SCARLETT
„ — Am o surpriză pentru tine, îmi spune domnul Henrick. Haide, scumpa mea, deschide ochii.
Nu vreau să deschid ochii, pentru că nu pot. Durerea mă subjuga în fiecare moment, îmi simt faţa ca un balon pe cale să explodeze. Noaptea trecută domnul Henrick a fost tare supărat pe mine, mi-a fost foame, aşa că am încercat să fug câteva minute din subsol. A fost o greşeală fatală, însă acum o plătesc cu vârf şi îndesat. Oricum nu păstrează mâncare de pe o zi pe alta, ceilalţi copii de la etaj ar fi mâncat-o deja pe toată.
Mă adâncesc mai mult în colţul meu, ascunzându-mă în spatele şuviţelor murdare de păr. Nu-mi place cum miros, pielea mea e vânată şi plină de praf, iar cămăşuţa subţire cu care sunt îmbrăcată e plină de sânge. Încerc să respir, dar sfârşesc prin a suspina muțeşte.
— Scarlett, am spus să te uiţi la mine! a ridicat tonul. Scumpo, nu vreau să fiu furios pe tine din nou.
Îmi ridic un colţ al fetei, deşi nu pot vedea nimic decât un deal de brumă neagră. Mă străduiesc să clipesc, dar sunt paralizată. Oare voi rămâne paralizată pentru totdeauna?
— Of, ce fetiţă frumoasă! mă admiră sublim, lăsându-se în genunchi în faţa mea. Arăţi minunat, nu pot să cred că eşti a mea.
Instinctul îmi spune să-i evit privirea şi să mă retrag la colţ, însă nu ştiu dacă există ceva mai tenebros decât ceea ce s-a întâmplat deja. Nu mai sunt speriată de el, nu mai sunt speriată de monstrul care mă mângâie cu degetele lui murdare şi mă împunge în obraz cu una dintre unghiile lui ascuţite. Poartă o pelerină sfâşiată de toamnă şi aceleaşi haine împuţite de săptămâna trecută.
— Pentru că ai fost fetiţă cuminte, te iert pentru ceea ce-ai făcut azi-noapte. Am un cadou pentru tine, râde şi scoate din sacoşa lui o oglindă. Uite, este perfect. Asemenea frumuseţe nu poate fi ascunsă de nimeni, Scarlett.
Se apropie de mine, forţându-mă să privesc în bucata ciobită de sticlă. Prima dată nu pot distinge nimic, întunericul din subsol şi umbra lui zveltă îmi înceţoşează privirea. Apoi mă oblig să clipesc de câteva ori până când îmi simt durerea desprinsă de corp.
Îmi astup răcnetul în pumn. Creatura din faţa mea îmi imită mişcările şi vreau să se oprească, dar când eu ţip şi plâng, la fel face şi ea. E speriată de mine sau poate că eu sunt speriată de ea. Are pleoapele umflate cât două mingii de ping pong, aproape că nu-i pot observa culoarea vie a ochilor de iarbă. În colţul gurii i se prelinge o viță de sânge, are o adâncitură deschisă în piele, cu siguranţă o doare. Cineva îi făcuse rău şi mă durea sufletul, dar cu toate astea, tot o creatură rămânea.
— Eu sunt, suspin printre buze. Eu... eu sunt.
Henrick a lăsat oglinda jos, zâmbind cu satisfacţie.
— Durerea e incredibilă, Scarlett. Te face să arăţi ca o păpuşă. Să nu renunţi niciodată la ea, altfel o să-ţi pierzi tot sensul vieţii.
Durerea mă face să fiu ca o păpuşă. Nu e corect, dar e ceea ce spune domnul Henrick. Nu mai vreau să mă privesc în oglindă niciodată. Urăsc oglinzile."
Mi-am ridicat capul din cătuşele care îmi sugrumau încheieturile şi am privit drept înainte spre oglinda din faţa mea. Aş fi ţipat ca din gură de şarpe dacă aveam un glas de care mă puteam folosi. Vedeam o piele albă, fără viaţă, care se întindea în jurul obrajilor, două cearcăne săpate adânc sub ochi, o rană subtilă deasupra buzei, provocată de o noapte lungă de săruturi, şi o durere inimaginabilă care năsădea în mine constant, ca o grenadă ce nu putea răbufni. Nu arăam ca o păpuşă, eram din nou o creatură. Creatura lui Henrick.
Ceasul de pe perete anunţa ora şapte dimineaţa. Probabil că Deacon se afla deja în drum spre secţia de poliţie. Ştiam că dincolo de oglinda imensă se aflau soţii Siley, puteam simţi tensiunea dispreţuitoare ce se revărsa prin sticlă şi se oprea undeva în mijlocul vinovăţiei mele. Adică peste tot în mine.
Făcusem lucrul cel mai îndreptăţit pentru oamenii din jurul meu şi pentru mine. Jefuisem sute de case până să ajung la Deacon şi niciodată nu mă pedepsisem singura atât de crud. Dar durerea se manifestă de la o zi la alta, iar dacă acum nu te simţi atârnat în aer, legat cu o frânghie în jurul gâtului, urmează să se întâmple asta cât mai curând, pentru că nedreptatea îţi aleargă umbra chiar şi atunci când, aparent, eşti la un pas de moarte.
