Profeția

Capitolul V

          Casa familiei Anderson răsuna de voci pițigăiate și grave, angajate într-o conversație plăcută ca între vechi cunoștințe. Privind din exterior, părea o discuție inofensivă, amuzantă chiar, dar cu cât priveai în profunzime, te loveai de minciuni, ironii și vorbe lansate din complezență.

     — Philona, mă bucur să te cunosc! se auzi Fausto printre amalgamul de vorbe. Ești un copil bun și cuminte. Știu asta. Un preot întotdeauna știe.

     — Și eu mă bucur, domnule! răspunse lovind-o pe Annemarie cu piciorul pe sub masă.

     — Întâmplarea face că am întâlnit-o prima oară pe bunica ta. Nu ai spune că se ivesc prea des astfel de situații. Dar e plăcut. Nu-i așa Louise? continuă bărbatul pe un ton calm.

     — Într-adevăr, părinte, într-adevăr foarte plăcut, spuse privind-o pe Philona care îi făcea cu ochiul din capătul mesei. Și ce vânt vă aduce în Anchorage? menținea dialogul înțelegând semnalele nepoatei sale.

        Cele două fete se ridicară brusc de la masă. Un apel fals, un subiect important de dezbătut și o mutră îngrijorată au fost elementele cheie ce au conturat motivul comportamentului bizar arătat de Philona și Annemarie. A fost nevoie doar de câteva minute afară pentru a spune că părinții nu răspund la telefon, ca mai apoi să se îndrepte, cu pași mărunți, către dormitorul de la etaj.

     — Tata a adus un criminal la noi în casă! Gata! Oficial suntem morți, începu Annemarie vizibil agitată.

     — Mai încet, te pot auzi! Am lăsat-o pe bunica să îl tragă de limbă. Îmi va povesti tot ce a aflat. Să nu ne pripim spunând că e "un criminal", mimă ghilimelele cu ajutorul degetelor.

     — Nu pot, Phili, mi-e frică! Dacă îi face ceva tatei? O să-l omor chiar eu dacă i se întâmplă ceva "tragic" la fel cum s-a întâmplat cu acea femeie nevinovată, spuse făcând același semn cu degetele.

     — Și dacă nu era nevinovată? 

     — Philona, te auzi ce spui? șopti Anne înfigându-și mâna în păr.

     — Eu doar ziceam că în ecuația asta nu e există cineva nevinovat. Și dacă el ar fi ucis-o, amândoi ar fi fost implicați. Sigur a existat un motiv.

     — Cu nebunii nu te încurci, răspunse categoric.

     — Dar pare lucid și inteligent. Mă liniștește foarte tare modul său de a vorbi, mărturisi în timp ce învârtea printre degetele un semn de carte.

     — E teatru mizerabil! Pare ușă de biserică, dar e portarul Iadului.

          În acea clipă cineva bătu calm la ușă. Era Michael care îi spuse fiicei sale că trebuiau să meargă acasă.

     — Avem un musafir, Annemarie. Nu se cade să îl tărâm cu noi de colo-colo și nici să fiu doar eu în casă, măcar până se obișnuiește cu locul, vorbi cu o voce caldă.