Profeția

Capitolul IX

     — Lumânări? întrebă Michael mirat, întorcând capul spre cel care stătea în spatele său.

     — Nu mai lucrez în Biserică, dar asta nu înseamnă că nu pot să mă rog. Pentru asta am nevoie de lumânări. Rugăciunea mea de seară nu are farmec fără flacăra divină.

     — Și dacă ți-aș spune că te poți reîntoarce la spovedanii și slujbe? întrebă Michel ridicându-se de pe scaun, zâmbind cald. Să fii din nou ajutorul Domnului? Să ai sufletul legat de lăcașul sfânt? recită aceste întrebări ca pe niște versuri din Biblie.

          Fausto se blocă cu ochii ațintiți la prietenul său, la cel care îl salvase de la o viață mizeră, fără un adăpost și fără oameni dragi în jur. Acceptă propunerea oferită, din toată inima, radiind de fericire că va fii din nou în locul destinat lui. Îl îmbrățișă pe Michael bătându-l ușor pe spate, prietenește, apoi se îmbrăcă cu paltonul pe care îl tot curățase. Avu un moment în care mâinile și picioarele nu îl mai ascultară. Se împiedică de unul dintre pantofi, dar se sprijini de perete pentru a nu cădea. Își încheie nasturii de trei ori pentru că nu reușea să îi potrivească în găici. Dădea semne evidente de emoție de parcă ar fi fost un copil care tocmai și-a primit acadeaua înapoi. Închise ușa după o ultimă îmbrățișare oferită lui Michael și plecă spre centrul orașului.

          Fausto, prietene, sper să se înșele în privința ta, își spuse Mike în timp ce lua ceștile de cafea și le punea în chiuvetă pentru a le spăla. Sau pentru a o pune pe Annemarie să o facă. Se spălă pe mâini și se șterse pe un prosop agățat de mânerul aragazului, folosit de obicei pentru a scoate tăvile fierbinți din cuptor. Își scoase telefonul din buzunarul de la spate al pantalonilor și observă că a primit un mesaj pe care nu a putut să îl citească din cauza prezenței lui Fausto. Lăsă telefonul pe masa din bucătărie și urcă la etaj în camera preotului. Așternutul mototolit și pernele aruncate la capătul celalalt al patului, trădau insomnia de care suferea Fausto. De asta nu ești în apele tale? se întrebă uitându-se prin cameră. În afară de câteva haine împrumutate de la Michael și de cele oferite de groparul Bobby când a venit să îl ia de la hotel, nu avea lucruri de valoare. Nici măcar lucrurile deja existente cameră, la sosirea lui, nu își schimbaseră locul.

          La piciorul unui scaun pe care erau așezate câteva perechi de pantaloni, Michael zări un colț al unei cărți cu copertă frumos decorată. O luă de jos și citi titlul cu voce tare: "Rugăciuni pentru purificare sufletească". Se încruntă la gândul că prietenul său avea probleme pe care nu le discuta cu el, apoi începu să răsfoiască pagină cu pagină dând peste tot felul de însemnări de diferite forme și culori. Pe asta o citești seara? Pentru asta îți trebuie lumânări? se întrebă pe sine ajungând la pagina treisprezece. Parcurse întreaga pagina și simți că îl lasă picioarele când își aruncă ochii peste semnătura din finele paginii. Are numele tău, exclamă șoptit punându-și o mână la gură. Primi al doilea șoc în momentul în care observă, pe marginile paginii însemnate niște inițiale încercuite cu câte trei cercuri concentrice: "L.S.", "M.R.", "J.G." și "A.C.". Ultimele două inițiale aveau desenată o flacără micuță lângă. Ce ai făcut, Fausto? se întrebă mergând în pas grăbit spre bucătărie, ținând încă, în mână, cartea cu rugăciuni. O lăsă deschisă pe masă și luă telefonul din locul în care îl lăsase cu câtva zeci de minute în urmă: "E totul acolo. Așa cum mi-ai spus. La pagina aia nenorocită". Trimise mesajul, rămase cu privirea îndreptată spre podea și cu mâinile ținându-se strâns de masă.

     Michael nici nu îi simți prezența fiicei sale care tocmai intră pe ușă cu un zâmbet larg pe buze, pregătindu-se să îi povestească despre cele trei săculeți cu monede de epocă pe care Andrea și Richard i-au adăugat colecției. Însă confuzia și groaza care îl învăluiau pe tatăl său, îi alungară avântul oratoric. Îl văzu stând acolo ca o stană de piatră, privind cartea aceea și  verificând nervos telefonul. Se apropie de el punându-i mâna pe umăr, moment în care tresări și își duse mâna către cartea de rugăciuni pentru a o închide.