"It's beautiful to be alone. To be alone does not mean to be lonely. It means the mind is not influenced and contaminated by society."
- J. Krishnamurti
După evenimentele petrecute vineri seara, sfârșitul săptămânii a trecut destul de rapid. A fost pace. Tot ce am făcut este să ies la jogging și să citesc acea carte dată de profesorul de psihologie. M-am bucurat că am rămas singură toată ziua de duminică, căci Darcy a mers acasă.
La început m-am întrebat dacă a fost vorba de vreo problemă legată de Damon. Căci vineri seara era decis să le facă rău celor care au dus-o pe Darcy în Greensboro ca apoi să o lase baltă, de una singură, pe străzi. Dar a fost liniște. Habar nu am dacă a acționat sau nu, dar din moment ce Darcy nu s-a plâns duminică seara când s-a întors la cămin, bănuiesc că dobitocul nu a făcut nimic. Ba chiar în ziua de luni l-am întâlnit la cursul de psihologie. Nu m-a privit și nici nu m-a salutat, iar eu nu am avut nimic de comentat.
Tot luni, după curs, am mers în Greensboro în aceeași locație ca și data trecută pentru a ridica coletul trimis de David. Care de data aceasta conținea mult mai multe produse decât primul colet. Apoi când m-am întors, după miezul nopții am ieșit în campus deghizată și mi-am căutat victimele. În același timp m-am asigurat că Jasper se afla prin apropiere. Și am reușit să vând produse în valoare de 300$ în acea seară. În special pentru că i-am vândut cannabis lui Jasper mult mai scump decât inițial. Jasper a răspândit vestea, la fel și grupul lui Kay. Astfel că de îndată ce au văzut o mascotă cu coarne mult mai lungi decât celelalte, m-au abordat.
Și cred că asta aveam de gând să fac în fiecare noapte. Nu mai eram nevoită să aștept până la petreceri. Dar știam că sfârșiturile de săptămână vor fi un adevărat festin pentru mine și portofelul meu.
Ziua de marți a decurs la fel. Am fost la cursuri și seara am ieșit din campus după ce Darcy a adormit. Însă nu am vândut decât câteva pastile de MDMA.
Iar miercuri, a fost cu adevărat un șoc pentru mine. Am descoperit alte cursuri pe care le aveam în comun cu Damon. Urmam împreună cursul de criminologie din domeniul de drept, cât și ingineria.
Actual era miercuri după masa, și mă îndreptam către seminarul pentru inginerie. Aproape că fugeam precum o nebună din campus, fiindcă am pierdut noțiunea timpului și am plecat mult prea târziu de acasă. Nu știam de ce alerg. Nu era ca și cum îmi păsa cu adevărat de aceste cursuri sau orice alt aspect legat de școală. Dar în ultimul timp m-am surprins des făcând asta, stresându-mă în legătură cu învățământul.
Eram o persoană isteață, mereu am crezut asta despre mine, mereu m-am văzut cu ochi buni. Asta a făcut ca încrederea mea în mine să crească. Nu îmi plăcea școala din două motive. Unul era pentru că mă obliga să învăț lucruri inutile care nu îmi vor aduce 300$ pe zi așa cum îmi aduce vânzarea de droguri. Iar cel de al doilea era că mă obliga să respect un tipar strict stabilit. Iar eu nu eram adepta acestui lucru. Mă plictisesc foarte repede de lucrurile stătătoare.
Totuși mă grăbeam către seminarul de inginerie de parcă sfârșitul lumii m-ar prinde din urmă. M-am folosit de liftul academiei pentru a urca la etajul trei al acesteia și am mers glonț către sala destinată acestui seminar. Era ticsită cu studenți și deja profesoara era așezată la catedră, dar m-a ignorat complet când am intrat. Era un singur loc liber în toată această sală. Primul de pe penultimul rând. Iar în spatele lui stătea nimeni altul decât Damon Northwest.
M-am îndreptat către acel loc și m-am așezat, trăgându-mi sufletul preț de câteva secunde. Abia apoi mi-am scos caietul primit de la academie și mi-am notat câteva idei din prezentarea pe care profesoara o pornise pe ecranul de deasupra ei. Era o discipline oribilă, plină de statistici și alte rahaturi care nu mă pasionau nici pe departe.
Toate sălile de seminar erau diferite de amfiteatrele pentru cursuri. Erau mult mai mici și existau mai mult rânduri cu câte o singură bancă. Măsuța era atașată de scaun și uram acest model. Fiindcă era mici și inconfortabile. Fiecare seminar era împărțit despre o altă categorie. Astăzi era vorba despre ingineria mecanică și ne prezentau câteva detalii despre piesele vehiculelor. Oricât o iubeam pe Beatrix, aceste subiecte mă plictiseau. Cât timp știu că o mașină funcționează, de ce m-ar interesa și modul în care funcționează? A fost atât de greșit să aleg acest domeniu...
M-am lăsat pe spate pe scaun cu brațele încrucișate în timp ce profesoara a derulat o mică animație legată de funcționarea motorului unei mașini. În același timp am simțit o mișcare în spatele meu și o senzație ciudată de furnicături în ceafă. Nenorocitul din spatele meu se apropiase atât de mult de mine încât îi puteam simți respirația în părul meu. Și apoi s-a întâmplat s-a întâmplat ceva care mi-a făcut pielea de găină să se ridice pe mâinile mele.
Începuse să vocalizeze încet, doar din gât, ritmul melodie I Was Made For Lovin' You. Suna precum o răgușeală ciudată, dar am reușit să destind ritmul cunoscut. Era aceeași melodie pe care am ascultat-o aproape pe repetat în timp ce conduceam către Greensboro și el se afla în mașină cu mine.
Corpul meu a rămas înghețat, deși îmi doream să mă retrag și să îndepărtez de el. Datorită sunetului provenit din micile boxe așezate în colțurile sălii, nimeni nu l-a auzit. Doar eu.
Am simțit că cedez atunci când a început să recite în șoaptă primul vers al refrenului melodie. Mi-am întors încet capul în direcția lui și mi-am aruncat fața peste umăr, privindu-l. Corpul meu nu delira, el chiar era atât de aproape încât aproape că eram nas în nas. Am fost din nou istovită de frumusețea lui angelică. Toate acele detalii pe care deja le-am reținut despre el mi-au sărit din nou în ochi. Tenul albicios, lipsit de imperfecțiuni. Sprâncene stufoase care ascundeau sub ele ochii săi atât de întunecați și adânci. Devoratori de suflete.
Și în acest moment, pe buzele lui se afla din nou un rânjet plin de batjocură.
În scurt timp, el a fost cel care s-a retras și se întinse înapoi cu spatele pe spătarul scaunului, întinzându-și picioarele și lovindu-mi scaunul, făcându-mă să mă mișc un centimetru de la locul inițial.
- Încetează! am șoptit furioasă
El doar se delecta cu iritarea mea de parcă ar fi cel meu gustos deliciu. Nu renunța la acel zâmbet parșiv de pe buzele lui.
