You do me wrong but still I'm crazy about you
You do me wrong but, wrong but, wrong but
You do me wrong but still I'm crazy about you
But each hurt makes my love stronger than before
- You do me wrong, Pablo Nouvelle
*
- Alo, Radu?
- Da, ce?
- Suntem la case pe Brățării. Nu vrei să vii și tu? Mi-e dor de tine.
- Am treabă.
- Ce treabă?
- Cu cineva.
- Doamne, cât de... nesimțitule! Te fut în gură! O fuți în draci, nu-i așa?
- Nu mai urla așa, acum cobor din mașină.
- Unde ești?
- Nu mă vezi? Aici sunt, fă! Ridică în pula mea ochii din pământ, cretino!
Am închis telefonul, mi-am șters lacrimile și mi-am tras nasul. Radu traversa, iar eu îl așteptam în genunchi cu inima-mi desfăcută.
Nu îl mai văzusem de la prânz. Totuși, mi se făcuse dor. Dar nu să-l văd, ci să-l ating, să-l simt. De câteva zile, mă simțeam posedată și controlată. Posedată de un demon de-al lui și controlată de înuși el, Satana. Radu trebuia să fie Diavolul. În preajma lui, natura se dezlănțuia și până și cel mai ignorant om putea simți pericolul și spaima ce înconjura locurile. Soarele intra în nori, vântul începea să bată cu putere, fulgera și tuna. Eventual, norii se revărsau și încercau să potolească bestia cu apă sfințită de la Dumnezeu. Sau apă de ploaie, na. Și de fiecare dată când treceam pe lângă bebeluși sau câini, începeau să o ia razna. Radu fie era un om rău, fie o entitate demonică și extraordinar de puternică. Îl iubeam. Și asta mă făcea o păcătoasă. Asta mă îndepărtase de Dumnezeu și de tot ce era sfânt, de-a lungul vremii. Probabil că dacă nu mă încurcam cu frații Ivanov, aș fi rămas veșnic recunoscătoare lui Dumnezeu pentru că mă ține în viață. Probabil că nu aș fi ajuns atât de rău și nu aș fi fost o depravată.
Îmi era rău. Dar dădusem deja tot afară. Tot ce mâncasem dimineață. Acum eram amețită. Acum simțeam cum pământul îmi fuge de sub picioare și devin atât de ușoară încât vântul mă poate învârti și dărâma. Acum Radu se apropia de mine. Îmi revenisem pentru o secundă. L-am strâns în brațe și apoi m-am uitat în sus la fața lui. Îi atingeam cu fruntea bărbia aspră și acoperită de țepi și îl simțeam relaxat. Ținea marea captivă-n ochi, ca soră-sa. O urmă maronie de nisip, un firicel de pământ uscat și fierbinte, înconjurat de un întreg ocean de pericole și necazuri, un ocean rece ca gheața de culoare albastru-deschis sau albastru-închis, în funcție de bătaia soarelui. De cele mai multe ori, oceanul era contaminat de sângele toxic al vaselor lui sparte și totul din cauza faptului că se droga prea mult. Avea niște ochi superbi. O întreagă poveste - cutremurătoare, ce-i drept - pe care o puteai citi și în care te puteai regăsi alături de el și de toți semenii tăi. Aveam pretenții să se potrivească cu rahatul din ochii mei? Doar el a zis-o.
- Radu, am făcut un lucru oribil, am zis și simțeam cum îi cerșesc consiliere.
- Uimește-mă, te rog, a râs și nu mi-a dat drumul din brațe.
- M-am sărutat cu Victor. Și poate că am mers mai departe și i-am frecat-o. Și poate că l-am lăsat și să mi-o bage o dată, dar apoi m-am speriat și am fugit.
Radu a bufnit în râs și m-a eliberat din plăcuta strânsoare. Nu folosea parfum fiindcă ura mirosurile, așa că nu pot spune că intrasem așa tare în mrejele lui. Întotdeauna e nevoie de o aromă care să te îmbete. Ceva ce îi lipsea, dar compensa prin alte locuri.
