Natasha
Încă nu găsesc un motiv întemeiat pentru care Bryan să-și fi trântit telefonul...
Când m-am întors de la Mc, folia telefonului lui era literalmente praf. Din fericire telefonul încă merge.
Nu am îndrăznit să îl întreb cum Dumnezeu s-a ajuns la o asemenea furie pentru care și-ar arunca și trânti cu atâta vehemență telefonul de podea.
Eu sunt acum pe coridorul pe care este și biroul enorm a lui Bryan. Beau un Frappuccino și îmi controlez rețelele de socializare.
Brusc Bryan iese pe ușă și mă caută prin coridor cu privirea până mă găsește și se îndreaptă spre mine lăsând ușa deschisă.
— Natasha. Spune el inflexibil.
Eu întorc capul și îmi pun telefonul în buzunar.
— S-a întâmplat ceva? Întreb eu rațională.
— Anunță toți angajații importanți să vină în sala patru de conferințe. Trebuie să fac o ședință ce privește hotelul în dezvoltare.
Eu dau din cap și intru în așa zisul meu birou în timp ce Bryan pleacă în biroul său.
[...]
Suntem cu toții în sala de conferințe și îl privim pe Bryan cum apare pe ușă cu două dosare mari. E vizibil nervos datorită vehemenței transmisă de către el când pășește pe podea.
O observ pe Anna cum îl privește pe Bryan zâmbind, el nu îi dă nici o atenție, sau nici măcar nu cred că a observat-o. Eu îmi strâng ochii.
Când ajunge la capătul mesei trântește dosarele pe masă și se apleacă cu palmele lipite de masa din marmură albă.
— Deci, începe el, v-am chemat aici pentru a stabili toate detaliile despre hotelul proiectat în desfășurare.
Spune el pe un ton inflexibil, eu îl privesc fără nici o emoție emanată.
— Natasha, spune el în timp ce deschide un dosar, aprinde proiectorul, te rog.
Eu mă ridic de pe scaun și dau să merg spre proiector dar...
— Stai. Vocea Annei mă oprește din mers și Bryan ridică capul. Ce caută ea aici?
— Ce vrei să spui? Rostește Bryan în timp ce ceilalți angajați o privesc pe Anna încruntați.
— Ce caută ea aici? Repetă ea. E o întâlnire pentru angajații importanți.
Eu mă încrunt și Bryan pufnește disprețuitor.
— Anna, el își împreunează mâinile, ea este un angajat important. Este secretara mea. Întrebarea este ce cauți tu aici? Tu ești la recepție, ce faci aici?
Anna își mușcă obrazul interior.
Bryan gesticulează spre ușă.
Ea se ridică nervoasă și pleacă în grabă afară din sală mormăind ceva ce seamănă cu: "Laș nenorocit".
Eu îl privesc pe Bryan încruntată și confuză.
— Domnule Connelly, mai aprind proiectorul? Îl întreb eu.
El se întoarce spre mine și afirmă.
— Da, desigur! După gesticulează spre toți din încăpere. Nu o băgați în seama pe Anna, delirează puțin, nu o să o mai ducă mult în compania asta.
Eu râd în sinea mea, aprind proiectorul și mă așez înapoi pe scaunul meu, lăsându-l pe Bryan să ne explice ce are de explicat.
DUPĂ DOUĂ LUNI.
În acestea două luni nu s-au mai întâmplat lucruri mai mult sau mai puțin dubioase. Anna a fost concediată și sinceră să fiu, cu ea aici sau fără tot același loc este.
Bryan tot tensionat este și nu vrea să-mi spună mie, sau cuiva ce s-a întâmplat.
Acum este seară, mă trezesc cu Bryan pe canapeaua mea. Fumează o țigară, suflând fumul în aer, e atât de îngândurat încât nici măcar nu și-a dat seama că sunt în fața lui.
— Ce cauți aici? Îl întreb eu, el tresare parcă trezit din transă.
