Duminică, după ce toți membrii familiei mâncară prânzul, Dominic se ridică de la masă și îi anunță pe ceilalți că trebuie să plece.
— Este duminică, spuse Preston. Ce este atât de urgent încât nu poate aștepta până mâine?
— Știi hotelul pe care urmează să îl deschidem anul viitor, cel din centru? Toate camerele au fost mobilate și vreau să merg astăzi acolo pentru a vedea cum arată, spuse Dominic.
— În regulă. Vrei să vin cu tine? îi propuse tatăl lui.
— Nu, mă descurc singur.
Dominic plecă, iar Meredith o conduse pe Naty în camera ei.
— Mi se pare mie sau ești cam supărată? îi spuse ea.
— Bineînțeles că sunt supărată, spuse Naty trântindu-se pe patul ei. Tati este mai mereu plecat de acasă și abia dacă apuc să petrec câteva minute cu el pe zi. De ce trebuie să meargă la firmă chiar în fiecare zi?
— Este afacerea familiei, spuse Meredith. Plus că o face pentru tine, deoarece nu vrea ca tu să ai lipsuri în viață.
— Degeaba avem atâția bani, dacă nu pot sta cu tatăl meu, se bosumflă ea.
Meredith se așeză pe marginea patului, dorind să o consoleze pe Naty, dar supărarea acesteia se risipi cu repeziciune și fetița se ridică în capul oaselor.
— Apropo, știai că tati te place? spuse brusc Naty, făcând-o pe Meredith să mărească ochii în semn de șoc.
— P-Poftim? se bâlbâi ea.
— Ceva îmi spune că știai deja, spuse ea suspicioasă. Dar mă voi preface că acum ai aflat. Deci, cum spuneam, cred că tati te place.
— De ce ai spune asta? spuse Meredith.
— Nu este greu să îți dai seama de așa ceva. De când te-ai mutat aici, tati se poartă diferit. Înainte era irascibil tot timpul și se certa cu oricine, dar acum pare mereu binedispus. Mai puțin când se află în preajma bunicii sau a Amandei. Cred că nu le place pe cele două.
— Naty, nu spune asta. Tatăl tău nu mă place, spuse Meredith.
— De ce te comporți de parcă ar fi ceva rău? Oamenii se îndrăgostesc tot timpul, ridică ea din umeri. Dar știi ceva? Ești prima femeie de care s-a îndrăgostit tati de când m-am născut eu. Dar mă bucur. Poate vă veți căsători și vei fi chiar mama mea.
Văzând cât de fericită era Naty spunând acele cuvinte, Meredith își permise să își imagineze timp de câteva secunde cum ar arăta viețile lor dacă dorința lui Naty ar deveni realitate. Toți trei ar fi foarte fericiți împreună, iar Naty ar avea, în sfârșit o mamă.
— Așa ceva nu se poate întâmpla, spuse Meredith cu voce tare.
— De ce nu? Eu te plac, tati te place. Ce mai este de spus?
— Naty, lucrurile nu sunt atât de simple. Eu am venit aici pentru că am vrut să fiu bona ta, nu ca să mă căsătoresc. Plus că Amanda îl iubește pe tatăl tău, iar eu nu pot interveni între ei, încercă ea să îi explice.
— Dar tati nu o iubește pe ea, ci pe tine.
— Naty, îmi pare rău, dar nu pot fi mama ta deocamdată, spuse Meredith.
— De ce nu? se întristă Naty.
— Mai ții minte povestea pe care ți-am spus-o despre trandafirul care mi-a fost furat? spuse Meredith. Nu pot deveni mama ta până când nu îmi găsesc trandafirul.
Meredith căzu pe gânduri. Brusc se gândi la faptul că jurase să își găsească fiica dar nu făcuse niciun progres în ultimii ani. Singurul lucru pe care îl știa despre ea era din ce i-a spus Karen, și anume faptul că locuiește cu familia aceea.
Era momentul să facă ceva și să înceapă căutările. Fiica ei era deja suficient de mare, iar Meredith se temea că, dacă se va întâlni cu ea peste mai mulți ani, fiind mai matură, nu ar mai fi fost interesată de mama ei biologică.
