"I usually solve problems by letting them devour me."
- Franz Kafka
- Unde ți-ai pus kitul? mă întreabă Darcy atunci când m-am întors de la baie
- E pe aici. De ce?
- Ei bine, in fiecare kit, pe lângă niște lucruri banale dar necesare universității, primești și o hârtiuță care conține un mister pe care trebuie să îl dezlegi până la sfârșitul anului. Vreau să văd care este al tău.
Am oftat și în timp ce îmi uscam părul umed cu ajutorul unui prosop am început să cotrobăi în dulap după micul rucsac primit acum trei zile la secretariat.
L-am aruncat pe pat și mi-am agățat prosopul umed pe un cuier atașat de dulap.
- La cât spuneai că începe festivitatea? o întreb pe Darcy în timp ce mă așez în pat
- La nouă și jumătate.
- Apoi ce va urma?
- Dacă ai cursuri în orar, poți merge. Dar nu este atât de necesar. Apropo, în decursul primei săptămâni vom primi o listă cu activități extracuriculare, și suntem obligați să alegem cel puțin două.
- Altele decât cele pe care le-am ales deja? pufnesc exasperată și mă arunc pe spate pe saltea
- Unele sunt chiar interesante, să știi. Să îți verifici constant e-mailul, locurile se ocupă destul de repede.
Desigur că Darcy știa mult mai multe decât mine deși eram ambele în același an universitar. Doar tatăl ei este decanul acestei academii.
Nici măcar nu știu de ce încep să mă stresez. Nu e ca și cum mi-ar păsa dacă trec cu bine de primul an. Pentru că voi zbura de aici vara viitoare. Saint Northwest este doar un punct vamal de trecere pentru mine. Și acum că am dublă cetățenie, sunt liberă să mă înscriu oriunde fără prea multe probleme.
M-am ridicat înapoi în fund și am apucat rucsacul de culoare roșie care avea pictat masca mascotei academiei, diavolul. Am găsit în el un caiet cu același imprimeu, un pix, un carnețel, o sticlă pentru apă și hârtia despre care vorbea Darcy. Hârtia avea un model antic, fiind galbenă și decorată cu un sigiliu care era format din inițialele academiei. Am deschis-o și am început să citesc cu voce tare ce era scris în font italic pe foaie.
- Misterul Labirintului Ascuns: În inima academiei noastre, ascuns sub straturile cunoscute, se spune că există un labirint secret, o rețea subterană de pasaje misterioase și camere ascunse. Acest labirint este parte integrantă a istoriei noastre, dar puțini știu de el. Pregătește-te să te lansezi într-o căutare a cunoașterii ascunse! Urmărește indiciile ascunse în jurul campusului și învață secretele labirintului. Descoperă camerele ascunse, decodează simbolurile străvechi și află povestea cea mai puțin cunoscută a academiei noastre. Doar cei mai buni dintre cei mai buni vor reuși să găsească singura intrare existentă.
Darcy se entuziasmează și zboară în patul meu, făcând salteaua de sub mine să mă arunce în sus. Am început să râd.
- Același îl am și eu! Vom fi partenere detectivi!
- Nu poți cere tatălui tău răspunsurile?
Nu am de gând să îmi pierd timpul cu așa ceva.
- L-am rugat deja. Dar mi-a spus că nu va face diferențe între mine și ceilalți doar pentru că sunt fiica lui.
- Crud!
- Dar Sam a avut același mister. Și l-a dezlegat. Nu îi este permis să îmi dea răspunsurile, dar mi-a oferit un pont.
A luat sigiliul de ceară care ședea pe saltea lângă foaie și l-a ridicat între noi.
- Trebuie să începem să urmărim acestea.
- Cum să dezlegăm un mister dacă urmărim sigilii de ceară?
- Nu este vorba de sigilii! Ci despre inițiale. Și deja știu un loc.
- Fie. Vom merge mâine. Bine? Sau poate mai târziu.
M-am ridicat din pat și am apucate hainele umede pe care le folosisem de dimineață pentru jogging pentru a le arunca în coșul cu rufe murdare.
Și cred că joggingul va deveni o tortură în loc de o plăcere deosebită. Pentru că tot ce am făcut în timp ce alergam a fost să mă gândesc la evenimentele petrecute în noaptea precedentă.
Încercam să mă agăț de orice scuză posibilă ca să nu cred că cel pe care l-am sărutat aseară a fost Damon Northwest. Dacă ar fi el cu adevărat, nu are nici o logică, fiindcă nu seamănă absolut cu Darcy deși sunt gemeni, la naiba. Dar atunci, de ce a fugit tocmai când Darcy voia să mă caute? De ce mi-ar fi spus să îmi țin pliscul închis?
Tot ce știu e că a fost ciudat. Foarte ciudat. Și nu mai am de gând să experimentez din nou asta.
De asemenea, noaptea trecută nu am dormit foarte mult. Pentru că gândurile mele fugeau dintr-o parte în cealaltă. Și Darcy doarme mai profund decât m-aș fi așteptat. Și există momente în care sforăie, dar nu atât de tare încât să devină insuportabil. Era precum un mic porcușor simpatic.
Acei ochi întunecați care aveau puterea de a îngheța absolut tot în jurul lor mi-au tot bântuit mintea. Era înfricoșător dar și excitant în același timp.
Încă nu găsesc o explicație plauzibilă pentru a afla ce s-a întâmplat cu mine în seara trecută. Așa că aleg să îngrop securea și să uit de acel eveniment, pentru că mi-a demonstrat cât de rău pot merge lucrurile atunci când nu ai control asupra ta. Pe deasupra, alcoolul a contribuit la tot.
Nici măcar nu am început cursurile și deja am aflat care este cea mai oribilă parte a Saint Northwest Academy. Uniformele. Mi-am îmbrăcat propria uniformă cu încredere, dar atunci când m-am privit în oglinda atașată de șifonier, mi-am dorit să îmi izbesc capul de ea și să ajung lângă Alyan pe patul de spital. Niciodată nu am arătat mai oribil de atât. Fusta în carouri roșii îmi ajungea până la genunchi și de la genunchi în jos aveam ciorapi albi și groși. Iar sus, cămașa albă era hidoasă, la fel și sacoul roșu cu logoul academiei.
Am închis ochii, refuzând să cred că sunt obligată să defilez în public cu așa ceva.
