? Pentru că David nu consuma produsele pe care le vindea, în comparație cu ceilalți. Este traficant de pește cincisprezece ani și are propriul cartel, zeci de kilograme de droguri au fost vândute din mâinile lui, și nu a consumat niciodată. Nici măcar marijuana.
În scurt timp am încheiat apelul cu David și când mi-am ridicat privirea din pământ am fost surprinsă să văd ca Damon ședea pe loc în picioare și mă privea. Clar a devenit interesat de conversația pe care o ajunsesem mai devreme. Ochii săi întunecați priveau curioși în direcția mea.
Pofta mea de antrenament dispăruse și a fost înlocuită cu pofta de mâncare. M-am ridicat de pe bancă și am început să îmi adun lucrurile sub privirea lui atentă.
Dar trebuia să fac un duș, fiindcă eram transpirată și la cămin nu puteam merge fiindcă nu aveam starea necesară să dau ochi cu Darcy din nou, s-ar putea să îi spun niște lucruri urâte pe care le voi regreta.
Așa că am părăsit sala de sport fără să îi spun nimic băiatului și m-am îndreptat către dușuri. Mi-am lăsat geanta în vestiar și am luat după mine doar prosopul pe care îl pregătisem de multă vreme în geantă, pentru orice eventualitate.
Am mers către dușuri și am scăpat de hainele ude. Din fericire, conducătorii academiei au fost atât de isteți să facă dușuri asemănătoare cu cele de la cămin. Erau cabine care se puteau încuia și în interior pe ușă aveau apărătoare pentru haine și lucruri. Am pornit apa caldă și am stat sub duș fără să mă mișc, cu ochii închiși.
Apoi m-am lipit de peretele cabinei și am alunecat până la podea, așezându-mă în fund în timp ce jetul de apă încă cădea pe mine. Genunchii mei s-au ridicat la pieptul meu și mâinile mele i-au înconjurat.
Habar nu am cât timp am petrecut sub apa caldă. Dar în tot acest timp mintea mea a fost absentă și nu m-am gândit la absolut nimic. Doar întunecime.
Și toate acestea abia în trei săptămâni de la mutarea mea în academie.
Când mă ridicasem, mi-am luat prosopul și îmi uscasem pielea, apoi m-am îmbrăcat și m-am dus în vestiar unde era geanta mea. Am apucat-o și am ieșit pe holul care ducea către ieșirea din clădire. Simultan cu mine, Damon ieșise pe ușa care ducea în sala de sport și se îndreaptă către mine, acum fiind îmbrăcat și cu geanta așezată înapoi pe umăr. Abia atunci am realizat cât de mult timp am petrecut sub duș.
Dar am continuat să îl ignor. Am ieșit pe ușă înaintea lui și am cotit la dreapta. Dar deodată vocea lui m-a oprit.
- O păsărică mi-a șoptit că ai întâlnire la noapte. spuse batjocoritor și am pufnit
Nu am idee cum a aflat despre întâlnirea mea cu Nathaniel. Au început să își vorbească? Darcy și ceilalți spuneau că nu își vorbesc și se evită. Deci cum a aflat?
În plus, de ce lumea este atât de interesată în legătură cu ceea ce fac? De ce atâtea întrebări? De ce atâtea cereri de explicații?
Nu știam eu pe atunci că acesta este felul în care oamenii își exprimă îngrijorarea.
- Ai de gând să îmi sabotezi și această întâlnire? întreb și mă întorc cu fața către el
Stătea aproape de ușă, la o distanță relativă de mine. Cu toate că afară se întuneca ușor, încă eram capabilă să îi văd la perfecție toate detaliile care erau unice. Pielea palidă, obrajii supți, nasul mare și sprâncene stufoase. Ochii lui care se contopeau cu cerul negru.
- De ce crezi că toată lumea încearcă să te saboteze?
- Nu, nu cred. Sunt convinsă de asta.
- Poate dacă nu ai mai fi genul pick me girl, nu ai mai căpăta atâta atenție.
- Despre ce dracu vorbești? Când am cerșit atenție?
