"Death is the mother of beauty," said Henry.
"And what is beauty?"
"Terror."
- The Secret History
Într-un bun și fericit final, Saint Northwest Academy se întindea pe un domeniu vast în fața mea. Trebuia să recunosc că aspectul ei îmi transmitea fiori pe șira spinării, pentru că era bătrână și înfricoșătoare ca dracu. Putea fi folosită cu lejeritate pentru o casă bântuită de Halloween, cu scopul de a terifia vizitatorii. Cu siguranță interiorul acesteia se asemăna cu un labirint.
Cărămizile din care a fost construită erau de culoare maro și bătute de vreme și ploi groaznice. Avea patru etaje și zeci de ferestre în formă de arc, lăcuite în alb și scorojite până la refuz. La fiecare capăt al clădirii enorme exista un turn, despre care se vestește că acum zeci de ani un student s-a spânzurat acolo sus, și trupul lui a fost găsit abia după câțiva ani buni de la moartea sa. Dar era doar un zvon, însă adăuga misterul gustos al acestei academii.
Recunosc, se asemăna izbitor cu casa lui Dracula, plină de sugători de sânge.
Localizată în mijlocul pustietății, aproape de orașul Greensboro, North Carolina, Saint Northwest Academy era renumită. Renumită pentru rata scăzută de absolvire, mită pentru căpătarea diplomei, pentru rata scăzută de prezență la cursuri și IQ-ul sub medie al studenților de aici. Cu toate acestea, eram doar una dintre cei peste zece mii de studenți care s-au înscris aici. Chit că Saint Northwest Academy este departe de a fi în topul Ivy League, foarte mulți studenți o aleg pentru că rata de acceptare este foarte mare și este în general puternic finanțată. Fiind în mijlocul pustietății, și-a creat propriul complex de magazine, restaurante și să nu amintim de cămine. Există locuri pentru fiecare dintre studenți.
Împrejurările academiei te puteau fascina cu ușurință. Copacii înalți și vechi care înconjurau complexul și academia se întindeau pe zeci de kilometri, pădurile dese și lacurile mici confereau un mediu relativ frumos.
Nu aș fi ales să urmez studii superioare după liceul meu. Dar am auzit vorbindu-se despre această academie pe alocuri. După cum spuneam, era renumită pentru eșecul ei ca academie. Dar foarte mulți studenți o frecventau. Ce înseamnă mulți studenți? Clienți. Ce înseamnă clienți? Cumpărători. Ce înseamnă cumpărători? Bani. Foarte mulți bani. Ce se alege din toate acestea? Afacerea mea înflorește și după ce reușesc să îmi ating obiectivele, am să bag această academie fix în... nu mai contează restul.
Mi-am împins ochelarii de soare cu lentile foarte întunecate pe ochi în timp ce aruncam o ultimă privire în oglinda retrovizoare a mașinii mele. Arătam bestial, ca de obicei. Părul meu blond avea volumul perfect și era strălucitor, fiind hrănit și sănătos datorită îngrijirii mele pentru el. Pentru că bunica mea recita într-una "părul este cea mai mare comoară a unei femei, poți spune multe despre o femeie doar privindu-i părul". Și avea dreptate.
Am deschis ușa minunatului meu Audi RS7 de culoare roșie aprinsă și am inspirat aerul rece al vremii din North Carolina. Era frig, în ciuda lunii în care ne aflam, septembrie.
Am aruncat o privire către prețioasa mea mașină care era ticsită cu bagaje. Această mașină reprezenta inima și sufletul meu. Dacă o singură zgârietură va fi provocată în minunata ei culoare, voi întoarce lumea cu susul în jos pentru a găsi vinovatul. Nu credeam vreodată că este posibil să iubești un lucru fără suflet atât de mult, dar aparent, este. Nu îmi pasă de absolut nimic pe această lume, excluzând acest bolid impecabil și luxos.
Câteva persoane care se aflau în apropiere în parcare au întors capetele în direcția mea. Și de parcă le auzeam gândurile, știam modul lor de a critica. "Altă haimana putredă de bogată care încearcă să atragă privirile tuturor". Ei bine, această afirmație era departe de a fi adevărată. Pentru că imperiul meu a fost construit de la zero cu aceste două mâini micuțe și fine. Nimeni nu a fost acolo pentru mine. Nici măcar părinții mei care sunt fiecare cu viețile lor și își amintesc de mine doar de două ori maxim pe lună. Atunci când au întrebat de unde am căpătat valuta pentru a achiziționa această mașină scumpă ca iadul, am glumit spunându-le că am cumpărat-o cu pensia lui nana. Ghiciți ce? Ei chiar au crezut asta și nu au mai pus alte întrebări.
Am înaintat pe asfaltul rece și am parcurs incinta verde tunsă perfect a vastului domeniu al academiei. Lângă intrare, ședea mândră o statuie de piatră care înfățișa mascota acestei academii. Și recunosc că odată ce voi pleca de aici, mascota îmi va lipsi cel mai mult. Căci era diavolul. Cu o pelerină roșie și o mască care îmi va provoca coșmaruri îngrozitoare, ținea în mână un steag înalt, steagul Statelor Unite.
Era destul de pustiu pe aici. Nici nu era de mirare. Mai sunt trei zile până la începerea cursurilor. Însă cum eu locuiesc tocmai în Toronto, Canada, am fost nevoită să vin aici în ultimul moment pentru a-mi lua orarul și a afla căminul în care voi locui pentru următorii trei ani. Desigur, pot parcurge drumul dintre Toronto și Greensboro în maxim zece ore cu pisicuța mea. Dar este pofticioasă și poate că am bani destui, dar nu am de gând să îi arunc pe combustibil pentru drumuri în zadar.
Am împins cu putere ușile retractabile de culoare albă ale intrării principale și aproape că am pufnit la mirosul din interiorul acestei clădiri. Mirosea a formaldehidă și clor dezinfectant. Oribil.
Podeaua era creată din plăci de marmură învechite și crăpate, cu modele de romb în negru și alb. În fața mea se întindea un hol lung decorat pe întreg cu lemn, pe care ședeau țanțoșe portrete ale decanilor academiei ai familiei Northwest. Această familie a condus academia din generație în generație. Și în prezent decanul executiv este Dalton Northwest. Dar tablourile erau imense și aveau o tentă de groază. Ochii lor te priveau și te urmăreau.
Mi-am scuturat capul și am înaintat pe hol, lăsând în urma mea un val de parfum cu miros plăcut de flori de primăvară.
