Dacă nerăbdarea ar putea ucide... aș fi moartă și îngropată, până la ora asta.
Mă plimb prin cameră de jumătate de oră, cu inima stând să-mi iasă din piept, și cu rochia răvășită de la cât am mototolit-o în mâini.
- Nu înțeleg! îi repet lui Millie pentru a suta oară. Nu înțeleg cum e posibil așa ceva!?
Camerista mea stă să plângă de emoție.
- Liniștește-te, domnișoară! Ți-am mai spus de atâtea ori: conașu' Johny a fugit de-acasă acum mulți ani. O întâmplare foarte tristă, să știi! Sir Charles zicea că au murit amândoi, da' eu tot timpul am bănuit că ascunde ceva. Se vedea pe fața lui.
- Care amândoi? întreb buimăcită.
- Cum "care amândoi"? repetă Millie exasperată. Johny și Paul, bieții băieți! Lord Hector i-a supărat rău de tot când s-a încurcat cu femeia aia! Îți spun, bieții băieți aveau tot dreptul să plece! Da, aveau tot dreptul!
Efectiv mă doare capul de la atâtea informații.
- Millie, reiau confuză, despre ce femeie vorbești?
- Nu m-ai ascultat deloc?! se răstește la mine, indignată. Ce-i cu tine domnișoară, ți-ai pierdut capul la prima privire? O, nu te uita așa la mine! Te-am văzut la cină. Nu-ți puteai lua ochii de la el!
Dau să spun ceva, dar mă întrerupe chicotind.
- Ce-i drept, flăcăul s-a făcut frumușel, nu glumă! Era slab și sălbatic, mă temeam că va ajunge un hoț până la urmă. A, dar ce ochi are, ptiu pe el! Are ochii ăia negri ai maică-sii, de îți vine să-l mănânci!
- Doamne Dumnezeule! exclam exasperată. Simt că-mi pierd mințile!
****
Într-un final, se întâmplă. Grupul celor trei încheie consiliul din birou, tocmai pe când mi-am epuizat orice fărâmă de răbdare și planific să sparg ușa biroului tatei.
- Eliza! Vino încoace, mă cheamă tata încântat, deschizând ușa camerei mele. Acum, știu că e dintr-o dată, dar tocmai vorbeam la cină, nu-i așa?
Face un semn spre Richard, care așteaptă cu o față politicoasă explicațiile tatei.
- Știi că întotdeauna am fost prieteni cu Bradonii, așa că n-ar trebui să fii surprinsă. John și-a manifestat dorința de a te curta, draga mea. Evident că am fost de acord! Din partea mea, puteți să stabiliți nunta deja!
Mă holbez la el ca o idioată.
- Ai acceptat așa, pur și simplu, fără să mă întrebi?!
- Ce să mai întreb? Garantez pentru John ca pentru propriul meu copil!
Mă întorc spre Richard, simțind nevoia urgentă să-i sparg nasul, sau cel puțin să încerc. Nemernicul! Să apară așa, pe nepusă masă!
- Nu credeți că ar trebui să fiu întrebată eu mai întâi, domnule Bradon? mă răstesc înțepată.
- Iertați-mă, domnișoară, îmi răspunde senin. Se prea poate să fi înțeles greșit, dar după felul în care mă priveați la cină, credeam că sunteți de acord.
- Ei bine, nu sunt! mă răstesc la el supărată, trântindu-le ușa în nas.
- Hai, Charlie, îl aud pe lord Hector râzând afară. Hai să dăm puțin timp noii perechi. Bănuiesc că John trebuie să-și ceară scuze.
Mă sprijinesc de pervazul ferestrei, privind în gol, afară.
Ușa se deschide în spatele meu fără nicio bătaie prealabilă.
- Lady Eileen? îl aud pe Richard, foarte politicos.
- Lady Eileen?! mă răstesc la el, indignată. Dacă asta e ideea ta despre glumă, să știi că e o glumă foarte proastă!
- Nu e o glumă, prințeso.
- Mai întâi Ducele hoților, apoi Richard, apoi Prince... și acum John Bradon! spun exasperată. Tocmai când credeam că am început să te cunosc!!
Richard vine spre mine, prinzându-mă în brațe. Îi simt mirosul liniștitor de mentă, și, în ciuda iritării, îmi lipesc nasul de gâtul lui, inspirând adânc.