Câteva ore mai târziu, Naty adormise după ce mâncă prânzul. Meredith stătea pe marginea patului ei, admirând-o și zâmbind de fiecare dată când aceasta se strâmba din cauza vreunui vis, când îi sună telefonul. Pe ecranul acestuia apăru numele lui Dominic, iar Meredith ieși încet din camera lui Naty înainte să răspundă, pentru a nu o trezi.
— Alo?
— Meredith, îți voi trimite o adresă. Trebuie să vii aici imediat, spuse Dominic grăbit.
— Ești în regulă? S-a întâmplat ceva? se panică Meredith.
— Nu am timp de explicații. Te rog, vino la adresa pe care ți-o voi trimite, dar nu aduce pe nimeni cu tine.
Dominic închise telefonul, lucru care o lăsă pe Meredith cu întrebări fără răspuns. În scurt timp, Meredith primi un mesaj cu o adresă care se afla la o oră de casă. Fără să stea pe gânduri, aceasta își luă geanta, se urcă în mașină și îi dădu adresa femeii de la volan. Era agitată și singurul lucru pe care îl făcu a fost să se roage că Dominic era bine.
Amanda stătea în fața măsuței sale de toaletă, aplicându-și mascara pe genele deja foarte lungi, fiind ultimul pas din machiajul său, apoi își puse geanta pe umăr și ieși în curte.
— Domnișoară Amanda, plecați undeva? o întrebă Markus venind spre ea.
— Domnișoară Amanda? repetă ea. Ce-i cu formalitățile astea? Am băut împreună, oficial suntem prieteni.
Markus zâmbi și își băgă rușinat mâinile în buzunarele pantalonilor.
— În orice caz, am poftă de niște vin sau șampanie. Ce spui? Mergi cu mine într-un bar și luăm un șofer care să conducă până acolo? îi propuse ea.
— Nu știu ce să spun. La cum te cunosc, pun pariu că tu te vei îmbăta din prima oră după ce vom ajunge acolo. Dacă se întâmplă asta, ai strica toată distracție pentru că va trebui să ne întoarcem mai repede acasă.
— Uite cum facem. Eu îți promit că nu mă îmbăt, iar tu îmi promiți că vei bea măcar un shot, zâmbi ea.
— În regulă, oftă el.
Cei doi se urcară într-un taxi și plecară spre barul unde plănuia Amanda să meargă. Blonda se simțea bine alături de Markus și voia să petreacă mai mult timp alături de el pentru a-l cunoaște mai bine.
El, pe de altă parte, o plăcea la nebunie pe femeie care stătea în dreapta sa pe bancheta din spate a mașinii și a încercat să îi arate acest lucru de mai multe ori, însă în inima ei era loc doar pentru Dominic. Spera ca, într-o zi, Amanda să scape de această obsesie pentru bărbatul acela și să îi dea și lui o șansă.
Mașina în care se afla Meredith se opri în fața unui local, lucru care o făcu să se strâmbe.
— Ești sigură că aici trebuia să ajungem? o întrebă ea pe femeia care conduse.
— Da, este adresa corectă, o asigură aceasta.
Meredith coborî din mașină și se apropie de ușa localului. Intră în acesta și fu surprinsă să observe că nu era nicio persoană înăuntru, ba chiar era întuneric beznă. Deodată, luminile se aprinseră, iar Meredith putu să vadă ce se afla de fapt acolo.
Localul nu era nimic altceva decât o încăpere uriașă, ai cărei pereți era decorați cu flori în diferite nuanțe de mov. O singură masă stătea în mijlocul camerei, iar în fața acesteia se afla Dominic, care ținea în mână un buchet de flori. Acesta se apropie cu pași mari de Meredith și se opri la un metru de ea.
— Se pare că nu aveai nicio problemă urgentă, spuse Meredith punându-și mâinile în sân.
— Nu, nu aveam, spuse Dominic zâmbind rușinat.
— Atunci de ce m-ai chemat aici?
— Înainte de toate, poftim.
Dominic îi întinse buchetul de trandafiri roși, iar Meredith îl luă timidă.
