M-am tot gândit ce cadou i-aș putea face Carminei, pe lângă pisica urâtă pe care m-am înțeles cu Kiernan să o țină ascunsă în biroul lui.
De câte ori mă gândesc la animal îmi vine să râd.
Mă uitam într-o zi cu Carmina pe un album francez, cu animale de companie, care au devenit foarte la modă în cercurile regale.
Carmina s-a oprit uluită la o pagină care ilustra un soi de pisică gri, fără păr, cu ochi înspăimântător de verzi.
Vai! Ce pisică urâtă, mi-a spus râzând. Una din asta mi-ar plăcea și mie. Are ochii ca ai mei, vezi?
M-am uitat la ea surprinsă.
Tocmai ai spus că e o pisică urâtă.
Da. E urâtă, dar uită- te ce personalitate are. Cred că e foarte isteață.
Carmina, nu poți să vezi personalitatea cuiva dintr-o ilustrație!
Ei, nu! Cum să nu? Mai ții minte portretul acela al lui Frances de Gaulle, pe care l-am văzut în Sala Mare, acum patru ani? Se vedea cât colo că e un om fără scrupule. Ei bine, știm amândouă că așa și e.
Am revenit cu gândul în prezent, hoinărind pe lângă tarabele din târg, luminate de lămpașe colorate atârnate deasupra.
Carmina are dreptate, târgurile de Crăciun sunt revigorante. Iar acesta, cu aerul lui modern și cu tot felul de obiecte colorate, importate din țările Europei, chiar e un târg grozav.
Până și eu mi-am luat un punci fierbinte, cu scorțișoară și portocale. Căldura și aroma lui mă încălzește pe dinăuntru ca un foc lichid.
Așadar, să revin la cadoul Carminei.
Am aflat că pisicile acelea urâte și fără păr costă o mică avere, dar tot nu m-am îndurat să renunț la idee.
Așa că, printre zeci de albume răsfoite și ceva ajutor de la Curte, din partea lui Kiernan, am reușit să primesc una la timp, exact ca cea din imagine: gri, fără pic de păr și cu ochi îngrozitor de verzi. Ba chiar l-am rugat pe Kiernan să-mi găsească un bijutier, și am comandat o plăcuță mică de argint, pe care vreau să i-o leg cu o panglică roșie la gât.
Dar în afară de asta... mai am nevoie de ceva, și nu știu de ce.
În plus, trebuie să-mi iau ceva și pentru mine. Am moralul atât de scăzut, încât îmi trebuie neapărat un cadou. Vreau să mă binedispun.
Trec gânditoare de-a lungul tarabelor cu eșarfe și mănuși, atentă să nu lovesc pe nimeni, pentru că luminile colorate sunt drăguțe, dar nu oferă vizibilitate prea mare.
Nu știi niciodată când poți să te impiedici de cineva, sfârșind cu punciul fierbinte pe haine.
Și încep să regret că am tinut atât de mult la etichetă, pentru că sunt înghețată. Pantalonii Carminei sunt mult mai practici în situații de felul ăsta.
Că tot veni vorba, unde e Carmina?
Cele zece minute au trecut de mult, iar eu sunt la al treilea punci, ceea ce nu e bine deloc. Punciul cu brandy e cam tare pentru firea mea sensibilă. Nu pun gura pe alcool, în general, pentru că după două guri sunt pe altă lume.
O să mă fac mangă. Poate chiar o să mă sărut cu un localnic sălbatic. N-am sărutat pe nimeni până acum, știi?
Fir-ai tu să fii, Carmina!
Încep să mă agit tot mai tare, pe măsură ce traversez târgul, căutând din priviri căciula roșie a prietenei mele.
Instinctul îmi spune deja că trebuie să fie în partea aceea de care mi-e teamă să mă apropii. Acolo unde se joacă zaruri, se bea pe rupte, se încaieră și se distrează bărbații cu femei care nu sunt deloc lady.
O iau într- acolo cu inima strânsă.
Mi-am îndesat bine pălăria pe ochi și abia văd pe unde merg, dar n-aș vrea pentru nimic să mă recunoască cineva în locuri cu asemenea reputație!
Nici măcar nu trebuie să caut mult, pentru că îi aud chiotele de aici.