Am simțit din nou o lovitură în scaun, dar nu atât de puternică ca și prima. Am oftat sonor și mi-am întors capul în față, încercând să mă concentrez asupra videoclipului prezentat de profesoară. Ignoranța este cea mai puternică armă.
Mi-am luat pixul și am început să notez câteva detalii irelevante, dar pe care le pot primi în examenul de la finalul semestrului. Atunci mi-am dat seama că el nu avea caiet. Banca lui era complet liberă. Niciodată nu a venit cu un caiet la cursuri. Dacă aș fi un membru al familiei Northwest, nu aș mai fi venit deloc la cursuri.
Telefonul meu a vibrat ușor pe suprafața mesei și l-am ridicat subtil, citind noua notificare primită. M-am încruntat. Era din nou un număr necunoscut, același text ca și data trecută când primisem unul.
Necunoscut: Zâmbește!
Cine dracu mai e acum? Aia cumpărat special o altă cartelă pentru a-mi scrie din nou? L-am blocat deja odată.
Victoria: Cine dracu ești, lașule?
În următoarele cinci minute, nu am mai primit un răspuns din partea dobitocului. Nu aveam nici cea mai mică idee cine ar putea fi. Tot ce știu e că este cineva care este pus pe șotii cu mine și dacă aflu cine e, va fi vai de el.
Brusc, am simțit cum o șuviță de păr îmi este trasă, dar nu într-un fel dureros.
Mi-am întors din nou capul în spate. Damon era din nou lungit peste banca lui și mâna lui dreaptă se juca lent cu o șuviță blondă a părului meu.
În același timp, telefonul meu vibrase. Cel puțin, Damon a fost exclus de pe lista mea de suspecți.
- Ce naiba faci? șoptesc iritată
- Mi-ai promis că vom merge la antrenament împreună. Credeam că ești un om de cuvânt, Victoria.
- Crede-mă, nimic nu mai face mai fericită decât să dau cu pumnii în tine. Dar încă nu m-am vindecat.
M-am decis să îl ignor din nou și mi-am mișcat capul, smulgând șuvița de păr dintre degetele lui. Am ridicat telefonul și am citit mesajul primit.
Necunoscut: Sunt coșmarul tău!
Este doar un prost. În nici un caz coșmarul meu. Pentru că eu nu am coșmaruri.
Profesoara ne anunțe că seminarul a luat sfârșit și mi-am strâns rapid lucrurile, ridicându-mă de pe scaun și gonind printre primii oameni către ieșirea din clasă. Însă nu am reușit să fac doi pași pe hol până să dau față cu cineva pe care îl uram din toată inima mea. Poate că până la urmă am parte de un coșmar privat. Și numele lui era Clara Sinclair.
Până acum, nu îmi văzusem verișoara prin incinta academiei, și a fost atât de satisfăcător. Știam că într-un final o voi întâlni într-un mod inevitabil, dar aș fi preferat să mai treacă timp până atunci.
Ruda mea se înfățișa în fața mea în uniforma specifică academiei, fiind mai înaltă cu cinci centimetri decât mine datorită platformelor ei înalte. Părul ei fals vopsit blond îi era îndreptat la perfecție, căzând pe toată suprafața spatelui ei. Dar era hidoasă.
Când mă văzuse, un rânjet odios îi apăruse pe buze.
- Vic! Mă bucur să te văd. Ești greu de găsit.
Totuși am avut parte de liniște și pace în această perioadă în care nu am văzut-o.
- Bună, Clara. răspund sec, abținându-mă să nu scuip atunci când i-am rostit numele
- Cum merge? Te descurci?
- Da, mă descurc.
- Minunat! Mă bucur pentru tine.
O, Doamne. Este o persoană atât de parșivă și falsă. Exact ca mine. De la cine putea copia aceste trăsături dacă nu de la mine, idolul ei?
- Uite, iubitul meu organizează o petrecere vineri. Vino și tu. Îți voi trimite detaliile prin sms.
Mi-am ridicat o sprânceană. Cine este amărâtul care o suportă pe această ființă?
- Deja ai un iubit aici?
- Oh, Vic. Timpul este doar un dușman. Trebuie să trăim viața la maxim.
De aceea ea o trăiește pe a mea. Fiindcă a ei este mult prea plictisitoare. Însă și-ar dori să aibă parte de inteligența mea, totuși.
- Bine. Trebuie să fug la seminar. Îți voi trimite mesajul mai târziu.
Nu am lăsat-o să își termine cumsecade fraza, căci am murmurat un "pa" și am ocolit-o, mergând mai departe pe lângă ea.
Din păcate pentru mine, urma să am cursul de chimie peste jumătate de oră și nu mă puteam întoarce la cămin încă. Deși mi-aș fi dorit. Fiindcă în decurs de o oră și jumătate s-au întâmplat destule lucruri care să mă facă să termin cu ziua de astăzi. Mai întâi Damon, apoi mesajele, pe urmă întâlnirea cu Clara. Nenorocita își făcuse aceeași tunsoare cu a mea.
Mi-am pus ochelarii de soare pe ochi și m-am îndreptat către clădirea celor de la Științe și Matematică, unde urma să am cursul de chimie. Clădirea nu se afla foarte departe de academie. De fapt, o peluză de vreo treizeci de metri o despărțeau. Și erau numeroși copii aici. Stăteau întinși pe paturi sau pe bănci.
Am găsit cu greu o bancă liberă, iar când am făcut-o m-am așezat și mi-am scos laptopul din geantă, alături de vafele pe care le-am cumpărat de dimineață, fiindcă nu am reușit să servesc micul dejun.
M-am hrănit în timp ce îmi corectam tema de la psihologie.
Și deodată atenția mea a fost atrasă de o tipă brunetă pe care nu o mai văzusem niciodată până acum. Ședea în picioare lângă mine, îmbrăcată în uniformă și ținând la piept o carte de geografie. Era foarte scundă, dar atât de drăguță. Era frumoasă.
- Este ocupat?
Am mișcat negativ din cap și ea s-a așezat lângă mine.
- Scuze dacă deranjez, dar restul sunt ocupate până la refuz.
În mijlocul peluzei se află o fântână arteziană de mărimi imense, iar în jurul ei erau amplasate câteva mese de beton cu bănci sudate. Dar da, totul era ocupat.
- Este în regulă. îi răspund și mă întorc la cititul a ceea ce am scris în temă
- Cum te numești? mă întrebase ea, privindu-mă cu ochii ei mari și căprui
Voiam să oftez, dar m-am abținut. Mi-am ridicat ochelarii de soare de pe ochi și am privit-o, întinzând mâna către ea.
- Sunt Victoria Sinclair.
- Încântată, Victoria. Sunt Lavinia Northwest.
Sprânceana mea se ridicase.
- Ești rudă cu familia fondatoare?
- Da. Tatăl meu este fratele decanului Dalton.
Oh, minunat. Încă un alt Northwest îmi dă târcoale, de parcă aș avea magnet pentru ei. Totuși, Darcy nu a menționat-o niciodată.
Și de ce această familie trebuie să aibă păr atât de întunecat? Se trag din mexicani?