Când holul de terminase, am ajuns într-o intersecție care desemna o răscruce cu patru drumuri. Am stat o secundă și am ascultat vreun zgomot sau voci, pentru a alege un drum. Însă nimic. Era o liniște mortală.
Am oftat și am dorit să cotesc la stânga, când deodată am auzit niște pași și de îndată, din dreapta mea a răsărit mascota acestei școli care la început am crezut că îmi va provoca un atac de cord și voi leșina aici, dar nu se compara cu sentimentul plăcut și fiorul pe care l-am simțit între picioarele mele. Oh, Doamne. Această mascotă nu mă terifia, așa cum credeam. La naiba, mă excita. Persoana de sub mască era înaltă și foarte bine făcută. Era un pachet de mușchi și nu știu dacă se datora costumului sau într-adevăr formei fizice. Însă înălțimea era de necontenit. Am fost nevoită să îmi ridic capul în sus la maxim pentru a-l privi atunci când s-a apropiat de mine și s-a oprit la doi pași de corpul meu. De sub mască răsăreau o pereche de ochi negri tăciune care mă priveau cu curiozitate, iar eu m-am cutremurat sub acea intensitate.
- Se... secretariatul. reușesc să rostesc, deși mă bâlbâiam
Persoana în schimb nu spuse nimic. Însă pielea mi se făcuse de găină atunci când mănușa lui neagră de piele s-a lipit de pielea taliei mele ascunse și m-a îndrumat pe holul din dreapta noastră.
Îi ajungeam abia până la cot și mă simțeam ca o preșcolară care este ghidată de un stâlp pe holurile școlii.
Aparent, nu a fost foarte greu să găsesc secretariatul dacă m-aș fi străduit măcar puțin. Pentru că acesta se afla tocmai la capătul holului din dreapta. Am citit literele de deasupra ușii de lemn maro ars și când am privit în spate, mascota deja se afla la câțiva metri distanță de mine.
Am înghițit în sec și am privit cum pelerina făcea valuri în spatele său pe măsură ce acesta se mișca, apoi a dispărut din raza mea vizuală în acea răscruce.
Am bătut ușor în ușa scorojită și am intrat fără să aud un răspuns. Am dat de o încăpere foarte mare și modernă. Având câteva birouri tot făcute din lemn maro ars pe care stăteau niște computere de marca Apple și pereții erau acoperiți cu dosare și foi nesfârșite. Din spatele unuia dintre computere, a răsărit o doamnă destul de tânără, cu părul roșu ca focul și ochelari de vedere cu lanțuri decorate cu mărgele.
Un zâmbet inocent răsări pe buzele ei colorate într-un roșu aprins la fel ca părul.
- Bună ziua. Cu ce vă pot ajuta?
- Numele meu este Victoria Sinclair. Am venit pentru program și cheia de la cămin. i-am explicat precum unui copil mic și m-am așezat pe unul dintre scaunele din fața biroului
- Ei bine, bine v-am găsit domnișoară Sinclair și bun venit la Saint Northwest Academy. Vă rog să așteptați câteva momente.
Ea își întoarse privirea către computerul din fața ei și începe a butona tastatura. Am rămas într-o tăcere incomodă în timp ce privirea mea hoinărea plictisită peste dosarele aflate pe raftul din dreapta mea.
- Bine, până când te voi găsi, îți voi spune câte ceva despre academia noastră. Am atenție distributivă. începuse doamna roșcată să vorbească. Poate că știi deja sau nu unele dintre ele, îmi place ca studenții noștri să fie informați. Deci, Saint Northwest Academy cuprinde opt domenii vaste de studiu și dispune elevilor o abordare flexibilă a programelor de studiu. Și te-am găsit, și observ că ai înțeles ideea. Aproape că ai selectat câte un program din fiecare domeniu. spuse entuziasmată și își expuse larg șirul de dinți gălbui. Criminologie, Chimie, Economie, Sociologie, Inginerie, Psihologie și Studii culturale. Felicitări, domnișoară Sinclair. Îți doresc tot succesul și sper să excelezi în toate aceste domenii.
Da. Nu am fost cea mai isteață atunci când mi-am selectat on-line domeniile pe care le voi studia în timpul primului an universitar. Pentru că sunt destul de vaste și asta ar însemna că ar trebui să depun un mare efort pentru a purcede la fiecare dintre ele. Partea bună? Puțin îmi pasă de studii sau dacă trec. Am nevoie de rețele pentru afacerea mea care nu are absolut nimic de a face cu studiile.
Un sunet mi-a atras atenția și am realizat imediat că este imprimanta. Cel mai probabil doamna îmi printează orarul. Ea se ridică și se îndreaptă către niște cutii din spatele ei și scoate un mini rucsac de pânză. Era roșu și avea imprimat pe el chipul mascotei academiei. Am înțeles de îndată că este vorba de un kit. Apoi femeia apucă foile printate și mi le înmânează încă zâmbind larg.
- Aici este kitul, orarul, o mapă a complexului, și cheia căminului. Așa cum ai cerut, căminul 23, unul dintre cele exclusiviste pentru două persoane. Și aici este regulamentul căminului.
- Mulțumesc. murmur în timp ce apuc lucrurile oferite de femeie
- Un an universitar înflorit, domnișoară Sinclair.
Nu am mai spus altceva, ci m-am ridicat de pe scaun și am părăsit secretariatul, ușa scârțâind zgomotos în ecou pe holurile pustii. Am ieșit din clădire și inima mi-a tresărit de bucurie când mi-am zărit felina roșie. Mereu mă umplu de bucurie ori de câte ori o văd. Nu mi-aș imagina viața aici fără ea, cu toate că taxa parcării este destul de mare. M-am apropiat de ea și am urcat la volanul ei, apoi am aruncat lucrurile pe scaunul pasagerului și am introdus cheia în contact, motorul felinei mele răgând puternic sub mine.
Am ieșit din parcare și m-am folosit de GPS pentru a ajunge în parcarea căminului meu. A durat relativ trei minute până să ajung acolo. Este bine de știut că nu trebuie să o folosesc pe Beatrix zilnic până la academie. O pot lua la pas.
Am rămas total dezamăgită de aspectul căminului meu. Dacă asta numesc ei cămin exclusivist pentru care plătesc o taxă de o sută cincizeci de dolari lunar, atunci nici măcar nu vreau să știu cum arată cele cu patru locuri. Era o mini replică a academiei. Construit din cărămidă roșie, cu ferestre albe în formă de arc și un hol deschis decorat cu acele coloane grecești cu forme în partea de sus.