Am simțit din nou cum fiecare celulă din mine se aprinde și ia foc literal, umplându-mă de furie. Cum își permitea să vorbească astfel despre mine? Nu mă cunoștea.
- Vii aici cu mașina ta prețioasă și îți lărgești cercul de prieteni pe zi ce trece...
- Asta înseamnă pick me girl pentru tine? Dacă chiar vrei să știi, nu mă interesează de ceea ce spune lumea. Tot ce fac, o fac pentru mine, pentru a mă impresiona pe mine. Antrenamentele, sportul, mașina, hainele drăguțe și machiajele excentrice. Ți se pare că fac totul să agăț băieți? La dracu cu tine dacă crezi asta, Northwest. Nu am nevoie de nici unul dintre voi ca să știu că sunt femeia fatală. Dar poate că asta vă afectează egoul până la urmă, de aceea m-am ales un nenorocit de urmăritor din primele zile de la venirea mea aici.
Mâinile mele erau atât de strânse în pumni încât au devenit albe. Voiam atât de mult să sar pe el și să îl atac. Briceagul meu roz primit cadou de la bunicul meu ședea pe fundul genții mele sport, aș putea să mă folosesc de el. Să simtă ce am simțit și eu când m-a amenințat cu zâmbetul pe buze că îmi va lua viața, cu o lamă adâncită în pielea gâtului meu. Tot ce mă ținea pe loc era faptul că eram conștientă că este mult mai puternic decât mine și toate eforturile mele vor fi făcute în zadar.
- Să spunem că te cred. Cu toate acestea, dacă îl deranjezi pe Nate mai mult decât ar trebui, o să fie nasol pentru tine.
- Nate e singurul care merită atenția mea.
- Ieri nu părea așa.
Am început să mă gândesc oare cât m-ar afecta financiar angajarea unui asasin, fiindcă nu îl mai suportam. Nu mai puteam să îi văd chipul în preajma mea. O să renunț la mersul la cursuri doar pentru a nu-l mai vedea. O să mă mut în altă cameră de cămin pentru a păstra distanța față de familia Northwest. Și cred că voi pleca de aici înainte de Crăciun, fiindcă este mult prea târziu să îndrept totul, am început cu stângul aici.
- Și pentru binele relației voastre, ar fi indicat să nu ți-o mai tragi cu prietenul lui.
- Dacă un singur cuvânt iasă din gura ta, te împușc, Damon. Nu știu dacă mă crezi sau nu, dar dețin o armă. Una cât se poate de reală. Dacă îi sufli un cuvânt lui Nate despre ceea ce s-a întâmplat ieri, o să golesc încărcătorul în tine. E o promisiune.
Știam că nu mă crede prostul, fiindcă de îndată ce am spus asta, colțul gurii lui se ridicase în sus și părea cu adevărat amuzat. Se abținea să nu pufnească în râs. Era atât de stupid. Greșeala lui că mă subestimează din nou.
Dar apoi a vorbit și am aflat că nu deținerea unei arme este ceva haios pentru el. Nici pe departe.
- Îți este frică că te voi separa de prințul tău pe cal alb?
Mi-am trecut mâinile peste față. Cu siguranță brunetul mă va aduce cât de curând în pragul nebuniei. Voi ajunge internată într-un institut de maximă securitate numai din pricina lui.
- Da! recunosc. Îmi este teamă că îți vei deschide gura murdară și vei scoate numai rahaturi.
- Ce fel de rahaturi, Victoria? Că ți-am tras-o în apă, iar tu ai fost de acord fără ca măcar să încerci să refuzi? Că am făcut-o de două ori, și pentru a doua oară ai fost în control tot timpul? Țin să îți reamintesc că fix asta s-a întâmplat.
- Nu uita ce ți-am promis. Țineți gura și rămâi îngrijorat de propria ta viață.
- Nu înțelegi. Ești ultima mea grijă pe această planetă. Dar Nate este important pentru tine.
- Atunci de ce ți-ai tras-o tu cu fata căruia îi este dragă lui Nate?