- Sunt colega de cameră a lui Darcy.
- Așa e! Știam că numele tău îmi pare cunoscut. Darcy mi-a vorbit despre tine. A spus că ai parte de o super mașină!
- Da. Darcy este cu adevărat fermecată de ea.
- Și unde studiezi?
- Am ales studii din fiecare domeniu, excepție fiind științele, sportul. Dar tu?
- Doar studii sociale. Însă preferata mea este geografia.
Chipul ei în formă de inimă a explorat plictisit incinta din fața noastră. Brusc, pe chipul ei apăruse un zâmbet larg și făcuse un semn de salut cu mâna. Am îndreptat chipul în direcția în care privea și ea și l-am întâlnit pe nimeni altul decât Damon, care stătea lângă fântâna și discuta cu cineva, o fată blondă.
- Damon... întotdeauna am crezut că este gay. spuse ea și chicotesc
- De ce?
- De când s-a întors de la liceul militar, se comportă de parcă ar fi un puștan plin de hormoni excitați și furioși. Și acolo a fost înconjurat de băieți, poate că într-un final a prins drag de unul dintre ei.
Am început să râd cu gura până la urechi în timp ce îl priveam amândouă pe Damon și el a observat asta, se încruntase. Lavinia a venit cu cea mai plauzibilă idee de până acum. Țin să recunosc că nu mereu, dar uneori se îmbrăca foarte elegant, preluând stilul de la persoanele homosexuale. Dacă avea dreptate?
- În plus, nu îl văd atât de des în prezența fetelor. În grupul lui de prieteni din Greensboro există doar o singură tipă.
- De unde știi asta?
- Pentru că i-am întâlnit. Am petrecut ceva vreme cu el și Darcy când s-au întors. Eu nu am urmat liceul militar, deși unchiul Dalton l-a bătut constant pe tatăl meu să mă înscrie acolo.
- Dar Darcy nu îi cunoaște prietenii...
- Aparent știi deja destule despre ei. Ei bine, dacă Darcy nu ar fi atât de sâcâitoare cu el și nu s-ar comporta ca o mamă hiper îngrijorată pentru el, poate că el ar fi mult mai deschis cu ea.
- Este treaba familiei voastre, nu am de gând să mă bag.
Doi studenți au trecut pe lângă noi, purtând o conversație. În mod normal nu aș fi băgat de seamă, dar s-a întâmplat să aud ceva care mi-a captat atenția.
- Cea mai bună este de la Red Devil. Nenorocitul are marfă bună dar este greu ca dracu de găsit. spuse cel șaten, cu părul foarte creț
Red Devil? Aceasta este noua mea poreclă de dealer?
- Apare doar seara. Îl vom căuta la noapte prin campus. Cu siguranță va ieși.
- I-am spus mamei să îmi trimită mai mulți bani doar pentru a cumpăra mai multă cocaină.
Apoi s-au îndepărtat de noi și nu am mai fost capabilă să aud ce vorbeau. Un zâmbet a apărut pe buzele mele. Asta e bine. Vestea despre Red Devil se răspândește și afacerea mea va înflori și mai mult. Pot începe deja să vând și mai scump decât o fac. Voi fi din nou pe val, ca acum un an, când am cumpărat-o pe Beatrix.
Îmi amintesc și acum momentul când am dat lovitura. Pe atunci, eu eram și livrator pentru David. Am muncit o săptămână neîntrerupt, făcând drumul peste tot prin Toronto pe la tot soiul de dealeri, foarte puternici și periculoși. Însă tot David a rămas capul operațiunii, el conducea economia din Toronto și încă jumătate din partea Canadei americane. Cel mai mare succes al meu a fost când m-am întâlnit cu un dealer mexican poreclit Zorro. Voia să achiziționeze opt kilograme de cocaină. Prețul ei era de 80.000$. Însă am negociat și am negociat până când am urcat prețul la 150.000$ și David a fost mândru, mi-a oferit jumătate din bani. Următoarea vânzare de succes a fost când un nou dealer și-a dorit să apară pe piață, odată cu cocaina de cea mai bună calitate pe care David a pus mâna vreodată. Putea fi diluată și redistribuită. Atunci i-am vândut o sută de kilograme pentru o sumă care conține foarte multe zerouri. Atunci a fost momentul culminant al vieții mele.
Fără să am habar nimic despre mașini, am mers într-o reprezentanță și i-am aruncat o servietă plină de bani domnului de acolo. Bineînțeles, eram minoră și a trebuit să fiu însoțită de bunicul meu pentru a fi plauzibilă. Odată cu Beatrix, și viața mea a căpătat culoare. Tot atunci mi-au rămas destui bani încât eu și bunicii mei să ne mutăm într-o casă mai frumoasă.
Toată operațiunea lui David este precum un ciclu. Își trimite cei mai buni oameni pe teritorii pe care nu le controlează, și astfel se face cunoscut. El este cunoscut ca singurul dealer din Canada care să dețină aproape toți furnizorii de droguri din Mexic, Columbia și Cuba. Pentru că acei nenorociți sunt cei mai buni în producția drogurilor de orice tip.
David nu mai are nevoie de mine, acesta este adevărul. Dar i-a promis bunicului meu că îmi va purta de grijă și de aceea încă mai fac parte din afacerea lui, vânzând droguri pentru el. Până la urmă, orice construcție măreață pleacă de la fundație. Chiar dacă nu mai vând atât de mult cum vindeam acum ceva vreme, tot este ceva.
Depănatul amintirilor nu este punctul meu forte. Uram să mă gândesc la trecut. Dar momentul achiziționării lui Beatrix va fi întotdeauna drag pentru mine.
După ce am mai schimbat câteva replici cu Lavinia, mi-am luat la revedere de la ea și am mers către cursul de chimie.
Apoi m-am întors la cămin, unde i-am întâlnit din nou pe Damon și Darcy împreună în camera noastră. Discutau despre niște probleme personale și am decis să le ofer spațiu personal, cu toate că este camera mea și aveam toate drepturile să rămân.
După ce am fost în baie să îmi schimb hainele, mi-am lăsat uniforma în dormitor și am ieșit din cămin, mergând către parcare și găsit-o pe Beatrix la fel de prețioasă ca întotdeauna. Întunericul se revarsă ușor peste noi, lăsând urmele aceste zile în spate.
Am deschis portbagajul lui Beatrix, găsind de îndată două genți. Una era cea roz, care conținea costumul mascotei școlii, iar cealaltă era una neagră, care conținea produsele trimise de David. David a făcut greșeala să îmi trimită prafurile și cristalele în cantități mari, de un kilogram, lăsându-mă pe mine să fac treaba grea și să le sortez. Dar partea bună e că în loc de plicuri transparente, mi-a trimis recipiente mici de plastic care aveau cantitatea exactă pentru un gram, căci atât voi vinde de acum. Iar pastilele le voi păstra în continuare în plicuri transparente, grupate câte patru.
