Parfum De Toamnă

4. O decizie bună

Filip

  De la vârsta de 16 ani am început să fiu pasionat de munca tatălui meu, de fapt tata m-a târât în asta mai mult - pasiunea a venit la 16 ani, dar el m-a obligat de la 13 ani să intru în afacerea familiei. La început, nu era o pasiune, ci o închisoare. Îmi amâna multe ieșiri cu prietenii, în aer liber și alte activități care nu țineau de firmă - timpul meu liber. Îmi dăduse un teanc de fișe, pe care trebuia să le știu și în somn. Nu aveam vârsta necesară pentru a lucra acolo, dar eram adus și forțat să fiu atent la tot ce făcea și spunea tata, fie că-mi plăcea, fie că nu - tata insista. El a transformat acel puști neobrăzat într-un domn. Eu sunt acum acel domn. La 18 ani eram profesionist, așa spune tatăl meu. Nu știu dacă o spune pentru a mă face să rămân în continuare în afacerea familiei sau pentru că era adevărat. Acum, la 19 ani, m-a trimis în Los Angeles, pentru prima dată singur, spunându-mi că aici voi face afaceri de succes. Sigur voi face un căcat de capul meu. Urăsc această parte din viața mea, dar iubesc cealaltă parte. Când Georgy a auzit că eu voi sta luni bune în Los Angeles, s-a rugat de părinții ei să vină cu mine. A trebuit să o ajut să-i convingă, fiindcă cu greu i-am convis. Părinții ei sunt mai groaznici decât tătăl meu. O sună de 7 ori pe zi și îi pot auzi cum se plâng de lipsa ei. Nu o fac pentru că adorau prezența ei în casă, ci pentru că nu mai are cui să-i pună toate sarcinile în spate. Georgy chiar și-a dorit s-o revadă pe Emma și să nu fim siliți să stăm despărțiți, însă eu nu voiam s-o aduc aici - încă nu vreau. Nu mi-am dorit o nouă viață. Iubita mea să mă vadă stresat și obosit... Voi distruge relația. Dacă Georgy va găsi pe altcineva, eu ce-aș putea face? Gândesc stupid. Putea să-și găsească un nou iubit și în New York. Suntem bine. Sper că am luat o decizie bună când am venit aici. De ce mă gândesc la asta? Am încredere în Georgy și știu că mă iubește. Foarte urât din partea mea să-i pun la îndoială rolul ei în relația noastră. Ea nu e ca... Dar eu am încredere în mine? Sunt cine trebuie să fiu? Recunosc doar în gând că sunt speriat. Mi-e teamă să nu iau o decizie pe care o voi regreta, iar familia m-ar urî pentru asta. Cum mi-a spus Georgy într-o zi: ,,Oamenii au pe talie o curea cu multe săculețe legate de ea. În săculețe se află câte o greșeală. Nu e nicio tragedie dacă scapi vreun săculeț sau mai multe. Ele sunt puse acolo ca să cadă, iar dacă ești prost vei ridica săculețul căzut și îl vei lega înapoi de curea. Dacă ești deștept vei lasă săculețul acolo, dar nu vei uita niciodată unde ți-a căzut. Totuși, cel mai important este să nu te pierzi tu într-un sac." Corect. Îmi asum toate greșelile.

  Stau pe canapea, în living. La televizor se difuzează un film de acțiune. N-am fost deloc atent la el. Eram prea aprofundat în tot soiul de griji și gânduri. Muzica lui Georgy, care vine din camera noastră răsună peste tot, de parcă se dă un concert în casa Emmei, iar eu am prins locurile din spate. Emma vine la mine mirată. Nu înțelege ce se întâmplă.

  - Este o petrece la voi în cameră, iar eu nu am fost invitată?

  - Nici pe departe. Georgy desenează. De fiecare dată când face asta ascultă și muzică. Ascultă și când scrie, și când învață. Spune că este una din marile ei plăceri, iar muzică elimină sunetele enervante, răspund cu un surâs după.

  Emma clipește mirată.

  - Am văzut câteva din desenele ei. Chiar are talent, dar zău dacă știam că așa îl scoate la iveală.

Se așează pe canapea lângă mine. Sper că nu îmi va pune iar întrebări stupide. Nu mi-a dat o primă impresie bună. Sigur nici eu ei, dar ce contează?! Emma pare că nu gândește ce vrea să facă și acționează direct, iar temperamentul ei este unul desăvârșit. Nu este un model bun pentru Georgy. Ăsta chiar e un motiv pentru a regreta că am luat-o cu mine.