Am strâns puternic din ochi, obligându-mă să înlocuiesc imaginile sumbre din mintea mea cu momentele incredibile de azi-noapte. Încă îl simţeam plutind în mine, tare şi fierbinte ca o speranţă. Gura lui se odihnea în scobitura gâtului meu şi cu mâinile mă strângea la pieptul lui ca să nu mai pot fugi niciodată. Şi chiar dacă aş fi încercat să fug de el nu aş fi putut ajunge prea departe, căci lumea mea era un întreg arsenal şi doar Deacon ştia în ce fel să mă dezamorseze.
M-am agăţat de singurele amintiri plăcute ca să mă motivez pentru a continua ceea ce începusem. Trebuia să înfrunt realitatea. Bărbatul pe care îl iubeam mai presus de orice urma să ajungă din moment în moment, după ce petrecusem una dintre cele mai frumoase nopţi împreună, apoi singurul lucru pe care trebuia să îl fac era să pledez și să mă retrag. Nu-l puteam privi în ochi, nu-l puteam contrazice şi nu-l puteam face să mă ierte. Aveam motive întemeiate să ripostez, fiindcă nu plănuisem niciodată să mă îndrăgostesc şi să-l iubesc cu tot ceea ce Henrick crease de-a lungul timpului.
Scarlett îi îndrăgea masculinitatea rafinată şi prezenţa uluitoare, adora faptul că un bărbat atât de educat şi inteligent reuşise să o aducă pe drumul cel bun. Acum, însă, nu era vorba despre Scarlett. Era vorba despre creatura rănită din mine care făcuse din existenţa lui Deacon un medicament pentru lipsa iubirii din sufletul ei. Vorbeam despre suma tuturor demonilor din mine care au prins aripi cereşti şi l-au iubit cu adevărat, indiferent de zi sau noapte. Pentru că asta făceam, în cele din urmă. Îl iubeam cu toate coşmarurile din mine.
— Fratele tău e aici, a spus paznicul, lăsând uşa între deschisă în urma lui.
— Nu vreau să-l văd.
— Faptul că ai impresia că aici e vorba despre ceea ce tu vrei, mă amuză teribil, mi-a vorbit în persiflare. Ai face bine să-ţi priveşti familia cât timp mai ai ocazia.
— Nu înţelegi, am insistat, strângându-mi mâinile pe masă. Singurul om care trebuie să mă vadă în ipostaza asta e Deacon Siley. După ce mă va vedea aici, o să vreau să-mi văd şi fratele. Acum nu e pregătit... Edward nu e pregătit să mă piardă iar.
— Ieşi afară, Trent, a ordonat o voce autoritară.
— Da, domnule!
Paznicul a urmat instrucţiunile şi a părăsit camera de interogatoriu în care mă aflam. Lucas a privit pentru câteva secunde dincolo de mine, rătăcit între gânduri şi abătut de furie. Nu ştiu ce se desfăşura în mintea lui, dar cu siguranţă mă avea în prim plan. Îşi înghesui mâinile în buzunarele pantalonilor eleganţi de stofă, coborându-şi ochii acuzatori asupra mea. Tatăl lui Deacon era un mascul alfa cu care nu ai fi reuşit niciodată să tratezi o luptă. Felul în care mă analiza mi-a făcut şira spinării să transpire de agitaţie.
— Dă-mi voie să-ţi spun o scurtă poveste.
Fruntea mi s-a umezit şi genunchii au început să se mişte nevrotic sub masă.
— Aveam în jur de şaisprezece ani când m-am furişat în biroul tatălui meu şi am furat una dintre cele mai costisitoare sticle de Coniac. Era un împătimit al tăriei, nu exista noapte în care să nu bea măcar un pahar. Plănuiam să mă distrez cu prietenii mei, ca orice puştan, aşa că nu m-am gândit la consecinţe. Câteva zile mai târziu tata a observat lipsa sticlei, dar nu a spus nimic. Ştia că eu o furasem. A tăcut şi m-a consumat zilnic cu faptul că adevărul era o parte importantă din viaţa lui, faptul că eu eram conştient de ce făcusem îmi măcina conştiinţa. S-a întâmplat ca într-o noapte să mă cheme în biroul lui, avea pe masă o sticlă întreagă de băutură. Mi-a spus că până în zorii zilei sunt obligat să beau toată sticla, în faţa lui, fără niciun argument.
Lucas a râs, frecându-şi obrazul neras.
— Am încercat să fac asta. După câteva pahare am simţit că inima sta îmi plesnească, nu mai puteam continua, dar tata a ţinut morţiş că un om adevărat nu dă niciodată înapoi şi îşi asumă tot ceea ce începe să facă. Creierii îmi zburau prin cap şi vinovăţia îmi stătea în gât, Scarlett, aşa că am cedat şi i-am spus răspicat: Ţi-am furat de sub nas un lucru important. Ce-ai să faci, ai să mă pedepseşti pentru o sticlă de Coniac?