Soarele răsărise în fața ochilor mei. Fiindcă pentru prima dată l-am prins cu garda jos pe Northwest. Băiatul rămase tăcut, însă se străduia din răsputeri să își mențină grimasa trufașă de pe față. Dar știam că aproape îi era imposibil.
- Auch. Doare să fi prins cu garda jos? Să nu ai ultimul cuvânt?
Zâmbetul superior i-a dispărut de pe față și a fost înlocuit cu o încruntare a sprâncenelor, alături de un maxilar ascuțit și încleștat, făcând ca obraji lui să se adâncească și mai mult.
Și atunci când am văzut că se mișcă și se pune în direcția mea, nu am pierdut timpul. M-am întors și am început să fug, strângând cureaua genții mele în mâini.
Am luat colțul clădirii și am continuat să fug cu cea mai mare viteză pe care o puteam aduna. Deși simțeam că picioarele mele urmau să cedeze.
Apoi o salvare divină a fost adusă în calea mea. Mă izbisem de o persoană. Nu era oricine, era tocmai Samuel. În momentul impactului își așezase mâinile pe antebrațele mele și se dăduse un pas în spate.
- Victoria? Ce naiba faci? întrebase el privindu-mă în ochi, încruntat, apoi privirea lui se ridică peste mine la persoana din spatele meu. Damon? De ce dracu o fugăreai?
- O antrenam. Să învețe să fie rapidă. minte cu nerușinare brunetul și râde
- Acum trebuie să faci asta? Jasper a spus să ne grăbim.
- Haide să mergem. Asta nu s-a terminat aici, Sinclair. mă avertizează și vine lângă Samuel
- Ne mai vedem pe aici, Victoria. Seară frumoasă. mă salută Sam și apoi au plecat împreună
Damon își ținea capul peste umăr, încă privindu-mă și asigurându-mă că va fi jale data următoare când ne vom întâlni.
Simțeam că pragul maniei mele era din ce în ce mai aproape. Nu va mai fi necesară o lună de zile. E destul încă două sau trei ca acestea de până acum.
M-am îndreptat extenuată către centrul comercial și alegând un restaurant la care să mănânc ceva. Însă când am privit ceasul, am făcut totul pe grabă și apoi m-am grăbit să mă întorc către căminul meu care era destul de departe de aici. Era ora douăzeci și unu și puțin.
Dar nu am urcat în cameră. M-am dus la Beatrix și am urcat pe capota ei care bătea înspre parcare, așteptându-l pe Nathaniel.
Minutele treceau cu viteza luminii și chiștoacele de sub Beatrix se înmulțeau. Deveneam emoționată și nerăbdătoare. Când ceasul bătea ora douăzeci și doi și zece minute, speranțele mele se spulberau, iar mintea mea își crea propriile scenarii. Dacă Damon i-a spus? Dacă l-a sunat între timp și i-a povestit totul. Nu avea dreptul să fie furios, fiindcă între mine și Nate nu era nimic și nu avea sens să fie gelos. Dar pe cine păcălesc? Dacă eram în locul lui aș fi procedat la fel.
Aveam fruntea sprijinită pe genunchii mei când am auzit pentru prima dată un turuit de motor în parcare. Capul meu s-a ridicat instant și am tresărit când am recunoscut Honda-ul turcoaz cu faruri albe care se apropriat încet de mine și Beatrix.
Un picior mi-a coborât în derivă pe capota lui Beatrix atunci când el a oprit mașina pe loc în paralel cu mine, ținând farurile și motorul pornit. Încă din mașină am văzut că nu era în apele lui. Își întoarse capul în spate și începuse să vorbească, și abia atunci am observat micul suflet care se afla asigurat pe bancheta din spate. Eram un băiețel mic cu ochi mari, care își privea fratele și mișcase afirmativ din cap la ceea ce îi spunea el. Apoi privirea lui s-a întors către mine și am simțit că mă topesc când un șir de dinți strâmbi a ieșit la vedere de sub zâmbetul lui. I-am făcut cu mâna și el îmi făcuse înapoi. O ființă atât de inocentă...
