- Carmina? Carmina, ești bine?
Mă ridic amețită din pat, ignorând durerea de cap care-mi spune că sunt obosită și c-ar trebui să mai dorm.
Prietena mea geme stins în patul celălalt, speriindu-mă groaznic la prima oră a dimineții.
- Carmina! repet din nou, dând păturile într-o parte. Ce e cu tine?
Ea mă privește cu un zâmbet forțat, strângând din dinți.
Abia acum îmi dau seama că nu și-a scos pantalonii de aseară, ceea ce e ciudat.
- 'neața, Lizzy, îmi spune slab. Mă arde rău de tot! Poți să mă ajuți?
Se ridică în șezut la marginea patului, întinzând piciorul umflat. Pantalonul stă să pleznească la gleznă.
- Va trebui să-l tăiem, îi spun cu părere de rău, scotocindu- mi valiza după un cuțitaș de scrisori. Nu te mișca! Mi-e teamă că te-aș putea răni mai tare.
Încerc să vâr cuțitul pe sub materialul strâns și ea sare în sus, țipând.
- Aaau, Lizzy! Vrei să mă omori??!
Mă retrag speriată.
- Nu știu ce să fac! E umflat tot piciorul ...
Respir adânc, ridicându- mă repede.
- Merg la Trei Cocori. James trebuie să știe...
- Nu! Nici să nu te gândești!
Ignor țipetele ei, în timp ce îmi trag pelerina largă direct peste cămașa de noapte, acoperind fiecare porțiune din corp.
- Încetează, Carmina! E din ce în ce mai rău, nu vezi? mă cert cu ea, în timp ce-mi îndes pălăria de fetru pe cap. Mă întorc într-o clipă!
- E prea devreme! strigă în urma mea. Nu cred că s-au trezit încă!
O ignor, coborând scările aproape în fugă.
Are dreptate, aerul de afară e încă ușor albăstrui, iar servitorii de la han cască încontinuu umblând prin bucătărie, pentru a începe să pregătească mâncarea.
Ies aproape în fugă, fără să dau vreo explicație cuiva.
Aerul rece mă trezește cu totul, tăindu- mi fața în timp ce alerg spre Trei Cocori, rugându-mă să fi reținut bine drumul.
În curtea hanului nu se zărește nicio mișcare, semn că mușterii încă dorm.
Intru cuprinsă brusc de timiditate.
Ceva scoate un clinchet atunci când deschid ușa și trec pragul.
O femeie înaltă, cu ochi tulburător de albaștri, apare de după tejghea, studiindu-mă iritată.
- Nu am deschis încă! îmi strigă cu răceală.
N-am mai văzut-o niciodată, dar merg la întâmplare. Are ochii lui James, deci e din familie.
- Prietena mea e rănită, îi spun gâfâind, în timp ce mă apropii de tejghea. Trebuie să vorbesc cu James!
Femeia mă privește neimpresionată.
- Cine ești? Și de unde îl cunoști pe fratele meu?
- O prietenă, răspund cu grijă, ocolind un răspuns clar. L-am însoțit aseară, când și-a vizitat bolnavii. Carmina s-a accidentat.
Expresia ei devine dintr-o dată și mai rece.
- Carmina Bradon? repetă iritată. Fata aia băgăcioasă și plină de aere, care se ține ca scaiul după noi?
Simt că încep să mă înfurii la rândul meu.
- Nu se ține după voi, o asigur enervată. Se ține după Richard, și, dacă ești curioasă, și el pare la fel de dornic să o vadă.
- Am observat, îmi răspunde acru, îndepărtându-se de tejghea, ca și cum a încheiat conversația. Nu-mi trezesc fratele pentru ea, doamnă. Poți să pleci.
Dau să protestez, însă cineva apare în ușa din spate a bucătăriei.
- Pentru cine să mă trezești, Joanna?
Răsuflu ușurată, zâmbindu-i unui James cu părul zburlit în vârful capului, ca un arici.
- James, îi spun grăbită, trebuie să vii cu mine! Carmina nu e bine deloc. I s-a umflat glezna îngrozitor!
