Perspectiva lui Amos
Thiara e o uriașa problemă pentru sănătatea mea emoțională, fizică și mentală.
În general, de-a lungul vieții mele, cu greu reușea ceva să mă stârnească. Nimic nu mă putea afecta și nimic nu prea reușea să scoată o reacție vie din interiorul meu.
Nu, nu, nu... nu am explicat bine.
Cu greu reușea cineva să îmi provoace alte emoții în afară de nervi. Desigur, inima mea suporta diverse emoții, dar cei mai predominanți erau nervii pentru că, în afară de Matthias și Ares, nimeni nu putea să scoată de la mine altceva. Acum, privindu-mă și analizându-mă, îmi dau seama că Thiara a creat o altă versiune a mea. Poate mai corect spus, alte versiuni de emoții.
Cert este că mă enervează de multe ori, dar ce mă sperie este că nu îmi displace. Nervii pe care mi-i provoacă au tocmai rezultatul opus: mă fac să nu vreau să scap de ea. Ce ciudățenie de experiment face Dumnezeu cu mine? Îmi e așa de greu să îmi înțeleg propriile simțiri în perioada asta pentru că nu reușesc să-mi răspund multor întrebări.
De ce Thiara? Nu știu. De ce cu Thiara? Nu știu. De ce pentru Thiara? Nu știu. De ce față de Thiara? Nu știu. De ce la Thiara? HABAR NU AM.
Tot ce știu este că fie că îmi place să recunosc sau nu, Thiara mi-a pus capac. Aproape că aș zice c-a făcut din mine ce a vrut, dar m-aș umili prea tare. Chiar dacă doar eu îmi aud gândurile, este frustrant până și pentru mine să recunosc că o mică fată cu părul șaten și cu zâmbetul până la urechi mi-a dat totul peste cap.
Cum naiba a reușit? CÂND a reușit?
Sunt un idiot fiindcă am lăsat garda jos în preajma ei. Nici nu știam că am o gardă. Am avut vreo gardă până să apară ea? N-a fost nevoie să am până a apărut ea. La ce să folosești garda când nu simți niciun pericol?
Dar Thiara a fost un pericol pentru mine. Trebuia să îmi dau seama de asta mult mai devreme și să nu o las să se apropie de mine așa tare. Acum ce naiba fac? Mă dau cu cap de pereți. Ce răspuns să-i dau?
Relațiile nu-s de mine, asta mi-e clar ca ziua. Eu fără Thiara... nici asta nu pot spune că-i de mine. Eu fără Thiara și Thiara cu un altul... nici nu mă gândesc! Nici nu îmi pot imagina! Nici nu accept! Dacă nu-i a mea, nu-i a nimănui. Niciun afurisit de Liam nu o să pună mâna pe locul în care doar eu am pus mâna până acum.
Nu fi prost, Amos, nu poți gândi așa. Dacă Thiara nu e cu tine, atunci niciun loc din trupul ei nu îți aparține ție. Nici inima ei nu îți aparține ție. Ce ocupi tu acum în viața ei, mâine îl poate revendica altcineva.
Crezi că nu știu? De asta tâmpesc aici. De asta am tâmpit de când o cunosc. Nu mai sunt la fel cum eram atunci când am stabilit cu Ares că relațiile nu-s de noi. Eram așa convins că nimic nu mă putea face să cred opusul. Acum... acum oare mai sunt la fel de convins? Clar nu. Dacă mai eram convins, nu m-aș fi gândit la posibilitatea ca eu să am o altă relație.
Și totul din cauza Thiarei. Pericolul meu. Pericolul meu care mă înconjoară non-stop și care n-aș vrea să plece de lângă mine.
"Ares, mai știi când am vorbit despre relații?"
Îmi prind verișorul cum intră în camera de zi a cabanei și îl acaparez cu prima întrebare care mi se tot învârte prin minte. Ares se aruncă pe canapea și își așază niște perne sub cap, pregătindu-se pentru conversația cu mine.
"Că nu suntem făcuți pentru ele?" Întreabă blondul nedumerit în timp ce eu mă holbez la focul care mocnește în șemineu. Este doar pentru decor. Cabana are centrală.
"Exact."
"Îmi amintesc. De ce?"
"Încă ai zice asta?" Ares pare extrem de nedumerit.