Am oftat. Totul avea un mic gust victorian și nu îmi plăcea asta foarte mult.
Am ieșit din Beatrix și mi-am luat poșeta și am scos din ea un pachet de țigări Lucky Strike și zippo-ul meu în formă de carte de poker. Eu și bunicul meu fumam acest brand de țigări și el avea o poveste amuzantă despre ele. Nu am idee dacă este adevărată sau nu, dar îmi plăcea. Spunea că soldații fumau astfel de țigări și ele se numesc Lucky Strike deoarece unele dintre pachete avea o țigară ce conținea de fapt marijuana. Și cel ce găsea o astfel de țigară în pachet era norocos, așa a ajuns să aibă acest nume. Fumez de la cincisprezece ani și încă nu am găsit o țigară cu marijuana în pachetele mele.
În timp ce suflam fumul gri, câteva priviri curioase mă urmăreau. Le-am ignorat. Mi-am frecat palma de pantalonii scurți negri din compleu, care erau completați cu un top negru mulat pe gât și cu mâneci lungi. Arătam extraordinar în el. Dar aveam nevoie de asta, nu am de gând să car toate aceste bagaje singură până sus.
În timp ce luam un ultim fum din țigară, mi-am găsit victima potrivită. Un băiat scund și slab, cu ochelari aproape cât capul cu rame pătrate trecea prin parcare. I-am făcut un semn cu mâna atunci când m-a privit, fluturând unghiile mele roșii și lungi în lumina soarelui.
- Bună. Cu ce te pot ajuta? mă abordează el când se apropie de mine
Mi-am dres glasul, pregătind vocea de inocentă care pune orice bărbat în patru labe pentru mine.
- Numele meu este Victoria și ți-aș rămâne recunoscătoare dacă m-ai ajuta să îmi duc bagajele în camera de cămin. spun, făcând ochi mari de cățeluș plouat
- Desigur. Numele meu este Leo.
Nu că mi-ar păsa, dar trebuia să îl farmec cumva pentru a-i obține ajutorul. Am luat cheia din mașină și am privit numărul lipit de capul acesteia. 56. Am zâmbit malițios. Rata traficanților de droguri prinși lunar în Toronto.
Am apucat două cutii pe care le-am aruncat în brațele tocilarului și eu am luat două genți cu haine.
În tot procesul căutării camerei potrivite, mă rugam. Și nu eram o credincioasă. Dar de data aceasta a trebuit să o fac și nu i-am cerut niciodată lui Dumnezeu nimic, dar speram să mă asculte de data aceasta. Îmi doream o colegă de cameră potrivită pentru mine. O tipă care îmi poate deveni prietenă. Nu una pentru care sunt nevoită să închid lampa la ora douăzeci și unu pentru că și-ar dori să își facă somnul de frumusețe. Și atunci când am ajuns în fața ușii cu numărul 56 care se afla la etajul unu, aproape că am făcut o mătanie atunci când m-am aplecat să apăs clanța pentru a verifica dacă este deschisă.
Și era deschisă. Am împins ușa încet și m-am trezit cu o cameră spațioasă în fața mea. Avea paturile de o parte și cealaltă a pereților. Două șifoniere imense erau așezate în capetele lor, de culoare albă și moderne, și noptiere în același model pentru fiecare pat. Un birou lung era așezat între noptiere. Aveam două ferestre în arc deasupra de birou și aveau jaluzele mari care dacă erau trase, împiedicau lumina să intre aici. Și între toate acestea, întoarsă cu spatele la mine, o tipă brunetă îmbrăcată sumar cu un compleu asemănător mie își scotea hainele din bagaje.
Când s-a întors și i-am văzut chipul, am presimțit că Dumnezeu m-a ascultat și mi-a oferit ceea ce aveam nevoie.
Era o diavoliță brunetă sexy, cu ochelari de vedere care alimentau aspectul ei diavolesc de arătos. Cu o talie de viespe și șolduri mari, femeia era scoasă dintr-un catalog de modă Victoria's Secrets. Avea buze subțiri și o piele lăptoasă, dar era perfectă. Bronzul era irelevant. Și avea o aluniță mică deasupra buzei, în partea stângă a gurii. Urăsc alunițele, mi se par cele mai scârboase semne care pot exista pe pielea cuiva. Dar acea aluniță... aproape că voiam să o sărut. Când a zâmbit și mi-a dezvăluit gropițele din obrajii ei voluptoși, am simțit-o până în inimă că ea este fata perfectă, pe gustul meu.
- O variantă blondă a lui Kylie Jenner este colega mea de cameră? întreabă ea pe tonul ei mieros și se apropie de mine
Avea un mers înțepat, călcând pe vârfuri, delicat și atent.
Este posibil să mă îndrăgostesc de o fată? Nu mi-am explorat sexualitatea pe deplin când vine vorba de femei. Dar această fată este idealul meu feminin.
- Sunt doar umbra ta. De pe ce planetă ai apărut aici?
Ea doar râde și întinde mâna către mine.
- Eu sunt Darcy Northwest.
Atunci când i-am auzit numele de familie, zâmbetul de pe fața mea a căzut și chipul meu a devenit pietros. Am auzit greșit? Poate că era vorba doar despre o posibilă coincidență.
- Northwest? Northwest ca în familia care deține această academie? întreb eu perplexă și mă holbez de la mâna ei întinsă în aer până la chipul ei încă zâmbitor
- Da. Tatăl meu este Dalton Northwest.
O sprânceană mi se ridicase.
- Ce naiba cauți aici? Bănuiesc că te îneci în bani. Îți poți construi fără restricții o casă cu șapte etaje în fața academiei.
Ea râde copios, dar nu găseam nimic amuzant în asta. Bănuiesc că putea locui oriunde, nu într-un cămin banal ca restul studenților. Fie, nu există apartamente private de închiriat în zonă, fiindcă m-am interesat. Dar bănuiesc că ar fi găsit o modalitate.
- Mă subestimezi. Ei bine, încep primul an de universitate și locuiesc aici din două motive. Unul este pentru că vreau să trăiesc din plin viața de student. Al doilea este că scap de strictețea familiei mele.
Părea plauzibil. Ei bine, soarta mea nu putea deveni mai bună de atât. Parcă totul se așază într-un rând perfect pentru mine. Ar trebui să mă rog mai des, asta concluzionez.
Am așezat gentile pe podea și i-am cuprins mâna într-a mea.
- Eu sunt Victoria Sinclair.
Ne-am scuturat mâinile și am simțit că eu și cu ea vom deveni prietene la cataramă. Ei bine, va deveni prietenă cu versiunea mea publică pe care o cunoaște lumea.