Am înghiţit în sec, încercând să mă concentrez pe intensitatea vocii lui. Imaginea lui Deacon îmi amorţea mintea, tot ceea ce urma să-mi spună şi felul în care avea să mă privească de acum înainte.
— Mi-a răspuns în felul următor: Obiectul pe care îl furi nu valorează nimic. Faptele pe care le vei face te vor defini ca om. Hoţii sunt hoţi nu pentru că fură obiecte, ci pentru că trădează încrederea oamenilor.
Am clătinat din cap, înghiţind pumni întregi de aer. Era singura modalitate de a mă face să nu izbucnesc în plâns.
— Acum, ascultă-mă cu atenţie. Fiul meu se află la mai puţin de doi metri de tine. Vreau să te uiţi fix în ochii lui şi să-i explici fiecare mişcare pe care ai făcut-o în noaptea respectivă. Vreau să-i detaliezi şi cel mai scurt moment petrecut în casa noastră, fără ascunzişuri ieftine sau lacrimi, pentru că atunci când te va vedea pe tine în camera acuzaţilor, nu-şi va mai simţi nici sufletul, nici bătăile inimii, iar lacrimile tale vor însemna pentru el un mare nimic. Fiul meu, cel care a bântuit în ultima perioadă şi nu a reuşit să-şi revină din suferinţă, te-a iubit mai presus de existenţa lui, te-a idolatrizat, iar tu... tu îi datorezi acum libertate, Scarlett. Nu ai dreptul să-l mai seci de viaţă în continuare, altfel o să mă asigur personal că hoţul va plăti mai aprig în povestea mea, în aşa fel încât doar singurătatea o să-ţi mai asculte strigătele şi durerea.
Aerul îmi înţepa ochii uscaţi. Un curent rece începu să danseze dintr-un colţ în altul al camerei şi toată presiunea se oprea în mijlocul pieptului meu, forfotind neîncetat. Îmi simţeam bătăile inimii în fundul capului, sângele îmi îngheţase în tot corpul şi singurul lucru pe care mai eram capabilă să îl simt era un regres faţă de propria persoană.
Lucas avea dreptate, eram un om oribil şi nu puteam da timpul înapoi ca să schimb asta. A părăsit camera. Auzeam voci pe hol. Sunetele erau înghiţite de teamă. Apoi clanţa s-a mişcat şi uşa s-a deschis, iar eu am recunoscut în străfundul meu trăsăturile triste ale umbrei din cameră, care părea înţepenită pe loc. Un nor uriaş s-a prăbuşit peste mine şi m-a despicat în două.
Aş fi avut curaj să privesc în ochi cel mai veninos şarpe, dar Deacon era atât de blând şi corect, cum aş fi putut privii un înger atât de frumos prăbuşindu-se în mormanul meu de cenuşă?
— Scarlett?!
Un pumn de arsură m-a lovit drept în piept.
— Tu nu ar trebui să fi aici. De ce eşti încătuşată?
Ochii lui mă aţinteau fără nicio expresie. Părea că pătrunde prin mine, încercând să înţeleagă ce se întâmplă, dar în realitate nu făcea decât să privească într-un punct gol, cu irisurile întunecate şi pleoapele umflate de şoc.
Am înghiţit în sec, simţind cum mi se inundă stomacul de greaţă. Închise uşa în urma lui şi se rezemă cu spatele de perete, respirând întretăiat, de parcă aerul din cameră nu mai era suficient pentru a-şi reveni din criză.
— Spune-mi că nu e adevărat, a mârâit. Te rog, doar spune-mi că e o greşeală.
— În dimineaţa aceea mă încercase un sentiment teribil pentru prima dată de când intram în pielea unui inculpat, mi-am dres glasul. Era un sentiment ce atârna greu de umerii mei. Simţeam că toate puterile mă abandonează şi sunt nevoită să rămân acasă, păzind adăpostul sau încercând să găsesc o altfel de ocupaţie până ce avea să treacă momentul în care mă aflam.
Am făcut ceea ce tatăl lui mi-a cerut. Am îndrăznit să-l privesc în ochi în timp ce mă confesez.
— Mi-am îmbrăcat cele mai uzate haine şi m-am oprit în faţa casei tale, recapitulând un plan simplu de câteva minute, care mi-a omorât suficiente nopţi de odihnă pentru a-l face îndeajuns de puternic. Mâinile îmi transpirau şi nevoia de a fugi cât mai departe de cartierul tău devenea din ce în ce mai obsesivă, dar am continuat, pentru că era singura alternativă.
Inima îmi pulsa în gât cu duritate. Chipul lui Deacon a fost străbătut de o ură violentă ce evolua constant cu mărturia mea.
— Adevărul e ca reşedinţa familiei tale a fost cea mai dificilă lovitură pentru mine. A fost primul punct de atracţie pe care l-am vizat după mulţi ani de hoinărit pe străzi, a fost... perfect pentru cineva care consuma la micul dejun supă instantă la plic şi dormea în mijlocul pădurii.