- Nu, Vic. Te ajut eu. spuse Darcy văzând că sunt pe cale să explodez
Se apropie de mine și îmi ridică cămașa până deasupra de sâni, lăsându-mi sutienul alb la vedere. S-a holbat timp de câteva clipe la sânii mei, apoi și-a continuat treaba. A răsucit betelia fustei în material de câteva ori. Cu fiecare mișcare, fusta mea se ridica câte puțin.
Dar la ceea ce avea să se întâmple nu ne-am așteptat nici una dintre noi. Ușa s-a deschis brusc și nu m-am panicat, crezând că este Britney fiindcă am decis că vom merge împreună la festivitate. Era Britney doar în cazul în care s-a transformat într-un bărbat peste noapte. Fiindcă era mult mai înaltă, părul brunet și scurt și antebrațele aproape că îi crăpau materialul cămășii albe.
- Idiotule! Ai douăzeci de ani și nu ști să bați la o ușă?! își ceartă Darcy fratele și apucă un pantof de pe podea pe care îl aruncă în el
Însă Damien de îndată ce ne văzuse se întoarse cu spatele la noi. Și a fost lovit din plin de pantoful lansat de Darcy. Acesta gemu, dar tot refuzase să se întoarcă.
- Oricât de mult mi-ar plăcea priveliștea, urăsc că ești și tu implicată în asta. Așa că dispari din peisaj. îi spun Damien pe un ton acru și eu încep să râd
Darcy continuă prin a-mi îndesa cămașa în fustă și m-am privit încă o dată în oglindă. Nu era perfect, dar cu mult mai bine decât înainte.
- Îmi pare rău că am dat buzna, dar credeam că sunteți gata. Este ora nouă și zece minute.
- Vic! Vom întârzia!
- Femeile...
Uniforma băieților, din ceea ce văd la Damien, consta într-o pereche de pantaloni de costum de culoare neagră și o cămașă albă. Era și un pulover pufos de culoare roșie pe care trebuia să îl poarte peste cămașă, dar el îl ținea în mâini. De asemenea, băiatul nu se străduise prea mult cu aspectul lui. Căci șuvițele groase și șatene ale părului lui au ieșit în toate direcțiile. În plus, ochiul acela vânat arăta ca naiba.
- Ai ținut măcar o pungă de gheață pe el? în întreb
- Credeam că ai ales absolut orice altceva, excluzând domeniul medical. spuse el, luându-mă peste picior
Mi-am scuturat capul și am lăsat baltă subiectul. Băiatul, în comparație cu sora lui mai mică, era taciturn. Iar Darcy vorbea atât de mult încât îmi rănea timpanele. Pe când Damien a refuzat să îmi spună dacă măcar a fost vorba despre o încăierare sau cineva pur și simplu l-a lovit. Ei bine, problemele familiei Northwest reprezentau ultimele mele griji. Aveam nevoie de ei ca pentru o cortină. Și soarta mea a făcut totul atât de frumos încât să mă împrietenesc tocmai cu ei. Cred că în final îmi primesc răsplata pentru rahaturile întâmplate în viața mea până acum. Și poate că este încă o răsplată în plus pentru că mereu am gândit pozitiv în ciuda a haosului din familia mea.
Astfel că am încetat să îl mai presez la Damien. Într-un fel, am înțeles. Poate că era un subiect sensibil pentru el și bineînțeles că nu avea încredere în mine. Cine ar avea încredere într-o reptilă vicioasă ce conduce un Audi atât de scump? Nici măcar eu nu aș avea.
Mă afectează asta? Nici pe departe.
Am ieșit din camera de cămin împreună și am coborât la etaj, apoi am înaintat pe holul deschis. Era o zi urâtă, ca și celelalte de până acum. Deși soarele era prezent pe cer, era de parcă copacii își aruncau în noi furia lor revărsată prin vânt rece. De asemenea, câteva frunze aurii au fost așezate pe gazonul verde uscat. În curând, covorul de frunze va face un spectacol frumos pe jos.
Pentru că urma să întârziem la festivitate, nu voi reuși să fumez o țigară. Uram să fumez din mers. Fac asta doar când sunt cu adevărat scoasă din sărite. Cu toate că nimeni nu ține evidența a celor prezenți la adunare, a trebuit să merg datorită insistențelor lui Darcy. Pe drum ni s-a alăturat și Britney, care în comparație cu mine arăta bestial în uniforma ei. Ca de obicei. Fata era fiica păpușii Bărbie.
Între timp mi-am verificat orarul. La ora unsprezece jumătate aveam un curs de psihologie, la care m-am hotărât să merg. Din păcate pentru mine, nici Britney și nici Darcy nu erau înscrise la acest curs. Însă Damien m-a anunțat în prealabil că profesorul poate fi o mare durere în fund. De parcă mi-ar păsa.
Adunarea avea loc pe terenul din spatele academiei, care era folosit deseori pentru meciuri de fotbal și uneori era transformat artificial într-un teren de baschet și chiar lacrosse. Oricât de mult îmi plăceau sporturile, uram din toată inima să fac sport în cadrul unei școli. La liceu chiuleam mereu de la orele de educație fizică și profesorul a fost la rândul lui atât de sătul de mine încât m-a oprit pe hol și m-a rugat să îi scriu un eseu de trei pagini despre importanța crucială a mișcării în viața oamenilor. Și l-am făcut. Așa am reușit să trec la materia lui și să termin liceul.
Erau mulți studenți aici. Pur și simplu mă simțeam ca la un festival hiper cunoscut. Tribunele erau complet ocupate, la fel și terenul care avea dimensiuni imense. Și cu toate acestea încă nu încăpeam toți aici. Dar cum eram acompaniată de odraslele familiei Northwest, ne-am strecurat printre elevi și am stat în spatele scenei unde decanul Dalton Northwest va urca de curând. Atunci i-am văzut prima dată pe el și soția lui. Dalton era un bărbat chel și pricăjit. Avea o burtă mare și era destul de scund. Dacă aș fi purtat o pereche de tocuri, cu siguranță aș trece peste el. Avea sprâncene frumoase și riduri pe față. Dar când i-am văzut ochii, mi-au părut familiari. Erau întunecați, foarte negri. Aveau puterea de a îngheța totul în jurul lor... ca cei ai băiatului de seara trecută.
Când am ajuns lângă ei și i-am salutat politicos, bărbatul mă analiză cu o privire ageră și oftă.
- Darcy, te implor să nu îmi mai influențezi negativ studentele. Lungimea fustei a fost aleasă cu un scop. spuse el certându-și fiica
Însă Darcy doar zâmbi malefic și mișcare afirmativ din cap.
Nu întrebase care este numele meu. Pentru că cel mai probabil îl va uita în minim două minute. Și nici eu la rândul meu nu eram interesată să fac cunoștință cu el.
