- Poți să fii liniștită, Carmina, niciodată nu ți-am trădat secretele, nu-i așa?
- Promite-mi, Lizzy! Promite-mi că nu spui nimănui.
- Promit, spun cu un oftat. Nu că ar fi vreo veste plăcută pe care să i-o spui cuiva.
Și oricum, nu înțeleg de ce Carminei îi pasă atât de mult despre ce ar crede James sau Richard dacă ar ști că se căsătorește cu Frances ca să-și salveze moșia.
Cu Richard, hai să mai înțeleg, pentru că îl admiră evident... dar James? Ce-i pasă ei de părerea lui James?
- Bun, revine ea, mai veselă. Acum hai să ne gândim cum să profităm la maxim de târgul de Crăciun, Lizzy!
- Știu deja, o asigur fără chef. Tu vei atârna la brațul lui Frances ca o poșetă, iar eu voi veni în urma voastră ca un câine credincios.
Carmina izbucnește în râs, scăpând foarfecele ascuțite pe podea.
- Ce sumbră ești zilele astea, Lizzy! Frances nu vine cu noi, l-am convins că îi caut un cadou și trebuie să fiu singură. Cred că merge la Club din nou.
Simpla pomenire a Clubului îmi lasă un gol în stomac.
- Și mi-ar părea foarte bine dacă Richard i-ar sparge nasul de Crăciun, lăsându- mă fără companion. Ar fi un cadou pe cinste!
- Carmina! Cum ți-am mai spus, vocabularul tău...
- ... e foarte urât pentru o lady? Zău, Lizzy, ai făcut din asta o incantație! Mai bine ia o foaie goală, scrie pe ea ce vrei să-mi spui și lipește- o deasupra ușii! O citesc eu când am timp.
În mod normal i-aș răspunde cu ceva la fel de înțepător, dar acum mă plictisesc prea tare ca să nu-i fac jocul.
Deschid sertarul biroului și scot o coală roz de hârtie pentru scrisori, pe care scriu foarte elegant cu stiloul: VOCABULARUL TĂU E FOARTE URÂT PENTRU O LADY!
Carmina mă urmărește amuzată cum agăț foaia pe cuiul de deasupra ușii, peste pendula care arată cât e ceasul.
- Mulțumesc! E mult mai bine așa. Acum, dacă ai terminat cu criticile, mișcă- ți dosul încoace- ca să nu zic fundul, pentru că ai urechi sensibile- și ajută- mă să împachetez lucrurile astea!
Mă las pe podea lângă ea, căutând o panglică potrivită în mulțimea de sfori colorate și hârtii lucioase împrăștiate peste tot prin salon.
- Pentru cine ai făcut mănuși? o întreb surprinsă, începând să ambalez perechea croșetată într-o hârtie verde- smarald.
- Pentru Kiernan. Ce faci? Nu pune verde peste verde Lizzy, ce-i în capul tău? Dacă ai luat hârtia verde, panglica trebuie să fie aurie sau roșie. E Crăciunul, îți amintești? Acolo e fularul pentru Jack. Pune-i hârtie albastră și panglică argintie!
Cine sunt eu să mă pun cu Carmina când vine vorba de culori și de artă? Continui să împachetez cadourile după indicațiile primite.
Privirea îmi cade pe o bluză groasă, din lână gri, moale, cu un model de brazi albi în jurul gâtului.
- Aia pentru cine e?
- Pentru Richard.
Nu-mi pot stăpâni uimirea.
- Ai croșetat o bluză pentru un străin?
- Ce naiba vrei să spui? Richard e prietenul meu, Lizzy.
- Îl cunoști de două luni!
- Oricine îi învinețește lui Frances ochiul e prietenul meu, nu înțelegi?
- Ah!
- Am făcut una și pentru îngrozitorul acela de James, dacă vrei să știi! Nu că ar merita, dar m-am gândit să fiu bună la suflet de Crăciun, așa cum sunt tot timpul, de altfel.
