Profeția

Capitolul III

          Călătoria până în Anchorage a fost surprinzător de lungă pentru gustul și răbdarea lui Fausto. Prima oră, din cele șase, a reprezentat prilejul perfect pentru a citi și a se gândi la cele întâmplate cu o seara în urmă.

          Însă, pacea cu care începuse să se obișnuiască și cu care spera să se termine zborul său, nu a durat prea mult. Pe rândul de scaune din dreapta lui, un cuplu în vârstă se contrazicea pe un subiect patetic - câți bani vor cheltui în vacanță. Femeia afirma faptul că măcar o singură dată pe an își permitea să nu mai fie strâmtorată și să-și satisfacă orice dorință sau poftă, pe când bărbatul ei, arțăgos și încăpățânat din fire, o forța să se împace cu ideea că vor petrece o bună perioadă din timp în camera de hotel pentru a nu fi ispitiți să cheltuie excesiv.
    
          Spre dezamăgirea lui, Fausto a fost nevoit să fie martor impasibil al acelei discuții agitate, pline de nervi și contradicții. Anunțul copilotulului în legătură cu finalizarea zborului în următoarele douăzeci de minute l-a bucurat nespus, făcându-l chiar să își piardă interesul pentru a construi un alibi pe care, mai apoi, să i-l expună lui Michael. Aterizarea a fost lină, fără vreun incident neplăcut.

          S-a ridicat de pe scaun printre ultimii pentru a evita înghesuiala de pe culoarul și așa prea îngust, dar și pentru a lăsa oamenii cu bagaje să se desfășoare în voie.

          Dădu să-și ia la revedere de la  bătrâna care a stat tăcută în timpul zborului, dar aceasta nu îl salută înapoi, ci preferă să îl tragă de mânecă, semn că voia să îl oprească pentru a o privi.

     — S-a întâmplat ceva, doamnă? întrebă Fausto zâmbind cald.

     — Sunteți preot, domnule? răspunse cu o întrebare în timp ce își aruncă ochii la cartea de rugăciuni pe care bărbatul o ține în mână.

     — Da, chiar sunt, dar nu aici... în Detroit, răspunse ștergând-se de transpirația care i se prelingea pe frunte.

     — Toți preoții din Detroit citesc cărți blestemate ca aceasta?  își îndreptă degetul arătător către cartea lui.

     — Blestemate? Nu înțeleg la ce vă referiți, doamnă. Aceasta este doar o...

     — Nu mă duceți pe mine cu zăhărelul, părinte! Ce citeați acolo nu e pe placul Domnului. Faceți bine și ardeți-o!

          Fausto înghiți în sec și preferă să dea din cap în semn de răspuns. În situații ca acestea, cuvintele trebuiau alese cu mare grijă, însă mozaicul de gânduri care îi trecea prin minte îl împiedică să mai scoată vreun sunet. Oare ce a vrut să spună această ființă bizară? O privea pe bătrână cum ieșea pe ușa din partea opusă de locul în care a stat, fără să privească un moment în urmă. Femeia nu regreta ceea ce tocmai spusese, a încercat să se facă foarte bine înțeleasă prin tonul și gesturile folosite.