În schimb, mama lui Darcy era cu adevărat o femeie fatală. Avea un corp perfect, și am observat că era cu mult mai tânără decât soțul ei. Îmbrăcată într-o rochie albă până la gambe și un sacou negru peste, mișcările ei erau grațioase și calculate. Atunci când a ridicat lent și atent mâna pentru a face cunoștință, nu m-am putut abține din a nu-i arăta un zâmbet. Avea părul brunet foarte lung, îi ajungea până la coapse, coborând în valuri naturale. Și avea pistrui pe nas și obraz, iar ochii ei căprui erau atât de calzi. Emanau iubire maternă chiar și când nu era vorba de copiii ei. Ceea ce am observat foarte repede despre ea este că se mișca foarte lent, blând. Era de parcă dacă ar face o mișcare mult prea bruscă lumea s-ar destrăma. Chiar și atunci când și-a ridicat mâna pentru a-și îndepărta firele bretonului de pe frunte, a făcut-o atât de elegant.
Peste câteva minute domnul Dalton ne atrase atenția cu un salut. Vorbea în fața unui microfon și glasul lui se auzea peste tot, fiind ajutat de boxele mari plasate pe alocuri pe teren. Din câte am văzut, marea de oameni s-a liniștit și toți au fost atenți la ceea ce avea de spus. Chiar și cei din tribune. Îmi părea că toți purtau un respect deosebit pentru decan, și pentru activitățile academiei de asemenea.
- Bun găsit tuturor. Și urez bun venit bobocilor în Saint Northwest Academy.
Și atunci mi-am pierdut atenția. Reveneam la discursul lui pe alocuri. Auzeam că vorbise foarte pe scurt despre istorisi academiei și cum a fost fondată. Mai vorbise pe scurt despre scopul lor academic și despre importanța educației, despre fiecare domeniu în parte și a amintit numele a câtorva personalități care s-au remarcat în lume și care au urmat cursurile aici.
Între timp, eram atentă și la conversația lui Darcy cu mama sa. Vorbeau despre Damon. Doamna Hilary îi spunea lui Darcy că într-o bună zi acel băiat o va băga în pământ prematur. I-a spus lui Darcy că polițiști l-au interogat înainte să fugă și Damian nu a rostit nici măcar un cuvânt. Adică, excepție fiind unul singur, anume "apă". Și apoi l-au găsit aseară în locul unde toți se așteptau să nu fie. În casa familiei lor, în dormitorul lui. L-au forțat înapoi în Greensboro și poliția a continuat să îl interogheze.
De ce tace? De ce nu le spune nimic? Hilary a spus că nici cel puțin nu a inventat o poveste care să îl protejeze și să îi ia vina de deasupra lui. Doar tace și face o treabă foarte grea avocatului său.
Dar a spus că înainte de a apărea la adunare au fost după el și băiatul se află aparent prin zonă.
Ceea ce m-a uimit a fost dezgustul de pe chipul doamnei Hilary atunci când vorbea despre el. Ne-a zâmbit mie și lui Britney, și a fost dulce mai mereu, până când început să vorbească cu Darcy despre el.
Oh, Doamne. Nu era de mirare. Băiatul se simte renegat. Presimt că are impresia că orice ar face, niciodată nu va fi îndeajuns de bun. Oaia neagră a familiei.
Povestea lui se asemăna cu a cuiva? Da. Era varianta masculină a lui Victoria Sinclair. Doar că pentru a ascunde acele gânduri am ales ceva mult mai groaznic decât Damon.
Peste aproximativ o oră, când adunarea s-a încheiat, mi-am luat la revedere de la prietenii mei și am scos harta din rucsacul meu. Mi-a mai rămas aproximativ o jumătate de oră până la începerea cursului care va dura o oră și jumătate.
Tot ce știam era că sala pentru acest curs se afla în clădirea principală a academiei. Așa că am parcurs campusul pentru a ajunge acolo. Pe drum, am observat cum studenții s-au împrăștiat pe alocuri și era ceva ce mă uimea, dar mă satisfăcea în același timp. Nu era numai o singură persoană costumată în mascota academiei. Ci erau câteva zeci. Unii purtau masca, alții nu. Erau înfricoșătoare și excitante în același timp. Și creierul meu a început să se miște.
Cum pot căpăta un astfel de costum pentru afacerea mea? Nu pot cumpăra unul. Fiindcă mi-ar ține minte chipul. Și în cazul în care planul dă greși și apar suspiciuni, prima persoană interogată va fi cea care vinde sau oferă pe gratis astfel de costume. Iar eu trebuie să îmi iau toate măsurile de precauție.
Și asta adoram la mine. Eram logică și inteligentă. Mereu mă controlez și nu mă pierd cu firea. Nu m-am pierdut nici măcar atunci când un glock rece a fost lipit de tâmpla mea. Și totuși am fost penibilă atunci când m-am pierdut în ochii înghețați a unui simplu străin. Acum că stau și mă gândesc în retrospectivă, nu îmi vine a crede. De parcă cea de aseară nu am fost eu cu adevărat.
Când am intrat în clădirea principală pe ușa din spate, am luat-o la fel de logic. Dacă sala de curs avea numărul 233, cel mai probabil se afla la etajul doi. În plus, sălile de seminar erau semnalate cu un S în fața numărului clasei.
Am urcat pe scările de marmură până la etajul unu, ținându-mi respirația din pricina mirosului oribil de aici. Va fi o tortură pentru mine.
Și bineînțeles că logica mea nu mi-a jucat feste. Pe măsură pe înaintam pe holul lung, număram sălile până la 233 care erau așezate în ordine. Holul era înghițit de zecile de studenți care stăteau pe aici și erau foarte gălăgioși. Ușa sălii era încă deschisă și așa că am intrat. Și am rămas total fascinată de amfiteatrul modern care se întindea în fața mea. Era imens, cu cel mai probabil o sută de locuri și aici se mai aflau aproximativ treizeci de copii. Băncile erau destul de late, iar scaunele erau făcute dintr-un material moale, de culoare vișinie.
Însă ceva mi-a atras atenția de îndată ce am urcat pe prima treaptă pentru a-mi găsi în loc. Pe perete, între două ferestre era vopsit într-un mod neglijent un citat. "Mintea umană este cu adevărat cel mai înfricoșător lucru dintre toate." Și țin să recunosc că mi-a plăcut mult.
