Parfum De Toamnă

13. Luna, soarele și cea mai strălucitoare stea

  Stai. Ce? Ei doi se cunosc? ȘI EU ABIA ACUM AM AFLAT?!

  - Asta înseamnă că mașina este a lui.

  - Oh! Da.

  Zâmbesc către Julian, ridicând din umeri. Nu înțeleg de unde se cunosc ei. Nu-mi aduc aminte ca Georgy să-mi fi povestit de el. Nici Julian nu mi-a spus de ea. Care e povestea lor?

  - Am fost în aceeași clasă când eram aici, îmi spune Georgy, de parcă a simțit nedumerirea mea.

  Se uită atentă la urechea lui Julian cu 3 cercei ca niște inele negre și începe să râdă.

  - Îți plac? o observă el și își atinge ușor cerceii cu buricele degetelor.

  - I-ai furat cerceii surori tale?

  - Nu ți-ai schimbat deloc umorul, dar felul cum arăți...

  - Adică?

  - Ești frumoasă.

  - Păi,...

  Dezgustător. Nici el nu și-a schimbat deloc apetitul la fete.

  - Dacă te aude iubitul ei îți rupe urechea aia, mă bag în discuție, imaginându-mi cum îl bate bine Filip pe Julian.

  Cred că Filip îi va bate pe toți.

  - Emma are într-un fel dreptate. Filip nu e prea prietenos.

  - Asta înseamnă că nu voi avea marea plăcerea să depănăm niște amintiri în timp ce bem ceva.

  - Putem ieși cu toții.

  - O idee minunată, Georgy! Vorbim cu Filip imediat despre asta, deci hai acasă. Sunt frântă. Pa, Julian!

  O apuc de mână și o trag spre mașină. Ea se opune, dar după două secunde cedează. Nu vreau să mai am nicio legătură cu tipul ăsta. Hai odată!

  - Pa, fetelor! Stați! Numărul meu de telefon.

  Julian îi dă lui Georgy o bucată de hârtie cu un număr de telefon. Huh! E pregătit să dea numărul său de telefon la fete. Incredibil tipul ăsta! Mă strâmb și o împing pe prietena mea în mașină, după îi închid și ușa. Mă urc și eu în mașină și îi arăt degetul mijlociu lui Julian. Sunt cu nervii în aer. Are prea mult tupeu. Îmi sprijin capul de geam și închid ochii.

~☆~

  ,,Faci drepta, la un indicator care îți spune Pet Maxwell și 3000 N, apoi ai intrat direct pe Ettrick St. Exact aici se află noua noastră casă, Emma. Ai înțeles?" ,,Da, mami." Mă trezesc de parcă ceva m-a curentat. Se pare că am ațipit. Capul îmi stă în palma dreapta, iar cotul este sprijinit de geamul ușii de la mașină. Încă mi-a rămas întipărită fața mamei fericită când ne-am mutat. Închid ochii și mă abțin să nu plâng. Imediat ce dispare chipul mamei, realizez că mașina este parcată, iar Georgy lipsește. Un mă aflu? Ce s-a întâmplat? Nu sunt în garajul meu, ci afară, într-un loc necunoscut. Unde e Georgy? O văd pe geam, în fața gardului verde, care înconjura un lac mic, deci suntem pe Maxwell St. Nu e foarte departe de casa mea. Odată ieșită din mașină, răcoarea nopții a început să mă trezească la propriu din amintirile mele. Pe mine trezește, iar pe Georgy o adâncește mai rău în gânduri. Îmi dau seama de asta după modul în care privește visătoare cerul înstelat.

  - Sper că nu te superi că am oprit puțin să admir luna plină.

  - Deloc, îi răspund și mă pun lângă ea, privind cerul până mă opresc la luna mare și albă.