Perspectiva lui Amos
*Ne vedem în parcul de lângă școală în 10 minute.*
Trimit mesajul către Thiara atât de tulburat încât am rămas cu privirea ațintită pe numărul ei de telefon. Apăs absent pe buton și ecranul se închide, dar tot nu revin cu picioarele pe pământ.
"Hei, frumos touchdown, Denzel." Bătaia pe umăr a coechipierului meu, James, mă scoate dintre gândurile mele. Îi zâmbesc apreciativ, fără prea multă voință, ci doar din politețe.
"Nici tu n-ai fost rău, 30 de yarzi din prima încercare." Îl laud, băgându-mi telefonul înapoi în rucsac și îmi închei nasturii de la cămașa uniformei. Vestiarul miroase a deodorant, sudoare și echipament învechit. Oricât de des am venit aici, îmi e imposibil să nu simt imediat mirosul specific după fiecare antrenament făcut.
"Eh, sunt sigur că antrenorul caută un alt alergător și vrea să mă facă rezervă." Dă din umeri, trădând un zâmbet care nu înseamnă mai mult decât dezamăgire.
"Nu cred asta. Doar pentru că ai lipsit de la antrenamente? Atunci ar face bine să mă înlocuiască și pe mine, pentru că am lipsit și eu." Am spus, apropiindu-mă de el ca să nu audă și restul. James râse la fel de ironic.
"Denzel, ești Quarterback, nu există unul mai bun. Cu cine te-ar putea înlocui? Ești creierul echipei și Callison știe asta. Deja am auzit că dau niște boboci probe pentru poziția mea."
"Probe? Nu, imposibil. Ce să facă niște boboci pe poziția ta? Ești cel mai bun în running back. Și oricât de mult ar știi Callison că nu există alt Quarterback, tot nu m-aș mira dacă m-ar înlocui."
James a râs din nou, de data asta ceva mai real. Când a vrut să îmi răspundă, telefonul mai scoase un sunet ascuțit și m-am repezit să îl iau.
*Ok.*
Am citit răspunsul Thiarei format din două litere simple și îmi arcuiesc o sprânceană involuntar.
"Ai planuri?" James se uită sugestiv spre telefonul meu, cu un rânjet aproape scos la iveală.
"Poate cu vreo Lincoln." Îmi întorc capul robotic spre sursa replicii care m-a făcut să îmi încleștez maxilarul instant.
"Nu că ar fi treaba voastră, oricum." Îl ațintesc pe Kyle cu privirea, încercând fără prea mari eforturi să îi transmit un mesaj clar: ar face bine să își țină gura.
Kyle va încerca să mă irite cu fete Lincoln de fiecare dată când prinde ocazia. De ce tocmai el s-a nimerit să fie acolo, lângă Thiara? Sau de ce s-ar fi nimerit să fie oricine altcineva în afară de mine?
Thiara a venit în cel mai prost moment. Acum e observată, e luată în vizor de toți cei ce au reușit să îi deslușească măcar puțin trăsăturile. De acum, pe ea va sta o etichetă uriașă cu numele Denzel și mă rog ca până mâine să nu știe întreg liceul despre asta. Thiara nu va mai fi doar Thiara, va fi o fată Lincoln care s-a lăsat sedusă de un alt Royal. Apoi, vor încerca și alții.
E suficient ca măcar o singură persoană să vadă ceva ce îi hrănește imaginația ca să poată răspândi un zvon, iar Kyle nu poate fi descris drept o persoană care nu ar face una ca asta. El e exact genul de persoană care ar face asta. Mai ales când a luat parte personal la zvon.
"N-ar fi treaba noastră. Acum e pace, nu?" James își trage cravata pe gât, încercând să facă un nod.
"Sigur. Pace." Kyle zâmbi cu jumătate de gură.
Nu vreau să le mai răspund, nu vreau să le mai dau un singur strop de atenție. Tot mai mulți au luat parte la conversație. O conversație la care eu nu voiam să particip, despre Peaceful Party. Nu vreau să mi se mai amintească mereu că petrecerea asta cel mai probabil e doar o fațadă.