Într-un final Nathaniel coborâse din mașină. Închide ușa în urma lui și se proptește de ea. Nici măcar nu mă salutase. Însă ochii lui erau ațintiți pe fața mea. Era atât de frumos... oh, Doamne. La fel de frumos ca... nu mai contează.
Șuvițele din față ale părului său au fost împinse în partea stângă și îi stătea atât de drăguț așa. Și ochii lui ciocolatii exprimau căldura. Vânătaia oribilă încă era atât de evidentă în jurul ochiului său drept. Părea dureroasă ca naiba. Era umflată și rănită grav.
Își scoase un pachet de țigări din buzunar și își aprinde una, luând un fum. Era îmbrăcat complet în negru.
- Cum te simți? îl întreb, păstrând contactul vizual
El ridică din umeri.
- Sunt bine.
- Chiar îmi pare rău...
Am rămas confuză când el își ridicase o sprânceană.
- Ce ai făcut ca să îți pară rău, Victoria?
Bine punctat. Ce am făcut ca să îmi pară rău? Nici măcar eu nu știam. Dar eram convinsă că Nathaniel era singura persoană care merita explicații din partea mea.
- Pentru că te-am evitat în ultimele zile. Și pentru întâmplarea de ieri.
El pufni și am simțit un junghi ciudat în piept. Ce dracu a fost asta?
- Te-ai făcut înțeleasă, Vic. Totuși, nu înțeleg de ce m-ai chemat aici.
- Pentru că voiam să mă fac înțeleasă. Nu vreau să îți formezi o părere greșită despre mine. Uite, adevărul este că eu niciodată nu am avut un iubit. De fapt, niciodată nu am vorbit cu un băiat mai mult de două zile. Fiindcă am văzut în ce te pot transforma angajamentele. Am avut mereu impresia că băieții din generația noastră nu sunt maturi și serioși. De aceea, dacă se întâmplă să primesc niște semne din partea cuiva, fug până nu este mult prea târziu. Și am încercat să fug de tine pentru că ești una dintre persoanele care s-ar strecura mult prea repede în inima mea.
În timpul în care vorbeam, băiatul trase trei fumuri din țigară consecutiv. Când am încetat cu predica, el nu răspunse, dar părea că se gândește profund la cuvintele mele. Era un semn bun? Nu știu.
- De aceea s-a inventat comunicarea. Trebuia să îmi spui lucrurile acestea. Am fi căzut la un acord comun. În plus, nu voiam decât să te cunosc, nu am insinuat nimic între noi.
- Știu. Am greșit și îmi pare rău. Ești un băiat minunat.
- Sunt deja sătul la rândul meu de jocuri. Poate ai avut acele idei în cap din cauza petrecerii, și faptul că am fumat iarbă. Țin să te anunț că asta se întâmplă doar o dată pe an, la ziua mea de naștere.
Ochii mei s-au lărgit și l-am privit șocată.
- Acea petrecere a fost aniversarea ta?
El mișcă afirmativ din cap și am muțit, neștiind ce să spun. Habar nu aveam că era aniversarea lui. Nimeni nu mi-a spus asta.
- Poate că am fost fumat când te sărutam, însă nu eram prăjit. Îmi amintesc perfect tot. Și am continuat să vorbesc cu tine nu pentru că arăți atât de bine și conduci o mașină mai mișto decât a mea. Mi-a plăcut de tine fiindcă ești hotărâtă, inteligentă, ai grijă de tine și ai carismă. Știi cum să îți faci simțită prezența oriunde ai fi. Deții toate aceste calități și te fac să devii o ființă fascinantă. Și mi-au trebuit douăzeci și doi de ani să cunosc pe cineva ca tine.
Băiatul acesta nu avea habar că mă aflam la polul opus al lucrurilor pe care el le credea despre mine. Da, sunt inteligentă, bine, poate că în ultima vreme nu prea fusesem. Dar eram o fire impulsivă și mă foloseam de sport doar pentru a mă extenua și pentru a-mi reprima gândurile excesive aduse tot de mine.
- Îmi pare bine să aud asta, Nate. Dar abia acum înțeleg că o comunicare deschisă îți deschide ochii.