"Ar trebui să zic altceva?" Chicotește pe jumătate amuzat și pe jumătate confuz. Bine, nu că eu aș fi mai lămurit.
"Nu știu, de asta te întreb."
"Păi cel puțin nu cred că eu sunt făcut pentru o relație. Nu acum."
"Nu acum? Ce înseamnă asta?" Îmi arcuiesc curios o sprânceană imediat ce-i aud răspunsul.
"Te simți bine, Amos?" Ares pare chiar speriat de întrebările mele bruște. Și eu sunt speriat de ele. De gândurile cu care mă frământ. Dar nu pot să le ignor la nesfârșit. Thiara e undeva la etaj cu Hazel. Vor sta în aceeași cameră și mai mult ca sigur cotrobăie peste tot și se miră de frumusețea cabanei. Vezi? Am ajuns să-i cunosc reacțiile de dinainte ca măcar să le văd pentru că obiceiurile ei mi-au atras atenția. Nu e ciudat?
"Da." Îmi curăț glasul ușor stânjenit. Ares dă din cap dar nu-i convins. Sunt sigur că are sute de glume în cap pe seama întrebării mele, dar le ține pentru el și se abține cât să-mi răspundă.
"Nu acum adică nimic nu mă face să simt nevoia să mă pregătesc pentru o relație. Dacă aș face-o acum, m-aș simți doar forțat. Dar de ce îți pasă de ce am vrut eu să zic?"
Hm. Perspectiva lui Ares chiar m-a surprins. Așadar, pe Ares nu l-a făcut nimic să vrea o relație. Sau nimeni. Nici pe mine nu m-a putut face cineva să îmi doresc o relație. De asta tot ce am avut, a fost superficial. Eu am fost un superficial, exact cum Thiara mă acuza. De ce? Pentru că nu îmi doream nimic real. De ce? Pentru că nimeni n-a stârnit ceva real în mine.
Dar Thiara a stârnit multe în mine. Mai multe decât oricine. Și sunt reale, că altfel n-aș sta ca un prost pe gânduri în fața șemineului. Ea chiar m-a împins până acolo că ajuns să discut cu Ares Denzel despre relații. Să fie ea cea care mă face să vreau o relație? Iar prin asta mă refer la... la o relație adevărată.
"Nu-mi pasă. Nu putem conversa?"
"Atâta timp cât te holbezi la șemineu și îmi pui întrebări emoționale, nu, nu putem conversa." Ares nu s-a putut abține prea mult, a trebuit să mă tachineze. "E vorba de Thiara, așa-i?"
Pufnesc brusc.
"Ce știi tu despre Thiara?" Imediat ce Thiara a intrat în conversație, simt nevoia să părăsesc această dispută, așa că mă ridic din fotoliu și mă pornesc spre holul cabanei.
"Thiara, Thiara, Thiara!" Ares strigă în urma mea și mă face să mă întorc spre el cu o privire care ar putea omorî.
"Vrei să taci?"
"Te-ai îndrăgostit rău de ea, frățioare."
Trag aer în piept nervos.
"Jur că..."
"Că ce? De ce nu accepți adevărul? De asta îmi puneai întrebările astea, nu? Te gândești dacă vrei să fii cu Thiara sau nu."
Mă surprinde faptul că un prost așa mare reușește să pună totul cap la cap atât de repede și atât de corect. Ares este exact genul de om care nu își dă seama de lucruri evidente dar își dă seama de cel mai adânc secret pe care nu l-ai rostit nici măcar în fața oglinzii când ești singur acasă.
"Ești așa un băgăcios. De parcă nu aș fi putut să te întreb fără motiv." Dau din umeri ofticat.
"Da, iar eu aș crede balivernele astea dacă nu te-aș cunoaște de când îți era frică de dinozaurii din cărțile de colorat. Orice faci tu are un motiv. Până și faptul că vrei să mă manipulezi în momentul ăsta ca să mă faci să cred că nu am dreptate are un motiv. Dar știu că am dreptate. Mereu am dreptate." Care spuneam că este emoția predominantă? Agh, desigur, nervii. Chiar nu e greu să îți dai seama de asta atunci când ai de-a face cu un asemenea verișor.