Deși uram școala și educația cu toată ființa mea, niciodată nu am stat în ultima bancă a claselor. Locurile favorabile mie erau pe undeva la mijloc. Și am țintit cu ochii locul perfect. Era aproape de fereastră, iar în spatele lui se mai aflau patru rânduri și apoi erau gata. Era perfect.
Am făcut o greșeală urcând scările de pe partea stângă, fiindcă el se afla în capătul opus. Astfel că am oftat și am început să parcurgând rândul de douăzeci de locuri complet gol pentru a ajunge acolo.
Când m-am așezat și am privit înapoi în față, au apărut dublu mai mulți studenți. Ei își căutau locuri și în sală era o zarvă colosală. În același timp, un om destul de înaintat în vârstă a intrat în sala și și-a aruncat servieta pe catedră, apoi a dispărut înapoi pe hol.
Când toată lumea s-a așezat pe locuri și sala aproape că se umplu, mi-a apărut o întrebare în minte. Cum dracului era posibil ca Saint Northwest Academy să aibă o rată atât de scăzută a absolvirii când într-o sală de o sută de locuri, cel puțin optzeci de studenți s-au prezentat? Și era doar prima zi, prezența nu era obligatorie. Într-adevăr că niciodată nu m-am interesat de aceste statistici. Doar m-am bazat pe ceea ce spuneau bârfele și niciodată nu am încercat să validez real aceste zvonuri.
Dar sunt de numai trei zile aici și tind să cred că nu este tocmai adevărat ceea ce se spune dincolo de granițele campusului.
Când ultimul student s-a așezat pe scaunul lui, ochii mei au fost de îndată atrași în acea direcție de parcă ar fi avut magnet. Și am văzut. Chiar dacă era cu zece rânduri mai în față și îi puteam vedea doar lateralele, l-am recunoscut. Era băiatul de seara trecută de la petrecere.
Am înghițit în sec.
Din atâția studenți și atâtea locuri, pur și simplu oamenii din jurul meu s-au așezat în așa fel încât să am o rază vizuală perfectă asupra lui.
Am văzut gulerul cămășii albe pe care o purta, dar restul îi era acoperit de o geacă de piele neagră, sfidând astfel etica academiei. Stătea nemișcat, cu mâinile împreunate pe bancă și privea drept în față. Nu se deranjase să urce scările, ci s-a așezat pe primul scaun de pe rândul doi.
Fiind atât de departe, tot am reușit să îi văd maxilarul foarte ascuțit, de parcă ar face exerciții pentru el de ani de zile. Și părul brunet, foarte negru și strălucitor, care era răvășit de parcă s-ar fi ridicat cu el direct de pe pernă și l-a lăsat în voia sorții.
Umerii lui lați erau ascunși de materialul gecii de piele, și spatele lui era la fel de mare.
Atenția a fost atrasă de profesorul care a intrat din nou pe ușă. Avea o barbă albă și era chel. Ce căuta el aici. Era foarte bătrân pentru a mai fi profesor. El nu a stat pe gânduri și înainte să ne vorbească a luat telecomenzile ce se aflau pe catedră. Pe una a folosit-o pentru jaluzelele automate care s-au retras singure și au blocat lumina să pătrundă în sală, iar pe cealaltă pentru a porni un proiector.
- Numele meu este Vance Meyer și vom efectua împreună cursul de psihologie. Bun venit la Saint Northwest Academy. Vreau să încep prin a vă spune că stilul meu de predare este clasic, nu veți primi un suport de curs așa că este bine să vă notați tot ceea ce spun. Și nici nu am o programă exactă, așa că cursurile vor fi întortocheate. Însă eu cred că dacă voi vă notați tot, nu veți afla probleme la examenul de la sfârșitul semestrului acesta. Și la fel va fi și în anii următori.
Vrăjitor bătrân și ursuz. În timp ce vorbea nici măcar nu ne privea. Ci era atent la peretele din spatele lui pentru a vedea situația proiectorului. S-a folosit din nou de telecomandă și a început să o butoneze.
Privirile mele rulau constant între profesor și băiatul ce ședea pe al doilea rând.
Încă aveam o fărâmă de speranță că el nu este cu adevărat Damon Northwest, cel pe care l-am sărutat. Speram cu tărie că este doar un student obișnuit, cu care nu voi mai avea alte întâlniri decât în cazul în care va dori să cumpere de la mine.
- Copilăria nu influențează doar întreaga viață a individului, ci poate avea consecințe care se transmit de-a lungul generațiilor. Prin urmare, este crucial să ne preocupăm de prevenirea expunerii copiilor la diverse forme de abuz și neglijare. Prevenirea trebuie să includă: Evitarea relațiilor nefericite și conflictuale între persoanele cu funcții de îngrijire sau educație și copii. Prevenirea interiorizării sentimentelor negative ale copilului. Asigurarea că copiii își pot folosi energia și forțele pentru dezvoltarea lor, în loc să le consume în situații de criză.
Pe măsură ce bătrânul vorbea cu o viteză incredibilă, mă străduiam să trec totul pe caiet cât mai pe scurt. Sunt sigură că nu voi înțelege într-un final nimic din notițele mele. Nici măcar nu înțeleg de ce mă chinui să notez? Ce vreau să demonstrez prin asta? Nu este ca și cum Saint Northwest Academy este cu adevărat importantă pentru mine.
Cu toate acestea, încă continuam să notez ceea ce spunea profesorul despre tipurile de abuz pe care le poate suferi un copil neglijat.
Aruncam pe furiș câteva priviri în direcția băiatului străin din față. Stătea de patruzeci de minute în aceeași poziție, fără a se mișca. Nu avea un caiet în față și nici dispozitive electronice precum ceilalți.
Acum că stau să mă gândesc, dacă nu aș fi primit caietul și pixul în acel kit, nu aș fi avut nici eu pe ce să îmi notez cursul.
Și totuși de ce dracului voiam să îl notez?
Poate că acum când văd cât de în serios sunt luate lucrurile aici, mă influențează. Și nu în bine.
Profesorul a mai continuat să divage despre rolul părinților, tutorilor și mediului asupra copilului. Iar peste alte încă cincizeci de minute cursul a luat sfârșit și profesorul s-a folosit de telecomanda pentru a îndepărta jaluzelele.
- Înainte de pleca, să vă serviți cu o carte din aceste cutii. Aceasta este singura voastră temă pe care aveți timp să o faceți până la sfârșitul anului universitar. Va reprezenta 30% din nota finală.