- Mă cunoști, iubito, îmi murmură la ureche. Titlul nu are nicio importanță pentru mine. Am vrut doar să fii mulțumită...
Un nou gând mă face să amuțesc.
- Carmina! exclam ridicând capul. Carmina știe că ești... fratele ei?
- Vitreg, completează el. A aflat de dimineață,da.
- Dumnezeule! Cum a reacționat?
El zâmbește subtil.
- Să spunem doar că am primit un tablou în cap și am fost înjurat în toate limbile posibile.
- Vai de mine!
- Mda... și eu, care credeam că întoarcerea acasă va fi plăcută...
Mă desprind din brațele lui, indicându-i un fotoliu, cu autoritate.
- Vreau să te așezi acolo și să-mi spui tot adevărul, fără niciun ascunziș! Altfel înțelegerea noastră s-a încheiat, să știi!
- Periculoasă doamnă, murmură Richard amuzat. De ce să iau loc aici? Pare mult mai ușor să spun adevărul dacă te țin în brațe.
- Pentru că ești un domn acum, îi răspund cu demnitate, așezându-mă pe marginea patului. Un domn ca tine nu se poate comporta așa cu logodnica lui.
- Ah, fir-ar să fie! Deja îmi pare rău că am făcut chestia asta. Era mult mai bine înainte.
- Te ascult!
Richard oftează, așezându-se în fotoliul indicat.
Îl privesc pătrunzător din partea cealaltă a camerei, așteptând.
- Asta nu e o poveste drăguță, Eliza... așa că nu mă judeca! Ăsta sunt.
Introducerea mă îngrijorează deja.
- Mama a murit când aveam unsprezece ani, spune brusc. Prima soție a tatei, lady Caroline Prince...
O! Deci a preluat numele ei.
- Eu și Paul eram mici, Eliza... stăteam în permanență lângă ea, pentru că vărsa, delira, avea nevoie de apă și se sufoca noaptea. Bolile de ficat sunt îngrozitoare.
Ochii lui negri se întunecă și mai tare. Îi simt durerea din glas, și privirea lui goală trece dincolo de mine, la mulți ani în urmă.
- Tata lipsea tot timpul, continuă, strângând din dinți. Nu știam ce înseamnă asta, cel puțin nu atunci... n-a fost de față nici măcar în ultima clipă când a murit. Eu și Paul am vegheat-o și am ținut-o de mâini în noaptea aceea.
Simt că mi se strânge stomacul privindu-l cum se luptă să vorbească. E atât de palid! Arată de parcă toate astea s-ar fi întâmplat ieri.
- Am aflat mai târziu ce făcea! Se întâlnea cu altcineva. Știa deja că boala mamei e incurabilă și își căuta viitoarea soție.
Glasul lui se înăsprește.
- E vorba de mama Carminei, spune înverșunat, aproape scuipând cuvintele. Noi eram încă în doliu, iar el făcea aranjamentele pentru nuntă...
- Richard, îl întrerup cu blândețe, poate ar trebui să lăsăm poveștile astea pentru altă zi. Văd că încă te afectează.
El clatină din cap cu amărăciune.
- Trebuie să le știi, iubito. Am obosit să- mi ascund trecutul, mai ales de tine.
Aprob tăcută, așteptând să vorbească în continuare.
- L-am amenințat amândoi că o să plecăm de acasă, dar cine crezi că ne lua în seamă?
Zâmbește cu amărăciune, amintindu-și.
- Într-o zi când era târg, am fugit de acasă, călătorind într-o căruță cu butoaie de bere. N-aveam nimic altceva în afară de haine. Unchiul Jasper, hangiul din Thasos ne-a adăpostit pe amândoi, câțiva ani.
Paul era bolnav, adaugă cu durere. Boala s-a înrăutățit în timpul iernilor grele, și într-un final...
Își drege vocea, cu ochii umezi.
- L-am pierdut și pe el, spune răgușit. Așa că am plecat în Indii, lăsând în urmă locurile astea din care nu aveam decât amintiri urâte. Am aflat mai târziu că tata ne căutase luni în șir... a dat de unchiul Jasper, cu care rupsese orice legătură... și mi-a scris. Zeci de scrisori în care mă implora să- l iert și să vin acasă.
N-am putut s-o fac.
Pur și simplu n-am putut.
Crescusem, și cu cât înțelegeam mai bine ce făcuse, cu atât îl uram mai tare. Avea o amantă, Eliza, în timp ce noi dormeam pe scaune, lângă patul mamei, ca să nu rămână singură!