"Dă-mi pace." Las baltă conversația asta și mă întorc cu spatele la blondul care se amuză pe seama mea, vrând să plec spre hol.
"Amos, ascultă-ți sentimentele, sau cum or zice psihologii ăștia! Urmează-ți inima!" Ares continuă să râdă și să strige în urma mea, dar nu-l bag în seamă, doar îmi dau ochii peste cap iritat și regret că am pomenit ceva de relații în preajma lui.
Urmează-ți inima, auzi. Ce știe inima? Îmi arată 100 de drumuri.
Da, și toate se sfârșesc cu Thiara.
Poți să taci și tu?!
Perspectiva Thiarei
Se aude în ușa camerei noastre niște bătai care ne fac pe mine și Hazel să ne oprim din pălăvrăgit.
"Pot să intru?"
E Matthias.
Hazel se dă entuziasmată jos din pat și fuge spre ușă ca să o deschidă. E absolut topită, nu altceva.
"Intră." Hazel îl primește înăuntru cu cel mai dulce zâmbet.
"Ce faceți? Vă place camera? E totul în regulă?" Matthias se uită împrejur și așteaptă cu același zâmbet un răspuns din partea noastră.
"Da, totul e perfect." Hazel spune.
"Chiar e superb totul." Îl asigur și eu.
"Mă bucur să aud asta. Când vreți, puteți coborî jos, se face pizza congelată." Ne anunță, dar se uită în special la Hazel.
"Ce bine! Sunt lihnită." Prietena mea își pune mâna pe stomac. Și mie imi este foame, acum că mă gândesc.
Oare pe unde o fi Amos? De când am intrat înăuntru în cabană, a mers la baie și nu l-am mai văzut. Ares ne-a spus unde vom sta și cu cine, așa că am plecat direct aici, fără să mai dau ochii cu roșcatul. O fi el pe undeva. Sper doar că nu-i întors pe dos.
"Atunci te aștept jos. Și pe Thiara, desigur." Matthias adaugă imediat, iar eu îi zâmbesc în semn apreciativ. Măcar el să mă cheme, dacă Amos e dat dispărut.
După ce o sărută pe Hazel pe obraz, Matthias iese afară și închide ușa după el. Prietena mea își lipește amorezată spatele de ușă și radiază de fericire.
"E topit după tine." Îi spun eu, iar Hazel chicotește ca o nebună îndrăgostită.
"Crezi?" Acum doar mă face să-i mai spun. Îi place să audă asta despre Matthias. Dar o înțeleg. Și mie mi-ar plăcea să se spună așa despre Amos.
"Sunt convinsă." Mă ridic în picioare. "Dar sunt convinsă și de faptul că tu ești absolut înnebunită după el."
"Nu mă face să spun și eu cât de înnebunită ești după Amos."
"Pff!" Pufnesc eu. "Da, foarte adevărat, mă înnebunește de-a binelea! Dar nu de dragoste, ci de spital!" Hazel izbucnește în râs.
"Ce frumos. Niciun băiat n-a mai reușit să te dea așa tare peste cap. Oare el ce a făcut?"
"Chiar e o întrebare foarte bună. Și eu mă întreb asta. Dar nu am răspuns. Că n-a făcut nimic, e pur și simplu Amos și se pare că persoana lui are asemenea efecte asupra mea. Sunt bolnavă." Râd, dar cu o tentă de amar. E chiar grav când mă gândesc că aștept ca o nebună răspunsul lui Amos și mă aștept să fie unul extrem de dezamăgitor. Pur și simplu știu deja că ceva mă va durea, ca întotdeauna.
"Te-a sărutat până acum?" Mă întreabă curioasă când ieșim afară din cameră.
"Da. M-a sărutat, m-a enervat, m-a făcut să râd, mi-a făcut o criză de gelozie, m-a certat că nu-l ascult, mi-a spus că nu-s iubita lui..." Oftez. "Oare ce n-a făcut?"
Hazel începe să râdă din nou.
"Băiatul ăsta chiar că te înnebunește."
"Tu crezi că glumesc?" Chicotesc eu, luând-o de braț pe Hazel în timp ce aceasta își clatină capul.
"Sper doar să rezolvați între voi cât mai curând."
"Asta sper și eu. Nu știu cât mai rezist în felul ăsta."