— Încă nu mi-ai răspuns la întrebare. Ce facem aici? insistă ea.
— Trebuie să îți spun ceva, spuse bărbatul.
Era emoționat, iar Meredith a observat acest lucru, motiv pentru care se întreba ce putea fi atât de important, încât să îl facă pe acel bărbat sigur pe el să se rușineze.
— M-am gândit mult timp cum aș putea să îți spun asta dar nicio metodă nu mi s-a părut suficient de bună. Până la urmă, m-am hotărât să te chem aici și să îți spun direct. Meredith, te iubesc. Am simțit că te iubesc încă de când te-am văzut pentru prima dată, în seara în care am pierdut-o pe Naty iar tu ai găsit-o. Nu puteam să îmi mai ascund sentimentele pentru tine, mi se părea o tortură.
Meredith îl privea temătoare. Nu voia ca el să îi mărturisească sentimentele pe care i le purta deoarece se temea că relația dintre ei se va schimba. Îi plăcea cum erau lucrurile înainte: ei doi prieteni și Amanda care încerca să îl cucerească pe el. Acum ce urma să se întâmple cu Amanda? Dar cu Meredith? Nu putea locui în aceeași casă cu el, cunoscându-i sentimentele.
— Spune ceva, te rog, zise el zâmbind rușinat. Mă simt prost.
— Așa ar trebui, spuse ea serioasă. Amanda este moartă după tine iar tu îmi spui că mă iubești? Nu ai pic de rușine?
Dominic era confuz și nu știa cum ar trebui să reacționeze. Nu se aștepta ca Meredith să se arunce în brațele sale, dar nici să se comporte așa rece cu el. Înainte să își dea seama, Meredith ieși din clădire și se îndreptă spre mașină. Dominic ieși după ea și o prinse de încheietură, întorcând-o cu fața spre el.
— Vrei să spui că nu mă placi nici măcar puțin? îi spuse el.
— Nu, Dominic, nu te plac, îi spuse ea.
Ochii lui Meredith erau plini de lacrimi pe care încerca să le facă să dispară clipind rapid. Dacă nu ar fi fost Amanda la mijloc, în acel moment, Meredith i-ar fi spus că și ea îl iubește. Totul ar fi fost diferit dacă Amanda nu era îndrăgostită de el.
Dominic lăsă privirea în jos, căutându-și cuvintele, apoi o privi din nou pe Meredith.
— Uite, Meredith, eu nu am vrut să regret tot restul vieții că nu ți-am spus cât de mult te iubesc. De aceea am ales să fiu sincer atât cu tine, cât și cu mine însumi. Dar tu? De ce nu ești sinceră cu noi?
— Sunt cât se poate de sinceră, spuse ea. Nu simt nimic pentru tine.
Dominic mai făcu un pas spre ea, încă ținând-o de încheietură.
— Atunci, spune-mi, privindu-mă în ochi, că nu simți absolut nimic atunci când mă privești. Spune-mi că a fost totul doar în capul meu și că eu am interpretat totul greșit. Spune-mi că nu mă iubești.
Meredith îi privea ochii albaștri și se pierdu în ei pentru o clipă. Indiferent în câte moduri putea spune propoziția „Nu te iubesc.", niciunul dintre acestea nu îi putea ieși dintre buze. Nu putea să îl mintă dar simțea că, spunându-i adevărul, ar fi înrăutățit lucrurile.
Fata lăsă capul în jos, iar o lacrimă i se scurse pe obraz.
— Eram convins, pufni el.
Și pe obrazul Amandei se scurse o lacrimă atunci când îi văzu pe cei doi. Aceasta își pierdu echilibrul și era pe cale să cadă, dar Markus o prinse de umeri și o mobiliză.
— Ești bine? îi șopti Markus blondei.
Meredith și Dominic auziră vocea lui și făcură amândoi un pas în spate. Dacă o privire ar fi putut ucide, atunci Meredith ar fi fost moartă de mult timp. Atât de tăios o privea Amanda pe brunetă. Deși, în spatele acestei furii, zăcea dezamăgirea și teama.
— Haide să plecăm, îi spuse Amanda lui Markus după ce își adună toate puterile.