Doar că deocamdată nu am un birou, sau parte de un alt loc liniștit și nepopulat pentru a împărți prafurile în recipiente. Și nu îmi trece prin cap nici o idee unde să merg pentru a face asta. Pentru că era ceva de muncă, și nu o pot face într-un loc neadecvat. Orice gram contează.
În orice caz, am decis că cel puțin deocamdată, cel mai sigur loc unde să păstrez aceste lucruri rămâne portbagajul lui Beatrix. Ea va rămâne încuiată și nimeni nu poate ajunge aici fără permisiunea mea. În schimb, glock-ul va rămâne ascuns sub saltea, ca măsură de protecție la îndemână.
- Victoria!
Am tresărit și am închis instant portbagajul mașinii, privind peste capota de culoare roșie. Darcy și Damon stăteau lângă și mă priveau. Inima din mine bătea atât de tare încât aveam impresia că îmi va sări din piept. De nicăieri apăruse și Britney. Care arăta senzațional ca de obicei și îmi făcuse cu mâna.
- Gata cu ședința de familie? întreb și mă apropii de ei
- Scuze pentru asta, dar da. Ghici ce, Damon și Britney au același mister cu noi și Damon recunoaște de unde provine simbolul de pe cheie. spuse Darcy entuziasmată și ridică o geantă neagră la nivelul pieptului ei
Am privit-o cu o sprânceană ridicată și m-am apropiat de ea, luând geanta în mâini și desfăcând fermoarul. Fata pregătise în ea niște lanterne mici, o rangă pe care habar nu am de unde o luase, un ciocan și o sfoară.
- Ce naiba trebuie să facem cu acestea? Explorăm o junglă?
- Relativ. Este vorba despre cripta familiei noastre, aflate în pădure.
Nu merg într-o pădure cu Damon Northwest nici de ar fi să știu ca este singura mea șansă la ispășirea păcatelor, căci altfel voi ajunge în iad. Băiatul a dat destule semne că tinde să fie un sociopat.
- Drum bun. Prefer să spun pas! spun și îmi așez mâinile peste piept
- Haide. Este șansa noastră. Majoritatea se opresc aici fiindcă nu găsesc cripta.
- Vom merge mâine, Darcy. Nu când deja s-a înbeznat.
- Îți este frică? îl aud pe băiat vorbind și mă încrunt
Voia să mă provoace.
El era cu mult mai înalt decât Darcy. Purta un tricou negru acoperit de o geacă kaki și blugi negri, alături de o pereche de adidași albi. Iar Darcy purta pantaloni de trening gri și un hanorac gros de culoare albă.
Dar hainele mele erau mult prea elegante pentru o excursie în pădure. În special pantofii care m-au costat o avere.
Iar Britney era pregătită cu adevărat pentru o escapadă în pădure.
- Nu. Dar port doar un tricou, dacă vom sta mult aici, risc să îngheț de frig. le explic
- Nu ai nimic aici în mașină?
Am mișcat negativ din cap.
Apoi s-a întâmplat ceva ce ne-a făcut pe mine și Darcy să ne uităm cruciș, fără să credem că asta s-a întâmplat cu adevărat. Damon oftă, își dezbrăcase geaca și întinse în direcția mea fără să spună nimic. Chipul lui Darcy nu se compara cu nici care altul. Era șocată, de fapt, era uluită. Își privea fratele geamăn cu surpriză, de parcă ar fi fost un extraterestru. În schimb, el mă privea direct în ochi, fără să schițeze nici măcar o reacție. Ca de obicei, nu am putut rezista să îi mențin contactul vizual pentru foarte mult timp.
M-am trezit din visare abia atunci când el scuturase din nou geaca în fața mea. Am apucat-o și am ținut-o între degete, urmărindu-l cum pleacă de lângă Darcy, trece pe lângă mine și se îndreaptă spre pădure printre mașinile parcate aici.
Darcy încă nu își revenise din șoc.
Geaca era moale la atingere, făcută dintr-un material scump. Am înghițit în sec și doar am așezat-o pe umeri, simțind de îndată cum brațele mele goale se încălzesc. Și mirosea a parfumul lui specific care pur și simplu mi-a inundat nările, de parcă ar fi venit din toate părțile.
- Optsprezece ani de viață cu el, ca să rămân șocată când oferă haina lui unei persoane de sex opus. spuse ea și își așază mâinile pe șolduri
- Pentru că tu crezi că e gay? întreb chicotind, amintindu-mi cuvintele Laviniei
Darcy a mișcat afirmativ din cap.
Ea a început să meargă pe urmele lui Damon, iar eu i-am urmat oftând.
Când am privit întunecimea din fundul pădurii dintre copaci, am înghițit din nou în sec.
- Cum se face că prima dată când m-ai văzut ai spus că îți este teamă să rămâi singură cu el, iar acum ești de acord să mergem în pădure cu el? întreb nedumerită
- Ei bine, suntem frați. Relația noastră este de iubire-ură. Spun lucruri oribile despre el când mă supără.
- Ești sigură că pădurea este prietenoasă? întreb schimbând subiectul
- Da. Stai liniștită. Și chiar de se va întâmpla ceva, nu va lăsa pe nimeni să ne facă rău.
Nu m-aș baza pe asta.
- Chiar și în fața unui urs? întreb și încep să râd
- Crede-mă, dobitocul acela a făcut lucruri mai groaznice decât o luptă cu un urs.
Parfumul băiatului mă amețea. Aproape că îmi era dor de aerul proaspăt. Miroseam coloniei bărbătești mă lovea din toate părțile.
El mergea cu mult în fața noastră fără nici o grijă, de parcă ar cunoaște aceste drumuri pe de rost. Și asta era problema, nu exista o potecă, ci mergeam pe teren neexplorat și trebuiau să fiu foarte atentă pe unde calc, ca să nu îmi rup gâtul.
Încă puneam în balanță dacă este o idee bună. Aș putea să mă întorc din drum, nu era prea târziu. De aici încă vedeam felinarele campusului.
Deodată, telefonul meu a vibrat în buzunarul blugilor mei și l-am scos, citind notificarea. Era ciudat pentru mine când primeam un mesaj, fiindcă de obicei nu conversam cu nimeni prin sms. Și când am citit mesajul, instinctiv am cuprins încheietura lui Darcy și inima mea a început să bată din nou într-un ritm nefiresc.
Începeam să cred că aceste mesaje anonime nu mai erau o simplă glumă. Totul era mai serios decât credeam.
Necunoscut: Ai grijă de tine acolo. Cine știe ce creaturi te pot ataca într-o pădure.
I-am împins telefonul lui Darcy în față și ea citi mesajul. Apoi ochii ei s-au îndreptat către mine și mă privi. Văzând teama din ochii mei, ea se albi la față.
- Despre ce este vorba?
- Am un nenorocit de urmăritor obsedat! Primesc aceste mesaje de câteva zile.
- Ce dracu? Ai idee cine ar putea fi? întreabă Britney confuză
- Darcy... am venit din Canada. Nu cunosc nici o persoană de aici.
- S-a întâmplat să te mai amenințe?
- Nu. S-a întâmplat să îmi scrie pur și simplu "zâmbește", iar astăzi, când l-am întrebat cine este, a spus că este coșmarul meu.