Glasul mi-a pierit după ultimele cuvinte, am simţit că oasele mi se desprind de trup şi nu mai era nimeni care să mă construiască la loc. Prietenii mei nu se aflau aici, Max nu era lângă mine ca să mă alimenteze cu puterea lui de fier, Brianna nu putea să mă încurajeze şi Vance era mult prea departe pentru a încerca să mă cuprindă de mână şi să mă liniştească. Eram captivă în colţii legii, dar asta nu însemna nimic în comparaţie cu adevărata problemă.
— Îmi amintesc că era o noapte mută, era frig şi linişte. Totul a decurs perfect, conform planului. Alarmele erau dezactivate, camerele de supraveghere îngheţaseră. Am pătruns în casa ta ca şi cum un fir de aţă a plutit dincolo de uşi. Iar când am respirat aerul dinăuntru, am simţit că Scar nu mai e rănită. Mă aflam în cea mai caldă şi curată casă, atmosfera vie îmi ridicase orice greutate de pe suflet. Voiam să rămân în mijlocul casei, să mă întind pe jos şi să adorm ore în sire, pentru că pericolul era iminent.
Bărbatul care se afla în faţa mea era cel pe care îl iubeam, însă în clipa respectivă am ştiut că începea să se transforme în ceva ce avea să mă sperie îngrozitor. Pe măsură ce lucrurile căpătau sens, renunţa la câte o bucată omenească din el.
— Apoi am urcat la etaj, am rostit printre suspine. Era timpul să părăsesc casa, dar pereţii păreau să mă înghită cu totul, era insuportabil, toate forţele m-au împins înspre dormitorul tău şi când te-am găsit plutind într-un ocean cu sânge am sărit după tine fără să mă gândesc dacă risc să mor. Pur şi simplu, am sărit.
Amintirile mi-au eliberat lacrimile. Mi-am sprijinit încheieturile de tâmplă, simţind cum mă scurg mai jos de podea. Muşchii îmi tremurau pe oase, nu voiam să mai continui. Aveam nevoie să păstrez restul cuvintelor pentru mine.
— Locul în care te aflai arăta ca un exil al asasinilor, nu aş fi crezut niciodată că tu erai cel care ţi-ai provocat asemenea dureri. În secunda următoarea te-am scos din apă, nu ştiam dacă mai trăieşti, dar am sperat să o faci, pentru că sentimentul care mă urmărise toată ziua mă incendiase în sfârşit. Am simţit că nu e momentul să eşuez, aveam nevoie să te simt în viaţă, nu ştiu de ce. Pur şi simplu mă cuprinse o disperare nebună de a te salva şi nu aveam voie să renunţ.
Privirea lui Deacon s-a prelins pe fața mea ca o găleată rece de apă. Stătea ţeapăn în partea opusă a camerei, înfruntându-mă ca un bărbat adevărat, despre care ştiam că suferea cele mai viguroase comoţii în acel moment.
— Erai cel mai frumos bărbat pe care îl văzusem chiar şi izbit de dureri. Nu-mi puteam imagina cine putuse să te rănească atât de tare încât să faci un lucru atât de îngrozitor pentru tine, te-ai măcelărit în cel mai urât fel. Corpul îţi atârnă vlăguit pe podea, sângele ţi se revărsa din braţe şi pielea ta era palidă peste tot unde îmi imaginam că erai îmbujorat şi lipsit de tristeţe. Nu am văzut un om distrus, în ochii mei ai fost un înger sfâşiat. Cum te-aş fi putut părăsi când tu erai totul?
Plângeam şi nu mă mai puteam opri. Se activaseră în mine toate nevoile şi dorinţele.
— Eram fermecată de chipul tău mort, niciodată nu mai simţisem asemenea emoţii doar privindu-te. Inima începuse să-ţi vibreze cu putere imediat ce te-am înşfăcat în braţele mele, ai reacţionat imediat la atingeri, de parcă ţi-aş fi transmis un gram din viaţa mea. Te-ai agăţat de mine din prima clipă, Deacon. Te-ai imprimat în sufletul meu de când ai deschis ochii şi mi-am văzut reflexia în adâncul frumuseţii tale. Am încercat să-ţi dau drumul, să uit că te-am ajutat să trăieşti, dar o bucată din inima ta a rămas între mâinile mele şi nu mi-am dorit o clipă să-ţi fac rău.
M-am ridicat în picioare, vlăguită. Fiecare pas îmi făceau genunchii să ardă.
— Îţi jur, Deacon. Iubirea mea pentru tine nu a fost niciodată plănuită. Singura mea intenţie a fost să pot supravieţui, nu aveam bani, fugisem din casa Gloriei cu ceva timp în urmă, eram singură şi rătăcită într-o cuşcă unde oamenii se hrăneau cu mâncare adevărată, aveau haine curate şi o familie care îi aştepta seara acasă. Eu nu aveam nimic, am încercat să iau puţin de la cei care aveau prea mult.
Sila din privirea lui m-a lovit direct peste faţa ca un cuţit cu tăiş dublu.