O clipă mai târziu ciucurele roșu al căciulii apare lângă umărul unui bărbat înalt cu palton gri, care o ține după talie.
Mi se taie respirația.
O să facă o prostie și Dumnezeu știe ce e în stare să facă Frances dacă află!
- Carmina! strig la ea cu glas răgușit, făcându-mi loc prin mulțime. Carmina, ce faci aici?
Când se întoarce, are un zâmbet lat, obrajii roși ca focul, și ochii aceia tulburi, care stiu deja ce înseamnă.
Dar nu asta mă lasă fără grai, ci bărbatul care îi ține companie.
- James? întreb ca o proastă, privind fără să înțeleg la mâna aceea mare care se odihnește pe spatele ei în mod foarte natural.
- A, mica noastră prietenă! exclamă el încântat, ciupind-o pe Carmina de obraz. Vezi că te-ai îngrijorat degeaba? Ce zici, o înveți și pe Lizzy să joace, diavolițo?
Ori eu m-am îmbatat foarte tare și nu mai văd bine, ori...
Descoperirea mă lovește foarte repede.
Ori s-au îmbătat ei.
Oftez, între spaimă și ușurare. Carmina s-a amețit bine, dacă nu observă că James o atinge atât de scandalos.
El pare foarte lucid, ca de obicei, dar de unde să știu eu? Un James treaz nu ar lipi așa de el logodnica altcuiva... cred.
Carmina mă prinde de cot veselă, trăgându- mă într-un cerc de oameni care se înghesuie țipând lângă o roată imensă, în toate culorile.
- Hai să încerci! îmi strigă la ureche. E foarte distractiv, Lizzy! Trebuie să învârți de roată, cu cât mai multă forță, și dacă se oprește la un număr norocos...
- A luat colierul! izbucnește cineva furtunos. A luat colierul, oameni buni!
Mulțimea aplaudă și femeia care a câștigat colierul dansează râzând, în timp ce-și ia premiul.
- Două lucruri! îi strig înapoi. UNU: mi-au înghețat degetele și nu pot învârti nimic. DOI: n-am nevoie de coliere, bibelouri și ce se mai câștigă aici. Și oricum, trebuie să ne întoarcem la Curte pentru că e foarte târziu.
- Ai spus trei, îmi răspunde bine dispusă, în timp ce se întoarce spre James și îi ia netulburată paharul cu punci din mână.
O privesc uluită cum soarbe o gură bună și i-l dă înapoi, cu ochii lipiți de roata colorată.
- Îți spun că nu plec de aici până nu câștig bibeloul ăla cu porumbeii, James!
James zâmbește, aplecându-se peste umărul ei.
- De ce nu vrei să accepți că n-ai destulă forță? Pe care îl vrei? Cel cu porumbeii care se sărută?
- Îhî!
- Pe ce pariem că îl câștig eu?
Carmina râde, dându-i un ghiont în coastă.
- Arogantule!
E clar că sunt o cauză pierdută. Fata asta n-o să plece de aici în grabă.
Mă resemnez cu gândul că voi mai zăbovi în mulțimea de petrecăreți veseli, chiar dacă mi-a înghețat nasul.
Poate ar trebui să mă simt veselă, dar nu știu de ce seara mea e tot mai deprimantă. Mi-e frig, ce-i drept, și poate am băut cam mult brandy în seara asta. Iar faptul că prietena mea se distrează atât de bine mă pleoștește destul de tare. Credeam că o să mâncăm turtă dulce și o să cumpărăm tot felul de mărunțișuri distractive. Dar se pare că James e o companie mult mai interesantă decât mine.
Îmi trece prin cap că aș putea la fel de bine să plec mai repede, pentru că nu mi-ar simți nimeni lipsa.
Și chiar când credeam că seara nu poate fi mai deprimantă...
- James, tâlharule! Nu ne-am înțeles să...
Richard se oprește în același moment în care mă întorc spre el, cu ochi mari.
Simt că mi se tulbură privirea din cauza șocului. Și nu pentru că frumusețea lui aspră îmi taie respirația, ci pentru că... o mână e ocupată cu un pahar de vin, iar cealaltă, cu o femeie tânără, voluptoasă, care are coapsa lipită de a lui.
