Î𝚗 ᵤᵣᗰă 𝚌ᵤ 𝚝ᵣₑᵢ ₐ𝚗ᵢ
— Mă vei iubi pentru totdeauna? ochii de ciocolată al băiatului care privi luna în urmă cu câteva secunde, acum își privește iubitul, ținându-l de mână și lăsându-i mici sărutări pe scobitura gâtului.
— Nu, răspunse hotărât iubitul său. JungKook se opri din al săruta pe Taehyung, privindu-l cuprins de frică și șoc. Taehyung îl prinse pe JungKook de mijloc, ridicându-l în sus și așezându-l în poala lui, așezându-și o mână pe obrazul micuțului și mângâind ușor. Timpul pare că se oprise pentru ei, doar pentru sufletele lor care se iubi neîncetat până în acea seară.
S-au dăruit suflet și trup, sub lumina lunei și sub privirea dulce a stelelor care le lumina chipurile celor doi îndrăgostiți până peste cap.
— Nu știu dacă o să te iubesc și după moarte, continua băiatul, sărutându-l în colțul gurii scurt. Dar mă voi lupta să te iubesc chiar dacă moartea mă va lua de lângă tine. O să-mi vând sufletul lui Lucifer pentru a te iubi și dincolo de moarte, căci sunt independent de tine.
JungKook își privi iubitul uimit. Așa de mult era iubit? Avea să fie fericit, în sfârșit, după atâta timp în care doar a suferit?
Amândoi se îmbrățișau ca și cum ar fi fost ultima oară când inimile lor se unesc și își vorbesc, ca mai apoi să se iubească fără limite.
Din cauza emoțiilor puternice din mintea lui JungKook, acesta fu primul care făcu primul pas și-l săruta pe Taehyung.
Un sărut stângaci la început, căci așa era JungKook – stângaci. Dar Taehyung îl știa, și-i plăcea asta. El nu voia un sărut perfect, ci unul plin de sentimente și dorință, apoi multă dragoste, iar JungKook era perfect pentru asta.
Taehyung își dusese o mână în părul său, simțindu-l moale și proaspăt spălat. JungKook încă mirosea a trandafirii. Taehyung iubi acest miros, de parcă era un drog.
Kim Taehyung nu avea nevoie de droguri. El avea deja un drog care îi bătea direct în piept. Tânărul din brațele lui era mai ceva ca drogul. Era un drog atât de puternic încât nopțile și zilele depărtate de cel mic i se păru un adevărat chin pentru el.