Doamna Hoților -vol. 1 Saga "Belgravian Hearts"

În Ataby

Trăsura Carminei trebuie să ajungă din clipă în clipă, așa că îmi trec mâna prin păr agitată, privind cufărul greu din lemn așezat lângă mine.

Cum să mă prefac atâtea zile? Carmina are niște ochi îngrozitor de ageri și înțelege imediat când îi ascund ceva.

Îmi frământ mâinile neliniștită în mănuși, cu un sentiment ușor de greață.

După colțul Conacului se aud deja caii tropotind, și câteva clipe mai târziu capul frumos al prietenei mele se ițește pe fereastra trăsurii, strigându-mă.

- Hai sus, lady Eileen! Oprește, tontule! Și leagă bine cufărul lui Lizzy, să nu-l pierdem pe drum!

Valetul care conduce trăsura oprește brusc înaintea mea, stârnind un nor de praf în aerul rece. Scuzele lui sunt astupate de ocările Carminei, care se lovește cu ceafa de geam la oprirea neprevăzută.

- Vin și te arunc jos, adormitule! strigă către servitor, enervată. Uită- te la el cum doarme pe capră, Lizzy!

Zâmbesc fără voie în timp ce deschid ușa și sar în trăsură pe celălată banchetă, dându- i Carminei un ghiont de întâmpinare.

Prietena mea zâmbește fără astâmpăr, cu ochii strălucind ca două stele.

Când trăsura pornește, slobozește un hohot entuziast de râs, acoperit pe jumătate de scârțâitul roților pe aleea pietruită.

- Ce e? întreb nerăbdătoare, când tăcerea ei se prelungește.

Ochii ei lucesc ca două stele. Îi cunosc privirea asta, pentru că de obicei e începutul tuturor problemelor: Carmina pune ceva la cale.

- N-o să ghicești în veci unde mergem! îmi spune râzând zgomotos.

Un fior de neliniște mă trece prin tot corpul.

- La moșia voastră de iarnă! Mi-ai scris în scrisoare...

Ea mă întrerupe amuzată, ridicând o mână.

- Bine-nțeles că nu, Lizzy! Ce să facem în casa aia izolată din Norrad? Nu e nicio distracție acolo!

Golul din stomac mi se lărgește.

- Carmina, îi spun neliniștită, i-am spus tatei că mergem în Norrad la mătușa ta! Dacă se întâmplă ceva, acolo o să mă caute! Unde crezi că mă duci?

Ea îmi zâmbește pieziș, aruncându- și părul pe spate.

- I-am scris deja mătușii, mă liniștește veselă. N-ai idee ce femeie rezonabilă e mătușa mea, Lizzy! A promis să țină totul secret și să ne trimită toate scrisorile la han.

- Ce han? o întreb tot mai agitată. Despre ce vorbești? Carmina, unde crezi că mă duci???

Ea râde din nou, speriindu- mă de-a binelea.

- Zău, Lizzy, cum poți să-ți suporți viața? mă întreabă dojenitor. Ai făcut vreodată ceva palpitant pe lumea asta?

- Păi, am furat o dată de la târgul din Norrad, îi amintesc cu severitate, și am fost la pariuri de box într-un club mizerabil de unde m-am întors cu capul spart. La sugestia ta, bine- nțeles!

- Liniștește- te, îmi spune bine dispusă, de data asta mergem să facem fapte bune. Ajutăm țăranii din Ataby.

Casc ochii mari fără voie.

- Aj... ce?

- Ajutăm țăranii din Ataby, repetă ea cu răbdare. E o iarnă grea și au nevoie de tot ajutorul posibil.