- Ai cel mai sănătos păr pe care l-am văzut până acum. Cu siguranță nu ești vreun model?
Am chicotit.
- Nu. Dar îngrijirea personală este punctul meu forte.
Nu pot spune asta și despre îngrijirea mea mentală.
Sunetul unor cutii trântite de podea mi-a amintit instant că rugasem un băiat să mă ajute cu bagajele mele. Mi-am aruncat fața peste umăr și mi-am așezat din nou un zâmbet pe buze.
- Mulțumesc, Leo. Preiau eu de aici. îi spun și îmi trec limba peste dinții de sus
Băiatul, văzând asta, începuse literal să tremure.
- Nu mai vedem prin zonă, Victoria. spuse el timid și se retrage rapid din cameră
Am auzit pufnitul lui Darcy.
- Credeam că este iubitul tău.
- Am standarde. îi răspund și arunc gențile negre pe pat
Am împins cutiile lângă dulap.
- Mai am câteva bagaje de adus. îi spun lui Darcy și mă pregătesc să plec
- Vin să te ajut.
Partea ei de cameră era deja pregătită și decorată. Deasupra de pat, pe perete, a întins o ghirlandă verde cu frunze artificiale ce era ascunsă de o instalație cu becuri galbene și multe poze prinse de perete. Lenjeria ei de pat era mov cu decorații florale. Și totul avea un stil plin de viață, colorat.
Darcy era o ființă interesantă.
- Și în ce domeniu studiezi? mă întrebase ea în timp ce coboram scările împreună
- Am ales câte o filială din fiecare program.
- Zău? Țin să te anunț că va fi foarte dificil pentru tine. Nu au nici o legătură una cu cealaltă.
- Nu. Chiar nu au. Dar iubesc provocările.
Nu am mințit. Iubeam provocările. Și adrenalina. Fără adrenalină și frică nu aș fi ajuns unde sunt astăzi.
- Tu ce disciplină ai ales? o întreb cu curiozitate
- Economie. Sper că într-o zi voi deveni o afaceristă de succes.
Cel puțin, fata nu își dorea să trișeze. Chiar de este fiica decanului, a ales să locuiască în cămin și să urmez studiile în forțele proprii, fără a primi deja o diplomă care atestă calitățile ei. Pentru asta, o apreciez.
Când am ajuns lângă Beatrix și am deschis-o, am auzit-o pe fată icnind, aproape aruncându-se asupra Audi-ului roșu.
Mă obișnuisem cu aceste reacții.
- Este mașina ta?! Și tu îmi spui mie despre bogăție? Eu nici măcar nu am o mașină! spuse ea, admirând mașina
Am văzut-o cum întinde mâna, dar nu o atinse. De parcă i-ar fi fost teamă că vehiculul s-ar putea dezmembra. Dar nu era fragil. Beatrix a trecut prin multe și m-a scos din multe belele. Ea este puiul meu mult iubit.
- Darcy, îți fac cunoștință cu Beatrix. Puiul meu iubit. Obiectul pentru care aș fi capabilă să merg în închisoare cu zâmbetul pe buze dacă i s-ar întâmpla ceva.
- Încă îmi pare că ești ireală. Ai un corp bestial, ești frumoasă, haine drăguțe, ai o astfel de mașină. Cu siguranță nu ești doar imaginația mea?
De data aceasta, ea părea serioasă și eu am început să râd.
- Unicitatea este al doilea mea punct forte.
Am deschis portbagajul vehiculului pentru a lua restul bagajelor și Darcy a luat câte a reușit. Voi fi nevoită să mai fac un drum pentru a le lua pe toate.
În timp ce îmi aranjam lucrurile în camera căminului, am discutat cu Darcy. I-am spus de unde provin și câte ceva despre mine. Iar eu am aflat că Darcy mai are un frate geamăn și încă unul mai mare. Ambii studiază tot aici, bineînțeles. Dar își urăște părinții pentru că sunt exigenți și astfel a ajuns să facă un liceu militar. Atât ea cât și frații ei au urmat același liceu. Oribil.
Și pentru prima dată am fost recunoscătoare că părinții mei sunt absenți și nu au aruncat doi bani pe educația mea, sau cine voi deveni în această viață. Doar bunicii au fost cei care s-au ocupat de mine și m-au ajutat.
Partea mea de cameră începea încet să prindă viață în timp ce povesteam cu Darcy. Era atât de vorbăreață. În anumite momente presimt că această trăsătură mă va scoate din minți, dar va fi în regulă.
Obiectele mele vestimentare nu încăpeau în șifonier, astfel că am fost nevoită le depozitez pe cele de iarnă în cutii și le-am așezat pe dulap. Arăta îngrozitor, dar nu aveam de ales. Atunci am decis că trebuie să fac de urgent o sortare a lor. Erau destule pe care nu le mai purtam. Dar le-am luat fiindcă nu voi mai trece prin Toronto o vreme bună.
- Deci, peste câteva ore va începe banala petrecere organizată de înainte de cursuri. Mergem? întrebase Darcy la un moment dat
Aveam un plan bine pus la punct. De mine și David. Nu voi apărea des la petrecerile organizate de studenții de aici. Nu cel puțin sub aspectul meu obișnuit și sub numele meu. Dar mai întâi sunt nevoită să explorez teritoriul, să identific grupurile vulnerabile. Trebuie să descopăr cât mai multe despre cei de aici și despre ce soi de droguri consumă.
- Sigur. Unde va fi?
- Lângă un lac. Dar Sam ne va conduce acolo. Sam este prietenul meu cel mai bun. Este în anul patru, în domeniul celor de la arte. O să îl placi. Este un scump.
- Te cred pe cuvânt. Deci va fi o petrecere înconjurată de țânțari și insecte? întreb râzând
- Da. Dar va fi distractiv. Cel puțin, asta am auzit despre petrecerile organizate în pădure.
Când am terminat cu bagajele, două ore mai târziu, mi-am luat un prosop și haine de schimb și am plecat către baie pentru a face un duș. Îmi era teamă de asta. Știam că trebuie să împart o singură baie cu toate camerele de pe palier și uram acest aspect.
Cel puțin, erau curate. Și mirosea drăguț aici. Zeci de parfumuri dulci se combinau și erau plăcute.
În baie mai era cineva, care făcea un duș. Dar am ignorat asta. Am intrat în cabină și mi-am așezat lucrurile în apărătoare, apoi am pornit apa. Nu am așteptat mult după apă caldă, ceea ce era un alt semn bun.