Cei doi continuară se întoarseră la taxiul în care au venit și s-au urcat în el. Meredith, văzând acest lucru, începu să alerge după mașină, sperând că se va opri și va putea discuta cu Amanda, dar nu se întâmplară asta. Dominic merse după Meredith, moment în care fata aruncă buchetul de flori pe jos.
— Ești mulțumit acum? strigă ea. Amanda te-a iubit toată viața ei, iar tu ai dat cu piciorul șansei de a fi fericit alături de ea.
— De ce nu înțelegi că tu ești cea pe care o iubesc, Meredith? Atâta timp cât voi mai trăi pe acest pământ, și chiar și după ce voi muri, tu cei fi singura pe care o voi iubi, spuse Dominic încercând să își păstreze calmul.
— I-ai frânt inima, spuse Meredith încet, aproape șoptit. Tu realizezi cât de tare o doare inima pe o femeie atunci când i se întâmplă asta?
Meredith își trecu nervoasă mâna prin păr, încercând să se calmeze, dar nu reuși. Tremura din toate încheieturile din cauza nervilor.
— Sunt o prietenă groaznică, rosti ea.
— Nu este adevărat și știi și tu asta. Dacă Universul a decis ca Amanda să ne vadă astăzi, nu puteai schimba asta. Cu atât mai mult nu îmi poți schimba sentimentele pe care ți le port.
— Dar pot încerca, spuse ea hotărâtă.
Dominic rămase surprins de atitudinea ea.
— Din momentul acesta, orice simți, sau crezi că simți pentru mine, s-a încheiat. Sinceră să fiu, nici măcar nu cred că mai vreau să lucrez pentru tine. Oricum, mama este deja internată. Voi vorbi cu cei de la centru și le voi cere să mă lase să plătesc în rate.
— Meredith, nu te comporta așa, spuse Dominic prinzând-o de încheietură.
— Ia mâna de pe mine, strigă fata, iar Dominic îi dădu drumul. Din cauza ta, mi-am pierdut singura prietenă pe care am avut-o vreodată, și probabil că Amanda mă consideră o trădătoare. Te urăsc, Dominic.
Meredith începu să alerge cât mai departe de Dominic, până când ajunse lângă un taxi. Se urcă în acesta, apoi îl rugă pe șofer să o ducă la orfelinat.
Fata plângea pe bancheta din spate, dar își acoperi gura cu mâna, pentru a nu face zgomot. Se simțea precum un gunoi. O trădase pe Amanda și îi frânse inima lui Dominic. Nu știa cum putea împărți între cei doi pentru că, indiferent ce decizie ar fi luat, unul dintre ei ar fi fost rănit.
Meredith ajunse în fața orfelinatului, și o rugă pe patroană să o lase să doarmă acolo în acea noapte. Nu se putea întoarce în casa lui Dominic deocamdată. Nu era încă pregătită să dea ochii cu el.
Aceasta își șterse lacrimile, și merse în camera în care dormeau băieții. Se gândea că măcar îl putea vedea pe Kevin, iar acesta ar fi făcut-o să se simtă mai bine. Toți copiii alergară să o îmbrățișeze, iar fetele, când auziră cu Meredith s-a întors, au venit la ea, din camera alăturată. Înconjurată de copii, fata uită pentru câteva minute de ce se afla acolo, și anume Dominic. Reușise să și-l scoată din minte pentru puțin timp.
— Meredith, ne-a fost dor de tine. Acum că te-ai întors, nu vei mai pleca, nu-i așa? spuse o fată.
Meredith lăsă privirea în jos. Nu le putea promite acest lucru copiilor, pentru că nu s-ar fi ținut de cuvânt.
— Unde este Kevin? întrebă Meredith, încercând să evite subiectul.
— A fost adoptat săptămâna trecută, spuse unul dintre băieți.
Brusc, toată tristețea pe care o simțise Meredith înainte să meargă la orfelinat, se întoarse. Nu se aștepta să nu îl mai vadă pe Kevin, fără ca măcar să apuce să își ia rămas-bun de la el.
De ce viața este atât de nedreaptă? gândi ea.