Catherine Jason #1 - HP next generation

trei

   Gara Kings Cross este plină de lume, de la copii mici care aleargă de colo-colo fluturând baloane colorate și mâncând dulciuri, până la părinții agitați și încărcați cu bagaje, sau controlorii morocănoși și fără chef de viață.

   Până și vânzătoarea de la ghișeul de bilete, care îi explică pentru a patra oară unei doamne prețul biletului cu tot cu reducere, pare mai bine dispusă decât domnul scund și îndesat care stă în fața peretelui dintre peronul 9 și peronul 10, de vreo zece minute, parcă testându-mi răbdarea - a mea și a pisicii mele, care continua să se agite zgomotos în coșul bine ancorat de cărucior, lângă cufăr.

     —Of, stai potolită! mă răstesc la ea, pierzându-mi răbdarea deja. Dacă continui să te agiți atâta, atragi și mai multă atenție și nu voi putea ajunge niciodată pe peronul 9 ¾, și asta însemna "Adio Hogwarts".

   Mă uit la ceasul vechi și ruginit, așezat deasupra ghișeului unde se vând bilete și constat că mai am doar 20 de minute până când trenul va pleca. Încerc să găsesc o soluție rapidă și eficientă pentru a-i distrage atenția controlorului care continuă să blocheze peretele. Deodată, parcă mi se aprinde un beculeț, iar ideea care îmi vine pare una banală și nici nu știu cum de nu m-am gândit mai devreme la așa ceva.

   Îmi îndrept căruciorul înspre el, repetând de câteva ori în minte ceea ce urma să spun. Când ajung în fața lui, trag aer în piept rugându-mă ca vocea să-mi sune cât de normal cu putință.

     —Mă scuzați, spun moment în care își coboară privirea către mine, ... vă caută cineva.

     —Chiar așa?

     —Da! Chiar acolo, o vedeți pe acea doamnă? Păi... ă... are nevoie de niște indicații, știți, ... tocmai a pierdut trenul.

     —În regulă, mulțumesc domnișoară!

   Zâmbesc când îl văd îndreptându-se către locul indicat de mine. După ce îmi întorc capul în toate direcțiile, verificând dacă bărbatul chiar a plecat, încep să alerg către perete. Ca de obicei, îmi închid ochii fix în secunda când trec prin el, și îi redeschid când ajung pe peron. Inspir și expir, privind locomotiva. Ca în fiecare an, peronul e plin de oameni, iar eu mă strecor cu greu printre ei. Când ajung în fața uneia dintre ușile trenului, îmi ridic cufărul și aproape mi-l scap pe picioare, însă cineva îl prinde la timp.

     —Mamă, ce ai pus în cufărul ăsta, pietre? mă întreabă Asher urcându-mi cufărul în tren.

     —Cărți, îi răspund râzând.

     —Aha, înțeleg.

   Dau din cap către el și îi mulțumesc pentru ajutor, apoi mă îndrept spre compartimentul în care stau în fiecare an, alături de prietenii mei. Pun pariu că James a reușit să strecoare bomba aia de culoarea de care mi-a spus. Însă, abia fac câțiva pași că Asher mă și prinde de mână. Mă întorc, privindu-l confuză.

     —Suntem Prefecții, îți aduci aminte? Prefecții au...

     —...compartimentul lor, îl întrerup dându-mi o palmă în minte.

   Bineînțeles că am uitat de asta, nu se putea altfel. Îl urmez pe Asher până într-un alt compartiment și constat că toată lumea e deja adunată acolo. Rose stă pe aceeași banchetă cu Lysander și Scorpius, citind o carte, iar lângă blond e așezată turcește Britney, cu o pisică pufoasă în brațe. Teressa și Ella chicotesc într-un colț, însă zâmbetele de pe fețele lor dispar când deschid ușa. Mă așez cât mai departe de ele, iar Asher se pune între noi, dând din cap către Ella. Bruneta nu-i întoarce salutul, ochii ei fiind fixați pe mine. Dintr-un oarecare motiv, îmi dă o senzație ciudată. Bine măcar că Teressa tace. Însă când își drege vocea, mă tem că m-am înșelat.