Natasha
Drumul înapoi către Bloom a avut o atmosferă foarte tensionată. Sunt 2 săptămâni de când sunt pricopsită cu șeful ăsta cu aere de psihopat. Tot drumul nu a rostit nici un cuvânt, a fumat o țigară și a fost atent la drum.
Cred că sunt deja 20 de minute de când mă străduiesc să adorm. Îmi este dor de patul și apartamentul meu și gândurile negative mă doboară... În panthouse-ul ăsta mă simt puțin inconfortabil și stânjenită. Mă simt inconfortabil și din pricina faptului că Bryan este foarte aproape de mine și că poate oricând să mă tresesc cu el lângă mine.
Natasha! Nu mai fi atât de paranoică! Nu are cum să intre în penthouse-ul tău , doar tu ai cardul!
Mă ceartă vocea interioară și eu strâng tare din ochi.
Mașina mea a rămas în parcarea din companie! Doamne! Cum am putut uita!?
Sper că nu s-a întâmplat nimic cu ea...
• • •
Ora 5:00. Mă trezesc din cauza alarmei care țipă de zici că-i nebună.
Aseară a fost o seară foarte stresantă... Cred că am dormit 2 ore...
Mă ridic din pat și mă duc la baie. Îmi privesc ochii cu cearcăne - nici chiar vizibile dar pe aproape - sub pleoape.
Îmi spăl fața și dinții. Cobor și-mi iau o apă din frigider.(Am făcut cumpărături aseară).
Trei bătăi consecutive în ușă mă desprinde din gânduri. Cine ar putea fii la ora asta?
Mă grăbesc la ușă și o deschid cu ajutorul cardului.
Bryan stă în pragul ușii în cămașă și pantaloni de... trening?. Mâinile lui erau în buzunarele pantalonilor și cămașa era scoasă din pantaloni și avea mânecile suflecate. Observ un tatuaj care semnifică un trandafir căruia îi cade o petală. Tatuajul se întinde pebtot antebrațul mâinii drepte.
— Neața', micule dezastru!
Mă salută el și eu îmi dau ochii peste cap.
Îl întâmpin înăuntru și închid ușa.
— Neața'... nu-mi strica dimineața cu porecla ăsta! Mă simt letargică...
Îl apostrofez eu.
— Aoleu? De ce, scumpo?
Îl bat!
— De ce te-ar interesa?
— Trebuie să mă interesez de sănătatea secretarei mele, nu-i așa?
Eu pufnesc disprețuitor și pornesc espressorul de cafea.
— Și dacă se întâmplă ceva deplorabil cu mine înseamnă că e sfârșitul companiei?...
Spun sarcastică.
— ... îți poți găsi o nouă secretară la fel de rapid exact cum m-ai găsit și pe mine.
— Nu. Răspunde el sec.
— Ce "nu"? Întreb eu stupefiată.
El expiră profund închizând ochii.
— Azi o să trebuiască să verifici CV-urile noilor angajați.
A schimbat subiectul. Deloc o noutate.
Oftez zgomotos clatinând din cap.
— Da, Bryan, asta voi face.
Spun eu într-un final.
— Bun. Azi vii cu mine la companie. Mașina ta încă este în parcarea ei.
Îmi spune el și eu încuviințez din cap.
— Da, știu. Mulțumesc oricum.Vrei o cafea?
— Eu beau doar Espresso cu lapte. Spuse el nonșalant.
Eu mă încrunt.
— Espresso cu lapte e.
— A, OK, atunci fă-mi și mie una.
• • •
— Cine a fost ăla? Întreabă Bryan imprevizibil.
— Cine? Mă adresez și eu cu o întrebare.
— Ăla cu care ai vorbit afară.
Spune el cu ochii glaciali și impenetrabili.
— De ce te-ar interesa? Spun în timp ce aranjez niște fișe.
— Răspunde-mi la întrebare! rostește el sever și eu îmi dau ochii peste cap.
— Nu mai fi recalcitrant! ridic tonul la el.
— Nu ridica tonul la mine! spuse el apropriindu-se spre mine.
Eu mă îndepărtez încet înapoi cu doi pași.
El se aproprie din ce în ce mai mult de mine încât doar câțiva centimetrii mai ne despărțea.
Mâna lui se lipește ușor de gâtul meu tachinându-mă mângâindu-l.
— Haide, Natasha... răspunde-mi la întrebare... șoptește el cu un calm înșelător.
— Ce adevăr vrei să-ți spun? Că este prietenul meu din copilărie? Și de ce ți-ar păsa?
Mă răstesc eu la el.
El zâmbește prefăcut și îmi mângâie obrazul cu degetul mare.
— Nu pari prea convingătoare, micule dezastru...
Exprir agasată și el își coboară palma caldă și subtilă pe pielea mea gingașă.
— Ce piele suavă ai... șoptește el mângăindu-mi brațul.
Expir din nou și încerc să îi îndepărtez mâna.
— De ce-mi îndepărtezi mâna? Mă întreabă.
— Doar lasă-mă... șoptesc și eu la rândul meu.
— De ce? Nu-ți place atingerea mea?
Ba da. dar de el nu-mi place. Mă rog... mai bine zis...nu-mi place comportamentul lui.
Corpul lui dur se lipește de corpul meu fluit și mă țintuiește pe perete. Ținându-mă strâns de încheieturi.
Eu mă zbat ca un pește pe uscat și el îmi mută încheieturile acoperite de palmele sale deasupra capului.
— Haide, Natasha... fii o fată bună și spune-mi cine a fost cretinul care te-a îmbrățișat. Altfel o să suporți consecințele!
Doamne dumnezeule! Omul ăsta e nebun! Ce vrea de la mine!?
— Este un prieten vechi, din copilăria mea! De câte ori să-ți mai spun?
Rostesc agitată respirând sacadat și precipitat.
— Atunci de unde știa unde lucrezi? Mă strânge el de încheieturi.
— Nu știa!clatin repede din cap agitată. M-am întâlnit cu el când am fost să-mi iau un suc.
— Nu puteai să-ți iei un suc de la parter?
— Am vrut să merg să iau câteva guri de aer!
— Mhm... bine atunci. Cum spui tu... Spuse el într-un final și-mi dă drumul îndepărtându-se de mine.
— Diseară vii cu mine la o petrecere. La 17 vin să te iau. Îmbracă-te elegant.
Îmi spuse el și eu îl privesc ostilă.
El se răsucește și pleacă trântind ușa după el.