— Dacă aş fi ştiut că tu te afli în acea casă, niciodată nu ţi-aş fi călcat pragul. Dacă ştiam că există o altă modalitate de a te cunoaşte, aş fi aşteptat ca tu să mă salvezi.
Am încercat să mă apropii de el, dar se feri de mine de parcă eram gazda celei mai mortale boli. Am rămas înţepenită pe loc, privindu-l cum se pedepsea singur.
— Am regretat ceea ce făcusem până în momentul ăsta, i-am spus, printre lacrimi. Nu a existat o singură clipă în care m-am simţit mai puţin vinovată. Am cărat luni întregi povara faptei mele, am cărat-o în spate ca pe un monstru ce mă seca de viaţă, până când am clacat. Îmi pare rău!
A răsuflat abuziv printre dinţi, frecându-şi palmele de faţă. Părea că nu poate digera informaţiile. Adevărul îl rănea vizibil şi nu ştiam ce aş fi putut face să-i curm suferinţa în acel moment.
— Deacon, iubitule...
— Nu îndrăzni să-mi mai rosteşti numele, s-a răstit la mine. Nu îndrăzni dracului să mai scoţi un singur cuvânt.
Pumnul lui se izbi de perete, făcându-mă să-mi muşc tare limba ca să nu ţip. Lacrimile mi s-au blocat sub pleoape când pumnii i se avântau în zid, unul după altul, mârâind cu frustrare şi dezamăgire.
— Îmi pare rău, am şoptit. Te rog, opreşte-te. O să te răneşti.
— Tu ai fost! m-a acuzat. Cum ai putut să faci aşa ceva, Scarlett? Cum ai putut să faci ceva atât de grotesc? Există mii de feluri în care îţi poţi câştiga traiul, iar tu şi prietenii tăi aţi ales să fiţi nişte impostori?
Lovi scaunul din calea lui, răsturnându-l în geamul din stânga mea. Impactul m-a făcut să realizez abia acum ce se întâmplă. Scăpasem, în sfârşit, de minciuni şi ascunzişuri.
— Nu vei înţelege niciodată, i-am spus. Când nu ai nicio posibilitate, îţi creezi soluţii.
— Iar tu ai decis să fi o hoaţă! Răcnetul lui a trezit o furtună deasupra noastră. Tu ai fost în tot timpul ăsta, tu ai fost escroacă în propriul tău joc. Te-am primit în casa mea şi ţi-am oferit singurul lucru pe care îl mai aveam. Ţi-am oferit în dar toate bucăţile din inima mea frântă şi tu m-ai făcut să cred că o să ai grijă de ele. M-ai făcut să am încredere în tine după tot ce s-a întâmplat, iar acum... la dracu, nu-mi spune că îţi pare rău.
Îşi sprijini fruntea de locul unde urma pumnului său încă era vizibilă. Spatele îi tresărea în mişcări scurte.
— De ce trebuia să fi tu?
Plângea.
— Ai câştigat tot ce ţi-ai dorit, a gemut. O casă, o familie, o şcoală bună şi o şansă la un viitor. Te-am ajutat să-ţi recapeţi numele şi încrederea de sine. Te-am înscris la primul liceu de elită din New York. Ţi-am deschis calea către fratele tău geamăn şi ţi-am oferit adevărul pe tavă despre existenţa ta şi personalitatea părinţilor tăi.
Se desprinse de perete, ştergându-şi obrajii umezi de lacrimi.
— Te-am făcut Scarlett Denisse Talles. O umbră pe care am conturat-o de lumină şi culorii vii.
Se avântă spre mine, înfigându-şi degetele în maxilarul meu. M-a trântit puternic de perete, exact ca noaptea trecută, doar că de data asta nu mai exista nicio urmă de dorinţă în felul în care mă privea şi mă atingea. Acum şi-ar fi dorit să mă ucidă din priviri şi să-mi sfâşie pielea de pe corp cu mâinile goale. L-aş fi atins oricum dacă aş fi putut, explozia de răceală de pe chipul lui nu era adevărată, ştiam lucrul acesta. Dar tot ce-i puteam oferi era doar un corp gol pe care să-şi răzbune gândurile ucigaşe.
— Te-am făcut cea mai importantă persoană din viaţa mea, fără să-mi pese dacă mai târziu urma să mă părăseşti. Mi-am asumat faptul că te iubesc mai presus de orice şi am acceptat că singurul vinovat pentru neînţelegerile dintre noi sunt doar eu. Ţi-aş fi putut coborî întregul cer, iar pentru tine nu ar fi fost suficient, pentru că eşti egoistă şi lipsită de sentimente. Eşti doar o rocă fără însemnătate, Scarlett.
Pulsaţiile inimii îmi zburau în cap. Deacon îşi întinse palma pe gâtul meu, mângâindu-mi pielea. Mă ura, dar voia să se oprească, pentru că în continuare mă iubea. Mi-am zbătut mâinile încătuşate între corpurile noastre, strângând puternic din ochi. Nu mai rezistam să mă confrunt cu privirea lui.
