Grădinile din Ravenswood: Creaturile Nopții

Capitolul XXI: "Imposibil, șocant și terifiant"

Brusc, o rafală de vând rece ca gheața mă făcu să mă cutremur. Mi-am înfășurat brațele în jurul corpului meu, dar dârdâitul se amplifica. Simțeam curentul cum îmi învăluia pielea dezgolită , iar cu un icnet scurt m-am oprit. Nu realizasem ce tare mă îndepărtasem, dar mă aflam la marginea parcării, lângă terenul de sport și pădure. Mirosul de plante și umezeală era mult mai proeminent aici, iar mașinile mai puține. Era întuneric, noapte, iar mintea îmi juca feste, căci auzisem foșnete dincolo de gardul de plasă al școlii. Am scuturat din cap, dar corpul meu se încordă când se auzi din nou, mult mai aproape.

— Ieși afară, nu e amuzant!zic eu oprindu-mă.

Nu se auzi nimic, nici cel mai mic zgomot, dar mă simțeam urmărită, ca o gazelă într-o savană plină de lei care stau la pândă.

— Arată-te, lașule!zic cu buza tremurândă, de la frig sau de la frică poate.

Voiam să fiu puternică, dar ceva îmi spunea că ar trebui să fiu precaută. Instinctul nu mă dezamăgise până acum de multe ori.

— Whaaaaaahahahaa!se auzi o voce din spatele meu, făcându-mă să tresar.În spatele meu se afla o versiune mult mai mică a contelui Dracula, cu colți de plastic supradimensionați, ochi roșii de la lentile, corp scheletic acoperit de o capă neagră cu interior stacojiu.Fața fusese pictată în alb, dar acesta se estompase din cauza transpirației excesive a băiatului.

— Am venit să îți sug sângele!spuse el cu vocea mult prea groasă pentru felul în care arăta.

— Cară-te, Colț, spun eu râzând și îndepărtându-mă.

— Un dans, domniță?spuse el apropiindu-se, înconjurând o mașină pentru a se apropia de mine.Se legăna foarte mult, dar vorbea destul de coerent. Mirosul de alcool era ușor sesizabil, dar nu voiam să am de a face cu un mort beat.

— Nu mersi, zic și privesc peste umărul lui, văzând cum o siluetă cu păr argintiu ca razele lunii se apropia. Aiden mergea calm, îndreptându-se spre mine.

— Bine, bine, pricep, prietenul tău fioros nu o să mă lase, doar zi-i să nu mai bălească de parcă sunt o bucată de carne, zise băiatul și făcu câțiva pași în spate, apoi plecă fără să se mai uite în spate la mine.

M-am încruntat, gândindu-mă că el nici nu l-a văzut pe Aiden venind, iar el nu arăta fioros.

Apoi am auzit.

Era un zgomot enervant, ca atunci când unghiile scrâșnesc pe tablă, când metalul lovește marmura. Un respirat greoi și ascuțit, sufocant.Mirosul era mai îngrozitor ca ultima oară când îl simțisem, prima oară, în pădure — a putreziciune și a gunoi, un miros dulceag acrișor, care îmi provocă un reflux instantaneu pe care mi l-am oprit, cu palmele duse la gură. Aiden se apropia, iar fața lui nu mai era veselă, mai degrabă uimită și nervoasă. Venea încet, chiar dacă distanța până la mine era mică, dar călca grijuliu pe lângă mașinile din parcare.

Am făcut un pas în față, precaută, apoi m-am întors încet pe vârfuri. Atunci l-am văzut mai aproape și cu greu am putut să nu urlu la vederea lui.Creatura care aproape îl omorâse pe Dean în pădure era lângă mine, emanând un miros de putreziciune din cauză că era rănită.Două găuri în pieptul negru și murdar luceau, cicatrizate, dar păreau că nu se pot vindeca de tot.Din ele curgea un fel de puroi sau sânge, de un verde crud și bolnav. Lichidul negru pe care îl avea pe corp era cenușiu acum, probabil semn că era slăbit. Ochii oblici și galbeni ce mă urmăreau atent de după firele încâlcite de noroi, iar inima mea renunțase să mai bată.M-am cutremurat când fălcile i s-au încordat și când gura i s-a deschis, lăsând un zgomot inuman să iasă, ca un mârâit a unui câine.