Sora lui intervine deranjată.
- James, sper că n-ai de gând...
Însă el deja întinde mâna spre haina din cuier, acoperindu-și pantalonii de dormit și cămașa descheiată neglijent la piept.
- Haide! mă zorește, sub privirea rece a hangiței. Geanta mea e la ușă. Ai venit pe jos?
Dau din cap afirmativ, în timp ce-i accept brațul întins.
- Ce s-a întâmplat? mă întreabă pe drum, făcând niște pași uriași care mă obligă să alerg ca să rămân lângă el.
- Cred că aseară în căruță s-a lovit, dar nu știu prea multe. I s-a umflat și pantalonii o strâng foarte tare. N-am reușit să tai materialul.
- Nu-ți face griji, îmi spune liniștitor, observând fața mea palidă. Nu poate fi decât o luxație trecătoare. În câteva zile va fi vindecată.
Îl conduc pe scări, spre camera noastră.
Când intrăm, Carmina mă privește atât de furioasă încât sunt sigură că m-ar ucide dacă ar putea.
- Bună dimineața, Lady Bradon, o salută James netulburat, îndreptându-se spre patul ei.
- A încetat să mai fie bună când ai intrat tu pe ușă! se răstește Carmina, prost dispusă. Se pare...
Glasul îi amuțește brusc, când James îngenunchează în fața ei.
Îmi ia câteva clipe ca să înțeleg de ce.
Și-a aruncat neglijent haina pe pat, și ochii verzi ai prietenei mele s-au lipit involuntar de pieptul lui gol, cu o lucire ciudată.
Ridic din sprâncene către ea, cuprinsă de dubii. Te holbezi, Carmina!
James îi atinge delicat glezna, și cu toate astea ea tresare de durere.
- Ai grijă! se răstește la el, cu glas încordat.
Fără să-i răspundă, el își deschide valiza, luând un instrument lung, cu vârf acuțit.
Carmina se retrage instinctiv, alarmată.
- Ce crezi că faci? Ce e chestia aia?
- Bisturiu, îi răspunde puțin răutăcios. Se folosește la amputări și operații.
Brusc un picior sănătos îl lovește în piept, dezechilibrându-l.
- Să nu mă atingi cu ăla, James! țipă la el. Vrea să-mi taie piciorul, Lizzy! adaugă îngrozită.
James rânjește, bine dispus.
- Zău că mi-ar plăcea, diavole, îi răspunde, prinzându-i piciorul între genunchi. Nu te mai zbate! Vreau să tai pantalonii.
Toate culorile curcubeului trec peste fața ei, în timp ce își înfige mâinile în saltea, frământând păturile violent.
Nu-mi dau seama dacă e din cauza spaimei, a durerii, sau a faptului că genunchii lui James îi ating pulpele într-un mod foarte scandalos.
Mă aplec interesată, privind degetele lui iscusite care se mișcă lent, alunecând peste cusătura laterală cu tăișul fin al bisturiului.
Carmina își ține răsuflarea când materialul cedează, descoperindu-i pielea roșie, umflată.
- Ce rău arată! spune gâtuit.
James sfâșie restul materialului, dezvelindu-i piciorul până dinsus de genunchi.
- Sper că nu e nevoie să mă dezbraci, Părinte! îl ia Carmina peste picior.
El ridică din sprânceană provocator.
- Dacă nu taci din gură, s-ar putea să o fac, miss Bradon!
Ea amuțește pe dată, privindu-l cum scoate câteva bețe albe din lemn, tăiate la lungime egală, și un sul gros de pânză albă.
- Trebuie să fixez glezna, îi spune devenind serios. O să doară, n-am de ce să te mint.
Ea îl privește îngrozită.
- De ce? E ruptă?
- Nu, nu, dar ai o luxație urâtă. Ai nevoie de odihnă și masaj. V-aș sugera să vă întoarceți acasă, doamnelor.
Carmina strânge din buze cu acreală.
- Fă-ți treaba și păstrează-ți sugestiile, James! Nu sunt moartă, bine? Încă sunt foarte capabilă să ajut.