În timp ce îmi adunam lucrurile, băiatul brunet a dispărut din sală și nu am mai apucat să îl privesc. În timp ce stăteam la coadă pentru a lua una din acele nenorocite de cărți, am început să discut cu o tipă. Numele ei era Jeanine și am intrat în vorbă doar pentru că ne-am ciocnit una de alta. Dar părea în regulă.
Era disperată să găsească subiecte de discuție până să ajungem jos. Mă tot întreba despre cursurile mele, încercând să găsească altul comun, excluzându-l pe cel de psihologie. Știam că voia să îmi devină amică.
Am oftat. Am fost convinsă că Darcy, Samuel, Britney și Damien îmi sunt de ajuns. Dar niciodată nu strică să îmi fac mai multe contacte. Astfel că am răspuns la toate întrebările fetei și am descoperit că vom urma împreună cursul de sociologie și studii culturale.
Când am ajuns jos, am luat dintr-o cutie de carton prima carte care mi-a atins mâna. Am ridicat-o fără să îi privesc titlul și m-am grăbit să ies, apoi am mers pe hol alături de Jeanine până în curtea din față a academiei. Abia după ce ne-am luat adio și am făcut schimb de rețele sociale mi-am privit cartea. Nu auzisem niciodată de ea. "Girl, Interrupted" de Susanna Kaysen.
Am îndesat-o în poșetă și m-am îndreptat către cămin. Înainte să urc sus, m-am dus la Beatrix în parcare pentru a o verifica. Era în regulă. M-am așezat în fața ei pe bordură și mi-am aprins o țigară în timp ce îi povesteam cum a decurs ziua de astăzi.
Câțiva oameni din jur mă priveau. Bineînțeles că păream o nebună care vorbește cu propria mașină.
Dar am vrut să râd. Oh, la naiba dacă mă durea de părerea lor.
Nu mai fumasem de câteva ore și fumul toxic mi-a încântat plămânii. Așa că am mai fumat încă o țigară după ce o terminasem pe prima.
Și în timp ce ședeam pe bordura rece, am auzit notificarea telefonului numărul doi. L-am scos discret și am încercat să îl țin ferit de ochii tuturor. Primisem un mesaj cu coordonatele locației unde trebuia să merg pentru a ridica coletul. Bănuiesc că David îl trimise. Nu avea cine altcineva.
M-am ridicat de pe jos și am mers în camera de cămin. M-am bucurat că Darcy încă nu s-a întors aici. Mi-am scos lucrurile din poșetă și am început să mă pregătesc pentru călătoria în Greensboro. M-am îmbrăcat complet în negru. Și am îndesat în poșetă o pereche de ochelari de soare și o șapcă pentru momentul în care voi lua pachetul meu.
Astfel că peste douăzeci de minute mă aflam la volanul lui Beatrix, conducând cu viteză și fredonând melodiile care răsunau în difuzoare. Încă de când am ieșit din campus, o mașină se tot afla în spatele meu. A fost nesemnificativ pentru mine, până când a accelerat și a ajuns în spatele meu. Atunci am putut observa că era un Mustang roșu drăguț, dar destul de vechi. Dar asta era farmecul acestor Mustanguri.
Însă șoferul, pe care nu l-am putut vedea, începuse să mă calce pe nervi atunci când a accelerat și mai mult și aproape că stătea lipit de fundul lui Beatrix. La început m-am panicat, fiindcă un nebun ședea lipit de fundul meu pe când viteza din bord îmi arăta 120 km/h. Dar știam că nu voi rezolva nimic, așa că m-am calmat și am oftat.
Mustang-ul lui urmează a fi umilit în fața lui Beatrix. Am apăsat ambreiajul și m-am mutat în treapta șase, pe care rar o foloseam. Și am accelerat până în punctul în care Beatrix zbura pe șosea și acul vitezometrului se apropia de 150. Beatrix a fost special concepută pentru o asemenea viteză, dar uram să conduc cu un sprint atât de mare.
Cel puțin, nebunul rămăsese în spatele meu cu mult.
Am fost nevoită să încetinesc înainte de curba destul de periculoasă care l-a băgat în sperieți pe Damien când l-am plimbat. Adrenalina era cel mai bun sentiment, dar nu și când îmi risc cu adevărat viața. Am ajuns la viteza de 100 km/h și Mustangul roșu a ajuns din nou furios în spatele meu.
Ce naiba face? E nebun?
Curba se apropia, la fel și vehiculul roșu.
Chiar înainte să virez volanul pentru curbă, pur și simplu mașina părăsise partea noastră de carosabil și a început să mă depășească. Am fost nevoită să mă apropii de bordură cât de mult am reușit, pentru a evita o posibilă coliziune.
Am fost capabilă să aud scârțâitul roților mașinii roși atunci când fundul acesteia a început să fugă și șoferul încerca să o redreseze. Dar a făcut-o cu brio, căci într-o secundă e afla în fața mea și sprinta furios pe drumul acum drept.
Am fost atât de concentrată pe acțiunile mele în a o nu răni pe Beatrix încât nu am reușit să văd șoferul automobilului. Un lucru îl știam sigur, nu era în toate mințile.
Am păstrat distanța de el până în Greensboro și când am intrat în oraș l-am pierdut complet din raza vizuală.
Am scos telefonul și folosindu-mă de coordonatele GPS-ului am condus către locul indicat de David. Iar când am ajuns, fața aproape că mi-a picat. Era pur și simplu o nenorocită de poștă. Mi-am pus șapca în cap și ochelari de soare pe ochi, apoi părul meu l-am prins într-un coc și l-am îndesat sub jacheta neagră făcută dintr-un material subțire.
Și am intrat înăuntru. Totul părea în regulă. Nimic nu bătea neobișnuit în ochi. M-am apropiat de bărbatul care ședea în spatele tejghelei și l-am abordat.
- Am un colet din partea lui Darius Holt.
M-am folosit de detaliile date tot de David.
Bărbatul se conformă și dispare pe ușa din spatele lui. Am rămas în liniște și am analizat încăperea. Nu existau camere de luat vederi, cel puțin la vedere. Asta era bine.
Peste câteva secunde, bărbatul s-a întors cu pachetul meu. Era destul de mic. Nici măcar nu știam ce îmi trimise David.
L-am luat și m-am întors, fără să spun absolut nimic. Dar înainte să mă întorc, am observat un detaliu care poate fi nesemnificativ pentru orice om obișnuit. Dar știam cu ce aveam de a face. Pe mâna bărbatului, chiar la cot, avea o cicatrice aproape invizibilă. Știam ce la ce provenea. Era consumator. Și acum, a trecut de partea cealaltă și cel mai probabil face parte din cartelul lui David. Nu știu dacă este traficant sau doar punct vamal, așa cum îi numește David pe cei care doar transportă fără să vândă.