Deși, oricât de mult m-ar enerva subiectul, le-aș spune doar: Probabil n-ar fi o fațadă dacă n-ați fi și voi, împreună cu ceilalți, niște ipocriți. Ciudat cum cei ce se plâng sunt tot cei ce nu-și doresc vreo schimbare.
Mă încalț rapid, îmi bag lucrurile în rucsac și mă car fără să le mai adresez vreun cuvânt. Le aud glumele despre Lincolni în spatele meu și încep să calculez câte luni mi-au mai rămas până termin rahatul ăsta de școală. Ajung la concluzia că au mai rămas prea multe și s-ar putea să o iau razna până atunci.
Pe o mână îmi țin sacoul și în cealaltă telefonul, pregătit să-l sun pe fratele meu, dar mă răzgândesc. Nu e nevoie să îi dau raportul în legătură cu orice fac.
În câteva minute am ajuns în parcul de lângă școală, și fără să știu de ce, mă simt de parcă aș fi urmărit. Deși mă simt ridicol, privesc în jurul meu în caz de orice. Parcul e mai liniștit decât ar fi fost de obicei după ce s-au terminat orele, iar asta îmi dă o stare de parcă ceva n-ar fi în regulă.
Perspectiva Thiarei
Amos a întârziat deja cu două minute.
Aștept pe banca din parcul ăsta de ceva timp și mă întreb dacă măcar mai are de gând să vină. Îmi strâng sacoul mai bine pe mine, dar vântul tot îmi face pielea de găină.
Tocmai când m-am pregătit să îi dau un mesaj, îl zăresc în depărtare, îmbrăcat în uniforma lui obișnuită de Royal, doar că acum nu își poartă sacoul, ci îl ține pe braț.
Nu sunt sigură de ce, dar inima mea e cât un purice în pieptul meu văzându-l cum se apropie de mine. Cum se apropie de mine cu mersul său plin de încredere, de parcă ar știi că nu ar exista nimic care să îl depășească. De parcă ar știi că îl studiez cu ochi pofticioși din cap până în picioare și de fiecare dată mă întreb cum poate cineva să devină mai atractiv pe zi ce trece?
Îl urmăresc fără oprire până se oprește tocmai în fața mea, privindu-mă de sus cu un zâmbet care îmi face buza să tremure de emoții. Mereu am avut asemenea reacții?
"Bună." Mă salută, încă zâmbind. I-aș spune să se oprească din zâmbit, ca să rupă farmecul ăsta care mă face să îl văd pe Amos cu niște ochi atât de admirativi. Părul său roșcat se mișcă sub adierea răcoroasă a vântului, iar lumina soarelui îi face șuvițele portocalii-roșcate ale lui Amos chiar mai drăguțe decât de obicei.
Îmi iau privirea de la băiatul ăsta care pune vrăji pe mine în ascuns și mă face să nu gândesc limpede când îi văd ființa. Oftez și îmi revin în fire.
"Hei." Îl salut înapoi, fără să zâmbesc. Își arcuiește sprânceana văzându-mi expresia.
"S-a întâmplat ceva?" Devine serios, aruncându-și rucsacul pe bancă lângă mine și sacoul peste. Nu își are nici măcar cravata verde pusă. E doar într-o cămașă elegantă și niște pantaloni de stofă; arată ca un om de afaceri.
"Tu să îmi spui." Ridic din umeri, uitând-mă în total altă parte, numai în ochii lui nu. "Sau poate ești prea Royal ca să îmi mai dai explicații." L-am privit cu coada ochiului, iar întrebarea mea păru că îi ajunsese la urechi ca un țiuit enervant, care nu știe de unde vine.
"Ce prostii vorbești acolo?" S-a făcut mai aproape de mine, încă stând în picioare. Mi-aș dori să pot ignora ceea ce trezește în mine apropierea sa, dar mi-e greu.
"Nu vorbesc prostii, tu te comporți prostește." Amos chiar nu pare să înțeleagă o iotă din ce vreau să îi spun.
"De data asta ce am făcut?" Își pune mâinile în șolduri, ațintindu-mi privirea.
"De ce spui anumite lucruri și apoi... apoi faci tocmai contrariul?" Îi spun, dar tot nu pricepe. Mă ridic în picioare, nu îmi place să mă intimideze atât de tare prin înălțimea lui."Vorbesc despre teren! Te-ai comportat foarte urât cu mine când eu voiam doar să..." Mă opresc brusc când oftează grav. Are rost să îi explic măcar?