- Nu mai spune!
- Ba da, e chiar acolo! Puloverul acela cu albastru și cu fulgi albi pe mâneci.
- Ei, asta aș vrea s-o văd! Pe James într-un pulover albastru de lână!
- Am cusut la el trei zile, așa că ar face bine să-l păstreze, dacă nu vrea să i-l îndes pe gât!
- Da, observ că ești chiar foarte bună la suflet de Crăciun, Carmina!
****
Bãnuiesc că Târgul de Crăciun ar trebui să mă înveselească foarte tare, și cu toate astea sunt destul de abătută în timp ce o urmez pe Carmina la trăsură.
Curtea arată splendid: au atârnat globuri de sticlă colorată la toate felinarele, au îmbrăcat gardul cu hârtie roșie, iar prințesa moștenitoare a cerut în mijlocul curții un brad înalt, împodobit cu mere roșii, globuri, portocale și bomboane, după moda austriacă.
Eu aș fi preferat să știu bietul pom la locul lui, în pădure, dar nu neg că arată spectaculos, iar mirosul de rășină e cumva liniștitor și plăcut.
- Ador târgurile de Crăciun, îmi spune Carmina închizând ușa trăsurii. Abia aștept să beau un pahar de cidru fierbinte și să mănânc turtă dulce în formă de îngerași! Da, o să ne degere picioarele, dar se va merita, crede-mă!
Ca întotdeauna merg pe mâna ei, pentru că târgurile, balurile, festivalurile și orice altă petrecere cu băuturi și mâncare țin de domeniul Carminei. Fata asta are spirit de petrecăreață până-n măduva oaselor.
- Nu stăm târziu, bine? îi amintesc precaută. Suntem doar noi, fără un însoțitor, și am putea fi în pericol.
Carmina pufăie neîncrezătoare.
- În pericol, într-un târg luminat de zeci de lămpi și plin de gardieni, Lizzy? Nu prea cred. Prințesa moștenitoare se asigură că toată lumea e în siguranță în seara asta.
- Văd că începe să-ți placă de viitoarea noastră regină.
- Cine, mie? O capră răsfățată, asta e!
Nu știu dacă ar trebui să râd sau să mă îngrozesc când o aud.
- Carmina, vocabularul tău..
- Știu! Știu. Nu mă pot abține. N-o suport.
- De ce? Pentru că e amanta lui James?
- Exact! Pentru că l-a pus într-o poziție superioară pe nătărău, înaintea altor gardieni mai capabili...
- De ce gândești așa? James e un bărbat foarte capabil. Eu cred că se află în poziția de șef pentru că oferă niște servicii impecabile.
- Asta spuneam și eu! Sunt convinsă că oferă servicii impecabile, mai ales în tura de noapte.
- Dumnezeule, Carmina! Ai cu adevărat o problemă, crede-mă! Lord Hector ar fi îngrozit să te audă în clipa asta.
- Lord Hector ar trebui să fie foarte fericit că în clipa asta îl salvez de afacerile proaste pe care le-a făcut măritându-mă cu un papițoi, exact cum a spus Richard.
Clatin din cap, exasperată.
- Dacă ăsta e spiritul tău de Crăciun... prefer să fiu atee.
Din fericire, dincolo de porți se desfășoară un spectacol de lămpi colorate și cântece care ne fac să schimbăm repede subiectul.
Carmina se înviorează privind pe fereastra trăsurii, în timp ce ne apropiem.
- Doamne, ce mult mi-au lipsit târgurile de la Curte! Mă simt de zece ani din nou, Lizzy!
Aș putea spune că se și comportă la fel, dar nu vreau să-i stric din nou dispoziția. Când am plecat de la la Curte am insistat să-și ia o fustă groasă și cizme lungi, dar fără paznicul nostru enervant, ea a decis să-și ia din nou pantalonii aceia scandaloși din piele.