M-am îndreptat către un centru comercial pentru a achiziționa un laptop. Aveam nevoie urgentă de unul pentru nenorocitele de studii. Nu am de gând să scriu totul de mână. În continuare... de ce îmi făceam griji în legătură cu temele mele?
Și după ce am făcut cumpărături, am decis că este vremea să mă întorc în campus. Dar nu înainte de a o alimenta pe Beatrix. Nu că ar fi fost cazul, dar aveam un principiu, acul rezervorului nu va scădea niciodată de jumătate. De ce? Pentru că sunt o nenorocită traficantă de droguri și prefer să am totul asigurat și plănuit în cazul în care fac un pas greșit și nărui totul.
Iar în timp ce așteptam cu pompa îndesată în rezervorul lui Beatrix s-a întâmplat ceva la care nu mă așteptam nici măcar în ruptul capului. Acel Mustang ticălos tocmai a intrat în benzinărie pe parte opusă mie, cea pe care doar se iasă, nu se și intră. Am urmărit de sub ochelarii de soare cum pur și simplu oprește mașina în drept cu intrarea în clădire și deschide portiera. Când am văzut șoferul, aproape că am început să râd. Care erau șansele? Dintre toți studenții înscrii în Saint Northwest Academy, tocmai el să fie mitocanul de șofer al Mustangului. Un șofer total neglijent și delăsător. Un pericol la volan.
Băiatul brunet. Cel pe care îl bănuiesc a fi Damon Northwest. Cel pe care l-am sărutat acum o seară.
Se duse în benzinărie direct la tejghea și am văzut prin geamurile fumurii cum vânzătorul se întoarce și ia un pachet de țigări din spatele lui, apoi i le dă băiatului. Îi achită nota și iasă din nou afară, stând lângă mașina și desfăcând pachetul. Apoi își aprinde țigara.
Și atunci s-a întâmplat. Privirea lui a zburat în direcția mea. Nici o expresie nu a apărut pe chipul lui pietros, de parcă nu m-ar recunoaște. Dar când ochii i-au căzut pe Beatrix, am văzut cum ambii s-au lărgit de mărimea unor mingi de golf. Fetița mea continuă să impresioneze. Chiar și pe el. Lacul roșu strălucitor de pe mașina mea este mult mai îngrijit decât cel de pe Mustangul său învechit.
Când alarma pompei atenționase că rezervorul este plin, am realizat că încă mă holbam la el. Mi-am scuturat capul și am retras pompa, punând-o la locul ei.
Nu voiam să trec pe lângă el. Așa că aveam de gând să aștept până când își va termina țigara și să plece naibii de aici. M-am prefăcut că îmi caut ceva prin mașină pentru a trage de timp.
Dar când am observat că netotul aruncă țigara pe jumătate fumată și intră din nou în benzinărie am gemut în sinea mea. Trebuia să merg să plătesc, fiindcă vânzătorul îmi arunca priviri insistente prin geam, văzând că mă tot învârt pe lângă mașină fără sens. Desigur că păream dubioasă.
Mi-am împins ochelarii de soare pe nas și am mers dibaci către clădire, strângând portofelul între mâinile mele. Și când am intrat, înspre fericirea mea, nu se afla printre standurile cu gustări și băuturi. M-am dus glonț la tejghea și am plătit combustibilul. Bărbatul mi-a zâmbit și mi-a întins restul. A încercat să spună ceva dar m-am întors repede pe călcâie și am avut parte de surpriza vieții. M-am ciocnit de cineva. Nu de oricine, de acel brunet.
Doamne. Repet. Care erau șansele?
Mi-am cerut scuze, dar a ieșit mai mult ca un murmur. Și l-am ocolit, părăsind de îndată benzinăria și fugind către Beatrix de parcă ar fi fost o poartă către o altă dimensiune. M-am bucurat că purtam ochelarii de soare. Poate că nu m-a recunoscut. Dar când l-am sărutat, era destul de treaz. Nu am simțit gust de alcool în saliva lui. Și când i-am văzut ochii, erau destul de limpezi.
Nu fugeam de un băiat. Asta era absurd. Eu fugeam de ceea ce îmi putea provoca acel băiat.
Nu am mai stat pe gânduri și am gonit cu Beatrix către Saint Northwest Academy. De data aceasta el nu se mai ținea de fundul meu.
Când m-am asigurat că sunt la mijlocul drumului dintre academie și Greensboro, am oprit la marginea drumului și am lăsat motorul să meargă. Voiam să verific marfa înainte de a ajunge la cămin.
M-am dus la portbagaj și am scos pachetul care era acolo. I-am tăiat straturile de scotch cu un briceag și am scos produsele din el. Erau câte ceva din fiecare. Marijuana, stupefiante, narcotice. Atât sub formă de praf cât și pastile. Mi-am luat poșeta și am început să le îndes în micile buzunare create pentru așa ceva. Asta până când am auzit răgetul unui motor venind din spatele meu în depărtare.
Mi-am aruncat capul este umăr și când am văzut botul Mustangului roșu nu m-am mai putut abține. Mi-am rotit ochii peste cap și am oftat. Era necesar să ne întâlnim și pentru a treia oară?
M-am grăbit cu mare viteză să îndes restul produselor în poșetă și am strâns bine învelișul pachetului în pumni.
Speram că va trece de mine în mare viteză. Așa cum m-a depășit în acea curbă. Dar asta nu s-a întâmplat.
Am oftat pentru a doua oară când am simțit că încetinește. Și în final se oprește chiar în drept cu portbagajul meu. Geamul pasagerului era deja lăsat jos, și am refuzat să îl privesc, prefăcându-mă că scotocesc prin bagajele mele rămase în mașină.
Dar era mult prea ciudat, așa că a trebuit să îmi întorc capul în direcția lui. Atunci am putut să îi văd chipul îndeaproape. Și când am făcut-o... picioarele mi s-au înmuiat. Felul în care își ținea o mână pe volan și pe cealaltă pe schimbătorul de viteze în neutru. Și felul în care își ținea capul plecat pentru a se putea uita la fața mea.
Am înghițit în sec și l-am analizat atent de sub ochelari. Și dintr-un motiv ciudat, mâinile mele au început să tremure.
Acum purta un tricou negru și blugi albaștri. Băiatul era un culturist. Puteam realiza asta doar uitându-mă la acele brațe pe care le lucrare cu îndârjire. Mari și venoase, acoperite de o piele albă.
