Doamna Hoților -vol. 1 Saga "Belgravian Hearts"

Cererea de Crăciun

- Și nici măcar nu am putut să le duc cadourile! E un dobitoc. Îl urăsc! Mi-a stricat ultimul Crăciun în care voiam să mă simt bine!

Carmina vorbește atât de repede încât mă mir că mai poate respira. E roșie de furie și țipă de jumătate de ceas împotriva lui Frances, care o ia la cină împotriva voinței ei.

- Ca să nu mai spun că nici măcar nu mi-e foame! Vrea să mergem la club din nou, Lizzy! Și de data asta sunt sigură că Richard nu va fi acolo să-i mute nasul!

Simpla pomenire a numelui lui mă face să roșesc atât de tare, încât până și pisica cheală din brațele Carminei mă privește dubios.

- Pe de altă parte, adaugă ea mai potolită, mi-ai ridicat foarte mult moralul cu pisica asta. E atât de urâtă! adaugă cu un zâmbet afectuos. Nu te supăra, Cleopatra! Te-aș lua cu mine, dar Frances e mai periculos decât un dulău turbat.

Cleopatra ne privește pe amândouă cu ochii ei verzi și reci, de parcă ne-ar transmite că suntem jalnice.

- Are personalitate, constată Carmina râzând, când îi sare din brațe și se cațără agale pe spătarul unui fotoliu.
Of, Lizzy, ce mult aștept să plec acasă!

Se așează la oglindă fără chef, începând să-și pudreze obrajii cu atenție.

E ciudat cât de rapid s-a schimbat dispoziția mea legată de Curte. De fapt, gândul că s-ar putea să plec fără să vorbesc cu Richard îmi strică toată buna dispoziție.

E Crăciunul, și înțeleg că gardienii regali sunt mai ocupați decât de obicei, dar, după scena furtunoasă de la târg... știu că trebuie să vorbim.

Noi doi trebuie să discutăm, asta mi-a spus înainte să ne urcăm în trăsură, și de atunci nu mă pot gândi la alceva.

L-am văzut de dimineață la slujba de Crăciun, și m-am simțit ca o mare păcătoasă stând acolo, în strana familiei, cu gândul la gardianul din spatele sălii și nu la predica din față.

Mi-e foarte greu să mă concentrez după seara trecută, și cred că și Carminei la fel.

Și-a petrecut dimineața cu o durere zdravănă de cap și a lipsit de la slujbă. Apoi a urmat partea în care Frances a dat buzna peste noi ca un necioplit, strigând la ea că îi așteaptă o cină la club și nu acceptă niciun refuz.

- Ai trimis toate cadourile? o întreb într-o doară, ca să o binedispun. Crezi că o să-l vedem pe James într-un pulover cu fulgi?

Uf! Mai bine tăceam!

- Nu mai pomeni de idiotul ăla! explodează ea, aruncându- și buretele cu furie în sertar. Ne-am întâlnit în dimineața asta, când erai la slujbă. Am încercat să vorbesc cu el. M-a evitat.

Apoi l-am întrebat de ce nu putem fi prieteni tot timpul, ca seara trecută. Mi-a aruncat una din privirile lui înghețate și a spus că nu știe despre ce vorbesc. Îți vine să crezi? Nenorocitul!

- Poate nu-și amintește, sugerez cu blândețe.

- Nu vrea să-și amintească! Se teme să n-o supere pe capra aia cu coroană! Idiotul! N-o să mai cad în plasa lui niciodată.

- Ești cam dramatică, îi spun mustrător, și vorbești foarte urât despre prințesa moștenitoare. N-ar trebui să-ți fie ciudă pe ea.

- Nu mi-e ciudă pe ea! Mi-e ciudă pe mine pentru că sunt o proastă și am crezut că James poate fi drăguț uneori. Ce aberație!

Își încheie tirada întinzându-și pe buze un roșu burgundiu care contrastează minunat cu buclele ei negre și cu ochii verzi.

Tocmai la timp, pentru că cineva sună la ușă, iar valetul intră ca să anunțe că lady Bradon e așteptată la scară de către domnul baron.