Dușul a fost relaxant pentru mușchii mei încordați de la atâta condus. Am oprit de foarte puține ori, dorind să ajung aici cât mai repede. Bineînțeles că nu puteam ajunge rapid fără a încălca câteva reguli de circulație. Dar Beatrix uneori scapă de sub control și de una singură ridică acul vitezometrului. Este mai nerăbdătoare decât mine, mica mea felină.
Mi-am spălat și părul cu șamponul meu de zmeură și în timp ce așteptam cu masca aplicată pe el, am derulat notificările de pe telefon. Înspre șocul meu suprem, aveam un mesaj de la tatăl meu în care mă întreba dacă am ajuns aici, cum mă simt, cum e totul și dacă m-am întâlnit încă cu Clara. La citirea acelui nume m-am abținut să nu vomit.
Clara Sinclair.
Verișoara mea nenorocită. Fiica fratelui tatălui meu. Singura rudă pe care o uram cu adevărat din toată inima mea. În primii noștri ani de viață, cățeaua denunța bunicilor sau părinților mei orice făceam. Apoi, când am crescut, a început să mă copieze și să devină o dublură ieftină a mea. Îmi fura hainele, frizura părului. S-a și vopsit blondă acum un an. Până și stilul meu de vorbire și comportament. La ce universitate a aplicat? Care alta decât Saint Northwest Academy. Din toate miile de universități de pe această planetă, nenorocita a venit tocmai aici, susținută de convingerile unchiului Clyde. El susținea că familia trebuie să rămână uimită, și astfel că nu pot scăpa de cățeaua lui nici măcar o clipă. Însă unchiul Clyde pare nici să nu observe că tatăl meu și-a părăsit familia și acum trăiește la miile depărtare de noi.
Familia mea era o nenorocire tristă.
Aveam un presentiment de rău augur că Clara va fi mereu îndeaproape și va deveni un ghimpe în coaste pentru mine și treburile mele private. Deci trebuie să găsesc o modalitate pentru a o anihila cât mai curând.
Când m-am întors în cameră, îmi scuturam părul în prosop când am observat un băiat pe patul lui Darcy. Stătea întins pe saltea cu mâinile sub cap și Darcy era ghemuită la picioarele lui, cu genunchii la piept. Râdeau.
Nu știu cine era. Tot ce puteam spune e că era un mini zeu chipeș. Brunet, pielea albă ca laptele, ochi întunecați și un nas mare. Aveam o slăbiciune pentru masculii cu nasuri mari. De sub tricoul cu mâneci scurte ieșeau două brațe mari, nu foarte musculoase, dar arătau bine. În plus... acele vene evidente de sub piele...
Mă analiza atent sub sprâncenele stufoase și un zâmbet malițios i-a apărut pe buze.
- Trebuie să îi vezi mașina! izbucnește Darcy
- Răbdare, Darcy. Vreau mai întâi să îi știu numele. spuse băiatul degajat, fiind în continuare în aceeași poziție
- Vic, el este fratele meu cel mai mare, Damien. Damien, ea este Victoria.
Deci tocmai am avut plăcerea de a cunoaște încă un membru din familia fondatoare Northwest.
Asta este de bine. În cazul în care planul meu nu va da roade, și suspiciuni vor ieși la suprafață, dacă mă voi infiltra adânc sub pielea lor nici măcar nu le vor trece prin cap că este vorba de mine. Sunt slabe șanse să se întâmple asta, dar este bine să îmi iau orice măsură de protecție.
Astfel că mi-am pus un zâmbet șarmant pe buze, mi-am ridicat umerii și mi-am împins pieptul în față, apoi m-am apropiat de Damien unduindu-mi șoldurile elegant.
Mi-am întins mâna către el și băiatul o apucase de îndată.
- Încântată să te cunosc! Darcy mi-a spus atât de multe despre tine deja! spun eu și băiatul îmi zâmbi
- Rușine ei. Nu mi-a spus nimic despre tine. A vorbit numai despre mașina ta. Și mă simt constrâns să o văd.
- Desigur. Îmi usuc părul și vom ieșit. Oricum, aș vrea să fumez.
- Oh, Doamne. Vreau să te văd fumând. spuse Darcy visătoare și chicotesc
Câteva minute mai târziu, eu și frații Northwest coboram scările căminului și ne îndreptam către parcare. Din câte mi-a spus Darcy, Damien este cel mare și el locuiește în casa familiei lor, care se află adânc în pădure, construită deasupra unei cascade. Și mi-a mai spus că podeaua lor este complet făcută din sticlă și poți vedea cascada sub casă și râul în care se prelinge. Bănuiesc că asta era minunat.
Damien studiază informatica aici, și este foarte bun la ceea ce face.
- Într-adevăr, este o frumusețe. spuse Damien holbându-se la mașina mea
- Oh, mai taci. Este superbă. Și ea o conduce! Va intra în închisoare cu zâmbetul pe buze dacă cineva o atinge. spuse Darcy și încep să râd
- Noxele ei ne ucid mediul. spuse Damien și îmi rotesc ochii peste cap
- Singurele noxe din partea lui Beatrix este poluarea fonică.
- De aceea, am ales asta.
Damien scoase apoi o cheie din buzunar și apăsase un buton, apoi Tesla de ultimul model parcată chiar lângă Beatrix își afișează semnalizările într-un mod elegant și subtil. Trebuia să recunosc că era frumoasă. Însă zgomotul este ceea ce am nevoie, și Beatrix îmi oferă asta. Zgomotul care acoperă haosul din mintea mea.
- Impresionantă. Totuși, mergem la o tură cu Beatrix?
- Da! urlă Darcy de îndată ce termin întrebarea
Tresare și începe să fugă pe vârfuri către ușa pasagerului, scoțând limba către fratele ei, fiindcă a câștigat locul pasagerului înaintea lui. Însă Damien oftă și se mișcă leneș către locurile din paste.
Mi-am împins ochelarii de soare pe ochi și am urcat în unicul și inegalabilul loc unde mă simt cu adevărat bine.
- Există alt drum decât cel care duce aici? întreb eu
- Există un singur drum, Vic. Din fericire, nu este populat atât de mult. îmi explică Darcy
- Nu îți pui centura de siguranță? întreb cu o sprânceană ridicată sub ochelari
- Îmi pun întreaga încredere și viață în mâinile tale.
Am ridicat din umeri și am pornit motorul.
- Despre asta vorbeam. Poluare fonică. Oribil.