O cunosc.
E hangița cu sânii ca doi pepeni, de la hanul acela afurisit.
- Lady Eileen! exclamă puțin surprins. Ți-o amintești pe Charlotte, nu-i așa?
Femeia de lângă el dă din cap radios către mine, iar eu simt nevoia sălbatică să urlu sau să-i arunc punciul cald în ochi. Nenorocita! Cum îndrăznește să zâmbească așa când stă ca o lipitoare pe coapsa iubitului meu?!
Mă răsucesc spre roata colorată, încercând să-i ignor, deși în locul culorilor țipătoare nu văd decât degetele lui Richard așezate pe coapsa unei femei cu forme apetisante.
În general mi se pare că oamenii exagerează cu "frumusețea mea nemaipomenită", dar în clipa asta mă simt de-a dreptul urâtă, cu picioarele mele ca două bețe și cu doi sâni cât portocalele de la taraba din spate.
- Vrei să încerci? îl aud pe Richard întrebând-o, și îi simt zâmbetul din glas, chiar dacă nu mă întorc.
- Mă gândeam să mai beau un punci. Mi-au înghețat mâinile.
- Spune de care vrei, puiule.
- Cu ciocolată.
- S-a făcut! Îți aduc ceva de băut, Eliza?
Cum îndrăznește? Cum de mai îndrăznește să vorbească cu mine??
- Nu, îi răspund tăios, nu-mi trebuie nimic de la tine!
El rânjește surprins.
- Bine, nu e nevoie să țipi! Cineva e în toane proaste, din nou.
Se îndepărtează cu același zâmbet fermecător pe față, iar eu simt că începe să-mi urce tot sângele în cap.
N-am ce să zic, femeia e frumoasă. Are ochi mari, gene lungi, dese, și buze perfecte, conturate cu un roșu sângeriu care o prinde de minune.
La han nu m-am uitat foarte bine la ea, dar se pare că deținătoarea sânilor imenși are și niște șolduri pe măsură, pentru că unii bărbați de lângă roata norocului încep să o privească ceva mai lung.
Nu că ar deranja-o bine-nțeles. Richard a plecat numai de două minute, și deja îi face ochi dulci altcuiva.
Mă cuprinde greața, nu alta.
- Carmina! Vreau să mă întorc, pentru că am înghețat de frig.
Prietena mea nu aude, pentru că țipă la James, care a câștigat bibeloul cu porumbei și i-l vântură răutăcios pe sub nas.
- Carmina!
Mă întind să o apuc de braț, și cineva îmi dă un cot din lateral, vărsându-mi băutura pe haina lungă din blană de vulpe argintie.
Simt că mai am puțin și o să izbucnesc în lacrimi, punând capac acestei seri îngrozitoare.
- Lottie! Poftim, drăguță! Ți-am luat și turtă dulce, pentru că m-a înnebunit fata de la tejghea.
A, nici măcar nu e Charlotte. E Lottie acum!
Vocea lui Richard mi se înfige în creier ca un cuțit, de fiecare dată când îi vorbește. E atât de mătăsoasă, de masculină și de ademenitoare!
Aceeași voce care m-a cerut în căsătorie acum trei zile.
Aceeași voce pe care o visez noaptea, alintându-mă, râzând pe buzele mele, tachinându-mă.
Nu știu dacă e tristețe ceea ce simt, sau oboseală, sau doar gelozie. Tot ce pot să spun e că simt o durere acută, pulsatilă, care mi s-a cuibărit în piept și-mi radiază în tot corpul.
Încerc să mă îndepărtez, să ies din mulțimea înghesuită lângă roată și să găsesc o trăsură goală, care să mă ducă la Curte.
Însă e foarte greu să ieși din primul rând, când lumea se înghesuie și chiuie tot mai nerăbdătoare să-și încerce norocul.
- Rămâi la Curte, Charlotte? îl aud pe James întrebând, în timp ce flutură încă porumbeii îndrăgostiți deasupra Carminei.
- Să văd. Richard zice că pot să stau la el în noaptea asta.
Simt că mi s-au oprit bătăile inimii.
Ce?
- O, nu te sfătuiesc! Are obiceiul să sforăie!
Charlotte râde, ridicând din umeri.