Încercam să găsesc asemănări între el și Darcy, încă având speranța că nu sunt rude. Dar dacă excludem culoarea părului, ochii, pomeții înalți și buzele subțiri, totul părea diferit. Oh, la naiba.
- Ai nevoie de ajutor? îl aud întrebând
Încă mă întrebam dacă mă recunoaște sau nu.
- Par ca o fată care are nevoie de ajutor?
Nu știam de ce simțeam nevoia să fiu o nenorocită cu el. Poate că genunchii mei de gelatină îmi spuneau asta, sau mâinile mele care tremurau.
El în schimb nu a prezentat nici cinism și nici batjocură în vocea lui. Părea că vorbește serios. Voia să fie drăguț, iar eu o ființă jalnică.
- Credeam că s-a întâmplat ceva cu mașina... continuă la fel de calm, ignorând acreala din vocea mea de adineauri
- Îți pare o mașină căruia i se poate întâmpla ceva? am continuat pe același ton tăios
Mi-a jignit pisicuța sau vorbea serios?
În același timp în care i-am răspuns, câteva șuvițe din părul lui i-au alunecat pe frunte datorită poziție în care ședea. Și atunci a devenit și mai chipeș decât înainte.
- Bine. spuse ridicând în umeri și am văzut cum piciorul lui se întinde atunci când a apăsat ambreiajul și a introdus schimbătorul în treapta întâi
A mărit puțin volumul radioului și era în proces de a ridica geamul. Atunci am auzit melodia Too Many Nights, ce pe care am auzit-o și în fundal atunci când îl sărutam de parcă viața mea s-ar termina a doua zi.
Înainte de a ridica geamul complet, l-a lăsat întredeschis și m-a privit din nou.
- Frumoasă pisicuță. vorbește rânjind diavolește și îmi făcuse un semn cu ochiul
Apoi accelerează și dispare de lângă mine. Și o singură întrebare plutea deasupra capului meu. Despre care dintre pisicuțe vorbea?
Am despicat furioasă ambalajul în care am primit pachetul și am aruncat rămășițele pe jos, apoi am urcat la volan și am condus glonț către campus.
Când am ajuns, am urcat în cameră și Darcy încă nu era acolo. Așa că m-am schimbat de haine și am început să desfac laptopul, după care l-am pornit și l-am pregătit.
Când verificasem emailul, am observat că Darcy a avut dreptate. Primisem un e-mail din partea școlii în care mă invitau entuziasmați să aleg o activitate extracuriculară. Era obligatoriu. Dacă aș fi știut acest aspect, cu siguranță nu aș fi ales atâtea domenii până acum.
M-am uitat peste ele și toate erau ca dracu. Oribile. Așa că am ales singura opțiune care îmi părea cea mai în regulă dintre toate. Psihologia juridică. Habar nu am ce vom face acolo, dar părea mai în regulă decât clubul de dezbateri. Astfel că m-am înscris de îndată.
Îi trimisesem un mesaj lui Darcy pentru a vedea unde este. Și răspunsul ei a venit la câteva minute.
Darcy: Sunt la sediul artelor. Sam și colegii lui repetă pentru Don Quijote.
Ceva mai plictisitor de atât nu se putea întâmpla.
Deci ce puteam face altceva decât să încep să muncesc? Așa că am făcut ce am știut mai bine, m-am înjosit pentru succesul meu. Am luat telefonul și l-am căutat pe Jasper pe rețele, în urmăritorii lui Sam. Și când am dat de el, am apăsat pe butonul "urmărește". Ei bine, băiatul m-a urmărit înapoi aproape instant. Ori aștepta asta cu sufletul la gură, ori deja butona telefonul. Căci nu puteam să înțeleg.
După câteva mesaje schimbate cu el, vă rog să priviți cum Victoria Sinclair își făcea drum prin campus către căminul 78.
Jasper m-a invitat după ce l-am întrebat dacă voia să pierdem timpul împreună. Mi-a spus să iau un costum de baie pe mine și să vin la căminul 78, fiindcă el deja e la piscină cu prietenii lui. Nu mi-am luat un costum, nu sunt nebună. Afară era destul de răcoros. Voiam doar să îmi încep afacerea.
Și afacerea mea cere sacrificii. Pentru că urma să consum marfa fără să primesc la schimb bani. Dar trebuia să am un debut.
Când am ajuns și am bătut la ușă, am fost întâmpinată de un Jasper la bustul gol, cu niște ochelari de soare trântiți pe ochi. Părul lui roșcat era umed, și picurii de apă se prelingeau pe corpul lui.
- Victoria, bine ai venit. Intră.
S-a dat la o parte și mi-a permis să intru. A închis ușa în urma mea apoi mi-a făcut semn să îl urmez. În timpul zilei, casa era cu mult mai frumoasă decât noaptea. Am ieșit din bucătărie în grădina din spate și am privit instant în partea stângă, unde puteam vedea din nou fantomele, destul de șterse acum, a doi oameni care se sărutau cu patos și lăcomie. Și nu doar asta, printre firele de iarbă, țigara arsă dar ne fumată încă se afla acolo.
Jasper m-a invitat să iau loc pe un șezlong și am făcut întocmai, privind cum un băiat și trei fete se jucau cu mingea în piscină.
- Faci o baie? întrebase băiatul roșcat
- Nu. Este prea frig pentru mine. Dar am ceva mai distractiv în schimb. spun și ridic plicul cu marijuana la nivelul feței mele
Chipul lui Jasper lumină odată cu zâmbetul lui larg.
- La naiba, fato. Știi să apari în cele mai bune momente.
I-am dat plicul și cu atenție și destoinicie îl transformase rapid într-un joint, având la îndemână foițe și filtre. Era disperat. Îl făcuse atât de repede și nici măcar nu l-a bătut în cap cum trebuie căci l-a și aprins.
Când a luat primul fum, ochii i s-au lărgit și a gemut.
- Doamne, Vic. Ce naiba este asta? De unde ai luat-o?
- E bun? mă prefac proastă și întind mâna după joint
- E cea mai bună marfă pe care am gustat-o vreodată. De unde o ai?
- Ei bine, un boboc mi-a spus că cineva costumat în mascota școlii o vinde. Nu are habar cine e, și nici nu este atât de ușor să găsit. Dar aseară în campus l-am întâlnit. Se merită cei 20$?
- Glumești? Aș plăti și 100$ pe un singur gram. E marfă de la mama natură. Doar când am fost în vacanță în Columbia am gustat așa ceva. Delicios.