- Da. Comunicarea este cheia.
- Acum că am lămurit, sper că totul este bine.
- Este. Dar tot vreau să știu ce s-a întâmplat ieri între tine și Damon. Fiindcă când vorbeam prin sms-uri, nu mi-ai spus că te și antrenezi, și în special cu el.
Am oftat.
- Ei bine, săptămâna trecută la antrenament am abuzat de mine. Nu știu dacă ai observat la petrecerea ta, dar mâinile mele erau varză. M-am vindecat cu greu. Îl chemasem pe el fiindcă voiam cu adevărat să îl bat pentru ce făcuse marți. Activitatea mea preferată este boxul. Dar bineînțeles că nu am reușit. Astfel că l-am băgat în apă și am încercat să îl înec. Dar tot nu am reușit.
El începuse să radă și m-am simțit atât de vinovată. Fiindcă a crezut toate minciunile pe care i le-am spus. Doamne... ce creatură îngrozitoare puteam fi...
- Are sens. îmi răspunde el și ochii mei s-au îndreptat către băiețelul din mașină
Capul lui era plecat în partea stângă și dormea atât de calm, în pace. Buzele sale stăteau țuguiate și bretonul îi ajungea pe frunte. Am zâmbit la vedere.
- Ar trebui să pleci. Săracul este frânt.
El privise în mașină și un zâmbet îi apăru pe buze când își văzu fratele dormind.
- Da. Toată excursia la zoo a fost extenuantă pentru el.
- Ați fost la zoo? întreb zâmbind larg și sincer
- Da, și-a dorit să vadă pinguini. Vrei să vezi câteva poze.
Am mișcat afirmativ din cap și el se apropiase de mine, șezând pe capota roșie a lui Beatrix și scoțând telefonul din buzunar. Îl deschide în fața mea, intrând în galeria telefonului și derulând câteva poze. În unele dintre ele băiețelul avea o înghețată de ciocolată în mâini și era tot murdar pe la gură. Celebrele poze cu pinguinii. Și apoi cu lei, girafe, tigri, capre și alte animale lângă țarcul cărora băiatul stătea fericit râzând cu gura până la urechi.
- Oh, Doamne. Le vreau. Mă voi uita la ele când voi avea parte de o zi proasta și voi avea nevoie de un zâmbet pe buze.
El dăduse afirmativ din cap și își îndeasă telefonul înapoi în buzunar, privind băiețelul din mașină.
- Știi, nu credeam în iubire sinceră și pură până la apariția lui. Cred că el stă mai mult cu mine decât cu părinții lui. Îl țin cu mine la muncă și îi ofer pliante, care înfățișează destinații turistice din lume. Este fascinat de asta. Și e foarte inteligent, deja a reușit să rețină numele câtorva țări cunoscute.
- Mă bucur atât de mult pentru tine... nici nu ai idee cât mă bucur. Știi... eu am fost crescută de bunicii mei. Când părinții mei au divorțat, nici unul dintre ei nu și-a exprimat interesul în creșterea mea, și am rămas cu bătrânii. Mama mea a dat naștere unei fetițe. Am și eu o soră. Dar nu am văzut-o niciodată.
El mă privise lung, apoi își așezase o măna pe genunchiul meu ridicat, părând cu adevărat că îi era milă de mine.
- Asta este groaznic. După divorțul alor mei, mama a rămas cu mine. Ea m-a îndrumat în ale managementului când am terminat liceul și încă este alături de mine. Nici măcar nu îmi pot imagina ceea ce simți.
Și astfel Nathaniel a devenit singura persoană, excluzându-i pe David și bunicii mei, care știau adevărul.
- Am trecut peste.
- Ești posibil să treci peste așa ceva?
- Da, este. Doar că în timp, inima ta devine de piatră și cu greu o poți readuce la normal, după cum bine ai văzut.
- Înțeleg, Victoria. Este mult mai clar acum.
Mi-am lăsat capul pe umărul lui și i-am inhalat parfumul dulce, care îmi era familiar. Îmi aducea aminte de ceva. De săruturile noastre de la petrecerea lui aniversară.