— Nu-mi pare rău pentru tot ce ţi-am oferit, a şoptit la urechea mea, lăsându-şi capul pe umărul meu. Să nu crezi nicio clipă că regret faptul că te-am ales pe tine să mă distrugi, Scarlett. Pentru că, înainte de toate, tu ai sărit prima în prăpastie.
Hohotea în braţele mele, coborându-şi mâinile pe şoldurile mele şi strângându-mă puternic la pieptul lui. Mirosul încins al pielii mele încă dansa pe pielea sa. M-am ancorat în îmbrăţişarea lui, simţind că era ultima ocazie în care aş fi putut să-l inspir permanent.
— Nu am vrut să te rănesc, Deacon. Am vrut să-ţi spun adevărul mai devreme, dar tu erai fericit în sfârşit, iar eu încercam să-mi dau seama cum s-a întâmplat să te iubesc tocmai pe tine, când existau în jurul meu atât de mulţi ticăloşi pentru care aş fi putut avea sentimente.
— De ce te-ai apropiat de mine dacă ştiai că oricum vom suferi amândoi?
Şoapta lui m-a lăsat fără glas, din nou. Am ridicat din umeri, lăsându-mi fruntea pe fruntea lui. Pleoapele îi erau scurse de durere, iar lacrimile i-au însângerat ochii răniţi.
— Pentru că mi-ai demonstrat că dragostea nu înseamnă ţipete şi lovituri, i-am spus dezarmată. Tu mi-ai demonstrat că dragostea e un loc cald şi plin de flori. Un loc sigur de unde poţi privi de la înălţime stelele şi luna. Aveam nevoie de tine, iar tu aveai nevoie de mine. S-a întâmplat să ne întâlnim la momentul nepotrivit.
După o răsuflare adâncă mi-a dat drumul din braţe şi s-a îndreptat spre uşă.
— Deacon! am ţipat după el, încercând să-l opresc din drum. Nu pleca, te rog!
— Uneori, iubirea nu e suficientă ca doi oameni să rămână împreună pentru totdeauna.
A părăsit camera de interogatoriu, lăsându-mă uscată şi singură în mijlocul unei lupte în care încercam să nu-mi pierd inima de tot. M-am prăbuşit la pământ, adunându-mi genunchii sub mine. Am încercat să respir şi să urmez un ritm calm de a-mi reveni în fire, dar tot ce puteam simţi era o ploaie cu cărămizi care mi se revărsau peste tot corpul. Iar lacrimile mele, oricum, nu mai erau de ajuns pentru a mă ajuta.
Greşisem şi era drept să plătesc, dar nu înţelegeam de ce iubirea pentru Deacon era pedeapsa mea. Şi nu mai aveam nimic acum, oricât încercam să mă zbat să mă trezesc din coşmar. Tot ce mai aveam erau urmele gurii sale pe pielea mea.
Uşa s-a deschis din nou, dar nu am fost capabilă să mă mişc. Podeaua se micşora şi părea să mă adulmece.
— Ridică-te!
Era vocea poliţistului care mă încătuşase. Totul s-a întâmplat mecanic, mâinile lui m-au ridicat de la pământ, apoi a făcut ceva ce nu mă aşteptam. Mi-a eliberat mâinile din cătuşe.
— Ce faci? l-am întrebat perplexă. Nu trebuie să-mi dai drumul.
— Domnişoară, familia Siley a hotărât să nu depună niciun fel de plângere asupra voastră. Spre norocul tău chior, îţi poţi lua gaşca de golani care s-au împânzit pe holurile mele, şi poţi pleca înapoi în ghetoul tău.
Gaşcă de golani?
Când am ieşit afară, aerul rece mi-a zbârlit pielea pe mine. Eram desculţă şi plină de praf, iar machiajul mi se scurse pe obraji.
Fratele meu şi Gloria discutau intens cu unul dintre prietenii lui Lucas, pe care îl cunoscusem în seara balului. Numele lui era Donny. La câţiva paşi de ei, prietenii mei patrulau holul ca nişte caini înfometaţi.
— Ai auzit ce am spus? a răcnit Max spre unul dintre poliţişti. Dacă Scarlett intră după gratii, îţi jur pe ce am mai scump că mă duc după ea. Nu a fost singura care a spart casa aia nenorocită. Noi am fost cu ea. A fost planul meu să atentez casă.
— Nu mă face să te încătuşez, nenorocitule, i-a replicat poliţistul. Adunătură de şobolani ce sunteţi.
— Pe cine naiba faci tu şobolan, hidoşenie cu patru urechi eşti? Brianna s-a ridicat de pe scaun, descălţându-şi bocancul cu toc, pregătită să-l arunce în capul poliţistului.
— Lasă-l în pace, Bri. Nu vezi că i se scurg ochii în decolteul tău?
Vance a prins-o în braţe, oftând.
Mâinile celui care mă ţinea de braţe s-au dezlipit de pe mine. Ochii tuturor s-au întors spre direcţia mea, privindu-mă cu dispreţ, aşa cum meritam. Iar faptul că nu îmi păsa de felul în care eram judecată şi privită era singurul lucru de care eram conştientă. Îmi simţeam trupul gol de emoţii şi simţiri. Ce altceva aş fi putut face în continuare?