Am rânjit. Erau atât de proști. Au crezut fiecare cuvânt pe care l-am spus.
- Hayden, ar fi bine să îl cauți pe acest nenorocit. Îl vom face dealerul nostru privat.
Se putea mai bine de atât? Nu cred.
Am luat câteva fumuri, dar nu am exagerat. În schimb, jointul a ajuns la fiecare persoană în parte. Toți au avut aceeași părere. Marfa lui David era bună. Tot ce îmi rămânea de făcut era să găsesc un costum.
Nu știu unde îl voi ascunde. Dar mai am timp să mă gândesc la asta. Căci graba strică treaba.
Între timp, primisem un mesaj de la Darcy în care mă invita să o însoțesc la barul din campus, căci merge acolo cu cei de la teatru pentru a se face vraiște. Dar am refuzat, spunând că Jasper m-a invitat la ei.
Când jointul s-a terminat, Jasper a regretat că a folosit ambele grame și nu le-a împărțit din două ture, combinându-le cu tutun. Apoi l-a trimis pe Hayden, băiatul blond la vânătoare după dealerul care din păcate stătea chiar cu ei. Dar i-am lăsat să mă caute. Nu fac altceva decât să le sporesc pofta.
Am decis să mai stau puțin cu ei. Dar am pierdut noțiunea timpului de multă vreme. Pentru că un tip pe nume Arlo a început să povestească niște întâmplări amuzante și am râs cu poftă. Îmi plăcea Arlo cu adevărat.
Tot el a fost cel care m-a condus către ieșire atunci când am plecat și mi-a spus să mai trec pe la ei.
În timp ce mergeam către căminul meu, mi-am verificat telefonul. Ceasul arăta deja ora douăzeci și trei. Era destul de răcoare, iar eu eram îmbrăcată numai în niște haine subțiri, astfel că am grăbit pasul în timp ce îmi frecam ochii. Dacă ochii mei roși îi voi ridica întrebări lui Darcy, voi da vina pe oboseală.
În timp ce urcam scările căminul la etajul unu, am auzit niște gemete pe hol. Iar când am ajuns sus, am împietrit. Am recunoscut pletele lui Darcy care zburau libere în aer, și restul trupului ei era aruncat peste umărul cuiva. Ea se certa cu persoana și se zbătea. Se aflau în dreptul ușii noastre.
Doamne. Cineva voia să îmi răpească colega de cameră.
M-am grăbit din direcția lor.
- Ce dracului? Unde vrei să o duci? întreb, atrăgând atenția lor
- Vic! Spune-i să mă lase în pace! urlă Darcy și lovește cu pumnii în spatele tipului
Când el s-a întors în direcția mea, aproape că m-am lovit mental. Pur și simplu nici măcar nu m-a surprins.
Lângă fundul bombat al lui Darcy, se află chipul băiatului brunet care nu părea calm, așa cum era când ne-am întâlnit în pustietate în urmă cu câteva ore. Era furios acum.
- Unde o duci? repet întrebarea mea
- Ai face bine să deschizi ușa asta. Altfel o folosesc pe post de berbec. spuse el serios și am înghețat când i-am auzit glasul
Era rece și tăios. Complet diferit de cel pe care îl folosise astăzi.
Și m-am pierdut complet. De parcă îmi era frică. Cu mâinile tremurânde mi-am scos cheia din poșetă și m-am apropiat, lovindu-mi umărul de al lui, apoi am deschis ușa. Darcy încă se zbătea cu energie pe umărul lui, dar era în zadar.
Voia să o violeze? Nu știam ce era mai rău. Răpirea sau abuzul sexual. Asta dacă el nu era...
Am împins larg ușa și i-am lăsat să intre. Când trecuse pragul, Darcy se ridică și astfel ajunse să își izbească capul de toc, dar nu foarte grav, însă destul cât să geamă de durere și să blesteme băiatul care o purta pe umăr.
Atunci când el o trântise în pat, m-am cutremurat. Fiindcă o izbise atât de tare în saltea încât fetei i-au trebuit câteva secunde să își revină din amețeală.
- Muscă bețivă. îi spuse el în timp ce îngenunchează lângă pat și începe să îi scoată pantofi.
Chiar și în aceste momente, încă aveam speranțe că el nu este fratele ei geamăn, și că nu m-am sărutat cu el.
Totuși, era ciudat ca naiba. Fiindcă era atât de violent și totuși atât de grijuliu cu ea.
Am intrat și eu în cameră și am închis în urma mea. Apoi m-am apropiat de șifonierul lui Darcy și am apucat primul set de pijamale care mi-a ajuns la mână.
- Cine te-a chemat? întreabă Darcy mult mai calmă acum
M-a șocat la culme faptul că străinul literalmente i-a desfăcut nasturele blugilor și i-a tras cu forță de pe fața. Dar speranța mea moare ultima. Nu, nu el este Damon.
I-am întins pijamale și el le smulse brutal din mâinile mele, făcându-mă să tresar.
Ce dracului este în neregulă cu el?
Înainte să îi scoată bluza, o îmbrăcase cu pantalonii scurți de pijama. Și făcea totul cu foarte multă îndemânare. În plus, Darcy arăta în mâinile lui precum o păpușă de pânză.
- Crezi că ești invizibilă când bei?
O ridicase în capul oaselor și îi făcuse semn să ridice mâinile, iar Darcy îl ascultă. Își ridică mâinile deasupra capului și băiatul îi trage fără nici o reținere bluza, ea rămânând doar în sutienul negru. Apoi el îi pune bluza și o întoarce cu spatele la el, băgându-și mâinile pe sub bluză și desfăcându-i sutienul.
Am rămas uimită. Nici măcar eu nu reușesc să mi-l desfac atât de rapid.
Lucra cu o agilitate feroce, și în același timp se asigura că nu îi face rău. Ce fel de paradox este acesta?
- M-a luat valul. Eu și tequila ne împrietenim în ultima vreme.
- Muscă bețivă... repetă el și își îndreaptă spatele
A privit cum Darcy se așază între perne și se acoperă cu pătura ei subțire.
- Să te pui la somn! spuse el acru și se întoarce
A ajuns la ușă fără să privească absolut deloc înapoi, în comparație cu mine, care pur și simplu îl absorbeam din priviri, încă neînțelegând pe deplin ceea ce tocmai s-a întâmplat.
Dar apoi Darcy a spus ceva care mi-a confirmat toate temerile adunate până acum.
- Să te duci dracului, Damon.
În același timp, băiatul dispare din cameră fără să îmi ofere șanse de a-i privi chipul încă o dată.
La naiba.