Întoarce capul spre mine și mă scanează din cap până în picioare.
— Îți stă bine cu salopeta asta! Parcă cu asta erai îmbrăcată când am făcut ultima dată sex.
Spune el și eu îmi dau ochii peste cap. El trage din nou din țigară.
— De la o perioadă ai început să fumezi mai mult, nu crezi?
El ridică din umeri.
— Îmi reduce stresul. Spune el nonșalant. Dar tu de ce stai atât de departe de mine? Ți-e frică de mine?
Eu nu spun nimic. Îl scanez și eu, la rândul meu, din cap până în picioare.
— Transmiți cam multă antipatie, am început să-ți displac atât de mult? Continuă el.
Eu mă așez lângă el pe canapea.
— Nu, nu-mi displaci. Spun eu poate puțin cam aspră.
El turtește țigara în scrumieră și îmi dă părul de pe umăr pe spate cu mișcări lascive.
— Ce încerci să faci acum? Întreb eu clipind des.
— Ce fac?
Mâna lui alunecă pe gâtul meu tachinându-mă.
Eu încerc să-mi reglez din nou respirația. Bărbatul ăsta mă excită atât de repede.
El se apleacă și mă sărută pe gât. Eu îl împing.
— Știu ce vrei să faci, dar nu am chef acum.
Îi spun eu și el mă privește intens.
El pufnește.
— Ce relație avem noi, Natasha?
Eu inspir profund.
— Una... pasională. Răspund eu reticentă.
— Una pasională spui... și atunci de ce nu mă lași să-mi exprim pasiunea?
Spune el pe un ton intimidant și îmi mângâie coapsele acoperite cu materialul fluid al salopetei mele negre.
Brusc el bagă mâna pe sub coapsele mele atingându-mi fundul, apucându-mă strâns. Și, fără să mă aștept, el mă ridică și mă poziționează în poala lui.
Eu nu mă împotrivesc în niciun fel. Îmi pun mâinile pe umerii lui.
— Mă lași să te sărut? Îmi cere el permisiunea.
Eu nu mă mai obosesc să-i răspund, îmi lipesc cu ardoare buzele de ale lui și el îl transformă într-unul pasional.
Vârful limbii lui îmi atinge buzele implorându-mă să le deschid. Și exact asta fac. Limba lui alunecă în gura mea, întâlnindu-se cu limba mea caldă și nerăbdătoare. Îmi înclin capul dându-i mai mult acces sărutului nostru.
Eu îmi lipesc șoldurile de ale lui și el își plimbă mâinile pasional pe spatele meu.
Mâna lui ajunge la mâneca scurtă a salopetei mele și o dă ușor jos, deodată cu breteaua sutienului în timp ce gurile noastre sunt de nedespărțit.
Brusc se aude o bătaie fluidă dar totodată puternică, ceea ce ne face să ne despărțim buzele și să ne uităm confuzi unul la altul.
— Aștepți pe cineva? Mă întreabă Bryan.
Eu întorc capul spre direcția ușii și clatin din cap.
— Nu...
Mă ridic din poala lui Bryan, îmi poziționez breteaua și mâneca înapoi pe umăr și mă îndrept spre ușă, flancată îndeaproape de Bryan.
Iau cardul de securitate și deschid ușa ușor, scoțând un ochi pe crăpătură. Când văd persoana de după ușă măresc ochii și primul meu gând în momentul acela este să închid ușa. Și asta am făcut, am închis ușa mai repede decât bănuiam.
— Ce e? Mă întreabă Bryan.
Eu întorc privirea terifiată și mă sprijin de ușă.
— Bryan... este... F-F-Forest... Mă bâlbâi eu.
El se încruntă și se aproprie mult mult de mine, după îi aud vocea lui Forest.
— Deschide Natasha! Nu am venit să-ți fac rău. Sunt cu Hank.
Eu îmi strâng ochii și Bryan oftează des.
— Nu-ți fie frică Natasha, sunt eu aici, nu o să-ți facă nici un rău. Dă-mi mie cardul.