- Dar sunt dispusă să încerc. Oricum, deja există schimbări. În caz contrar, nu te-aș mai fi contactat.
El chicoti.
- Mă bucur să aud asta.
După câteva secunde de tăcere, el se îndreaptă și se așază în fața mea, luându-mi mâinile între ale sale și zâmbind.
- Rămâne de văzut, Sinclair. îmi spuse el și am zâmbit. Trebuie să plec, îl voi băga pe Gabriel într-un pat comod.
Am mișcat afirmativ din cap.
El se apropiase de mine, dar nu pentru a mă săruta pe buze. Ci și-a lipit buzele de fruntea mea și le-a ținut acolo preț de câteva secunde, timp în care eu mi-am închis ochii, bucurându-mă de acest sentiment străin.
Am alunecat jos de pe capotă și l-am cuprins în brațele mele, lipindu-mi capul de pieptul lui.
- Îți mulțumesc că ai venit.
- Aș fi venit oricum să te întâlnesc, cât de curând.
După câteva secunde, m-am desprins de el și l-am privit zâmbind.
- Noapte bună.
- Noapte bună.
El urcase în mașină și în același moment, fratele lui se trezise și părea atât de somnoros. Îmi era milă de el. Nathaniel a întors mașina într-un loc de parcare liber și părăsise campusul în curând, salutându-mă încă o dată cu flash-urile semnalizărilor.
Zâmbetul meu încă era prezent pe buze, în timp ce stăteam lângă Beatrix și aveam brațele peste piept.
Atunci, am scos telefonul din buzunar și am făcut ceea ce nu credeam că voi face vreodată în această viață. I-am scris mamei mele și i-am cerut o poză cu sora mea.
Am decis că voi fuma încă o țigară înainte să urc în camera căminului meu și să îi țin piept unei Darcy furioase și dezamăgite.
Fără să spună un cuvânt pe lângă poză, mama mi-a trimis fotografia cerută. Un ghemotoc blond a apărut în fața ochilor mei. M-am încruntat și am derulat în galeria telefonului meu o poză pe care o făcusem unei fotografii înrămate cu mine de pe vremea când aveam trei sau patru ani. Am comparat cele două poze și m-am crucit. Mica Chloe era o copie fidelă a mea la acea vârstă. Aceeași ochii, aceleași trăsături, același păr.
Eram atât de concentrată în a privi poza trimisă de mama încât nici nu am observat că parcarea se luminase de o pereche de faruri albe. Mi-am ridicat capul din telefon și am privit în dreapta mea, văzând cum o mașină care se mișca cu o mare virează la stânga cu scârțâit de cauciucuri, ajungând pe aleea mea. M-am încruntat atunci când mașina a accelerat și mai mult și înainta foarte aproape de mașinile parcate pe partea mea și a lui Beatrix. Atât de aproape, încă câțiva centimetri și le-ar fi zgâriat pe toate.
Am icnit și am sărit instant înapoi pe capota mașinii mele pentru a evita să mă ia pe parbrizul bolidului și să mă plimbe pe el prin campus.
Inima mea bătea cu putere și oricât de mult m-am străduit să văd cine este proprietarul, nu am reușit. Pentru că totul s-a întâmplat atât de repede. Imediat ce trecuse de mașina mea, geamul din spate al mașinii fără un număr de înmatriculare a fost coborât, iar din el a fost aruncat o bombă fumigenă care scotea atât de mult fum și se împrăștia rapid în aer.
Am sărit de pe Beatrix și am fugit cât mai departe de locul cu pricina, cu pulsul trecut cu mult peste limita normală și terifiată de moarte.
Când am fost la o distanță sigură de locul din parcare, am privit înapoi, cu respirația neregulată și fiind la un pas de a-mi pierde cunoștința fiindcă mă speriasem atât de tare. Fumul dens, de culoare gri se ridica în aer și felinarul aruncă valuri de lumini prin el.
Nu aveam habar ce dracului tocmai se întâmple. Dar de un lucru eram sigură.
Cineva încercase să mă ucidă.