Bryan
Nu am mai văzut-o pe Natasha de când am anunțat-o de petrecere. Petrecerea este organizată de Grayson - prietenul meu cel mai bun din copilărie și de Natalie - soția lui -. Cei doi au aflat de curând că vor fi părinți. Ei doi au un stil vestimentar elegant și modern, ‐ la fel ca mine de altfel -.
Natalie și Grayson sunt căsătoriți de 3 ani și au încercat să facă un copil de foarte multe ori dar - din nefericire - au eșuat de fiecare dată. Vestea că Natalie e însărcinată a fost imprevizibilă și destul de șocantă. Din acest motiv s-au hotărât să facă petrecere.
De când îl cunosc pe Grayson, nu a fost niciodată tipul pervers și cu scula întotdeauna căutând o protagonistă pe care s-o posede. Este mereu tipul liniștit, tandru și afectuos dar are probleme cu nervii. Când are nervi ai face bine să pleci cât mai repede.
Natalie și Grayson sunt asemănători, același stil vestimentar, același comportament, aceleași preferințe. Ei doi se potrivesc și la propriu și la figurat.
Probabil va exista și o petrecere pentru aflarea sexul copilului.
Poate vă întrebați de ce o iau pe Natasha cu mine... Răspunsurile și motivele sunt că nu vreau să merg singur, o pot tachina și o venerez destul de mult.
Dacă aflu unde locuiește cretinul care a flirtat cu Natasha ‐ ea susținând că este prietenul ei din copilărie - jur pe Dumnezeu că-l sugrum!
Mi-a plăcut s-o văd așa agitată când o excitam tachinându-i gâtul. A fost ca o satisfacție pentru mine s-o văd în starea aia. Puteam să jur că voi ceda și o voi săruta în acel moment când eram atât de apropriați... Dar nu am făcut-o. Câtă lașitate am putut să transmit!
Nu s-a mai întâmplat nimic neobișnuit la companie. Magazinul de bijuterii cu care mă tot zăpăcea Ashley la cap să i-l dau în sfârșit îi aparține, hotelul pe care l-am în desfășurare merge de minune, absolut nimic stresant nu a intervenit.
Robert și Rosalie...
Cu toate că nu a fost nimic tresant la companie paranoia și - normal - stresul mă tot trage în gândurile întunecate. Ăștia doi nu îmi dau pace absolut deloc.
Cu toate că ăștia doi au crescut singuri, literalmente orfani și au devenit cine sunt acum este ceva demn de aprecieri. Rosalie este designer de modă și Robert este copilot. Henry - tatăl lor - a fost analist financiar la firma de mobilă a socrului lui. Soția lui a murit într-un accident de mașină când cei doi frați erau mici. Nu se știe cauza cu exactitate dar se spune că cică a urcat beată la volan, după o ceartă cu soțul ei - Henry -. Aparent el a uitat-o destul de repede... Practic Robert și Rosalie nu au fost singuri, îi aveau pe bunicii lor. Cu ajutorul bunicului lor care deținea firma de mobilă ei au ajuns unde sunt acum.
Totuși, hai să-i lăsăm pe cretinii ăștia. Vreau să merg la Natasha. Nu este ora 17 dar vreau să merg la ea. Din moment ce absolut nimic nu mă reține... e momentul să profit. Deja sunt aproape de Bloom.
Ajung în parcare, parchez mașina și când o închid imediat văd mașina verișoarei mele Evelyn parcând exact lângă mine.
Ea iese și îmi sare imediat în brațe. Cu toate că locuim în aceeași clădire și pe același coridor nu ne-am mai intersectat de ceva timp. Eu și ea avem o relație foarte strânsă.
— Ce mai faci? Mă întreabă ea voioasă, zâmbind până la urechi.
— Se pare că bine! Dar tu? Cum ești?
— Foarte bine!
Ne îndreptăm spre ușile automate și intrăm în clădire.
— Auzi? Începe ea. Dar cine e fata aia care s-a mutat de curând pe coridorul nostru?
Îmi arcuiesc colțurile gurii într-un zâmbet.
— Este secretara mea, eu i-am cumpărat penthouse-ul ăla.
— Stai... i-ai cumpărat un penthouse secretarei tale? Spuse ea stupefiată.
— Da. Și ce?
— Ești sigur că este doar o secretară pentru tine?
— Destul de sigur.
Amândoi intrăm în lift.
— Mhm... dacă tu crezi asta. Ridică ea din umeri.