Eu și Hazel ajungem jos la parter în bucătăria cabanei și ne lovește un miros apetisant de pizza congelată. Nu credeam că ar putea să îmi fie așa poftă pe o mâncare pre-gătită.
În bucătărie sunt deja toți, inclusiv Amos, care înfulecă o pizza. Sierra și Abigail mă privesc, iar eu îmi spun în minte pentru a suta oară că trebuie să merg să vorbesc cu Sierra cât de curând și să-i explic totul. Nu vreau să mă urască.
"Hazel, Thiara, poftiți!" Ares ne întinde primitor o pizza și ne face semn să ocupăm un loc la masă.
"Mulțumim!" Spun eu pentru că Hazel e prea ocupată să își facă loc lângă Matthias ca să mai bage pe cineva în seamă. Amos pare foarte gânditor, și deși am un loc liber lângă el, aleg să mă așez lângă Sierra.
"Sierra, putem să vorbim câteva minute?" O întreb pe un ton mai jos, cât să ne ascundem sub vocile celorlalți din bucătărie care râd și vorbesc în voie.
Sierra se uită la mine surprinsă, dar nu mă refuză, ci dă aprobator din cap și așteaptă să continui.
"Voiam doar să îmi cer iertare pentru incidentul de la bal. Îți jur pe ce am mai sfânt că habar nu aveam că James trebuia să fie partenerul tău, el pur și simplu m-a mințit și..."
"Thiara." Mă întrerupe Sierra brusc. "Știu totul." Își presează buzele și mă privește cu ochii săi albaștri.
"Știi?" Spun nedumerită.
"Ares mi-a spus. Nu trebuie să îți ceri iertare pentru nimic, nu a fost vina ta."
Nu știu dacă pot explica ce fel de ușurare mi-a acaparat inima. Dar e una uriașă. Imensă.
"Deci nu mă urăști?" Întreb răsuflând în ușurare.
"De ce te-aș urî?" Sierra chicotește amuzată. "Oricum James e un idiot. Știam asta deja. Nu am nimic cu tine. Și în plus, știu că îți place de văru-miu'."
Mă înec, la propriu, cu pizza. Atât de tare că atrag atenția tuturor. Sierra mă lovește peste spate încercând să mă ajute, și într-un final, reușesc să mă adun și să îmi revin. Amos îmi dă niște priviri de parcă mai are puțin și îmi reproșează că nu sunt atentă la nimic, nici măcar când mănânc. Dar tace. Și bine face.
"Scuză-mă, eu doar... m-ai luat prin surprindere." Îi spun eu Sierrei și iau niște înghițituri din paharul cu apă pe care tocmai mi-l înmânase Amos. Băiatul ăsta moare dacă nu face pe responsabilul măcar o clipă.
"Nu am vrut să te alarmez așa tare. Dar e adevărat ce am spus, nu-i așa?" Sierra îmi zâmbește într-o parte.
"E... complicat." Nu știu dacă aș fi avut un răspuns mai bun decât ăsta.
"Dap, asta-i definiția lui." Sierra dă din cap și mușcă mai departe din felia ei de pizza. "Dar faptul că te-a adus aici e un lucru mare. Deci poate nu-i așa complicat până la urmă."
Mă încrunt nedumerită.
"Este un lucru mare?" Întreb eu. "Nu știam că e așa important pentru el."
"Ei bine, nu știu cât de important e pentru el. E doar părerea mea. Nu și-a adus nicio fostă în vreo excursie cu noi. Nici nu voia să audă de așa ceva. Ultima lui fostă l-a enervat la culme când s-a autoinvitat, ar fi trebui să vezi ce ieșire urâtă a făcut..." Sierra începe să râdă la această amintire, iar eu îi savurez fiecare cuvânt.
"Samantha?" Mă asigur că mă gândesc la persoana potrivită.
"Exact, Samantha." Îmi zice surprinsă. "O știi?"
"Cam așa ceva." Oftez eu. Doar gândul la Samantha și Amos împreună îmi crește tensiunea.
"E o nesuferită. Bucuria familiei a fost când s-au despărțit."
"Despre cine vorbiți?" Abigail se așază pe scaunul de lângă Sierra cu o felie de pizza în mână și se uită când la mine, când la verișoara ei.
"Despre Samantha." Îi răspunde Sierra scârbită.