- Deci nu cred! O să te omoare! O să te distrugă, Doamne, abia aștept să văd cum vă păruiți! O să îți smulgă carnea cu dinții, pun pariu! Habar n-ai în ce te-ai băgat... țipa și își păstra o pauză de câteva secunde agonizante după fiecare exclamație ca să mă enerveze și mai tare.
- Să nu-i spui, te rog.
- Nu-i spun, ho. Ai noroc că sunt în toane bune. Am scos o grămadă de bani pe puf-puf.
- Tu tot nu vrei să te lași, i-am zis în timp ce începusem să mergem spre casa cea mare și să-l țin de mână. S-a eliberat singur, normal.
- Mamă, nu începe și tu că nu vă mai suport. Vă drogați ca niște vaci împuțite și vă vomitați sufletul după ce beți o tonă de sticle de Jack și dați sfaturi. Sunteți ultimele vagaboante, Stef.
- Ăia chiar nu te-au învățat nimic la reabilitare?
- Încheie subiectul ăsta până nu te plesnesc și te las aici să zaci, a zis hotărât și mi-a aruncat și o privire amenințătoare în timp ce și-a încleștat pumnii ca un adevărat bărbat ce e.
- De ce? De ce nu vorbești niciodată despre asta?
- După ce că m-ați băgat la mama dracu' la nebuni mai aveți și pretenția să vă povestesc despre cât de mișto a fost acolo? Doi ani întregi fără coca și fără iarbă. Nici măcar să fumez nu mă lăsau. Ți se pare ceva de povestit, incapabilo?
Am tăcut. Mi-am lăsat privirea-n jos și am simțit că vreau să tac pentru totdeauna. Trebuia să ne întoarcem rapid. Venea noaptea și mi se făcea frică cât timp eram afară singură cu Radu. Îmi cam dădea fiori. Când am ajuns, am surprins-o pe Adela din nou în centrul atenției. De data asta, cu un public mai numeros. Se mai adunaseră câțiva din grupul nostru, numai băieți care abia așteptau să se dezbrace sau să le ia penisurile la rând. Dar acum nu dansa. Se aruncase-n genunchi și vorbea. Nu, nu vorbea. Recita. Recita poezii în fața inculților ălora? Mă înspăimânta. Iar atunci Victor m-a lovit cu cotul și mi-a spus că e pe ciuperci. Am vrut să întreb... dar știa deja și mi-a spus că nu mai sunt. Ce bășiți.
- M-am retras într-o peșteră
Si număr stelele căzătoare.
Dumnezeule, încotro ai plecat?
Cerul e gol de tine,
Piatra e stearpă, greierii tac, iezerii s-au uscat.
Ca niște pleoape de bătrâni.
Morile lasă umbre de îngeri,
Umbre roșii fără nădejde,
Elohim, unde sângeri?
Cerbii din codrii românești au pierdut
Pe cărări de velință coarne și lacrimi.
Mi-e gura arsă.
De nu m-aș fi născut niciodată
Poate sufeream mai ușor lipsa ta,
Și poate-aș fi iubit noaptea netulburată.
Dar așa, la ce bun cocoșii cu penele,
Și cum să săruți miezul florii de mac?
Mă zvârcolesc ca șarpele în umbrele asfințitului
Lângă fântânele ce desfac
Ochii pământului, mitului.
Și când, cu părul plin de stele căzătoare
Mă adâncesc pe cărările somnului,
Elohim, tot pe tine te caut.
Atunci pașii tăi îi aud și îi număr
Și-mi pare
Că o lumină mare vine în peștera mea
Și-o pasăre măiastră îmi adoarme pe umăr.
Și s-a stins. Dar nu așa, pur și simplu. Nici măcar nu a leșinat. S-a lăsat ușor, elegant să cadă, cu încetinitorul, parcă păcălind gravitația și schimbându-i regulile. Și a adormit. Am știut pentru că am înțeles-o și pentru că drogurile nu o făceau confuză sau aberantă. O refăceau ea însăși. Și numai eu și Radu am știut.
- Cărtărescu, am șoptit amândoi în același timp.
