ⱼₑₒ𝚗 ⱼᵤ𝚗gKₒₒ𝓴
— Deci vrei să-mi spui că Park nu mai are nici o dovadă care să mă împiedice să te văd? mă întrebi uimit și neștiind dacă fac glume sau nu.
Eu încuviințez fericit, însă tăcut din cap.
— Ce zici să te îmbraci mai întâi?
Tu ridici o sprânceană în sus, rânjind și venind aproape de mine.
— De ce? Nu îți place ce vezi?
Înghit în sec când îmi muști lobul urechii ușor și lent, făcându-mă să gem doar pentru mine.
Îți simt buzele pe pielea gâtului, al naibii de lent. Eu mă las în coate, învingător, în timp ce tu te urci pe mine.
Prosopul din jurul taliei aproape se desprinde când îl prind la timp.
— Dormi cu mine, îmi spui, lăsând încă mici sărutări pe ici-colo.
Dacă aș putea, ți-aș răspunde înapoi, însă ceea ce simt eu acum nu mă lasă.
Strâng cearșaful în pumnii, strângând cu putere. Închid ochii de plăcere, apoi mă las cu totul pe spate.
Nu știu cum faci, dar scapi repede de prosop, lăsând la vedere membrul tău întărit prin materialul negru.
Îmi mușc buza inferioară timid, în timp ce tu revii asupra mea, privindu-mă lung.
Îți pot citi dorința și întrebarea din privire, așa că încuviințez fără alte cuvinte.