Bryan
Mutarea în penthouse a fost încărcată cu multe oftări. Cred că Natasha a oftat azi cât pentru o săptămână.
Am decis în sfârșit să îi cumpăr penthouse-ul ăsta acum o azi. Era dimineață, foarte devreme, ea încă nu ajunsese la companie. Am dat câțiva verzișori pe penthouse-ul ăla. Dar mai scump ca al meu nu a fost.
În seara asta trebuie să merg la Mall. Trebuie să-mi cumpăr ceva.
Amândoi suntem așezați pe canapeaua din living-ul ei cu televizorul deschis la un program oarecare.
— Auzi? Începe ea și eu întorc capul spre ea. Dacă m-am mutat aici asta înseamnă că poți să stai aici cât vrei?
Schitez un zâmbet nonșalant.
— Nu, dar acum mi-e lene să mă ridic. Canapeaua asta e confortabilă.
Rostesc eu în timp ce bat cu palma în canapea.
Rămânem în tăcere câteva minute.
— Știi... încep eu. Vii cu mine în seara asta la Mall?
— Ți se pare că sunt cățelul tău, să mă plimbi peste tot?
Ohooo! Dură fata...
Ridic din umeri.
— Nu, draga mea, doar spuneam.
Ea își dă ochii peste cap arcuindu-și un colț al gurii.
— Pff... bine, vin. Dar te-ai gândit și tu să mergi la Mall exact în cursul săptămânii?
— Se pare că da, spun aruncând un ochi și la televizor. Deci vii sau nu?
Ea geme exasperată în timp ce își lasă capul pe spate cu gura întredeschisă. Mă încrunt puțin... semăna cu altceva...
— Offff... bine, fie, vin.
Splendid. Măcar nu mănânc fast-food singur.
[...]
Am ieșit în sfârșit din penthouse-ul ei și îi fac cunoștință cu "împrejurimile" de pe acest coridor.
— Aici locuiește sora mea, Ashley și se pare că acum și iubitul ei locuiește aici, cu ea. Aici, arat spre altă ușă. Aici locuiește verișoara mea...
Arat din nou spre altă ușă.
— ... aici este cel mai bun prieten al meu din copilărie, Grayson și soția lui, Natalie. Și aici, ultima ușă și ultimul penthouse, este Nash, fratele meu. I-am rezervat și lui un penthouse, dacă se întoarce din Olanda.
— Mhm.. mormăie ea.
Ieșim din Bloom și ne repezim la mașina mea.
Urcăm amândoi în ea și Natasha spune:
— A început din nou perioada în care iar îmi ești în preajmă non-stop. Spune ușor enervată.
— Vai, ce revelație ai făcut! Îți voi fi prin preajmă mereu. Spun eu ieșind din locul de parcare.
Observ cu coada ochiului că își dă ochii peste cap. Din nou. Probabil e un obicei. Un obicei prost și agasant.
Un telefon începe să vibreze. E al ei.
Ea și-l scoate din poșetă și răspunde.
— Da, tata! Spuse ea voioasă.
Oh, Dumnezeule! Vorbește cu tatăl ei.Și normal că aud doar ce spune ea.
— Bine, tu? Spuse ea. Sunt în drum spre Mall. Ești acasă? Ava ce face? Mama e bine?
Mhm... ce plictisitor. Bine că nu mă plictisesc niciodată când conduc.
Oare ce o să fac eu cu Robert și Rosalie? Dar... acel „Tatăl tău nu e cine crezi tu că e" îmi cam dă de gândit. Eu nu cred în astfel de vize dar astea două motive îmi dă de gândit extrem de mult.
Bryan! Ești dus cu pluta? Fii atent la drum și lasă-i pe ăștia pe mai târziu.
Observ că Natasha a terminat convorbirea cu tatăl ei. Acum privește pe geam.
— Te simt frustrată, am dreptate? O întreb fără să-mi iau ochii de la drum.
Ea își drege vocea.
— Poate. răspunde sec.
— Și... vrei să-mi spui de ce?
— Nu. se fâstâcește ea.
— De ce?
— Fiindcă nu e treaba ta.
Ridic scurt din sprâncene.
— Sigur nu vrei să-mi spui? mă joc eu cu nervii ei.
— Nu! spuse ea exasperată accentuând u-ul.
— Urât din partea ta...
— Îți bagi joc de mine!? rostește ea ridicând glasul.
— Poate...
Rânjesc amuzat de situație.
— Ugh, face ea dându-și ochii peste cap, ești enervant!
Chicotesc.
• • •
— Pe unde ai fost de ai dispărut așa fără urmă? o întreb pe Natasha în timp ce mușc dintr-un cartof.
Noi doi suntem așezați la o masă mâncând fast-food. După pungile pe care le are lângă ea se pare că a fost la câteva magazine. Eu am fost doar la unul de firmă pentru a-mi lua un costum. Nimic mai mult. Dar ce pot spune? Femeile astea sunt tare risipitoare.
— Am fost la câteva magazine... răspunde ea și după mușcă din hamburger-ul ei.
— Se observă... la câte pungi ai lângă tine.
Nu spune nimic, doar îmi arată o privire scurtă.
— Dar de unde până unde ai făcut tu aceaste decizii? spuse ea.
— Ce decizii? mă adresez și eu cu o întrebare stupefiat în timp ce bag un cartof în sos.
— Adică tocmai ce i-ai cumpărat secretarei tale un penthouse și după ai invitat-o la mall seara. Din ce motiv?întreabă pe un ton cinic.
Aproape că mă înec cu cartoful ăla.
— Îmi ești dragă, atâta tot, și te aparent venerez. răspund eu șovăind puțin păstrându-mi o expresie cât mai impenetrabilă.
— Mhm... ți-am fost dragă chiar și atunci când aproape că mi-ai tras-o?
Glasul ei este suav și ușor sfidător. Eu mă fâstăcesc în fața ei încercând să găsesc o replică cât de cât convențională.
Oftez și închid ochi scurt și după o privesc în ochi sprijinându-mi spatele de speteaza scaunului.
— Din ce motive l-ai rănit pe fostul secretarei tale? adresează ea o nouă întrebare.
Încerb să fierb pe interior. Oftez din nou dar de data asta profund și îndelungat.
— Încetează cu întrebările astea necontenite și abominabile...
Penibil.
Ea pufnește.
— De ce? Fugi de adevăr?
Starea mea furibundă se amplifică și mai mult. Parcă simt cum mă înroșesc la față.
Nu spun nimic. Nu-mi vine nici o replică pentru a-i închide gura.
Ea chicotește în timp ce clatină din cap.
— Mda... se pare că asta faci! Fugi de adevăr.
Oftez profund.
— Taci. Nu mai vreau să te mai aud.
Spun păstrându-mi glasul calm.
— Mhm... atunci fă-mă!
Colțurile gurii mele se arcuiesc într-un zâmbet viclean.
Și-o cere.