Pentru #AlexandraKvd
Imaginează-ți că...
Erai în camera lui Louis, trezindu-te amețită. Ți-ai dat seama pe loc ce căutai în încăperea acum luminoasă și curată. Noaptea trecută băieții și iubitele lor au fost la petrecerea organizată de Simon, special pentru trupă și prietenii lor. Normal că te-ai aflat și tu acolo, doar erai împreună cu Harry de mai bine de un an. Ți-a făcut această perioadă a vieții perfectă, fiind alături de tine în momentele grele, arătându-ți cât de mult ține la tine, încercând să-ți șteargă lacrimile de supărare în urma unor evenimente neplăcute. Și tu l-ai încurajat mereu, dar poate că nu la fel de mult cum el a făcut-o.
Întotdeauna în spatele tău, ținându-te de mână și șoptindu-ți cât de mult te iubește. Este plăcut să știi că nu faci eforturi degeaba și că la orice reușită un sărut te așteaptă la cotitură. Iar când greșești, el să fie tot acolo, lângă tine mereu. A devenit o obișnuință totul: să mănânci în brațele sale, să îl ciufulești când vrei tu și să îl iubești mai mult decât oricine. Ai ținut piept tuturor răutăților adresate ție de către presă și fani, nedându-le satisfacție, special pentru a nu-l supăra pe Harry. Era destul de greu să te confrunți și cu asta, dar atât timp cât îl aveai pe el lângă tine, totul părea să ardă în fața focului dragostei voastre.
Ai alunecat ușor din patul moale ce părea că te îmbrățișează strâns cu cearșeaful său subțire. Ți-ai frecat fruntea cu dosul palmei, obosită. În timp ce coborai scările, ai auzit râsete colorate din bucătărie. Louis și Harry sigur își făceau de cap. Acordând o mai multă atenție discuției, ai observat că vorbeau despre tine. Ți-ai mușcat buza inferioară, sperând să nu fie ceva de rău pus în discuție. Nu obișnuiai să faci asta și te simțeai puțin vinovată. Ai dat remușcările la o parte, focusându-te pe ce este mai important: discuția lor.
-Haide Harry, va fi amuzant! îl instigă Louis. Parcă îl puteai vedea țopâind de colo până colo, cu energia sa debordantă, ce lumina o cameră întreagă. Erai lipită de peretele rece, încercând să te faci nevăzută.
-Nu! protestă iubitul tău ridicând glasul.
-De ce? O să fie amuzant! Nu știi cum să te distrezi, jur! garantă prompt Tomlinson
-Ba știu! puteai auzi pași îndreptându-se spre direcția frigiderului.
-Te provoc să o faci! strigă Louis.
-Mai încet, o vei trezi!
-Și ce? Crezi că o va încălzi cu ceva că va fi odihnită când îi vei spune că te desparți de ea? Chiar vreau să văd cum reacționează!
-O voi face și după va trebui să-ți ceri scuze cu mine, Lou! Nu e de glumit cu ea. O iubesc. Înțelegi? îi răspunse Harry ferm. În momentul acela cel mai mult te bucuri că încă mai are minte să-și dea seama că te poate răni foarte tare.
-Dar totuși, mă tentează ideea. Să-i memorezi expresia feței, și dacă poți să o imortalizezi, vreau să râd și după gluma asta, nu doar pe moment. zice acesta spulberându-ți și ultima urmă de încredere.
Poate și indirect, îți călca în picioare sentimentele, mândria. Erai sigură că era încă o glumă stupidă din care tu vei ieși cel mai prost, urmând ca ceilalți să râdă de tine. Nu, de data asta nu va mai fi la fel. Îl iubeai prea mult pentru a-l părăsi sau a face glume pe seama lui. Dar se pare că lui nu îi pare rău și nici nu se simte stânjenit de faptul că pentru câteva secunde îi poate face viața iubitei sale un iad. Nu-i pasă. „Vrea ceva amuzant? Bine, o pot face."
Ți-ai făcut apariția în luxoasa bucătărie, târându-ți tălpile goale pe dușumeaua rece, stropită cu suc și bere de seara trecută. Ți-ai intrat repede în rol, fiind sigură pe tine. Vroiai să îi faci să regrete, să nu mai creadă că te pot păcăli mereu. Ar putea deveni o dramă emoțională pentru ambele părți implicate, dar cui îi pasă? Nu aveai nimic cu Louis, dar nu se putea implica în viața voastră, personală, ca și cum ar putea face parte din relație. Și nu, nu erai egoistă dar vroiai binele tău și al lui Harry.