El ridică din umeri, pregătindu-și fașa de pânză.
- Ține-te de mine. N-o să te acuze nimeni dacă țipi, adaugă cu glasul unui medic desăvârșit. Eliza, vino mai aproape. Am nevoie să ții atelele nemișcate.
Spre lauda ei, biata mea prietenă n-a scos niciun sunet, dar s-a prins de umerii lui James atât de sălbatic încât l-am văzut făcând o grimasă, în timp ce- i strângea fașa în jurul gleznei.
- Dacă poți să nu-mi smulgi pielea de pe umeri... mormăie către ea, în timp ce mâinile îi umblă cu repeziciune.
Când termină, Carmina are boroboane de sudoare pe față, dar încă zâmbește cu încăpățânare.
- A fost o nimica toată, ne spune mai calmă, făcându- l pe James să izbucnească în râs.
- Glumești? Ți-au rămas unghiile în oasele mele, o șicanează, în timp ce-și închide valiza.
Ochii ei alunecă din nou pe pieptul lui gol, și el începe să-și încheie brusc nasturii, cu o expresie severă pe chip.
- Odihnă totală, îmi spune aspru, în timp ce își trage paltonul pe el. Nu are voie să umble.
- Nu sunt invalidă! intervine Carmina furioasă. Iar Lizzy nu e mama mea!
- James, îi spun încet, când se pregătește să iasă. Ce mai fac copiii bolnavi? Au nevoie de supă, nu-i așa?
Expresia lui se schimbă dintr-o dată, și albastrul tăios al ochilor i se îmblânzește.
- Joanna se va ocupa, Eliza, nu-ți face griji. E destul de greu cu toți oamenii de la han, dar...
- Pot să o fac eu, îl întrerup repede.
- Ce?
- Pot să fac eu mâncarea, repet.
Ridică din sprâncene uluit.
- Știi să gătești?
- Da.
Mă îmbujorez de plăcere când mă privește admirativ.
- Ei, la asta nu m-am așteptat, lady Eileen!
Face o pauză, chibzuind.
- Ai putea să te muți la Trei Cocori, după ce lady Bradon se întoarce acasă.
Carmina pare să explodeze dintr-o dată.
- Dacă mai vorbești o dată în numele meu, jur că mă ridic și te omor, James, ai auzit?!
El se întoarce spre ea cu severitate.
- Ești rănită.
- La gleznă!
Își flutură mâinile enervată.
- La gleznă, nu la mâini, domnule! Pot să cos haine, îți amintești? Sau ai memoria la fel de scurtă ca...
James își încrucișează mâinile peste piept, așteptând, cu o expresie de nedescifrat, ceva între furie și amuzament.
- Ca... ce? întreabă cu glas ridicat.
Îmi vine brusc inspirația să mă strecor în baie, închizând bine ușa în urma mea.
- Nu știu, o aud pe Carmina murmurând, și sunt sigură că a roșit până în vârful urechilor.
Râsul lui James mă ajunge prin ușa închisă. Așadar, e mai mult amuzat decât jignit.
- Nu, îi răspunde atât de încet, încât îmi încordez auzul, lipită de ușă. Nu am memoria scurtă, miss Bradon. Și nici... altceva.
Își drege glasul.
- Richard o să trimită pe cineva după voi mai târziu. Încearcă să-ți ții gura închisă la Trei Cocori, dacă nu vrei să te arunce în uliță sora mea. La revedere!
Mai aștept în baie câteva clipe, până când aud ușa închizându-se, și pe Carmina oftând de frustrare în urma lui.
Mă strecor afară din baie, încercând să nu râd când îi văd fața.
- Mai spune-mi o dată că am venit aici pentru Richard! o provoc, cu un aer războinic.
Ea se uită urât la mine.
- Știi foarte bine că am venit pentru Richard, Lizzy!
Hohotul de râs pe care l-am înăbușit explodează, enervând-o și mai tare.
- Eu cred că ar trebui să te mai gândești la asta, Carmina!