"Voiai doar să ce?" Își arcuiește o sprânceană. "Spune până la capăt, Thiara."
"Voiam doar să te văd!" Îmi încrucișez mâinile în sân, extrem de iritată de atitudinea lui serioasă și puțin dură. Amos mă privește câteva secunde, apoi buzele sale rozalii vor să se arcuiască într-un rânjet și simt cum mă enervez și mai tare. Privesc în altă parte, mușcându-mi obrazul de furie văzând că Amos vrea să râdă.
"Și acum de ce nu te bucuri că mă vezi, bleago?"
Vocea sa jucăușă și apelativul bleago mă determină să mă uit din nou la el, cât să îmi dau seama că înaintea mea e tot Amos Denzel și nu altcineva.
E același roșcat, dar cu niște ochi mult mai veseli. Doar pentru că i-am spus că voiam să îl văd?
"Nu am spus că nu mă bucur, dar țin să îți menționez că te-ai comportat urât cu mine și n-a fost deloc drăguț. Într-o zi îmi spui că îți pasă, într-alta mă alungi."
Amos oftează din nou, și trecându-și degetele prin păr se așază pe scaun. Îmi face semn să mă așez lângă el, iar eu aștept câteva secunde înainte să ocup locul sugerat.
"Te-am alungat cu un motiv, nu pentru că nu îmi pasă."
Îmi încrucișez picioarele turcește, întorcându-mă spre Amos și asigurându-mă că nu poate să vadă nimic nedorit.
"Iar motivul este...?"
"Faptul că tu ești Lincoln iar eu sunt Royal. Nu, mie personal nu îmi pasă că ești Lincoln și mergi la școala de vizavi, dar în același timp nu pot ignora faptul că multora le pasă. Nu știu când sau dacă vei înțelege... Royalii sunt vanitoși și competitivi, nu toți din aceleași puncte de vedere, dar sunt. Inclusiv eu mă pot numi așa, dar nu când vine vorba de fete Lincoln. Băiatul ăla cu care ai vorbit azi... nu vrei să îl cunoști și nici nu trebuie să îl cunoști vreodată. Ai idee câte fete Lincoln a batjocorit? Nu, nu ai idee, pentru că tu crezi că totul e o glumă și că totul s-a rezolvat cu o petrecere stupidă."
Ascult cu atenție fiecare cuvânt pe care Amos îl spune, observând cum devine din ce în ce mai serios cu fiecare propoziție spusă. Privesc undeva în depărtare, și pe neașteptate mă cuprinde un fior.
"Știi... e ciudat cum îmi tot vorbești despre cât de răi și de neîncredere sunt Royalii când tu însuți ești unul dintre ei. De ce, oare, am atâta încredere în tine? De parcă n-ar putea exista nicio șansă ca tu să mă păcălești doar ca să îți bați joc de o altă biată fată Lincoln."
Amos încremeni câteva secunde, făcându-mă să mă întreb dacă a auzit ce am spus sau dacă măcar are de gând să îmi dea vreun răspuns.
"M-am cărat de aici." A izbucnit el, ridicându-se alarmant de pe bancă și apucând rucsacul său de bretele.
"Ăsta e răspunsul tău? Pleci?" Mă ridic în urma lui de pe bancă, privindu-i spatele. Se întoarce brusc cu fața și se îndreaptă agresiv spre mine.
"Ești de-a dreptul stupidă, Thiara!" Amos se răstește atât de tare încât am făcut un pas în spate. Nu i-am mai văzut fața atât de sumbră și tensionată din cauza furiei care pare să îi curgă prin tot corpul, strângându-și pumnii pe lângă corp și adâncind încruntătura dintre sprâncenele sale. Îmi revin din șocul de a-l vedea pe Amos așa și mă încrunt și eu.
"Stupidă? Eu?" Răspund.