L-ai privit în ochi cu o duioșie de nedescris, de parcă ar fi ultima oară când o vei face. Nu te-ai lăsat dusă de val, lăsată de propria ta gândire în brațele invizibile și totuși calde ale iubirii lui. Îl simțeai aproape de tine, nu numai pentru că diminuai distanța, ci pentru că ochii săi îți transmiteau cuvântul „casă" sau "siguranță".
-Bună dimineața, Alexandra. spuse acesta, lăsându-se învăluit într-o plasă de îngrijorare, observată doar de tine. I-ai tras un zâmbet scurt. Nu va ști ce-l așteaptă. E un lucru uimitor că ai vrut mereu să devi spioană, dar sfârșești ascultându-ți iubitul plănuind o farsă cu un alt băiat pentru tine.
-Hei Harry. grăiești schițând o expresie fericită, chiar dacă înăuntrul tău fremătai.
-Noi... Noi trebuie să discutăm. S-a eschivat puțin, după care și-a reluat calmul de invidiat. Râdea, căutându-l pe Louis cu privirea. Vroia să-i vadă reacția, să poată avea certitudinea că nu se va amuza singur.
-Dă-i drumul! îl îndemni luând ce găsești de pe masă, încercând să-ți ascunzi neliniștea, tulburarea care îți dădea fiori în tot corpul. Ai găsit un măr. Ce ar fi trebuit să faci cu el?! L-ai băgat cu o seriozitate sumbră în gură, mușcând o mare parte din acesta. Așteptai să-ți vorbească.
-Cred că cel mai potrivit ar fi să ne despărțim, nu are rost să continuăm. spuse turuind acele cuvinte, trădat de expresia feței curioasă.
Era complicat, pentru că, chiar dacă era o glumă să auzi aceste cuvinte de la persoana iubită nu este tocmai ușor. Ai fi țipat de furie, ai fi aruncat bucata de viață din mâna ta pe jos, ai fi făcut orice. Dar trebuia să-i intri în joc. Ai adoptat o ținută a corpului casual. Nu te-ai sinchisit să-i dai explicații, ci ai răspuns provocării pe un ton febril:
-Exact asta vroiam să-ți spun și eu. Mă bucur că m-ai scăpat de explicații în plus.
Ai privit după umăr mai întâi, vrând să vizionezi cu drag fața lui Louis, care era mai palidă ca niciodată. A rămas holbat la cel din fața ta. Dar nu era timpul să întorci capul din nou, vroiai să vezi mai mult, să simți gustul dulce al răzbunării. Era foarte frumos să joci feste. Arăta de parcă ar fi văzut o nălucă, atât de mirat, atât de exasperat, poate împărțea sentimentul de vină cu Harry.
A venit momentul să te uiți și la celălalt băiat. Te-ai întors cu același zâmbet pe față, pregătindu-te de consecințe sau vorbe goale, fără sens din partea lui. Îl iubeai enorm, dar o învățătură din toată treaba asta cu glumele proaste nu-i va strica. Ai rămas uimită, nu te gândeai la asta.
Harry nu mai era cel pe care îl văzusei acum câteva secunde, înainte să-ți întorci privirea. Gura sa luase o formă ciudată, în formă de renumitul „o", sau mai rapid spus, arăta de parcă i-ar fi murit mama, și tata, și sora și fratele, și pisica. Era vrednic de milă cu adevărat. Te durea inima să spui acele cuvinte, pentru el oare cum a fost?
-Poftim? întrebă încă o dată, făcându-se sigur dacă a înțeles bine sau doar i s-a părut că tocmai vrei să renunți la tot ce-ați avut până atunci.
Mii de amintiri ți-au năvălit în minte, de la primul sărut sub copertina unui magazin în timp ce afară ploua torențial, până când te-a prezentat la fani, începând cu o scânteie și sfârșindu-se cu un foc. Nimic nu putea rămâne neamintit, vroiai acele momente din nou, și din nou, ca și cum ai putea da caseta vieții tale în reluare mereu. Primii voștrii bani câștigați împreună înainte ca el să devină celebru, totul trezește acum compătimire, vrei să reluați totul. Concertul pe care ți l-a dedicat, primul trandafir care a fost primul cadou la lumina lunii, mai târziu urmând zeci de daruri cu o însemnătate mai mare decât prețul neimportant. Ai înghițit în sec, răspunzându-i cu tragere de inimă:
-Nu te mai iubesc. Nu mai simt nimic pentru tine. Hai să uităm totul. i-ai spus, abținându-te atât de mult să nu începi să plângi în fața lor. Orgoliul, problema ta cea mai mare.