Într-un final, după zece ani, și mai bine... M-am întors în țară. Voiam să-i dau o șansă. Când am ajuns, am aflat că se căsătorise cu femeia aia, cu amanta. Și avea și o fiică pe deasupra!
N-am putut îndura gândul că trebuie să mă întorc într-o casă unde e stăpână femeia cu care se distra când noi deveneam orfani.
I-am spus să nu mă mai caute niciodată... a fost o ceartă urâtă, n-am să te mint!
Apoi am intrat în serviciul militar la Curte. Îmi amintesc că insistai foarte mult să știi de ce te urăsc... ei bine, nu erai departe de adevăr. În ziua când te-am văzut prima dată, stăteai între tata și sir Charles, în tribună. M-am uitat, într-adevăr cu ură, dar nu spre tine, ci lângă tine.
Nu mi-ai mai dat pace din ziua aia. Mă urmăreai, mă sâcâiai, și mă scoteai din sărite cu curiozitatea ta. Încercam din răsputeri să nu mă îndrăgostesc de tine, știind cine erai, dar... știi că nu mi-a reușit. Nu-mi reușește niciodată când e vorba de tine.
Zâmbește obosit, înainte să continue.
- Nu știu cum ai aflat despre părinții mei, despre unchiul Jasper, despre Paul... dar ai aflat, și mi-ai aruncat toate lucrurile alea în față, într-un moment foarte prost. M-am înfuriat, te-am repezit. Am renunțat să mai vorbesc cu tine. Apoi s-a întâmplat accidentul acela nenorocit, și am crezut cu toții că ești moartă...
Se lasă pe spătar, închizând ochii.
- M-am întors în India. Eram convins că țara asta e un blestem pentru mine. Acolo am dat peste James, care venise de curând detașat prin ordinul regelui, ca să supravegheze pregătirea soldaților din provincii.
Eram o epavă umblătoare, Eliza. Nu știu cum de sunt încă viu, la cât am băut și la câte oase mi-am rupt în încăierări.
James a stat lângă mine zi și noapte, ca un frate. Cumva mi-a intrat pe sub piele și m-a făcut să-i spun totul. El m-a convins, pentru ultima oară, să mă întorc acasă.
Aici, am început să fur, după cum știi. Mă obseda ideea de a ajuta țăranii pe timp de iarnă. Voiam să știu că am împiedicat moartea altor mame, dacă tot n-am putut face nimic pentru mama mea.
Apoi, într-o bună zi, am dat peste tine în Alvotor. De acolo, cred că-ți amintești singură totul. Mai trebuie doar să-ți spun că m-am întors acasă ieri. Nu de tot- nu vreau să am nimic de-a face cu tata și cu moșiile lui. Vreau doar titlul, și i-am spus-o. Vreau să mă căsătoresc cu tine, Eliza. Ăsta e singurul motiv pentru care am decis să-mi reiau numele. Și Carmina, adaugă după un timp. Doamne, cât am vrut s-o urăsc când am aflat că e fiica acelei femei! Dar are ceva, nu știu... e atât de frumoasă, de necugetată și de sinceră! N-am putut... n-am putut să n-o iubesc, în cele din urmă.
Trag aer adânc în piept, bulversată de toată povestea zguduitoare pe care am aflat-o.
Sigur, știu că lord Hector a fost un bărbat îngrozitor în tinerețe- reputația l-a ajuns din urmă la Curte- dar asta... asta nu mi-aș fi putut-o închipui.
O amantă, când soția ta e pe moarte?
Nici nu mă mir că doi băieți și-au luat lumea în cap din cauza asta!
Și Carmina? Pot paria că biata de ea nu stie nici măcar jumătate din povestea asta rușinoasă.
Îl privesc pe Richard neștiind ce-aș putea să spun, după noutățile pe care le-am aflat.
- Ei bine..? mă întreabă în cele din urmă. Mai vrei să te măriți cu mine?
- Mai mult decât voiam înainte! îl asigur cu seriozitate. Îmi pare rău, Richard! Ai trecut prin atât de multe! Mi-aș dori să te pot ajuta în vreun fel...
Zâmbetul lui glumeț revine, alungându-i tristețea din privire.
- Dar chiar poți, mă asigură îndatoritor. Pentru început, un sărut delicios de pe buzele alea roșii cred că o să ajute foarte foarte mult.