Ajută-mă să fiu puternică! (NejiSaku).

2. Jur că voi devenii mai puternică.

"Toată echipa 7 e orfană acum".

Am zis și m-am îndepărtat încet de el.

Perspectiva lui Neji:

Eram în pădure și mă antrenam singur. Ca de obicei. Dar dintr-o dată văd o fată cu părul roz cum se plimbă pe aici. Mă apropii încet. Silueta mi se pare cunoscută. Iar pe spatele bluzei este un cerc alb. Ăsta e semnul clanului Haruno.

Neji: Sakura?

Zic eu nedumerit. Oare ce face aici? Se oprește și se întoarce. Am rămas surprins. Chipul ei e palid, fără emoții și cu lacrimi în ochi. Ochii ei de jad nu au nici-o lumină și pur și simplu mă privesc morți.

Sakura: Ce?

Mă întreabă ea fără emoții. Ce s-a întâmplat cu ea? Știu că nu ar trebui să-mi pese dar până la urmă este și ea o prietenă. Nu vorbim, dar tot suntem prieteni. Într-un fel...

Neji: Ce s-a întâmplat? Ce faci aici la ora asta? Și de ce plângi?

O întreb eu. Ce a determinat-o pe fata cu părul roz, cu ochii de jad plini de viață și mereu cu zâmbetul pe buze să plângă?
Ea se uită la mine o secundă și după se întoarce. Ceea ce a zis m-a lăsat șocat.

"Toată echipa 7 e orfană acum".

Îmi zice ea fără emoții. Am rămas uimit, șocat.
Știam că Sakura este singura din echipa 7 care mai are părinți.
După ce a zis asta s-a întors și a plecat.

M-am dus după ea și am apucat-o de mână.

Neji: Ce vrei să spui că acum echipa 7 e orfană?

Sakura: Mi-au murit părinții.

Își întoarce capul și lacrimile curg din nou pe fața ei.
M-am simțit rău pentru ea.

Neji: Sakura...

Sakura: Acum nu mai am pe nimeni.

Neji: Ce vrei să spui?

Sakura: Părinții mei erau tot ce mai aveam. Acum nu mai am pe nimeni.

Neji: Nu e adevărat, Sakura. Îi ai pe Naruto, Sasuke și Kakashi-sensei.

Ea își smulge mâna din a mea, se întoarce spre mine. Acum ochii ei nu mai aveau tristețe, acum aveau ură.

Sakura: Lor nici măcar nu le pasă de mine, Neji!

Neji: Ce te face să crezi asta?

Sakura: E mult de povestit...

Neji: Am tot timpul din lume.

Zic eu serios. Chiar voiam să aflu de ce naiba crede Sakura că echipei 7 nu-i pasă de ea.

Sakura oftă și se așează lângă un copac, mă așez și eu lângă ea și o privesc.

Neji: Ascult.

Sakura: Păi...

*Skip*

Sakura mi-a zis despre cum o tratează echipa ei, cum a renunțat Lady Tsunade să o mai antreneze, mi-a zis despre ce zice lumea despre ea (asta știam și eu, dar nu băgam de seamă). Pe scurt mi-a zis toată povestea ei. Eram uimit, surprins, șocat.
Eu mereu am crezut că Sakura este o fată slabă, inutilă, răsfățată, cu viața perfectă și că niciodată nu a experimentat suferința. Nu m-am înșelat așa de rău în toată viața mea. Era judecată, singură și speriată. O înțeleg perfect. Și eu am trecut prin asta. Nimeni nu a știut cât de mult își dă Sakura silința ca să fie mai puternică. Este marginalizată, singură, speriată, judecată și tristă. Poate așa se simte și Hinata-sama. Dintr-o dată mi s-au deschis ochii. Naruto avea dreptate în bătălia de la examenele Chunin. Toată lumea, chiar și eu, am judecat-o pe Hinata-sama greșit. Prin ce trece Sakura, trece și Hinata-sama. Dar la Hina-sama și la Sakura e puțin diferit. Sakura, nu mai are pe nimeni acuma. Hinata-sama îi are pe Kiba, Shino, Kurenai, Akamaru și Hanabi-sama. O să mă schimb. Și o să le fiu alături.

Neji: Îmi pare rău pentru pierderea ta, Sakura.

Sakura: ...

Neji: Să știi că nu ești singură. Toți am avut un trecut greu.

Sakura: Da, dar nimeni nu vrea să mă înțeleagă.

Asta e adevărat...echipa ei trebuia să o înțeleagă cel mai bine...

Neji: Te înțeleg eu, Sakura. Știu cum e să îți pierzi părinți, iar lumea să reacționeze de parcă nu s-a întâmplat nimic grav. Știu cum e să fi judecat, singur și trist.

Sakura: Dar tu nu ești singur. Tu ai prieteni. Ai și o familie.

Neji: Am fost singur, Sakura. Deci știu sentimentul. Prietenii mă tratează bine, dar familia mă tratează ca pe un gunoi.

Sakura: Da, dar măcar nimeni nu te vede slab și inutil.

M-am simțit rău pentru ea. S-a ridicat de lângă mine și a început ușor să se îndepărteze.

Neji: Unde te duci?

...

Niciun răspuns.

Mă ridic și o urmăresc. Ce vrea să facă?

Perspectiva lui Sakura:

După ce plec de lângă Neji, bântui iar pe străzile goale ale lui Konoha. Nu mai eram chiar așa de tristă ca înainte. Recunosc că mi-a prins bine să vorbesc cu Neji. Dar tot mă doare inima. Tot nu am pe nimeni. Tot sunt singură.

Dintr-o dată, mă opresc la porțile satului.
Îmi scot bandana ninja de pe cap și o arunc pe jos.
Îmi scot un kunai și fac exact  ce am făcut în Pădurea Morții când încercam să-i salvez pe Naruto și Sasuke. Îmi tai părul și îl fac iar scurt. Știam că Neji e în spatele meu și mă privea cu șoc. Dar nu-mi păsa.
După ce-mi tai părul, îmi înfig kunai-ul în mână.

Neji: Sakura! Ce naiba crezi că faci?!

Îl ignor și las sângele să curgă pe jos fix lângă părul și bandana mea ninja.

"Jur că voi decenii mai puternică".

Am zis.

"Voi face orice ca să demonstrez tuturor că se înșală."

Neji mă privii șocat. La un moment dat am vrut să-mi înfig kunai-ul în inimă și să-mi iau viața, dar Neji m-a oprit. Care-i problema lui?