"Da, tu! Câteodată am impresia că ești absolut inconștientă! Te cunosc de o lună și în tot timpul ăsta mi-am amenințat fosta ca să te lase în pace, nu mi-a păsat că s-ar putea să vadă alți Royali că stau cu tine în afara școlii, te-am scos dintr-un rahat cu un Royal care voia să te violeze și m-am asigurat că vei fi în regulă, litelarmente am intrat într-o bătaie cu vărul tău psihopat pentru tine, am vorbit cu părinții mei ca să te lase să stai în penthouse ca să fii în siguranță, te-am căutat ca un disperat când ai dispărut din penthouse pentru că habar n-aveam unde ești și la dracu, era să fiu împușcat pentru că voiam să te știu din nou în siguranță, umblam pe la 5 dimineața încercând să rezolv cumva problema cu vărul tău și mi-am făcut griji pentru tine de parcă mi-ar fi luat cineva toată liniștea, ba chiar am vorbit cu tatăl meu să îți reducă orele de lucru ca să nu mai absentezi de la școală, iar acum vii din nou în fața mea și începi să mă acuzi de cele mai josnice lucruri! Nu cred că am făcut atâtea lucruri nici măcar pentru soră-mea, iar tu vrei să spui că îmi bat joc de tine?! Doar... nu mă mai căuta vreodată."
Am avut impresia că Amos nici măcar n-a respirat în tot discursul său. Discurs care mi-a lăsat un nod în gât și multe lacrimi care stau să izbucnească din secundă în secundă. Ce tot fac aici? Ce tot spun? Ce tot vorbesc? Chiar nu știu ce se petrece cu mine. Amos are dreptate, sunt stupidă. Atât de stupidă încât l-am înjosit tocmai pe el, dintre toți, cu acele lucruri urâte.
Nu mă mai căuta vreodată, glasul replicii sale îmi răsună ca un ecou de gheață.
"Amos, stai!" Reușesc să strig din nou după el, văzându-l că vrea să plece. "Așteaptă!" Strig din nou când nu mă ascultă.
"N-am chef să aștept și n-am chef să te aud cum îmi spui că îți pare rău pentru ce ai spus. Îmi amintești de Samantha care se certa mereu cu mine înainte ca măcar să audă ce am eu de spus, înainte ca măcar să se gândească bine la ce scoate pe gură și nu aprecia nimic! Pentru a doua oară, nu ți-aș fi făcut niciodată nimic rău. E patetic până și faptul că trebuie să îți spun asta."
"Dar așteaptă, n-am cum să..."
"Te-am ascultat destul. Tot ce voiam să știu era dacă ești bine, dacă ești în regulă, și încă de când am ajuns aici ai început cu acuzațiile. Îți pasă sau nu îți pasă? Întrebări stupide! Te tot legi de vorbele mele când... când ar fi trebuit să știi deja că faptele spun mai multe decât vorbele. Pe curând, Thiara."
Și-a grăbit pasul și n-am mai avut energia necesară ca să fug în urma lui, iar el m-ar fi respins în continuu. Nu îmi vine să cred că Amos chiar mi-a spus tot ce mi-a spus și m-a lăsat aici de una singură. Nu îmi vine să cred că Amos chiar mi-a spus că îi amintesc de fosta lui. Nu îmi vine să cred că eu l-am acuzat că își bate joc de mine după tot ce a făcut pentru mine.
Of, Hazel! De ce mi-ai băgat prostii în cap? Mă simt atât de rău pentru toate lucrurile spuse de Amos încât nici măcar nu știu pe unde să o iau acum. Ce ar trebui să fac acum? Abia am așteptat să îl văd, să vorbesc cu el, și s-a dus totul de râpă în câteva minute. Îmi bubuie capul și sincer să spun, nu pot să fac altceva decât să merg să mă așez pe bancă.
Mergând spre bancă, îi observ sacoul lui Amos acolo. L-a uitat aici. Mă uit din nou în direcția spre care a plecat Amos, dar nici nu-l mai zăresc. Iau sacoul, mă așez pe bancă și oftez din toți rărunchii atunci când mirosul parfumului de pe sacou îmi păcălește imaginația și mă face să cred că Amos este chiar acum lângă mine.
Faptul că sufletul meu se întreabă dacă se va mai putea bucura de prezența lui Amos vreodată îmi face pielea de găină. Va trebui să o scot cumva la capăt, dar nici măcar nu știu de unde să încep sau dacă să încep.