Damon, văzând că ne-am oprit din mers și păream amândouă ca două găini speriate, s-a întors din nou la noi.
O mie de scenarii s-au creat în capul meu. Dacă persoana aceasta chiar mă urmărește, ar putea fi o mare problemă în toată afacerea mea. Deci, mi s-a confirmat că ceea ce s-a întâmplat în clădirea celor de la arte a fost adevărat și nu era doar imaginația mea care îmi juca feste. Dacă aș fi luat costumul și ar fi fost posibil să vadă asta? Dacă m-a văzut intrând în pădure și apoi costumându-mă în Red Devil?
- Ce se întâmplă? întrebase Damon și Darcy i-a explicat situația în timp ce mintea mea era absentă
Băiatul pur și simplu mi-a smuls telefonul din buzunar și începuse să citească mesajele schimbate astăzi cu acest număr necunoscut.
Le-am povestit și despre mesajele schimbate săptămâna trecută, spunându-le că am blocat odată contactul, nu înainte de a minți că m-am folosit de o aplicație pentru a descoperi zona din care au fost trimise.
- Calmează-te. E doar cineva care vrea să glumească și să te sperie. încearcă Darcy să mă calmeze
Dar ea nu înțelegea riscul de a avea un nenorocit care să îți urmărească orice mișcare. Este riscant pentru afacerea mea. Mă poate da în vileag dacă află că eu sunt de fapt Red Devil. Apoi totul s-ar duce de râpă. Tot chinul meu ar fi fost în zadar.
Nu pot vinde sub aspectul meu. Fiindcă nu am încredere în acest americani nenorociți.
Sunt mult prea tânără pentru a fi închisă.
- Vom afla cine este, stai liniștită. încercase și Britney să atenueze situația
Am tras aer adânc în piept și mi-am strâns mâinile în pumni. Înainte de a continua cu vânzarea de droguri, sunt nevoită să mă ocup urgent de oricine ar fi această persoană anonimă. Jur pe Dumnezeu că ai să îi înfig un cuțit în ochi, pentru a înceta să mă urmărească, apoi îi voi reteza degețelele unui câte unul pentru a-l oprit din a-mi mai trimite sms-uri.
- Să mergem! Nu am de gând să fac pe bona întreaga noapte! pufnește Damon și se întoarce pe călcâie, apoi o ia înainte
L-am privit încruntată. Pe lângă că mi-a smuls literal obiectul personal și foarte intim pentru a-mi citi mesajele, se comportă precum un imbecil nemanierat. I-am urmărit spatele acoperit de materialul bluzei și mi-am imaginat că îl lovesc în cap cu o bâtă. Și-ar fi meritat-o.
Eu și cele două fete am pornit pe urmele lui, alegând între timp să închid sunetul telefonului, nu înainte de a bloca din nou numărul de pe care îmi trimise mesajele.
Fetele au început să vorbească despre criptă și făceau ipoteze despre ce am putea găsi acolo. Eu una speram că ne vom feri de gândaci, reptile și păianjeni. Eram total scârbită de aceste ființe fără suflet. S-ar putea să îmi ies din minți dacă simt ceva care se cațără pe mine.
În plus, încă eram de-a dreptul șocată că Damon s-a înscris în asta cu noi. Nu cred că era interesat de astfel de lucruri legate de școală, adică nici măcar nu are un caiet la cursuri sau seminare. Dar... poate că îl subestimam. Întotdeauna tindem să judecăm o carte după coperta sa, și acele critici nu sunt mereu aferente. Nu îl cunosc foarte bine, deci probabil că mă înșel în privința lui. Dar de un lucru sigur eram convinsă despre el, era un mitocan care adora să fie plin de cinism și să provoace nervi.
Peste douăzeci de minute de mers fără întrerupere și negăsind absolut nimic, am început să mă blestem de una singură pentru că am fost de acord să merg. Deja ochii mei ardeau fiindcă îi țineam constați deschiși, analizând fiecare pas pe care îl fac, eram amețită din pricina parfumului provenit încă atât de persistent din geaca băiatului, și paranoia că cineva se află în spatele nostru și stă pe urmele noastre.
Ei nu cred că simțeau asta. În special Darcy și Britney, care râdeau și păreau că deja au uitat despre mesajul trimis mie mai devreme. Discutau despre prietenii din echipa de teatru a lui Sam. Aparent lui Darcy i s-au aprins călcâiele după unul dintre ei și au stabilit o întâlnire vineri seara.
Chipul meu se întorcea peste umăr din două în două minute, asigurându-mă că terenul este liber și sigur. Și era. Doar că începeam să îmi ies ușor din minți.
Ce naiba fac eu aici? La o oră ca aceasta, puteam să merg să vând droguri. Dependenții aceștia nu se vor opri din consumat și deveneau obsedați de marfa lui David.
În timp ce priveam în spate la un moment dat, m-am izbit puternic de cineva din fața mea. Era Darcy. Cei trei s-au oprit pe loc și priveau toți în același punct din fața lor. Mi-am aruncat chipul peste umărul lui Darcy și atunci am observat și eu o construcție care se ținea cu greu să rămână pe fundație. Pereții riscau să cadă și cineva i-a sprijinit cu grinzi groase de lemn pentru a-i ține în picioare.
Pe măsură ce ne apropiam, am zărit micile ferestre confecționate din vitralii de diferite culori. Și atunci când lanterna mea a luminat vitraliile, am recunoscut de îndată simbolul gravat pe cheia găsită. Era același și pe aceste vitralii.
Când am ajuns în fața ei și am observat că trebuia să cobori niște scări pentru a intra în ea, fără să spun nimic mi-am scos pachetul de țigări și apoi am aprins o pipă, așezându-mă pe o piatră din fața criptei. Nu voi intra acolo nici de David mi-ar oferi un Lamborghini.
- Nu vii? întreabă Britney și pufnesc
- Nu, mulțumesc. Nu vreau să fiu strivită între pereți în caz de se vor dărâma. Rămân de șase.
- Pentru vipere? întreabă Damon cu o sprânceană ridicată și ochii mei s-au deschis larg
- Există vipere în aceste păduri? Este o pădure, nu un deșert sau câmpie!
- Există. Sunt otrăvitori. Și există și vulpi, coioți, lupi...
M-am ridicat instant de pe pământ și m-am apropiat de ei.
- O, Doamne, încetează Damon. Nu îl asculta Vic, își bate joc. spuse Darcy și Damon pufni în râs
Nimeni nu are idee cât de mult m-am abținut să nu îi îndes degetul mijlociu în nas.
Am pufnit și m-am așezat înapoi pe pământ. Darcy m-a întrebat încă o dată dacă sunt sigură că voi rămâne aici, iar eu am afirmat, fumând în continuare țigara. Mi-au lăsat o lanternă și ei au coborât scările. Când au ajuns jos, le-am auzit ecourile și spuneau că "ne vom împărți, fiecare pe un drum, căutați ceva relevant". Unde naiba să se împartă? Era doar o amărâtă de criptă. Înfricoșătoare ca iadul dar părea mică.