"Agh, ce târfă." Abigail se strâmbă și mușcă din pizza.
"Abby!" Sierra începe să râdă în hohote, iar eu nu pot să nu mă amuz pe seama lor.
"Ce? Știi că am dreptate." Abigail râde de asemenea și o înghiontește pe Sierra în umăr.
"Chiar ai." Îi spun eu roșcatei din fața mea. "M-a mințit că este iubita lui Amos după ce s-au despărțit și m-a amenințat că dacă nu stau departe de el, va vorbi cu domnul Denzel să mă dea afară."
"Nu pot să cred așa ceva!" Abigail își acoperă uimită gura cu palma, iar Sierra își mărește ochii stupefiată.
"E mai nebună decât credeam!" Sierra exclamă.
"Iar eu chiar am crezut-o." Clatin din cap.
"Să nu crezi niciun cuvânt din gura ei. E o scorpie." Abigail își dă ochii peste cap.
"Abby, Thiara credea că o urăsc de la faza cu James." Sierra îi spune.
"Oh, pe bune?" Abigail se uită la mine compătimitor. "Îmi pare rău că idiotul ăla te-a mințit și te-a pus în postura aceea."
"E în regulă. Voiam doar să mă asigur că Sierra știe adevărul. M-am simțit groaznic în seara aceea. Iar azi mi s-a părut că vă uitați ciudat la mine. Nu voiam să credeți ceva total greșit despre mine."
"Oh, nu ne băga în seamă. Te analizam doar. Alea erau fețele noastre analitice." Sierra îmi explică amuzată.
"Ar trebui să ne oprim, oamenii chiar vor crede că suntem răutăcioase." Abigail spune și își dă o șuviță după ureche. Sunt așa simpatice amândouă. Și nu spun doar pentru că au legături de sânge cu Amos.
"Ce tot bârfiți voi aici?" Glasul lui Amos îmi face inima să tresalte în piept, dar celor două fete nici că le pasă.
"Bărbații nu au dreptul să se bage, ți-am mai explicat." Abigail își scutură degetul arătător în aer și se uită la fratele său. Au exact același păr și aceiași ochi.
"Bărbaților nici nu le pasă, ți-am mai explicat." Bineînțeles că răspunsul lui Amos sună în felul acesta și bineînțeles că sora lui își dă ochii peste cap și îl ignoră. "Vii la piscină?" Amos întreabă privindu-mă doar pe mine.
"Acum?" Spun cu felia de pizza în mână.
"După ce termini." Ridică din umeri. "Eu merg acum."
"Haide, Amos! Pregătește-te să fii scufundat!" Fata aceea, pe nume Emma, trece pe lângă Amos și îl trage de braț după ea, râzând.
Amos se uită la mine cât mai apucă și în câteva secunde se face nevăzut. Se face nevăzut cu ajutorul Emmei.
"O-kay..." Spun pentru mine cu sprâncenele arcuite în uimire. M-au acaparat atâtea emoții negative că nici nu știu să le descifrez. Știu doar că nu vreau să o mai văd pe fata aia în preajma lui Amos vreodată, darămite să-l mai țină de mână. Îmi vine să explodez în momentul ăsta.
Mă întorc și dau ochii cu Hazel care mă privește și îmi spune din priviri că văzuse faza și că e de acord cu absolut tot ce gândesc. Își dă ochii peste cap, iar eu la fel.
Dacă nu eram sigură în privința piscinei, acum știu sigur că voi merge și nu e cale de întoarcere. Și foamea m-a lăsat!
Înfulec felia de pizza cât de repede pot și o grăbesc pe Hazel în camera noastră ca să ne schimbăm în hainele pentru piscină.
"Ai văzut cum l-a tras de mână? Nici nu l-a lăsat să termine ce avea de zis!" Îi spun eu lui Hazel în timp ce îmi trag pantalonii jos de pe mine.
"Emma, așa o cheamă. Nu știu care e treaba cu ea, dar uneori e prea prietenoasă cu băieții. Eu nu o plac de când și-a făcut o poză sărutându-l pe obraz pe Matthias." Prietena mea îmi spune revoltată.
"Ce? Serios?" Mă mir eu, luându-mi costumul de baie.
"Da... Matthias zice că așa e ea întotdeauna și că nu e nimic special."