Cred că Damien va deveni totuși prima victimă pe care o voi sacrifica în numele lui Beatrix. Până acum, nimeni nu a fost îndeajuns de îndrăzneț să o jignească sau să îi facă rău, dar Damien întrece limitele.
L-am privit în oglinda retrovizoare și i-am întâlnit ochii întunecați. Mă privea la rândul lui. Însă purtam ochelari de soare, astfel că nu putea vedea focul din ochii mei albaștri.
- Calculează-ți cuvintele, Elon Musk. îl amenințase Darcy și i-am zâmbit
Oricât de mult încerc să fug de angajamente, sunt sigură că Darcy va reuși să îmi distrugă toate principiile și promisiunile. Ceea ce nu va fi de bine.
Am ieșit din parcarea căminelor și am intrat pe șoseaua principală. Care este aparent singurul drum care duce către Saint Northwest Academy. Ajunsă pe drumul pustiit, am făcut ce știu eu și Beatrix cel mai bine când suntem pe asfalt. Am apăsat accelerația până la podea și am văzut cum pasagerii mei sunt propulsați puternic în pielea roșie a scaunelor lor. Dar nu le era teamă, de parcă m-ar cunoaște de o viață.
Din contră. Darcy icni entuziasmată și se abținea să își împărtășească înfocarea.
- Dacă tata nu îmi ia o astfel de mașină de ziua mea, încep să mă droghez și mă voi lăsa de școală. spuse Darcy și rânjesc
Ei bine, Darcy, fă asta. Mai mulți clienți pentru mine.
- Ușor! Nu suntem la Formula 1! urlă Damien în spate în timp ce eram într-o curbă
Recunosc că nu mi-am ajutat viteza necesară pentru acea curbă. Dar Beatrix nu mă va lăsa baltă niciodată.
- Calmează-te! Îmi strici tot cheful. îl ceartă sora lui, continuând să urle precum un copil mic
Când am întâlnit semnul care anunță intrarea în Greensboro câteva zeci de minute mai târziu, am făcut cale întoarsă către complex.
Sentimentul pe care îl simțeam atunci când mă aflam la volanul lui Beatrix, cu o mâna pe el, una pe schimbătorul de viteze, o îmbrăcăminte sexy și ochelari de soare pe nas, nu se compara cu nici care altul. Nu mă mai impresiona nimic altceva. Fiindcă atunci când am văzut cum sunt băieții din ziua de astăzi, am decis că mă voi impresiona de una singură. De aceea m-am ținut departe de relații ce implică romantism și nu m-am lăsat impresionată de orice țânc cu un Range Rover sau SUV. Tot ce aveam nevoie din partea lor era organul masculin de care, până la urmă, orice femeie are nevoie pentru a nu o lua razna.
În schimb, adoram să impresionez. Să demonstrez că femeile nu sunt mai prejos și pot face orice lucru pe care îl face un bărbat. De aceea am devenit un dealer de droguri deghizat într-o adolescentă obișnuită cu un zâmbet inocent. Și funcționează.
Când am ajuns în complex, am parcat-o pe Beatrix pe locul special destinat ei și am lăsat-o pe Darcy să o fotografieze.
- Fie, acum că m-ai plimbat cu bestia ta, recunosc că m-ai impresionat. îmi atrase Damien atenția. Poate că nu voi reuși să te impresionez la fel de bine cu Tesla mea, dar poate că te voi fermeca cu șarmul meu la o cafea. spuse el serios
Inevitabil mi-am mușcat buza de jos și băiatul văzând asta, mărul lui Adam i-a tremurat.
O întâlnire cu un zeu sexy? De ce nu?
- Sigur. Oricând vrei.
- Mâine dimineață? Luăm prânzul împreună?
- Bine. Vii să mă iei cu Tesla ta la nouă.
- Bine. Pe curând.
El își luase la revedere și de la Darcy și aceasta îmi rânjește diavolește.
- Dacă i-ai atras atenția lui Damien, înseamnă că ești cu adevărat intrigantă pentru el.
Ne-am oprit pe banca din apropiere de Beatrix și mi-am aprins între timp o țigară.
- Ce vrei să spui? o întreb pe brunetă
- Damien nu este atât de sociabil cu ființele feminine. Nici atât în cazul relațiilor. Este curajos, dar selectiv. A ieșit doar cu câteva fete până acum.
- Pare drăguț. Și tu ești foarte drăguță. Vreau doar să vă cunosc mai bine. Cine este atât de norocos încât să fie prieten cu copiii familiei Northwest?
- Nu te flata. Nu suntem atât de speciali. Tata este exigent și ne consideră niște studenți de rând când vine vorba de studii.
- Și celălalt? Geamănul tău? întreb trăgând încă un fum din țigară
- Damon? Damon este un idiot. Nu este în deplinătatea sănătății mentale.
- Asta spun toți frații despre ei înșiși.
Însă chipul lui Darcy îmi arăta că vorbește serios.
- Nu, Vic. Damon e opusul lui Damien. Liceul militar cred că i-a luat mințile, asta am crezut mereu. E nebun.
- Despre ce naiba vorbești? întreb cu o sprânceană ridicată. Este criminal? Violator? Ce poate fi mai rău de atât?
- Nu știu. E ceva diferit cu el.
- Dacă e în libertate, nu cred că e un nebun.
- Bineînțeles că nu mă crezi. Doar dacă vei vedea cu ochii tăi vei crede. Însă să sperăm că nu o vei face, nu merită efortul.
Habar nu am despre ce vorbea. Însă nu mi-am bătut mintea prea mult cu acest aspect. Așa cum și eu am secretele mele, și familia Northwest își are blestemele.
Înainte de a urca în camera de cămin și a începe să ne pregătim pentru petrecere, am sunat-o pe bunica să o asigur că sunt bine și că deja m-am instalat în camera de cămin. Ea a fost încântată să audă asta și m-a lăsat să mă odihnesc, obligându-mă să dorm, să mă hidratez și hrănesc. Și când am închis apelul cu ea, am găsit încă un mesa primit de la tata. Record. Două mesaje într-o singură zi?
Tata: Am rezolvat cu documentele. Acum ai dublă cetățenie. Ți le voi trimite prin poștă în curând.
Da, mutarea din Canada în SUA a fost destul de dificilă când a venit vorba de documente legale. Ne-a fost dificil să obțin o viză pentru studii deoarece am un antecedent destul de grav în cazierul meu judiciar. Datorită unui rahat pe care l-am făcut când aveam șaisprezece ani. Am fost la o petrecere și am făcut greșeala să consum drogurile, în loc de a le vinde.