Reprezentația Adelei, performanța ei uimitoare în care intrase în pielea poetului și îi interpretase agonia din Cântul al șaptelea dăduse pe toată lumea peste cap. Dar nu pe toți în același fel. Evident că țăranii care o înconjurau nu au înțeles o boabă și se strâmbaseră nesatisfăcuți pentru că ea nu se dezbrăcase și nu făcuse nimic care să-i excite. Poate că Victor avea o vagă impresie despre ce ar fi vorba, dar eu și Radu înțelesesem pe deplin și eu, una, eram bucuroasă să văd că prietena mea s-a interconectat cu mine și a folosit arta pentru a mă chema. Ei, venisem. Și zicea la un moment dat ceva de Halucinaria, Cărtărescu. Nu îmi aminteam exact. Dar ea nu halucina. Ciupercile o stimulaseră puțin, dar avea habar de ce vorbea. Sau cel puțin, eu, în nebunia ei, înțelesesem toate metaforele și substituțiile pe care le făcuse prin intermediul Levantului. Uite așa mă făcea ea să o iubesc și să-mi pierd mințile.
- Ce dracu' are asta, mă?
- E pe ciuperci, în pula mea. Credeam că ne-o suge și nouă.
- Ce căcat a fost asta, lol?
- Curvă.
- Băăăăăăă.
- E posedată?
- Da, bă, zici că e aia din Penny Dreadful cu țâțe mari, cum o cheamă? A intrat dracu' în ea nu vezi cum făcea?
- Și făcea foarte frumos, am zis dar nici nu m-au băgat în seamă.
Și în clipa asta, realizasem că Adela era o actriță extraordinară. O artistă empatică și seducătoare. Plângea în timp ce interpreta versurile alea superbe și tremura. Asta însemna să simți și le dăduse o lecție importantă actorilor din toată lumea. Numai dacă o filmam ca să înțeleagă toată lumea că nu sunt subiectivă și că știu ce vorbesc... Pentru o clipă, totul s-a luminat și parcă i-am văzut un viitor în față. A dispărut odată ce a luat-o somnul. Partea asta artistică a ei, îmi aducea aminte de Eva, dar Eva era doar o altă enigmă din viața mea și oricum, nu o mai văzusem de mult, ceea ce însemna că ori murise, ori renunțase să mai fie o stea. Căzuse, iar ăsta era Sfârșitul. Nu avea să se mai întoarcă. Dar o aveam pe Adela și compensa, într-un fel, nu-i așa? Cu siguranță, e diferită și Adela nu poate tocmai să o întreacă. Ah, încă îmi e dor de buzele ei moi și dulci, de ochii ei negri ca de căprioară, de parfumul ei de flori de cireș și lemn dulce, de fumul slab de țigări care o înconjura în permanență, de aura ei luminoasă și de misterul existenței ei. Dar o aveam pe Adela și trebuia să încetez să mai fac comparații și să mă complic pentru că fix de trecutul meu aveam nevoie să mă mai bântuie acum. Nu aveam să mai scap de Eva în următoarele zile. Așa făcusem cu Radu când apăruse Alex, nu-i așa? Îmi futeam singură viața.
Radu îmi făcea rău. Și totuși, eram al naibii de înnebunită după el și aș fi fost capabilă de orice pentru a-i câștiga inima. Însemna oare că-l iubeam? M-am cutremurat. Am început să fumez din țigara lui și după vreo trei-patru fumuri am stins-o. Nu avea ce căuta aici. M-am urcat pe masa aia veche și prăfuită și mi-am dat pantalonii și chiloții jos. Mi-am desfăcut picioarele și am făcut ca Adela. Mi-am mușcat buzele ca o curvă, am scâncit și am început să-mi bag degetele în timp ce Radu mă pătrundea cu privirea. Și-a lăsat pantalonii-n jos și a început și el să și-o frece și odată cu lăsarea nopții deasupra noastră, atunci când am fost cuprinși total de beznă și am știut că e momentul să ne expunem. Întunericul era aici. S-a urcat peste mine și mi-a băgat-o adânc. Am suspinat și l-am strâns și mai tare.
- Mmm, îți place așa, târfo?
- Ahaa, am făcut.
- Vrei mai tare? Am dat din cap și el a început să grăbească ritmul. E destul de mare pentru tine sau te-a satisfăcut Alex destul? Am făcut ochii mari, dar el nu avea cum să mă vadă din pricina întunericului. Adoram asta. De unde naiba știa cum îl cheamă? Adela sigur i-a povestit tot.