Apoi liniște. Ei au dispărut și am rămas singură aici, înconjurată doar de sunetele provocate de pădure noaptea. Auzeam frunzele cum se legănau în vântul răcoros și câteva broaște aflate în apropiere.
Mi-am scos telefonul și am observat că nu exista semnal aici.
Neavând altceva de făcut, am intrat în galeria telefonului și am derulat printre pozele vechi. Poze cu bunicii mei, cu David, cu Beatrix... cred că aveam peste 2000 de poze cu Beatrix. Și am simțit nevoia de a mă uita din nou peste pozele cu foști mei prieteni din Toronto. Edith, Alex și Eva. Erau persoane drăguțe și deseori mi-am petrecut vremea cu ei în primii ani de liceu.
Dar apoi am ajuns în anul terminal, tot ce îmi doream să fac era să produc bani și să vând cât mai mult. M-am îndepărtat de toată lumea, fiindcă asta se întâmplă atunci când alegi conștient această cale. Nu mai există prieteni, cunoștințe, amici, relații amoroase... pentru că nu te poți încrede în nimeni. Poate că treburile acum un secol nu erau atât de serioase legate de droguri. Dar oamenii au evoluat, la fel și tehnologia și divizia antidrog. Poliția este mult mai atentă și prind din ce în ce mai mulți traficanți. Deci trebuie să rămâi ascuns.
Nu îmi era dor de acei oameni. Și totuși, de ce acum derulez fiecare poză în parte și petrec câteva secunde pentru a o analiza?
Totuși, nu a durat foarte mult. Pentru că la un moment dat am auzit un sunet în spatele meu, distinct față de cele auzite până acum.
Frunze călcate și bețe de lemn rupte.
Știam că ceea ce aveam de gând să fac ar fi cea mai jalnică decizie posibilă, dar nu m-am putut abține. Dureros de lent mi-am întors capul în direcția din care venisem noi. Însă era liniște și liber. Nici un picior uman, sau de animal. Dar apoi un alt sunet de auzise, și acesta a fost destul de aproape de mine. Am tresărit și privirea mea s-a întors în spate. Și am crezut că voi suferi un atac de cord și voi leșina chiar aici.
Erau două siluete negre care se îndreptau către mine, și una dintre ei avea o bâtă de baseball în mâini.
De ce nu mi-am luat nici o măsură de protecție la mine?
M-am ridicat instant de pe pământ și nu am fost atât de nebună încât să fug în pădure. La naiba, în nici un caz. Dacă sunt cu adevărat niște criminali, îi voi aduce la copiii de jos pentru a-mi da mie destul timp să fug. Sunt capabilă să fac orice pentru a-mi salva pielea, inclusiv să trăiesc cu gândul că au existat victime colaterale în salvarea mea.
Aproape că m-am împiedicat pe scări și am fost nevoită să îmi pun mâinile pe treptele din fața mea pentru a nu cădea în nas. M-am ridicat rapid și am continuat să fug, intrând în criptă. Și atunci am realizat sensul conversației prietenilor mei. Nu era o criptă. Era un nenorocit de labirint. Era o sală imensă, decorată cu coloane grecești, și existau cred că șapte holuri în care sala se despărțea. Și era o beznă oribil de înfricoșătoare.
Am înjurat atunci când am realizat că lanterna mea este sus, în locul unde stăteam înainte.
Am înghețat complet atunci când am auzit voci bărbătești venind de pe scările din spatele meu. Inima mea a luat-o la goană încât simțeam că îmi va ieși din piept. Și frica... întotdeauna mi-a plăcut să îmi fie frică. Abia atunci simțeam că trăiesc cu adevărat și nu sunt doar un robot mecanic, programat pe modul anost de a trăi.
Am închis ochii și am fugit către unul dintre holuri, luptându-mă cu mobilul meu pentru a aprinde lanterna.
Totul era făcut din piatră aici, holurile erau simple și nedecorate cu nimic. Iar eu alergam atât de tare încât simțeam că îmi voi scuipa plămânii.
Habar nu am dacă mă urmăreau, dacă aveau intenții rele sau erau doar niște simpli studenți care căutau un loc retras pentru a trage pe nas. Nu voiam să aflu și să îmi risc viața.
În interior, îmi spuneam că nu îmi pasă de Damon, Darcy și Britney. Dar când un urlet femeiesc plin de spaimă a răsunat prin holurile acestei cripte nenorocite, am considerat că sunt cea mai îngrozitoare persoană din toată această lume.
Oh, Doamne. Dacă a prins-o pe una din ele? Dacă o ucid acum? La naiba. Vinovăția începea să mă apese mai mult decât oboseala.
Totul în jurul meu s-a spulberat atunci când pur și simplu m-am izbit de ceva. Sau cineva, fiindcă era destul de moale. Impactul a fost atât de puternic încât amândoi am căzut și ne-am făcut una cu pământul, persoana gemând la impactul cu betonul rece de sub noi.
Cum căderea mea a fost atenuată și nu mă durea nimic, m-am ridicat de îndată și am luminat cu blițul telefonului chipul persoanei. M-am liniștit puțin când am văzut că era doar Damon. Însă doar puțin.
Avea ochii strânși, fiind încă întins pe beton își ținea mâinile pe piept.
- Ești nebună de legat, Sinclair. mormăie el și începe să tușească
- De unde ai știut că sunt eu?
El nu a răspuns, în schimb s-a chinuit să se ridice în capul oaselor. Și când a făcut-o, și-a ridicat genunchii la piept și își sprijinise coatele pe ei, trecându-și o mâna prin păr, apoi privi în sus. I-am retras blițul din ochi și am explorat teritoriul.
- Tu ai țipat? întrebase el
- Nu. Dar e posibil ca cineva să fi atacat fetele. Am fugit pentru că am văzut doi bărbați venind către criptă. Și unul avea o bată de baseball.
- Și te-ai gândit să îi aduci la noi în loc de a fugi în pădure? Egoistă...
- Oh, nu ai fi ezitat să faci la fel. pufnesc
O sprânceană mi s-a ridicat atunci când el întinse mâna către mine pentru a-l ajuta să se ridice de pe jos. Mi-am încrucișat brațele peste piept și l-am privit îndelung.
- Ajută-mă.
- Nu. Până nu recunoști.
El se încruntă.
- Ce să recunosc?
- Că ai fi procedat la fel, fără să te gândești la noi.
- Nu, Sinclair. Nu aș fi procedat la fel. În schimb, i-aș fi bătut pe amândoi cu propria lor bâtă.
- Minți!
- Nu am de gând să îți dau explicații tocmai ție. Nu mă cunoști, nu te cunosc. Dar dacă ești atât de interesată, am spus adevărul. I-aș fi bătut, înainte să ajungă la una dintre voi. Acum ajută-mă să mă ridic dracului fiindcă din vina ta sunt pe podea, cu o coastă ruptă cel mai probabil.