— Nu cred... Știu!
— Mă rog, ai fost și tu invitat la petrecerea organizată de Grayson și Natalie? mă întreabă ea.
— Da, voi veni cu secretara mea.
— Cu ea? mijește ea ochii la mine.
— Da, o venerez, nimic mai mult.
— Bryan... trebuie s-o cunosc și eu pe fata asta.
• • •
Mă odihnesc pe canapeaua Natashei de o oră. Ea este la duș. Mi-ar plăcea să intru peste ea și s-o lipesc puțin de perete.
Dar brusc mă afund în vise.
— Bryan...
O voce suavă feminină îmi cuprinde auzul.
Sunt în curtea casei în care am crescut.
— Bryan... aud vocea din nou.
Întorc capul în toate direcțiile și în stânga zăresc o femeie cu păr blond închis și ochii albaștrii strălucind cu ajutorul luminii și îmbrăcată într-o rochie albă, vaporoasă.
Mama.
— Mamă? Rostesc eu aproape șoptit.
Ea își deschide brațele și eu alerg în direcția ei, vrând să o strâng în brațe. Dar a fost un plan eșuat. Corpul meu a trecut prin al ei ca printr-un nor.
— Mi-a fost dor de tine, scumpule! Îmi spune ea.
Eu tot încerc s-o îmbrățișez dar de fiecare dată eșuez. Întâmplându-se același lucru ca adineauri.
— Încetează să faci asta, scumpule! Nu mă poți atinge, și nici eu pe tine. Eu nu mai exist. Dar te voi veghea mereu.
Chipul și cuvintele ei mă copleșesc, lacrimile adunându-se în ochii mei.
Nu spun nimic, nu-mi recapăt cuvintele.
— Tatăl tău minte. Îmi spune ea.
— Cum adică minte?
— Minte! Minte! Minte! Minte!
Cadrul se schimbă.
— E numai vina ta, Arianna! Îl văd și aud pe tata țipând la mama.
— E vina mea? De ce e vina mea? Că tu ți-ai făcut o amantă?îl apostrofează mama.
Amantă? Ce amantă?
— Da! E vina ta, dacă încercai și tu puțin să te bucuri de căsnicia asta nu s-ar fi ajuns să mă încurc cu Audrey!
— Nu m-am bucurat de căsnicia asta!? Conan, te-am iubit mereu și te iubesc! Să-ți amintesc că avem 3 copii?
— Copii ăștia i-ai făcut cu mine doar pentru interes sau pentru că cu adevărat mă iubeai?
— Conan! Te-ai lovit la cap? Normal că te iubeam, și te iubesc!Nu m-am căsătorit cu tine și nu am făcut copii ăștia cu tine fiindcă eram pe interes! Niciodată nu am fost pe interes, te iubesc pentru ceea ce ești tu ca persoană, Conan, nu pentru ce ai!
— Sigur copii ăștia sunt ai mei? Întreabă tata furibund.
— Cum să întrebi așa ceva!? Chiar crezi că sunt în stare să mă culc cu alt bărbat!?
— La ce târfă ești, te cred în stare de orice!
— Bryan... aud o voce de nicăieri. Bryan!
Mă trezesc tresărind și transpirat leoarcă. Natasha se află lângă mine în halatul ei de baie.
— Te simți bine? Mă întreabă ea.
Eu încuviințez din cap.
— Vrei un pahar cu apă? Întreabă ea din nou și eu încuviințez din nou din cap.
Ea se întoarce cu paharul cu apă, beau puțină și-mi dau sacoul jos. Natasha mă privește în timp ce eu privesc în gol.
— Ce ai visat? Mă întreabă ea.
— De unde știi că am visat ceva? Mă adresez și eu tot cu o întrebare.
— E evident! Ai tresărit de cel puțin 3 ori de când m-am întors eu aici.
Îmi las capul în mâini și respir sacadat.
— Am visat-o pe mama... spun într-un sfârșit. Și pe tata, se aflau într-o ceartă. Legată de o amantă pe care a avut-o tata. Și părea atât de real... mama mi-a spus că tata minte. Dar nu știu cu ce...
Îi simt mâna fluidă a Natashei mângâindu-mi spatele.
— Liniștește-te... poate a fost doar un vis, nimic mai mult...
— Dar dacă este adevărat?
Ea ridică din umeri.
— Probabil că ar trebui să vorbești cu tatăl tău?...