- Nu o ai mai mare decât Tudor, dar merge.
- Ah, da, am uitat că te-ai futut și cu ăsta, zdreanță mică ce ești, a zis și m-a mușcat de gât.
Am scâncit, dar nu m-am zbătut. Îmi plăcea când făcea asta și doamne, ce dor îmi fusese.
Mi-am dat tricoul jos și i-am adâncit capul între sânii mei. Am lăsat întunericul să ne posede, să ne readucă la viață, să ne facă Supremi. Absoluți. Mă simțeam așa puternică și dorită. Ca Adela. Simțeam că Radu mă vrea și că e al meu. Că e dependent de mine și de efectul meu seducător, că vrea să-mi întâlnească partea întunecată și că vrea să conducem Universul. Gemea înăuntrul meu și murmura tot felul de cuvinte pe care nu le înțelegeam, iar eu simțeam legătura și deși eram dedesupt, dominam. Îl dominam, iar el îmi era sclav. Îl plesneam, iar el făcea tot ce-i ordonam, fiindcă pentru prima oară, era vulnerabil în preajma mea și îmi căzuse în mreje. Își dădea drumul pe mine, iar eu mă mânjeam și îi înfigeam unghiile în carne ca să-l pedepsesc. Mă urcam peste el și săream ca o nebună. Urlam ca o nebună. Invocam furtuni și trezeam demoni. Radu se pierdea. Simțeam cum Întunericul mă transformă într-o creatură a nopții și mă lasă să-l distrug. Voiam să-l distrug. Voiam să-l strâng de gât în timp ce vibrează și mă face să am orgasm. Eram Stăpâna, iar el era un nimic. L-am plesnit încă o dată și l-am strâns de față în timp ce mă unduiam deasupra lui. O ultimă penetrare și m-am trezit la realitate. La realitatea în care Radu mi-o trăgea în cur și îmi smulgea părul din cap. La realitatea aia în care trăiesc și în care eu sunt sclava lui și stăpâna nimănui. Realitatea în care el își bate joc de mine, iar eu suport pentru că numai așa pot să fac sex cu el. Și când a încetat în sfârșit și m-a întors pe cealaltă parte, am sperat că a venit momentul în care o să fiu puțin satisfăcută în noaptea asta, dar realitatea din care făceam parte era al naibii de dură, iar el nu a făcut decât să mă penetreze de vreo două ori și să-și da drumul în mine ca semn de sfidare și batjocură. S-a dat jos de pe mine. Gata.
- Radu, ți-ai dat drumul în mine, ești handicapat? am început să mă panichez și să-l iau la rost.
- Da, și?
Nu îl interesa. Habar n-avea care era problema sau o făcea intenționat?
- Nu am mai luat anticoncepționale și nu am bani de pilulă! am început să țip.
- Ce proastă, a început să râdă. Asta înseamnă că o să crești un puradeu fără tată. Ți se potrivește așa bine, jur!
Voiam să-i mai zic eu vreo două, despre cum am să-l ucid și chestii, dar de fapt, nu mă agitam așa tare. Știam că Adela are pilule și că va avea să-mi dea una, dar ce voiam era să-l fac să se simtă vinovat, să-l tachinez puțin. Aparent, nu am mai apucat să ajuns și la partea aia în care îi zic că mă duc la poliție și zic că m-a violat. Corupere de minori. Genial, nu, Radu? Asta ți-ar mai lipsi, vierme. Ți se potrivește așa bine, jur.
- Bă, a dat buzna Victor, aa... scuze că vă deranjez așa, dar n-o să vă vină să credeți. A murit Oana.
Mi-am dus mâna la gură șocată. Cum naiba? Oana era fosta lui Radu despre care nu vorbim niciodată fiindcă i-a cam frânt inima acum o grămadă de timp, dar totuși, vestea era șocantă având în vedere că o știam bine sănătoasă și o vedeam mai mereu prin cartier.
Radu avea să-și iasă din minți. Eram sigură. Aveam nevoie de o țigară pentru ceea ce avea să urmeze.