Stateam pe bancheta din spate a unei masini priviind copacii. Cum se apropie incet si pleaca foarte repede. Oare asa era si viata? Stai milenii pana sa o primesti, iar apoi mori la nastere si ciclul se repeta pana reusesti sa traiesti? Oricum nu am de unde sa stiu. M-am nascut odata, dar nu voi vedea moartea niciodata. Uneori chiar imi doresc sa pot trai ca un om. Dar cateodata m-i se face greata de stilul lor de viata. Totusi, oare cum e sa traiesti?
Acum ma jucam cu un inel pe care l-am gasit in padure. Nu doream sa-l vada Dimitrie pentru ca probabil nu va crede ca l-am gasit. Era un inel atat de dragut. Avea chiar o piatra neagra in mijloc. Parea foarte vechi. Ma intreb al cui a fost.
Cand am coborat din masina eram la marginea unei paduri frumoase cu caprioare. Inelul a inceput sa staluceasa si, din pacate, Dimitrie la vazut.
- Ce e ala?
- Un inel. L-am gasit in padure. Ma intreb al cui e.
- L-ai gasit?
- Da. Dar a inceput sa staluceasca.
Tot ce am auzit apoi era Dimitrie care imi stiga numele. Am lesinat oare? Cand m-am trezit ma simteam ametita. Ma aflam intr-o cabana? Cam asa arata.
- Te-ai trezit? Desteapt-o! Inelul era contra demonilor. Normal ca ai lesinat. Nu poti fi si tu atenta? Ce as fi facut daca ai fi murit?
- Ai fi scapat de o povara? am ras putin nervos.
- Tu NU esti o povara!
A venit langa mine si m-a luat in brate. Inelul era pe masa. Langa o harta. Cand stateam mai bine in bratele sale am auzit un tipat.
- Ce-a fost asta?
- Seiko.
- Cine?
- Cea de care ti-am zis ca are cartea.
Am iesit afara si am vazut-o pe Seiki intr-o balta de sange cu niste oameni in jur.
- Multumim Seiko, dar nu mai avem nevoie de tine.
- Nu! Stai! Ce?! Ma veti ucide?!
- Bineinteles. Nu mai avem nevoie de tine. Mai ales ca oricine te putea auzi cand ai vorbit la telefon.
Murise, iar acei oameni disparusera. Grozav! Singurul indiciu a murit! Oameni tampiti!
Ne-am intors in cabana, unde Dimitrie a inceput sa studieze inelul. Eu am inceput sa citesc.
- Crezi ca o sa rezolvi ceva daca te holbezi la inel?
- Pai, cred ca pot sa-i gasesc adevaratul proprietar.
- Seiko? E moarta.
- Nu ea. Si totusi cred ca moartea a fost o inscenare.
S-a asezat langa mine si m-a luat in brate apoi ne-am scufundat amandoi in lectura. Era asa cald si bine. Iar cartea era chiar interesanta. Dar nu numai cartea imi placea.
