Kᵢᗰ Tₐₑ𝓱yᵤ𝚗g
Știu că sunt laș, dar starea pe care o simt acum e prea puternică pentru a nu vărsa lacrimi.
Tot drumul spre casă m-am gândit ce vrea de la noi, de la Fuji. De ce se comportă de parcă e copilul ei? De ce nu ne lasă să fim fericiți toți trei?
E geloasă? Invidioasă?
Tu mă mângâi pe spate protector și simt cum mă liniștesc cât de cât. Îmi ridic capul de pe umărul tău iar privirile ni se întâlnesc. Deși nu vorbim, privirile noastre spun totul.
Pentru noi, cuvintele sunt de prisos.
— Vrei un ceai? mă întrebi iar eu aprob.
— Te pot avea și pe tine? șoptesc aproape fără glas. Tu zâmbești, intrând în bucătărie cu mine în brațe.
— Hm, să mă gândesc.... lași ceașca jos, venind la mine și mă mângâi pe obraz cu grijă, de parcă aș fii de sticlă și m-aș sparge în orice moment. Te apropii de lobul urechii stângii și șoptești: Sunt ca și sclavul tău, iubitule.
Nu știu ce m-a făcut să tremur: vocea ta sexy sau vorbele tale șoptite.
Înghit în sec, încercând să gândesc logic. Tu lași un mic sărut pe lobul urechii, apoi de retragi, făcând ceaiul.
Eu îmi mut privirea în jurul meu, simțindu-mă ca un adolescent.
O să mă omori într-o zi, Jungkook...