- Crezi că nu știu? Oricum, n-o să dormim prea mult în noaptea asta. Nu-i așa, Richie?
- Așa-i, Lottie! Hei! Unde pleci?
- Punciul ăsta are un gust oribil. Mă duc să-mi iau altul!
Toată amărăciunea mi se adună pe limbă, și simt că mi se face rău de la stomac.
Nu se poate.
Nu se poate ca cineva să fie atât de josnic, nici chiar Richard!
- N-ar trebui să doarmă în aripa militară, îl aud pe James spunând, după plecarea ei.
- O, haide, James! E Lottie. Și cred că pot să fac ce vreau în dormitorul meu, nu-i așa?
În momentul ăsta, gândul unei femei în dormitorul lui Richard îmi frânge orice rezistență.
Mă trezesc izbucnind în plâns, atât de brusc încât cei din jur întorc toate privirile spre mine, ca spre o arătare.
- Eliza?! exclamă Richard îngrijorat. S-a întâmplat ceva? Te simți rău?
Când își pune mâna pe spatele meu, îl pocnesc în umăr atât de tare, încât sigur mi-am rupt două degete.
- Cum îndrăznești? mă răstesc la el, acoperind toate zgomotele din jur. Asta e toată dragostea ta nenorocită?! Trei zile? TREI ZILE?!!!
- Lizzy, șoptește Carmina uluită. Se uită oamenii...
- Lasă- i să se uite la un mizerabil de soldat care face declarații și după trei zile- DUPĂ TREI ZILE- apare cu altă cucerire în dormitor! Idiotule! Mincinosule!
Mă smulg de lângă el, izbind cu coatele în stânga și în dreapta, orbită de lacrimile care mi se scurg pe nasul roșu și pe fața înghețată.
Trebuie să ies de aici înainte să mor de rușine cu totul.
- Eliza!
Richard mă prinde de mână, poruncitor. Îl aud râzând încet. Dumnezeule, omul ăsta râde..!
- Să nu îndrăz...
Nu știu ce se întâmplă.
Mi-a zburat paharul gol din mână, și mă trezesc cu fața îndesată în gulerul moale al unei haine groase care miroase a mentă și a săpun bărbătesc.
Mă zbat neputincioasă.
Două brațe puternice mă țin nemișcată, și nu pot decât să privesc cu furie în sus, la fața spurcat de frumoasă a diavolului care mă chinuie.
- Ce crezi că faci? Nu mă atinge! Să nu...
Gura lui coboară peste a mea.
Violent.
Sălbatic.
Aspru.
Îmi soarbe răsuflarea cu buzele acelea umede, moi, și genunchii încep să-mi tremure trădători.
Vreau să mă retrag și să-l lovesc, dar în schimb mã trezesc gemând, cu mâinile încurcate în haina lui parfumată.
Un impuls de neoprit mă face să-i devorez gura la rândul meu, plimbându- mi limba de-a lungul buzelor lui. Are gust de cidru, de portocale și de scorțișoară, și mă afund în senzația aceea cu lăcomie, savurând fiecare aromă, fiecare picătură.
Deodată mi-e atât de cald încât am impresia că hainele de pe mine au luat foc.
Devin conștientă de trupul lui mare, de pieptul care îmi zdrobește sânii sensibili, de coapsele puternice care se lipesc de pântecul meu.
Golul din stomac se transformă într-o spirală fierbinte de plăcere, care îmi coboară pe piele, direct între coapse.
Senzația e atât de zguduitoare încât mă agăț moale de el, gâfâind, cu fața încinsă. Îmi simt lacrimile zvântate pe obraz și buzele care mă ustură de la barba lui aspră.
Richard are ochii lucioși, arzători, și mă privește ca și cum urmează să sfâșie toate hainele de pe mine.
- Taci! TACI! îmi spune mârâind, înainte să pot vorbi. Lasă-mă să reiau prezentarea.
Mă întoarce cu forța spre femeia de la han, care a încremenit cu un pahar nou de punci în mână, la câțiva pași de noi.
- Lottie, o știi pe lady Eileen, nu-i așa? Pentru că ea nu te mai știe. Eliza, ți-o prezint pe Charlotte Trotter, mătușa mea.