El întinde mâna și eu îl privesc reticentă și speriată.
— Stai, să-i dau un mesaj lui Hank.
El își lasă mâna în jos.
Eu iau telefonul cu mâinile tremurânde și îi dau un mesaj rapid.
"Hei, Hank. Ești cumva la o clădire cu numele Bloom, din Los Angeles cu Forest?"
El îmi răspunde atât de repede cât ai zice pește.
"Nu, ce naiba? Eu sunt în New York."
— Minte. Îi spun eu în șoaptă lui Bryan, Forest minte, Hank este în New York.
Bryan oftează iritat.
Mai primesc un mesaj de la Hank.
"Natasha, ce vrea Forest de la tine? Nu parcă vă despărțiserăți?"
Aleg să-i răspund mai târziu la întrebare. Îi întind cardul lui Bryan și mă duc în spatele lui.
— Of, of, of, Natasha, nu-ți fie frică de el cât timp eu sunt lângă tine. Îl pot rupe în bătaie oricând.
Eu înghit în sec. El deschide ușa și iese. Îl vedem amândoi pe Forest cum zâmbește fals.
— Ia spune cumetre, ce te aduce pe aici? Îl întreabă Bryan sarcastic. Nu ți-a ajuns bătaia aceea de acum câteva luni bune?
Eu îl strâng ușor pe Bryan de biceps.
Forest pufnește disprețuitor.
— Mă gândeam că o să ne reîntâlnim, domnule Connelly.
Spune Forest rostindu-i ironic numele lui Bryan.
— A da? Unde e Hank? Întreabă Bryan uitându-se prin tot coridorul. Eu rămân nemișcată.
Forest oftează exasperat, prins cu minciuna.
— A plecat până la parter.
Bryan pufnește și își încrucișează mâinile la piept.
— Nouă ne-a spus altă versiune!
— Ce altă versiune? În fine. El schimbă subiectul și întinde mâna pentru a mi-o atinge pe a mea.
Forest îmi mângâie palma care este pe umărul lui Bryan. Atingerea lui este rece, ca gheața, așa cum este și el ca persoană.
— Ți-a plăcut trandafirul meu, cireșico? Continuă el. Eu îmi iau repede mâna de pe umărul lui Bryan.
Bryan îi prinde antebrațul brutal lui Forest și îl strânge.
— Ce trandafir? Spune el cu glasul încărcat cu energie negativă.
Observ cum strânsoarea lui Bryan din jurul antebrațului lui Forest se intensifică.
Îi privesc pe amândoi. Ochii lui Bryan sunt acum de un verde atât de aprins încât te-ai aștepta în orice moment să scape flăcări din ei.
Eu închid în sec și încep explicațiile.
— Acum câteva luni Forest mi-a trimis un trandafir...
Înainte dă termin propoziția Bryan mă întrerupe și spune ostil și furibund:
— Te-am amenințat să nu o mai atingi, nu?
Forest râde nervos.
— Și ce ai să faci? O să mă scufunzi în benzină și o să-mi dai foc?
Spune Forest batjocoritor.
— Aha... deci îți amintești, spune Bryan.
— Cum a-și putea uita momentul în care am încercat să vorbesc cu curva asta și ai apărut tu ca un prinț chipeș pe cal alb și ai decis să fii erou și s-o scapi din mâinile mele.
Pumnul lui Bryan nu a durat mult să se năpustească cu ostilitate și vehemență asupra maxilarului lui Forest. Și îl mai lovește de câteva ori consecutiv.
— Bryan! Lasă-l! Încerc eu să îl iau pe Bryan de pe Forest dar el nu mă bagă în seamă.
— Atâta timp când ea, gesticulează spre mine, este o femeie apropriată de mine tu nu ai dreptul să o numești pe ea curvă! Clar!?
Forest clatină ușor din cap, cu ochii furibunzi.
— Habar n-aveți ce vă așteaptă.