"Niciodată să nu te încrezi în observațiile unui bărbat. Ei nu văd dincolo de fapte și cuvinte."
Hazel mă aprobă și într-un final, reușim să ne schimbăm și plecăm spre piscina din interiorul cabanei. Halatul îmi acoperă costumul roșu, format dintr-o singură piesă. Am ales un astfel de costum pentru simplul fapt că sunt atâția băieți aici și nu îmi place să fiu atât de expusă în fața lor. M-aș simți prea inconfortabil.
Intrăm în sala mare în care se află piscina și mă lovesc de mirosul de clor al apei care îmi trezește amintiri.
"Așa e ea întotdeauna, zici?" Îmi strâng maxilarul nervoasă, privind atent la imaginea din fața mea. Este Emma, urcată în spatele lui Amos în apă, cu mâinile încolăcite în jurul gâtului său și pretinzând că se zbate să fure mingea din mâinile lui.
Mă întorc spre Hazel cu un zâmbet atât de fals și crispat încât am impresia că am speriat-o pe prietena mea.
"Încearcă să o ignori." Hazel îmi șoptește înapoi, uitându-se înapoi la imaginea lui Amos și Emma de parcă s-ar asigura că văzuse bine.
"Și cum ar trebui să fac asta? Simt că o să iau foc de nervi."
"Știu, te înțeleg perfect..." Hazel încearcă să mă ajute. "Respiră, clipește de câteva ori și haide să intrăm și noi în apă."
Oftez din toți rărunchii și îmi arunc halatul pe un șezlong cu pernă din apropiere.
"Aici erai!" Matthias o apucă pe Hazel de mână, trăgând-o înspre el. "Hai cu mine." Și în următoarea secundă o trage după el spre piscină. Hazel se întoarce spre mine din mers și îi înțeleg privirea care îmi spune scuze, trebuie să plec.
Mă uit reticentă spre piscină, parcă neștiind ce să fac în următoarea clipă.
"Nimeni n-are voie să stea pe margine!" Vocea lui Ares răsună din spatele meu brusc și în următoarea secundă sunt luată pe sus de brațele lui.
"Ares!" Mă răstesc eu, începând să mă agit odată ce văd că se apropie de piscină. "Ares, stai! Nu mă arunca în apă!"
"Trebuie, n-ai voie pe margine!" Râde zgomotos.
"Stai, stai, nu! Corpul meu nu e obișnuit cu temperatura apei și nu îmi place să fie schimbarea atât de bruscă!"
"Prostii!" Îmi răspunde el tocmai când ajunge pe marginea piscinei.
"Ares, stai!" Mă împotrivesc eu mai departe.
"Ares!" Vocea lui Amos răsună în toată sala, urmat de ecoul acesteia, făcându-l pe Ares să se oprească din a mă balansa deasupra apei. "Las-o dacă nu vrea!"
Ares se uită la mine și își dă ochii peste cap.
"Ai noroc că nu am chef să mă cert cu el." Îmi spune blondul și, încet, mă pune înapoi cu picioarele pe pâmânt, chiar pe marginea piscinei.
"Să știi că n-ar fi fost drăguț din partea ta să mă arunci." Îi spun eu și mă așez în fund pe margine, băgându-mi picioarele în apă până la genunchi.
Ares nu îmi dă niciun răspuns, ci doar plonjează în apă tocmai lângă mine, stropindu-mă. Îl văd pe Amos cum se apropie de mine și mă simt ușurată că Emma a dispărut din cârca lui.
"Nu vrei să intri deloc?" Mă întreabă Amos când ajunge la mine.
"Oh, ba da, eu doar nu voiam să mă arunce în apă fiindcă temperatura apei se simte rece în comparație cu corpul meu și nu îmi place să fie atât de bruscă schimbarea. Am mai pățit asta și corpul meu a intrat ca într-o stare de șoc și am început să tremur. De asta nu am vrut. Mai bine mă ud înainte puțin și apoi să intru."
Amos dă din cap că mă înțeleg. Nu comentează, nici nu mă tachinează, nici nu râde de mine, doar mă înțelege și mă aprobă. După ce îmi ud corpul sub privirile intense și căutătoare din partea lui Amos, decid că este timpul să intru cu totul în apă.