Poliția a dat buzna acolo și nu am reușit să fug, fiind sub sevraj. Din fericire, am avut doar câteva stupefiante, anume trei pastile de ecstasy. Ce rămânea de făcut? Să mint. Am aruncat toată vina pe Michael Hill, care era cunoscut pentru trafic și destui oameni îi cunoșteau numele. Am spus că sunt ale lui și am scăpat, dar tot au existat urmări.
De ce am mințit? Pentru că Victoria Sinclair nu are milă și nici resentimente. Pentru că am învățat să mă pun pe mine și salvarea pielii mele pe primul loc. Pentru că nu există nimeni mai important decât mine.
Părinții mei au încercat să șteargă istoricul criminal din cazierul meu, dar nu au reușit. Și nici măcar atunci nu au pus foarte multe întrebări.
De multe ori am considerat că într-un final am devenit persoana pe care ei nu își doreau să devin. Cel puțin eram convinsă de asta când tata a plecat. Apoi când mama a renunțat la rândul ei, mi s-a confirmat. Că sunt doar o pacoste pentru ei și nici unul nu își dorea să își mai asume responsabilitatea creșterii mele. Dar bunicii din partea tatălui meu au făcut o treabă bună.
Ray Sinclair. Bunicul m-a învățat tot ce știu. El m-a învățat să fac trafic de substanțe ilicite. Tata știa că el făcuse asta în tinerețe, și de aceea am crezut mereu că el bănuiește ceva despre mine. Dar era prea neinteresant de mine ca să îi pese cu adevărat. Iar atunci când bunicul meu a murit, anul trecut, a fost cu adevărat o lovitură pentru mine. Mi-am pierdut persoana de suflet, mentorul, părintele. Era cât pe ce să îmi pierd și încrederea în sine. Dar m-am recuperat rapid în asta. Simțeam că nu o pot face fără el, dar am făcut-o. Și totul a mers ca pe roate.
Mama mea actual locuiește în Noua Zeelandă, cu noua ei familie. Cu sora mea vitregă care luna viitoare va împlini trei ani. Dar sunt total degajată de acest subiect. Nu am mai vorbit cu mama de două luni.
Pentru petrecere am ales o pereche de blugi largi și rupți, un tricou negru scurt și mulat și o jachetă neagră peste. Părul meu blond era întins la perfecție și machiajul a fost același ca de obicei. Nici prea încărcat, dar nici invizibil.
Iar Darcy era foarte sexy în pantaloni scurți și un tricou alb. Atât de simplă, dar atât de frumoasă. Fata nu se străduia să arate bine și pentru asta o invidiam.
La ora douăzeci și doi, în pragul ușii noastre a apărut un băiat chipeș, cu pielea închisă precum ciocolata. Îmbrăcat cu o pereche de blugi albastru deschis, cu o jachetă pe care era inscripționat logo-ul academiei și adidași albi în picioare, Samuel Pocket era un șarmant cu adevărat sexy.
- Încântat să te cunosc. spuse el elegant și îmi sărută cast obrazul
- Așteaptă până îi vezi mașina. spuse Darcy și îmi clatin capul
- Darcy, trebuie să încetezi să le spui oamenilor despre mașina mea înainte de a le spune numele meu. o atenționez și râd
- Stai să ghicesc. Acel Audi RS7 din față?
- Cum ai știu? întreb râzând
- Cine poate conduce o asemenea bestie decât o zeiță ca tine?
- Mă flatezi.
Am părăsit camera de cămin cu brațul lui Sam înconjurat după gâtul meu. La fel făcuse și cu Darcy cu al lui braț stâng. Bănuiesc că se simțea precum un zeu cu două astfel de femei la brațul lui.
Am aflat între timp că Samuel studiază teatrul din domeniul artelor și limbaj artistic. Și mi-a spus că deja a apărut pe câteva scene cunoscute din New York și Chicago. Avea douăzeci și unu de ani și anul acesta este terminal pentru el. Apoi va porni precum o pasăre călătoare în cariera lui care deja a înflorit.
Tind să cred că ceea ce se spune despre Saint Northwest Academy nu este total adevărat. Adică Sam a spus că a fost acceptat să joace în piesele din New York doar pentru că a fost trimis de cadrele didactice de aici și că la piesa lui au fost prezenți peste trei mii de persoane.
Nu a fost nevoie de o mașină să ajungem la presupusa petrecere, care nu semăna absolut deloc cu o petrecere obișnuită despre care auzim peste tot. Eram înconjurați de pustietate și copaci, dar a fost amenajată o întreagă scenă cu lumini. Picioarele acesteia erau infiltrate în apa lacului, ceea ce mă face să cred că este aici de mult vreme, amenajată pentru așa ceva.
Existau mai multe focuri de tabără care se întindeau până la copaci și erau înconjurate de diferite grupuri de oameni. Și erau mulți. Foarte mulți studenți. Abia dacă aveai loc să te miști printre ei. Majoritatea dintre ei consumau băuturi alcoolice și fumau. Ochii mei au cercetat curioși grupurile mai retrase, dar voi analiza mai bine mai târziu.
Pentru că actual atenția mea a fost atrasă de artistul de pe scenă care era întruchiparea fidelă a lui Tory Lanez și recita o melodie a artistului original, Last Kiss of Nebulon.
Nu m-am putut abține și am început să țopăi și să recit versurile în rând cu artistul de pe scenă.
- El este Archer Henderson. îmi explică Sam în timp ce îmi împinge o bere în mâini
- Este talentat.
- Da. A terminat muzica acum doi ani aici. Dar de atunci revine în fiecare an pentru această petrecere. Cântă, compune și face beat-uri. A făcut unul pentru Kanye West! Îți vine să crezi!
Oh, Doamne. Lumea exterioară se înșală cu adevărat în legătură cu Saint Northwest Academy.
- În fiecare sfârșit de săptămână, câte un domeniu organizează o astfel de petrecere, unde și restul domeniilor sunt bine venite. Și asta se va întâmpla prin rotație. O să vină și rândul tău să participi la organizare.
Sam a fost nevoit să se apropie de urechea mea pentru a-l putea auzi, căci muzica care răsuna din difuzoarele imense de lângă scenă erau atât de gălăgioase.
- Cu ce fonduri se procură băutura?
- Ei bine, băutura este dificil de obținut. Știi, aici vârsta legală pentru a achiziționa alcool este douăzeci și unu. Însă avem legăturile noastre prin care facem rost de băutură. spuse el râzând și își lipește gura de capul sticlei
- Băutura e plictisitoare. Vreau ceva mai tare. spun, făcând aluzie la planul meu în speranța că Sam îmi va face treaba mai ușoară
- Am ceea ce ai nevoie, dragă.