Am pufnit și nu l-am ajutat doar pentru că m-a convins subtil că nu ar fi permis ca vreo una din noi să pățească ceva, nici de parte. Sau? Nu mai contează. Am apucat de mână cu ambele mele mâini și am ajutat camionul de o tonă să se ridice de pe jos.
S-a scuturat de praf și eu am început să merg, luminându-mi calea cu ajutorul blițului.
Nu am reușit să fac foarte mulți pași când o mână mă smucește de încheietură și apoi gem când sunt izbită de peretele de piatră, strângându-mi ochii. E nebun? Vrea să mă ucidă? În tot acest timp am crezut că vrea să mă ajute pe când el era persoana care își dorea să îmi facă rău? Nu mai știam.
Când am deschis ochii, telefonul meu căzuse pe podea, dar din fericire avea lanterna în sus și puteam să văd perfect cum nenorocitul din fața mea stătea foarte aproape de mine și își folosea brațele ca piedici pentru a nu îmi permite să scap. Brațul drept se afla lângă capul meu, iar celălalt lângă antebraț.
- Ești nebun? Una dintre fete cel mai probabil a fost atacată și tu vrei să te răzbuni? în întreb frumoasă și îmi așez mâinile pe pieptul lui, împingându-l
Însă nici nu s-a clintit. Am rămas șocată. În ciuda faptului că mă antrenez atât de mult și până acum m-am considerat puternică, nu am reușit să îl fac să se miște.
- Am să te întreb ceva, iar tu ai face bine să răspunzi. Fiindcă timpul se scurge și dacă una dintre ele sfârșește ucisă, totul va fi doar din vina ta.
Pufnesc și încerc în continuare să îl îndepărtez de mine. Această apropiere nu îmi făcea bine, mă provoca să îmi pierd mințile. Nu era nici măcar o urmă de romantism în asta. Tot ce simțeam era silă și reproș față de brunet.
Sora lui putea sfârși ucisă, iar el face asta. Da, a fost vina mea, dar acum vreau să le salvez. Aparent remușcările sunt cel mai puternic sentiment pe care l-am simțit până acum.
- De ce râdeai astăzi cu Lavinia? întrebase și m-am oprit din a-l lovi
I-am privit ochii întunecați precum întunericul din spatele lui, încercând să aflu dacă glumește sau nu. Era cu într-adevăr ofensat de o bârfă despre el? Era nebun. Însă ochii și chipul lui păreau cât se poate de serioși. Ba chiar părea furios. Fiindcă maxilarul lui era încleștat și respira greoi pe nas.
Am înghițit în sec și când am realizat că voi rămâne blocată aici între brațele lui și sub privirea aceea grea, aproape că am cedat.
M-am lipit de perete și el observase imediat capitularea mea în fața ochilor de gheață chiar mi-au înghețat până și coloana vertebrală. Tot ce puteam face e să îi privesc. Și pentru prima dată nu am simțit nevoia să îmi iau ochii de la ei. Fiindcă nu mai luptam și am sfârșit prin a fi hipnotizată de către ei, atrasă acolo unde își doreau să mă ducă. Și locul se asemăna cu un purgatoriu. Nu vei fi slăvit pentru bunătatea sufletului tău, dar nici nu vei trăi clipe de coșmar pentru păcatele tale. Rămâi între. În pustiu, simțindu-se gol. Nimic altceva. Doar goliciune.
Asta simțeam atunci când priveam ochii băiatului de aproape două minute și nu mi-am întors capul. Doar gol.
- Spune! vorbește el și aproape că tresar
Am înghițit în sec din nou și fără să gândesc asta, mi-am așezat o palmă pe antebrațul lui. Ochii săi au privit pentru o secundă atingerea dintre noi, apoi reveniră la ochii mei.
- Dar... Darcy și Britney... reușesc să murmur și băiatul ridică din umeri
Era mult prea ciudat. De ce nu îi păsa de viața propriei lui surori și stătea aici, dorind să afle de ce eu și Lavinia îl bârfeam.
- Este deja târziu. Cel mai probabil sunt ucise și mutilate, sau în drum către vreun bordel.
Dumnezeule. Băiatul acesta nu era cu toate mințile acasă.
- Vorbește, Sinclair. De ce râdeai cu Lavinia.
- Doamne! Doar glumea pe seama ta. Nimic mai mult. Te-a văzut vorbind cu acea fată și era șocată, fiindcă credea că ești gay. Acum să mergem să...
Bineînțeles că nu am putut să îmi termin cuvintele și să plec. Mâna lui m-a lipit înapoi de perete și atunci el a decis să își bată joc de spațiul meu personal, apropiindu-se de mine. Era totuși la o distanță decentă. Nu era lipit. Însă destul de aproape încât să îi simt respirația care se izbea de buzele mele.
Mi-am lăsat capul în jos și i-am privit pieptul, pentru că la nivelul lui eram.
L-am văzut cum se mișcă și am rămas cu gura căscată atunci când el mi-a cuprins maxilarul în mâna lui, destul de tare încât să mă doară, pentru a-mi ridica capul și a mă obliga să îl privesc din nou. Simțeam cum degetele lui se încleștează pe fața mea și instinctiv mi-am așezat mâna peste mâna lui, încercând să îl îndepărtez de mine.
Nenorocitul mă rănea.
Nu mă rănise nici un alt nemernic pe care îl amenințasem cu arma pentru că trebuia să îi înapoieze banii pe droguri lui David. Și totuși el îndrăznea asta.
Mă ținea atât de tare încât nici nu puteam vorbi.
- Ce nu înțeleg eu, Sinclair, este motivul râsului tău. Din câte îmi amintesc, ție ți-am demonstrat destul de clar că nu sunt homosexual.
Îl afectează atât de mult că am râs din cauza asta? Ce mama dracului? Doamne, este atât de nebun încât începea să îmi fie milă de el.
M-am lăsat moale în mâinile lui atunci când el își apropiase fața atât de mult de mine încât l-am simțit lipit de nasul și buzele mele. Dar încă îmi ținea maxilarul cu putere. Nici măcar nu cred că realiza că mă durea și că îmi face rău.
- Spune! Așa este?
- Da!
Mi-am lăsat garda jos complet și am răspuns imediat, dorind să mă lase dracului să plec.
Și se întâmplase. Mâna lui s-a îndepărtat de fața mea cu o smucitură și se îndepărtase de mine, continuând să mă privească în timp ce făcuse câțiva pași în spate.
Mi-am atins pielea dureroasă a feței cu mâinile, masând ușor.
Ochii lui nu s-au dezlipit de mine. Încă avea maxilarul încleștat, evidențiind cât de ascuțit și lucrat este. Umerii lui se ridicau și coborau într-un ritm alert.
Dar situația luase o altă întorsătură. Am auzit pașii grăbiți ai cuiva în capătul hotului. Două persoane alergau în direcția noastră, cu lanterne în mâini. Când mi-am recunoscut prietenele, am răsuflat ușurată și le-am întâmpinat în brațele mele pe amândouă, fiind recunoscătoare cerurilor că au sfârșit prin a fi bine și vii.