Băiatul te privi de parcă ai fi fost nebună, apoi realizând cuvintele pe care tocmai le-ai rostit. Erau adresate lui, și vizibil era distrus. Peste culoarea verde pur a ochilor săi interveni o urmă de ceață lichidă, care îl descuraja mai mult. O durere adâncă i se putea citi în ei, până când se dăduse bătut. Scutul împotriva lacrimilor și a protejării de sine pică. Începu să plângă în fața ta cu lacrimi uriașe ce-i puteau descrie cel mai mult suferința. Buza de jos îi tremură, știai că va urma ceva neplăcut.
-De ce? De ce mi-ai face așa ceva? După tot ce am avut împreună vi și-mi spui că nu mă iubești? Louis, ce i-am făcut vreodată?! Cum te-am deranjat?! Vrei să dai uitării toate momentele perfecte petrecute împreună? Știu că mă iubești! Imposibil! a început să țipe, să urle din toți rărunchii, băgându-l în discușie și pe Lou, care privea stânjenit și în liniște la momentul intim dintre voi doi.
-Din aceleași motive pentru care ai făcut-o și tu. Îți amintești că acum câteva minute mi-ai spus că vrei să ne despărțim? Avem aceleași sentimente! Ai dreptate, „nu are rost să continuăm" , probabil că ne învârtim în cercuri fără să progresăm. îi răspunzi pe un ton mai liniștit, inducându-ți singură calmitatea din glas. Ai plecat fără să te uiți în urmă la etaj, vrând să-ți iei geanta cu tine. Totul făcea parte din mica farsă.
Când te-ai întors, te-ai oprit în fața ușii de la bucătărie, nestăpânindu-te. Vroiai să vezi ce se întâmplă. Harry se lăsă așezat de Louis pe un scaun din jurul mesei. Lăsându-și bărbia în palme, începu să plângă mai tare, producând zgomotele specifice. Cârlionții erau răvășiți, la fel ca și sufletul său.
-Louis, ce ai făcut?! Uite, am p-pierdut-o! D-de c-ce? C-cum e pos-sibil? Nu tr-trebuia să m-m-mă fi luat după tine! Nu mă mai i-i-iubește! A renunțat-t la mi-ne! sughițând spuse aceste cuvinte greu descusute. Îl durea probabil mai mult decât pe tine.
Nici măcar Louis bătându-l pe spate și încurajându-l nu-l mai făcea optimist ca altă dată. Durerea era impregnată în admosferă. Harry era un băiat puternic și nu se lăsa învins atât de repede, îl cunoșteai de mult timp. Înseamnă că el chiar ținea la tine și că ai mers prea departe. Fără să te mai gândești, ai pășit în marea încăpere, și, după ce ai luat o gură de aer, i-ai sărit în spate.
-Bau! ai țipat, provocându-i un tresărit puternic, aproape căzând cu tine și cu scaunul pe spate.
-C-ce? îl auzi, luminându-se la chip, dezvăluind ochii irezistibili ce puteau face orice fată să leșine. Și-a șters lacrimile, stând cu tine în brațe și strângându-te cât de tare putea. Nu te-ai gândit la această reacție, defapt nu te-ai gândit niciodată că te poate iubi atât de mult.
-A fost o glumă, cum ați vrut și voi să-mi faceți mie. i-ai răspuns pe un ton copilăresc.
Mirarea se diminuă, dar în schimb zâmbetul natural îi acapară întreaga față, în timp ce Louis jura cu voce tare că nu va mai convinge pe nimeni să facă glume de acest gen. Răsuflă ușurat.
-Am crezut că te-am pierdut. Îți promit că nu voi mai face asta niciodată, Alexandra. Nu pot fi privat de îmbrățisările tale calde și de nimic altceva ce îți compune comportamentul și înfățișarea. Te iubesc și nu m-am gândit că putem ajunge la ceva atât de serios. Îmi pare atât de rău.
L-ai făcut să tacă printr-un sărut scurt dar pasional, moment în care Louis își văzu prezența nu foarte importantă, dar aplaundă zgomotos, de parcă ar fi fost la film.
-Te iubesc. i-ai spus tu, trecându-i prin păr degetele.
-Și eu, mai mult decât ți-ai putea imagina vreodată.
N/A
Heeei, @AlexandraKvd! Știu că ideea e de rahat și nici scrisul nu-i strălucit, dar sper să-ți placă. Mie îmi vine inspirația la ore târzii și de aia probabil că a ieșit așa...Sper să-ți placă și să fie ce ți-ai dorit. Știi că pentru tine aș face orice :* :) . Nu uita să-mi spui cum ți se pare, sweetie! xx