Doamna Hoților -vol. 1 Saga "Belgravian Hearts"

Clubul Domnilor Coroanei

- Îmbracă-te cu rochia violet, ca să ne asortăm. Vai, Doamne, Lizzy! Nu așa! Lasă, îți prind eu părul. Se vede că statul la bucătărie ți-a dăunat eleganței.

- Mulțumesc! Ești de foarte mare ajutor.

- Mergem la Club, dragă! Știi cum e Fraces, trebuie să aibă ce arăta prietenilor săi.

- Păi nu pe mine trebuie să mă arate! Și oricum, clubul nu era exclusiv pentru domni?

- Suntem oaspeți de onoare.

- A! Ce mai onoare pe mine! Mă lipseam bucuroasă.

- O, mie-mi spui?

Carmina își înfige în păr ultimele agrafe, ținând încă în mână cleștii fierbinți cu care și-a ondulat părul.
Are privirea cuiva care merge direct pe eșafod.

Și, dacă mă uit în oglindă, nici eu n-arăt mai bine!

Gândul că sunt din nou la Curte îmi dă fiori, deși am sosit ieri seară și nu l-am văzut nici măcar o dată pe Richard.

James da, a fost și azi la prânz în spatele prințesei moștenitoare, cu fața lui severă și onorabilă, dar Richard pare intrat în pământ.

Nu că mi-aș dori să-l văd, desigur! Sunt foarte ușurată că serviciul îl ține departe de apartamentele noastre, dar mi se strânge inima de fiecare dată când ies undeva, și tresar la orice gardian cu plete care se zărește de pe fereastră.

- Bun, dacă ești gata cu rochia, haide să-ți aduc puțin părul la spate. O! Îți stă foarte bine așa. Te mai clătești cu mușețel? Ai niște nuanțe minunate.

Vorbăria neobosită a Carminei nu-mi poate potoli îngrijorarea.

Mă uit la ea prin oglindă, neatentă la cocul sofisticat pe care mi-l împletește.

- Ascultă Mina, asta e o idee foarte proastă! Am citit destule despre cluburile pentru bărbați. Nu e genul de loc...

- E Clubul Domnilor Coroanei, îmi amintește ea puțin ironică. Frances m-a asigurat că numai gentlemanii de la Curte au acces.

- Dacă sunt la fel de gentlemani ca logodnicul tău, prefer să fiu dusă într-o tavernă a țăranilor.

- O, ca la Ataby! exclamă ea înveselită. Ce mâncare bună aveau la Trei Cocori, chiar dacă sora lui James era o scorpie!

Mă privește, schimbându- și deodată expresia.

- Îmi pare rău! N-am vrut să-ți amintesc...

- Fii liniștită, îi spun cu un zâmbet forțat. Mi-am revenit.

Ea mijește ochii.

- Oare..?

- Ce vrei să spui?

- Lizzy, de când am venit pândești întruna fereastra! Sunt sigură că dacă l-ai ruga pe James, ar putea aranja ca Richard să fie de gardă pe zona asta.

- Te înșeli! o asigur supărată. Mă uitam ca să mă asigur că nu se învârte pe aici! Prezența lui îmi face greață.

- Aha!

Ea pufnește neîncrezătoare, lăsând peria jos.

-Nu e treaba mea să te contrazic, dar...

- Putem să nu vorbim despre Richard, te rog?! o întrerup iritată. Mă agită destul invitația asta a lui Frances la Club. Tata și lord Hector n-ar fi deloc încântați să ne știe acolo.

- Hai, înveselește-te, Lizzy! O să fie tot felul de bărbați chipeși acolo, iar tu nu ești legată de Frances, ca mine! Ar putea fi seara ta.

- Nu știu la ce te referi prin seara mea, o asigur prost dispusă. Seara mea ar presupune să stau acasă și să citesc o carte bună în fața focului.