Zâmbetul meu nu putea deveni mai larg de atât.
- Perfect. Dar nu acum. Acum vreau să dansez pe Pluto's Last Comet.
Am început să ne unduim corpurile în ritmul melodiei și peste puțin timp Darcy a fost furată la propriu de un tip. A luat-o pe sus și a fugit cu ea mai aproape de scenă.
Pentru câteva clipe m-am simțit ca o adolescentă obișnuită. Dar mi-am revenit rapid. Nu trebuia să mă las dusă de val. Eu de fapt muncesc aici.
Așa că am trecut la treabă. Am văzut în jurul meu mai mulți oameni costumați în mascota școlii. Și asta mi-a dat cea mai bună idee dintre toate pe care le-am avut. Bunicul meu ar fi fost mândru de mine. La fel va fi și David. Dacă mă voi folosi de acea deghizare, nimeni nu îmi va vedea fața, nu mă va cunoaște.
Mă pot plimba liberă în formă de mascotă. După cum bine am văzut, întotdeauna există cineva costumat. Ca de exemplu astăzi pe holurile școlii. Oh, Doamne. Am dat lovitura.
După încă câteva piese cântate de artistul de pe scenă, am decis că este timpul să sar în acțiune. Astfel că l-am rugat pe Sam să mă ducă într-un loc mai retras.
Și am crezut că tot norocul cade asupra mea atunci când mi-a spus:
- Ei bine, ce ai vrea să consumi? Cunosc niște tipi care fumează marijuana, sau cei care folosesc pastile. Dar și ceva mult mai tare de atât.
Cred că totuși am să o iau lejer.
- Nu. O țigară îmi este de ajuns. Nu mă prăjesc. Nu sunt genul.
El îmi cuprinse talia și începuse să mă îndrume undeva în dreapta mea. Cu greu ne infiltram printre zecile de studenți și într-un final am ajuns într-adevăr într-un loc mai retras. Dar și aici erau destui, fete și băieți. Era o canapea foarte veche și arcurile ieșeau din saltele, dar tot a fost folosită de către un băiat care stătea tolănit pe ea și fuma un joint. Nu departe, am văzut o masă și scaune mici precum cele ale pescarilor. Jucau cărți. Poker.
Sam a salutat câțiva dintre petrecăreți și a scuturat mâna cu alții.
- Salut, Jasper. Ce mai faci? întreabă Sam când se oprește lângă un grup de oameni așezați în jurul unui foc
- Salut, Sammy. Ai adus o prospătură?
Întrebase băiatul a cărui nume era aparent Jasper. Era un roșcat aprins și ochii lui căprui mă analizau din cap până în picioare. Nu am idee dacă ochii lui chiar erau în flăcări sau era doar focul care se reflecta în ei.
Uram să fac asta, dar trebuia. Eram nevoită. Era meseria mea.
- Numele meu este Victoria. spun și întind mâna pentru a face cunoștință cu el. Pot? continui, făcând referire la jointul din mâna lui
- Ai adus ceva cașcaval?
Nu, dar în curând am să-l iau pe al tău.
- Glumesc. Bineînțeles că poți. Dar sper că nu vei ajunge ca Dylan acolo.
Îmi făcuse semn înspre băiatul de pe canapeaua răvășită în timp ce îmi întindea jointul.
Din fericire, am consumat destul încât să nu mă prăjesc doar din câteva fumuri.
- Mă subestimezi. spun și trag primul fum
Totuși, nu am mai consumat de câteva luni. Astfel că mi-am strâns ochii atunci când fumul ascuțit mi-a ars gâtul și pieptul. Dar nu a fost necesar să tușesc. Am păstrat fumul în plămâni pentru câteva secunde, apoi l-am expirat. Gustul distinct mi-a trezit câteva amintiri uitate de multă vreme.
- Marfă bună. spun și iau încă un fum
- Orice marfă de la mine este marfă bună.
Hmm, deci avem concurență.
Nu voiam să întreb mai multe, căci voi trezi suspiciuni. Am oftat, amintindu-mi că aveam atât de multă treabă de făcut. Deci, Jasper a devenit prima victimă de pe lista mea. Trebuia să îl urmăresc, constant. Să îmi revendic rolul de detectiv de care nu îmi era dor.
Recunosc că mi-ar fi fost mult mai ușor dacă aș fi lucrat în echipă.
Dar nu pot avea încredere în nimeni nu astfel de lucruri.
Din fericire, Jasper părea o pradă ușoară. Cu siguranță nu era traficant. Doar un consumator amator.
Deodată, toată atenția petrecăreților a fost întreruptă de un urlet puternic. S-a făcut complet liniște în jur ochii mei au căutat sursa zgomotului. Nu a fost greu. Masa unde se juca poker.
Au mai rămas numai doi jucători. Cel brunet care era cu spatele la mine și blond îl din fața lui, care urla din toți rărunchii și părea cu adevărat scos din sărite.
- Ai trișat! urlă el și își trântește pumnii de masa de metal mică
Brunetul nici măcar nu reacționase.
- Ai dovezi? întrebase el atât de calm
Era cinism în vocea lui.
- Mă crezi prost? Du-te dracului, Northwest.
Am auzit un pufnit scurt și în depărtare am văzut chipul speriat al lui Darcy. Fugea în direcția noastră și părea terifiată, cu doi alți studenți pe urmele ei. Fugea de parcă viața ei urma să se termine în câteva clipe.
Și toată lumea tăcea. De ce dracu tăcea?
O iau razna sau jointul acesta este mai tare decât credeam eu?
Când Darcy a ajuns aici, s-a dus glonț către masa unde stăteau cei doi, iar blondul părea să explodeze, fiind roșu ca ardeiul la față.
- Damon, te rog. Hai să plecăm.
Damon? Brunetul este Damon? Fratele lui Darcy.
Nimeni nu avea curaj să spună nimic. Nu erau capabili nici măcar să se miște. Toți erau împietriți și priveau jucătorii care se ucideau numai din priviri.
Nu l-am văzut foarte bine pe Damon. Îi puteam vedea doar ceafa și spatele, și poziția tolănită de pe scaunul de pescar. Era total degajat de ceea ce se întâmplă.
Apoi totul s-a întâmplat repede. Am auzit țipatul ascuțit provenit de la Darcy și apoi masa de metal care este aruncată în sus și plonjează direct în capul băiatului blond, apoi haos.