"Haide, te ajut." Amos vine chiar lângă mine, iar eu mă trag mai aproape de margine cu fundul. Brațele mari și puternice ale lui Amos îmi prind talia și mă lasă grijuliu și ușor în apă, de parcă aș fi din cristal. "Cum se simte?"
"Rece, dar nu mă deranjează. Îmi place." Îi răspund, iar Amos încă mă ține lipită de el, cu un braț încolăcit în jurul taliei mele. Observă că mi s-a făcut pielea de găină și oftează cu un ușor zâmbet în colțul gurii.
"Ești așa sensibilă, ca un pisoi." Își duce palma udă pe obrazul meu și cu degetul mare îmi mângâie pomeții, privindu-mă în ochi cu atâta afecțiune că mă simt chiar copleșită. Nu știu ce să fac cu mâinile, așa că le las sprijinite pe pieptul său tare, ud și dezgolit. Părul său umed și complet întunecat îi face ochii să pară chiar mai verzi decât sunt în general. M-ar putea hipnotiza cu această culoare intensă și frumoasă. Mă pierd în ochii lui chiar în acest moment și tremur, dar nu din cauza apei, ci din cauza emoțiilor.
"Pielea ta este foarte caldă." Îi spun eu, desenând cerculețe imaginare pe pieptul său în timp ce el încă mă ține aproape, de parcă nu mi-ar mai da drumul. Se uită în jos spre acțiunea mea cu cerculețele și apoi din nou spre mine.
"Și tu ești caldă." Îmi spune și brusc îi simt mâinile cum alunecă de pe talia mea în jos, pe fundul meu, apoi sub coapse și mă ridică, punându-mă sa-mi încolăcesc picioarele în jurul lui.
"Amos, ne văd toți..."
"Și?"
"Păi ei nu știu că noi doi..."
"Shh..." Își trece degetul mare peste buzele mele. "Nu mă face să te și sărut aici."
"Crede-mă, aș vrea să te sărut, dar nu în văzul tuturor."
"Ai vrea să ce?" Ochii lui Amos au luat foc, iar strânsoarea lui e chiar mai strâmtă. Parcă ar vrea să fiu mai aproape de el dar nu se poate.
"Știu că m-ai auzit."
"Te-am auzit bine. Doar că sună așa... special când o spui tu." Mâna lui îmi mângâie coapsa pe sub apă și nu pot să nu mă întreb cum arătăm din exterior. Probabil mai bine nu știu.
"De ce?"
"Pentru că tu nu prea spui asta."
"Nici tu."
"Thiara, de-aș spune tot ce gândesc..." Amos îmi rânjește pofticios, apoi mâna sa se strecoară și mă atinge în locul meu intim, făcându-mă să trag brusc aer în piept.
"Amos..." Mă smiorcăi eu.
"Ți-a lipsit?" Îmi mângâie subtil acel loc, iar corpul meu începe să tremure și mai tare.
"Amos, oprește-te, nu aici." Aș vrea sa-l pot împinge, dar atingerea lui e ca un drog pe care nu îl poți lăsa. Mă aprinde așa ușor.
"Thiara..." Amos oftează adânc. "Pe lângă că te-aș săruta al naibii de tare... e și..." Îmi ia mâna și, pe sub apă, mi-o așază deasupra materialului pe partea lui intimă, făcându-mă să simt întăritura de sub. Înghit în sec și mă fac roșie ca un rac. Amos e absolut... de nedescris. "M-ai excitat rău."
"Și tu pe mine."
"Ce?" L-am surprins pentru a doua oară în seara asta. Ochii lui sunt atât de entuziasmați încât chiar mă face să cred că asta și-a dorit mereu să audă de la mine. "Nu, nu, nu... nu e bine..." Își trece brusc mâinile prin păr și pufnește.
"Ce nu e bine?" Întreb, dar nu îmi răspunde, ci se desprinde de mine, își așază palmele pe marginea piscinei și se ridică dintr-o mișcare, ieșind afară din bazin. "Ce faci?"
"Haide." Îmi întinde mâna ca să mă ajute să ies și eu. "Trebuie să rezolvăm asta."
Înghit în sec iar. Nu știu dacă mi-e teamă sau dacă sunt total entuziasmată. Știu doar că sunt sub vraja lui.