Natasha
După ce am citit bilețelul ăla și am reușit să îmi recapăt eforturile necesare, l-am rupt în bucățele mici și l-am aruncat la gunoi. Alături de trandafiri și cutia plină cu hârtie creponată.
Voiam să plec acasă înainte să-mi dea Anna cutia... Dar acum mi-e frică să ies din clădire. Dacă Forest este la ieșire și mă așteaptă pentru a-mi face rău? Sau poate se ascunde și mă va urmării până la Bloom...
Întregul corp îmi tremură și inima mea bate de parcă ar putea ieși din pieptul meu în orice moment.
Respirația îmi este neregulată și ochii îmi sunt înlăcrimați în așa fel încât să am viziunea încețoșată.
Am impresia că voi avea un atac de panică, sau poate chiar îl am.
Mă așez pe scaunul de birou când simt cum pământul literalmente îmi fuge de sub picioare.
Cuvintele de pe bilețel îmi tot bântuie mintea, alături de amintirile îngrozitoare când Forest mă lovea.
Încep să aud un fel de bâzâit îngrozitor în urechi. Îmi pun degetele pe tâmple atunci când bâzâitul se amplifică. Strâng din dinți și îmi transform nasul într-o grimasă.
Brusc aud un ciocănit la ușă - chiar dacă e deschisă - și bâzâitul a încetat.
— Hei... ce ai pățit? Aud un glas suav asemănătoar unui ecou, ridic capul și-l văd pe Bryan, în costumul lui alb stând în tocul ușii.
Expir îndelungat și profund.
— Nimic. Încerc eu să fiu încrezătoare, fiind conștientă că nimeni nu ar crede asta după ce îmi vede starea frapantă și cutremurătoare.
El expiră brusc iritat.
— Mă crezi prost?
Mă întreabă el, eu oftez și schimb subiectul.
— Pleci acasă? Îl întreb eu, apăsându-mi mâna pe piept.
El își dă ochii peste cap la conștientizarea schemei mele.
— Da. Am venit să verific dacă ai plecat.
Eu clipesc de mai multe ori.
— Pot să vin cu tine? În întreb eu în timp ce-mi frec capul cu degetele.
El ridică sprâncenele nedumerit.
— Da, desigur!
• • •
Când am ajuns la ușile penthouse-urilor noastre Bryan mi-a adresat o întrebare, și cu explicație după.
— Vrei să dormi în seara asta la mine?
Eu ridic sprâncenele confuză.
— Vreau să te știu în siguranță, lângă mine... continuă el.
Eu stau puțin și îl privesc în ochi.
— Bine... dacă tu vrei... Dar trebuie să-mi iau niște pijamale...
El se uită de la mine la ușa penthouse-ului meu.
— Bine, du-te repede, te aștept aici.
Eu intru în penthouse și mă întorc mai repede decât plănuiam. Mi-am luat niște pijamale, roșii scurte din satin.
[...]
— De ce nu vrei să-mi spui ce ai pățit? Mă întreabă Bryan relativ morocănos.
Eu expir pe nas.
— Nu am pățit nimic. Spun nu foarte convingătoare.
— Minți. Spune el continuând să-mi maseze umerii.
Clipesc rar.
— Ba nu.
— Ba da.
— Dacă am acceptat să vin aici asta nu înseamnă că poți să mă înnebunești cu întrebările. Pot pleca oricând. Spun eu rotindu-mi gâtul.
— Ba nu, spune el parcă victorios, cardul e la mine, pleci atunci când accept eu!
Eu îmi dau ochii peste cap.
— Bine, bravo, ai câștigat un premiu, o palmă zdravănă peste față. Dacă o mai ții mult cu astea fii convins că o vei primi mai curând decât te aștepți.
Mâinile lui se opresc brusc și simt cum își apasă buzele tandru pe gâtul meu.
— Acum încerci să mă faci să mă răzgândesc cu privirea la palma aia? Îi spun eu cu un colț al gurii ridicat.
El chicotește profund și își urcă palmele pe gâtul meu.
— Poate.
Buzele lui se apasă din nou, dar de data asta pe tâmplă.
După el își retrage mâinile și se întinde pe pat, eu urmându-i acțiunea. El își întinde brațul și eu îmi las capul pe umărul lui, el strângându-și brațul în jurul gâtului meu.
— Știi că acțiunile pe care noi le facem acum sunt acțiuni pe care cuplurile le fac în general, nu?
Rostesc eu micșorându-mi ochii.
— Da, dar noi putem fi pasionali fără să fim un cuplu. Mormăie el și mă strânge mai tare în brațe.
— Îmi place tatuajul ăsta... șoptesc eu trecându-mi palma peste trandafirul de pe antebrațul lui.
— Hm... serios? Dar stolul de păsări nu-ți place?
Un rânjet îmi străbătu pe gură.
— Ba da... îi ridic tricoul cu mișcări fine și lente, până tatuajul cu păsări se arată.
Îmi trec mâna și peste el și Bryan înghite în sec.
Noi rămânem în tăcere în timp ce eu îi lovesc cu degetele - unul câte unul - abdomenul.
— Știi? ... începe Bryan într-un final.
— Hm? Fac eu ridicând capul să-l privesc.
— Știi ce vreau să fac?
Eu ridic sprâncenele și clipesc des transmițându-i să continue.
— Să te sărut până la răsărit. Sau să-ți sărut tot corpul până mă satur.
Obrajii mei înroșesc brusc și chicotesc.
— Iar eu vreau să dorm... spun strângându-l în brațe, în brațele tale. Adaug după câteva secunde.
El zâmbește și îmi sărută creștetul capului.
• • •
Mă trezesc brusc. Tot în brațele lui Bryan care mă strânge cu putere la piept. El fiind încă afundat în paradisul viselor - dacă nu cumva are vreun coșmar, dar nu dă semne că ar avea unul -.
Mă strecor ușor afară din strânsoarea lui și el se mișcă. Doar puțin.
Merg la baie tiptil și îmi spăl fața cu apă rece. Stresul ce-l privește pe Forest nu vrea să dispară și nici nu cred că o va face prea curând.
Mă întorc înapoi în dormitor. Bryan e așa cum l-am lăsat.
Brusc telefonul meu începe să vibreze isteric. Îl înșfac repede și pe ecran apare "Necunoscut". Evit puțin, ceea ce-l face pe Bryan să mormăie.
— Cine e? Mormăie el agasat.
Eu răspund șovăitoare și pun telefonul la ureche tremurând.
— A-alo? Mă bâlbâi eu.
Liniștea persistă până când:
— Ce faci cireșico?
Eu tresar și încremenesc. Îmi duc mâna tremurândă la gură.
Vocea emițătorului era diferită față de cea a lui Forest, mult mai diferită. Cu siguranță nu era el...
— Ce? Întreabă Bryan confuz și buimac.
Respirația mea devine sacadată și cu puțin efort închid apelul.
— Ce s-a întâmplat? El se ridică. Cine a fost?
Ajunge lângă mine și își pune ambele mâini pe ambii mei umeri.
— A-a-a f-f-fost cineva... mă bâlbâi eu speriată.
Bryan părea în continuare confuz și buimac.
— Liniștește-te și încearcă să-mi explici mai detaliat ce s-a întâmplat... rosti el blând și mă ajută să mă așez pe marginea patului.
Eu trag adânc aer în piept și spun sacadat:
— Bryan..., mă agăț terifiată de brațul lui, cred că Forest mă hărțuiește din nou... și... cred că are un, trag din nou aer în piept, ... aliat...