- Doamne, Victoria. Credeam că te-au prins! spuse Darcy panicată
- Nu e timp de stat! Să fugim! Se aflau pe urmele noastre. Sunt doi nebuni cu o bâtă de baseball și o macetă! Fugiți! urlă Britney, însă era mult prea târziu
Am auzit de îndată o pereche de pași grei, care veneau și ei în direcția noastră. Simțeam că voi leșina. Fetele au luminat cu lanternele către ei și am reușit să disting doi tipi care alergau. Însă fețele lor erau acoperite cu măști ciudate. Iar pe măsură ce se apropiau, am recunoscut că erau măști ca cele folosite în filmele Scream.
Britney începe să urle și nu mai stă pe gânduri, începând să fugă. Până și eu cu Darcy ne-am pregătit poziția pentru fugă. Însă acel sociopat nemernic rudă cu Darcy doar stătea pe loc, cu mâinile încrucișate peste șolduri și privind atacatorii care veneau către noi. Era ciudat. Mult prea ciudat? Avea ceva de a face cu asta?
Bărbații s-au apropiat și într-un final se opriseră din alergat. Erau îmbrăcați complet în negru și purtau acele măști înfricoșătoare. Unul dintre ei chiar avea o macetă lungă și groasă, ascuțită și strălucitoare. Argintul sclipea în lumina lanternelor așezate asupra lor. Darcy și Britney erau îngrozite de moarte, la fel și eu.
- Măi, măi, măi. Ce avem noi aici? 4 gogoșele. Cu cine să începem? întrebase bărbatul cu bâta de baseball
- Cu el! izbutesc și îl împing pe Damon în direcția lor, apoi mă întorc și mă îndepărtez de ei
Dar când am privit înapoi, am văzut ceva ce mă va bântui multă vreme de acum în colo și va face ca pofta mea de răzbunare să crească pe zi ce trece. Dacă voi scăpa cu viață din mâinile acestor psihopați, cu siguranță voi fi încarcerată pentru crimă cu sânge rece.
Unul dintre ei scoase o mască de la spate și i-o întinse lui Damon. El o apucă zâmbind și am rămas complet șocată atunci când el și-o pune pe față. Cireașa de pe tort a fost când scoase un briceag din buzunar și îl deschise. Nu era o armă albă la fel de letală ca a celor doi, dar la cât era de nebun, va deveni Jeffrey Dahmer junior doar cu acel briceag.
- Ești atât de mort, Damon. Poți să mă ucizi, mama și tata vor afla cine a făcut-o. Nenorocit nemernic și idiot! urlă Darcy de undeva din spatele meu
Frica în mine creștea cu fiecare secundă. Pentru că totul părea mult prea real. Chiar am crezut că este o glumă foarte proasta pusă la cale de Damon. Încă sper să fie asta. Însă dacă și-ar implica sora într-o astfel de joacă tâmpită... nu știu ce să spun. Mi-a zdruncinat toate credințele și am început să cred că ei nu glumesc și își doresc cu adevărat să ne facă rău. Iar eu aveam un nenorocit de glock sub saltea și nu îl purtam cu mine. Ceea ce nu va mai fi cazul, dacă voi scăpa de acești nebuni.
Trăiesc într-o lume a pericolului constant. Traficanții și dealeri au evoluat atât de mult încât nu căra după ei un pistol, ci o adevărată mitralieră. Și eu mă plimb printre ei încă de când aveam cincisprezece ani, și niciodată nu am fost pusă într-o astfel de situație.
- Aveți răgaz trei secunde să fugiți. Scapă cine poate, moare cine este prins. spuse Damon încrezător și se așază în fața celor doi bărbați, învârtind între degete briceagul. 1...
Britney a început din nou să urle și a luat-o la fugă. La fel făcuse și Darcy și i-am auzit urletele de disperare și spaimă care erau deja departe de urechile mele.
Însă picioarele mele erau înrădăcinate în podea. Și toată viața îmi trecea prin fața ochilor. A fost totul în zadar? Toate antrenamentele mele, toate aventurile și învățăturile? Mereu m-am crezut puternică. Nu puternică spiritual, ci puternică fizic. Fiindcă am dat câțiva pumni și am rupt câteva nasuri. Însă era vorba de dealeri pricăjiți care deveniseră atât de slabi din pricina consumului drogurilor pe care le consumau. Dar acum? Cum pot face față acestor trei matahale?
M-am întors și am început să fug, precum o lașă. Telefonul meu a rămas acolo, așa că nu mai aveam nici o cale de scăpare.
Era un întuneric complet pe aceste holuri. Așa că fugeam încet, pipăind constant pereții în speranța că nu mă voi lovi de nici unul. Fetele erau deja departe de mine, iar eu eram complet singură aici. Cel puțin, nu auzeam pași în spatele meu.
Coteam la stânga și dreapta pe holuri, fără un drum stabilit, fiindcă era un labirint nenorocit aici. Doar întuneric. Îmi pierdeam mințile.
Pentru prima dată după foarte, foarte multă vreme, am început să plâng. În același timp mă străduiam să păstrez liniște pentru a auzi dacă cineva intră în raza mea.
Mi-am făcut-o cu mâna mea. De asta eram singură. Atunci când m-am înscris la această academie și am decis să mă mut în State. Bunicul a fost întotdeauna în dezacord cu această idee, iar eu am continuat să neg. Până acum, nu am crezut că americanii pot fi atât de suciți mintal încât să creeze astfel de jocuri bolnave.
Damon avea totul plănuit, a pus la cale până și cel mai mic detaliu. Știam că nu trebuia să vin aici, însă am avut încredere în Darcy.
Când am realizat că încă port geaca lui, am dat-o jos de pe mine și am călcat-o în picioare, așa cum o s-o fac cu Damon când ne vom întâlni pe lumea cealaltă.
Însă norocul nu mă părăsește nici măcar în aceste momente în care mă pierd cu firea și continui să mă conving că este doar un vis. Holul luase sfârșit și am fost întâmpinată de acea sală de la intrare în criptă. Am analizat dacă se află cineva în zonă înainte de a o parcurge. Dar era liniște și pace. Așa că subtil m-am îndreptat către scări și apoi am luat-o la goană în direcția din care venisem.
Totul părea să meargă bine. Părea. Asta până când am privit curioasă peste umărul meu și unul dintre ei se afla pe urmele mele, alergând cu o viteză năucitoare în direcția mea. Fără să mă controlez, am scăpat un urlet de spaimă și apoi mi-am întors capul, folosindu-mă de ultimele puteri pentru a fugi cât de repede am reușit.
Cel puțin la fugă eram profesionistă. Ieșirea la jogging zilnic timp de un an a dat roade. Asta până când un nenorocit a pus un buștean în fața mea pe care am reușit să îl evit sărind peste el, dar totuși nu am reușit să îmi mențin echilibrul și m-am făcut una cu pământul, rostogolindu-mă de câteva ori.
Doamne. Nu pot să cred că se întâmplă asta.
Înainte să închid ochi, am văzut deasupra mea unul dintre cei trei care purtau o mască. Stătea în picioare și știam că poartă un rânjet bolnav sub acea deghizare.