Sper din suflet că n-o să întâlnim vreo cunoștință de-a lui Frances în târg, pentru că baronul ar face o criză la gândul că logodnica lui s-a îmbrăcat atât de neadecvat în seara asta.
- Nicio grijă, îmi spune Carmina îndesându-și pe cap o căciulă groasă din lână roșie. În halul în care arăt acum, nimeni n-o să bănuiască cine sunt cu adevărat. Hai, pune-ți și tu pălăria!
Nu știu de ce presimt că o să dăm din nou de belele, așa cum se întâmplă de fiecare dată când Carmina conduce operațiunile.
- Un cidru fierbinte! Ba nu, două! o aud strigând la o tarabă, peste capetele oamenilor din fața ei.
- Vine imediat, frumușico!
E clar. Am început-o prost.
Mă apropii precaută, păstrând o oarecare distanță de prietena mea care și-a găsit deja doi băieți de la tejghea pe post de companioni.
- Carmina! șoptesc puțin încruntată. Nu crezi...
- O clipă, băieți! Acolo e prietena mea, Lizzy Liliacul, care se teme de lumină. Îi duc și ei un cidru, apoi mă întorc.
- Ce crezi că faci? mă răstesc la ea, trăgând-o într-o parte. Credeam că am venit să mâncăm turtă dulce și să cumpărăm cadouri, nu să...
- O, ajungem și acolo, e abia ora șase! Între timp, vreau să gust toate sortimentele de punci și vin fiert, apoi să mănânc niște mere coapte cu scorțișoară...
- Dacă guști toate sortimentele de punci o să te îmbeți.
- Exact! E ultimul meu târg de Crăciun fără Frances, așa că o să mă fac mangă. Mă gândeam chiar să mă sărut cu vreun localnic simpatic. N-am sărutat pe nimeni, știi? N-aș vrea să fie Frances primul.
- Mangă? repet indignată. Sărut? Te-ai scrântit la cap, sau ce?
O trag după mine, aproape violent, făcând-o să-și verse o parte din băutură pe ghete.
- Oho, mai ușurel, Lizzy!
Cineva ne izbește din spate, și cidrul fierbinte îmi frige mâna îngheață.
- Ah, tu cu târgul tău!
- Doamnelor, mă scuzați... lady Eileen?
Vocea uluită a lui James mă face să mor de rușine. Dumnezeule, de câte ori facem o prostie trebuie să apară el?!
Carmina pare să gândească exact același lucru, pentru că își agită paharul prost dispusă.
- Iar dăm de ăsta, Lizzy! Ascultă la mine, nici în mormânt n-o să scăpăm de el! Tu nu ai o viață privată, părințele? Toată ziua la datorie, ca un câine credincios?
- De fapt...
James zâmbește cu răceală, privind peste capetele noastre.
- Îmi aștept propria băutură, și nu sunt în timpul serviciului.
Am fi observat și noi că nu poartă uniformă, dacă ne-am uita mai bine pe unde mergem.
Carmina îi studiază paltonul lung, de un gri deschis, și pălăria neagră din fetru, parcă nevenindu-i să creadă că James are și alte haine în afară de cele militare.
- Ar trebui să-ți pui un fular, spune în cele din urmă, puțin răutăcioasă. Unul albastru sau verde, și în niciun caz cu mănuși de piele. Duci lipsă de stil, James, ți-o spun cu toată părerea de rău!
Ochii lui albaștri scânteiază la fel de răutăcioși.
- Nu toți suntem la fel de eleganți ca logodnicul domniei tale, lady Bradon! Apropo, el știe că umpli prin târg îmbrăcată ca o... femeie cu principii îndoielnice?
- Iubita ta știe că umbli prin târg ca un dobitoc, urmărind femei logodite?
- Destul! îi întrerup cu asprime, luând-o pe Carmina de braț. Scuză-ne, James! Avem planuri pentru seara asta și...