— Scarlett! Gloria a alergat către mine, smulgându-mă din preajma poliţistului. Ce-a fost în capul tău, fetiţo?
Max a răsuflat uşurat când m-a văzut, de parcă un întreg sac de griji i se luaseră de pe umeri. Abia atunci eram în stare să realizez că prietenii mei s-au aflat aici în tot acest timp.
— Scar? m-au strigat vocile lor, una după una.
Adevărul e că nu mai auzeam nimic şi nu mai vedeam nimic. O pojghiţă de lacrimi mi-a frânt privirea, amorţindu-mă în cel mai oribil mod. Am încercat să clipesc, dar nu eram capabilă. În faţă, drept înainte, vedeam sute de siluete care se adunau în jurul meu şi niciuna nu era al lui Deacon. Plecase complet, luând cu el şi ultima noastră speranță.
Două braţe m-au cuprins de talie, atunci când m-am prăbuşit. Un răcnet mi-a evadat din străfundul stomacului, zguduind toată existenţa mea.
— Nu plânge, Scarlett. S-a terminat definitiv.
* * *
Mi-aş fi dorit să fi fost mai puternică, aşa cum erau Gloria şi fratele meu. Se pare că eu nu moştenisem niciuna dintre trăsăturile lor, fiindcă nu mă simţeam deloc ca o stană de piatră. Viaţa mea nu luase sfârşit, eram încă vie şi curată, dar înăuntrul meu nu mă simţeam deloc sănătoasă.
Valuri de răsuflări calde îmi alunecau pe ceafă. Nu ştiu de cât stăteam paralizată în pat, în aceeaşi poziţie, fără să reuşesc să închid un ochi. Judecând după întunericul care eclipsa camera mea era deja noapte.
Max se afla în spatele meu, strângându-mă protectiv la pieptul lui. Venise în urmă cu câteva ore şi nu se mai mişcase de lângă mine până acum, când îl simţeam deja agitat şi pregătit să-mi vorbească.
Dar eu nu puteam să vorbesc. Situaţia mă depăşea mai mult decât îmi imaginasem că se poate întâmpla. Cu toate astea, exista un fel de sentiment uşor care îmi plutea liniştitor în corp. Ca şi cum ploaia curăţase orice urmă a mizeriei care mă murdărise până acum. Dispăruseră povara şi vinovăţia faptelor mele. Dizgraţia faţă de propria persoană a fost alinată de prezenţa oamenilor din jurul meu şi de faptul că nu eram nevoită să trec singură prin situaţia asta. Singurul lucru bun care se întâmpla acum era faptul că jos se aflau oamenii care mă iubeau indiferent de greşelile pe care le-am făcut, iar în braţe mă strângea omul care mă culesese de pe străzi.
Max a oftat în urechea mea.
— Nu ar fi trebuit să te părăsesc nicio clipă.
Am clipit lent, cu ochii aţintiţi în copacul din faţa camerei mele.
— Ar fi trebuit să rămân lângă voi şi să nu-ţi permit niciodată să-ţi asumi singură faptele noastre.
M-am întors cu faţa la el, privindu-i chipul pictat de paloare. Avea ochii ascunşi sub umbra glugii din cap, însă ştiam oricum ce puteam să văd dincolo de ei. O mare de regrete. M-am mişcat, aşezându-mi capul pe pieptul lui. Mirosea a iarnă şi a tutun.
— Mi-a fost dor de tine, i-am spus, inspirându-i parfumul imprimat în hanorac. Am crezut că nu o să te mai văd niciodată, ai plecat fără să-ţi iei rămas-bun.
— Ştii cât de mult urăsc să-mi iau la revedere, s-a justificat. În plus, nu am fost prea departe de tine. Plănuisem să merg în Los Angeles, apoi mi-am luat răgaz pentru a mă gândi mai bine. Am ajuns la tine imediat ce Edward m-a sunat disperat, să-mi spună că te-ai predat.
Am închis strâns ochii, încercând să uit întâmplările de azi dimineaţă. Eram prea obosită ca să retrăiesc la nesfârşit acele momente.
— Ce ar trebui să fac acum, Max? Deacon mă urăşte.
— Nu te urăşte, mi-a replicat convingător. E doar rănit. Cu siguranţă are nevoie de timp să proceseze tot ce s-a întâmplat, realitatea lui e distrusă momentan. Tot ce poţi face e să aştepţi ca timpul să-şi îndeplinească scopul. Dacă a fost iubire adevărată între voi, o să vă regăsiţi.
Poate că Max avea dreptate sau poate că nu. Deacon nu mai avea niciun motiv să-şi încalce principiile pentru mine, o impostoare. Avea, în schimb, toate motivele pentru a-şi reface viaţa cu o femeie din speţa lui, o femeie care nu ştie să se strecoare dincolo de zidurile caselor, plănuind spargeri şi infracţiuni.
Am adormit într-un final, cu gândurile împrăştiate, iar când m-am trezit Max părea suficient de adâncit în somn ca să nu simtă că mă foiesc în pat. M-am ridicat în capul oaselor cu greu, înşfăcând hanoracul de la marginea patului. Zorii zilei erau aproape de a invada cerul înstelat, aşa că m-am bucurat când am observat că toată lumea îşi rezervase un moment de linişte pentru a se odihni. Fusese o noapte dificilă pentru toți, chiar şi pentru Gloria, care dormea ghemuită pe fotoliul de sub denivelarea scărilor. Edward aţipise în fund pe canapea, ţinând braţul înconjurat după umerii lui Bri, care îşi sprijinea capul de pieptul lui. Vance adormise cu capul pe blatul din bucătărie, lângă farfuria cu brioşe pe care doamna Kennis le pregătise în urmă cu o zi.
Mi-am încălţat tenişii şi am ieşit pe verandă, inspirând o gură proaspătă de aer. Iarna nu era deloc pregătită să se sfârşească, frigul mi-a încolţit oasele după câteva secunde pline, dar nu m-am putut întoarce în casă. Mi-am tras fermoarul hanoracului până sub bărbie, îndreptându-mă spre trotuar. Înainte să analizez ce urmează să fac, eram deja la cincisprezece minute distanţă de casă, alergând în paşi vioi spre locul unde inima mă fugărea.
Nu puteam să accept că s-a terminat în condiţiile astea sau poate că nu voiam să fac asta. Relaţia noastră şi conexiunea dintre noi era prea puternică pentru a fi distrusă de o soartă care ne făcuseră să ne întâlnim în circumstanţe severe.
Reşedinţa Siley se afla dincolo de porţile forjate. M-am oprit la câţiva paşi de portarul care se afla înaintea mea, frecându-mi pumnii transpiraţi în răcoarea dimineţii. Când mi-a distins chipul în lumina vlăguită a dimineţii, aproape că şi-a cules ochii de pe asfalt. Nici nu mă aşteptam să aibă o altfel de reacţie. Probabil că toţi şoimii din cercul lor de prieteni aflaseră deja noutăţile şi se distrau pe seama fetiţei care ajunsese la mila lor, în cele din urmă.
— N-ar fi trebuit să vi aici, eşti inconştientă? S-a încordat ca un vultur, privind precar spre intrarea în casă şi înapoi spre mine. Pleacă, Scarlett, şi nu te mai întoarce aici niciodată. Ei n-or să te ierte a doua oară.
— Vreau doar să mă asigur că Deacon e bine, m-am bâlbâit, împietrită de frig. Îi poţi spune te rog că vreau să discut cu el? Te rog!
— Domnul Siley nu se simte prea bine, dar o să-i transmit mesajul tău. Acum pleacă!
Imbufnarea din glasul lui nu era intenţionată, pur şi simplu nu dorea să-şi piardă locul de muncă din cauza mea. Am traversat pe partea cealaltă a străzii, sprijinindu-mă cu spatele de trunchiul copacului. Uşile de la balconul lui Deacon s-au deschis. După doar câteva secunde, o umbră se mişca în raza mea vizuală, luând treptat forma unui trup gol şi zvelt de femeie. O femeie dezbrăcată în balconul lui Deacon.
Întoarsă cu spatele la mine, femeia îşi feri cascada strălucitoare de păr negru peste umăr, îmbrăcându-şi halatul rubiniu din mişcări obosite. Primele raze inocente ale dimineţii îşi culcase pe pielea ei toată savoarea reconfortantă. Felul în care se sprijinea cu coatele de balustradă, sorbind dintr-o ceaşcă de cafea, părea destul de familiarizată cu camera lui Deacon.
Camera în care mă aflasem şi eu în urmă cu câteva săptămâni.
Aerul mi-a sugrumat plămânii. Femeia din camera lui Deacon era Hannah. Chipul ei absorbit de venin semnala de la distanţă dorinţa de a-şi manifesta flăcările peste tot în jurul ei. Buzele i-au zâmbit vrăjitoresc în momentul în care mi-a surprins prezența rătăcită. Era o femeie foarte frumoasă, cu origini puternice, un zâmbet fierbinte, aproape potrivită pentru sufletul lui Deacon care tânjea după afecţiune. Perfectă în toate sensurile în care eu nu putusem să fiu.
Exact când am crezut că îmi consumasem energia pentru mă lipsi de viaţă, primisem o nouă şansă în fața distrugerii. Lacrimile mi-au îngheţat în fundul ochilor, o gheară adâncă mi se înfipse în stomac şi rămase captiva acolo, scormonind în mine dureri pe care nu le-am mai simţit niciodată.
Am simţit că sunt desprinsă de pe cer şi aruncată într-un morman plin de inexistentă. Singurul om care mă făcuse să contez a dispărut, iar acum fiinţa mea nu se mai putea lega de nimic coerent, pentru că sufletul meu se afla posesia lui Deacon, iar el tocmai renunţase la mine, definitiv.
S-a terminat.
S-a terminat, Scarlett.
Sirius obișnuia să fie cea mai strălucitoare stea. Din momentul în care ne-am părăsit, a devenit cea mai întunecată.