- Bună seara!
Vocea joasă și puțin răgușită mă face să-mi înghit cuvintele dintr-o dată.
Dacă mai înainte îmi era frig, tocmai simt o fierbințeală puternică urcându- mi prin corp, ca un fulger.
Rahat!
- O, bună seara, Richard! Ce faci? Nu ești la serviciu? întreabă Carmina bine dispusă.
- Nu bem la serviciu, răspunde Richard zâmbind grav, în timp ce-i întinde lui James un pahar. Punci cu rom și merișoare, șefule! Cu ăsta cred că ai gustat toate sortimentele de punci.
- Ha! izbucnește Carmina victorioasă. Ți-am spus că e un păcătos ca oricare altul, Lizzy! De unde ai luat punciul ăla, Richard? Întâmplător și eu mi-am propus să încerc toate sortimentele.
- O să te faci mangă dacă bei din toate, o avertizează Richard cu asprime.
Nici dacă ar avea aceeași minte!
- Vocabularul tău mă îngrijorează, Richard, spune James cu seriozitate, făcându-ne să râdem. Ce-i? Am spus ceva amuzant?
Carmina zâmbește strâmb de peste paharul cu cidru.
- Cred că tu și Lizzy sunteți frați, James. Aveți aceeași gândire învechită și onorabilă.
Nici nu îndrăznesc să-mi ridic privirea spre Richard, așa că mă mulțumesc să beau din cidrul meu acrișor, sperând să o iau la sănătoasa cât mai repede.
- Deci, de unde spui că ai luat punciul acela, Richard? întreabă Carmina, acoperind tăcerea. Vreau să...
- O clipă! o întrerupe el grav. Voiam să te întreb...
O simt încordându-se dintr-o dată. E clar că nu urmează o întrebare plăcută.
- Chiar ești logodită cu Frances de Gaulle?
Prietena mea strânge din dinți, cu o expresie sălbatică pe față.
- N-am înțeles, trebuia să-ți cer ție voie, Richard- de- nu- știu- unde?
- Nu, îi răspunde el calm, dar mi-e foarte greu să cred că iubești un bărbat de teapa baronului. Ești mult prea bună pentru el, Carmina!
O clipă mi-e teamă că va minți cu nerușinare până la capăt. Însă chiar și ea știe că nu poate spune ceva atât de grosolan, dacă nu e adevărat.
- Nu îl iubesc, murmură sec, privindu- mă avertizator. Dar dragostea vine după nuntă, nu-i așa?
- Nu, o asigură Richard tăios. Nu-i deloc așa.
- De ce te căsătorești cu el de fapt? intervine James gânditor. E clar că nu-ți face plăcere prezența lui.
- De unde știi tu că nu-mi place? se răstește arțăgoasă. Vezi-ți de prințesa ta...
- Carmina, o întrerupe Richard răbdător, ce are bărbatul ăsta de te măriți cu el?
Știu că au adus-o în pragul furiei cu intrebarile lor, așa că nu mă mir când ridică bărbia îndârjită și le aruncă în față cel mai neplăcut răspuns posibil.
- Vrei să știi ce are Frances? Bani! Logodnicul meu are bani, Richard, și bărbații cu bani întotdeauna par mai chipeși, știi?
- Ce? întreabă el consternat.
Prietena mea zâmbește cu răceală.
- N-ai auzit bine? Nu-l iubesc pe Frances, dar banii lui... banii lui da. Și acum, la revedere domnilor!
Mă trage după ea furioasă, dar nu înainte să vedem pentru ultima oară două fețe încremenite de dezgust.
- De ce-ți faci rău singură? o întreb pe Carmina cu părere de rău. Puteai să spui orice altceva... ai văzut fețele acelea?
- Ce-mi pasă mie de fețele lor? se răstește cu glas răgușit, privindu-și paharul lor. Hai, Lizzy! Îmi trebuie o altă băutură, de data asta una mai tare!