Concepte

Night Stories

Sunt atât de multe poveşti nespuse în fiecare apartament pe care le văd dintr-un balcon îngust.

Sunt atât de multe case abandonate de oameni care au vrut mai mult decât centrul unei capitale aglomerate.

Nu ştiu de voi, dar eu locuiesc în Bucureşti de când mă ştiu, iar străzile de aici, străzile murdare şi pline de gândaci, găzduiesc adevărate poveşti demne de un roman modern, cel puţin aşa îmi place mie să cred.

Stau şi mă uit seara la oamenii care aprind luminile în apartamentelele lor micuțe, la modul casual în care au amenajat spaţiul lor atât de intim şi de personal.

Mă uit la blocul de vis a vis şi văd pe geam o mică băncuţă de lemn peste care este aşezat un covor persan şi o pernă cilindrică care probabil că ascunde multe poveşti, lacrimi de fericire sau de dezamăgire, pete de vin de la serile cu prietenii sau de la serile în care doi oameni îndrăgostiţi şi-au făcut set up-ul unei seri romantice, iar dintr-un exces de râs câteva picături de vin s-au fânt din pahar. Pare o casă de tineri care probabil plătesc jumătate din salariu pentru confortul unui apartament în centrul oraşului, o casă care îți inspiră căldură, poate datorită plantelor şi al parchetului din lemn pal sau poate datorită fiecărui lucru pus de la salariu la salariu.

Puţin mai în dreapta este un apartament cu un balcon mare în care văd zilnic două persoane, cred că încă lucrează de acasă. Par tipul de oameni cu care te întâlneşti şi au multe experienţe de povestit. Mare pare că îi cunoaşte foarte bine, iar barmanul din Expiratul din Vama Veche cred că le este amic şi le dă băutura cu cel puțin 25% reducere. Pot vedea din modul în care se uită unul la altul că se iubesc, dar au câteva decizii importante de luat pentru că fiecare discuţie se petrece cu câteva ture de balcon, dar de cele mai multe ori finalul discuţiei este marcată de un sărut pe fruntea ei.

Mult mai departe de aici, abia pot să văd cu exactitate ce se întâmplă, este un partament mare, pot vedea asta prin geamul mare care lasă la vedere livingul. Peste geam atârnă o ghirandă de luminite albe, alb rece, iar pe terasă sunt oameni care beau vin din pahare fancy. Vreau să cred că stau nişte tineri acolo, care se descoperă pe ei prin prietenii lor, care vorbesc despre ce-i în lună şi în stele şi care îşi satisfac curozităţile despre viaţă. Întrebarea care îi macină după ce casa rămâne goală să fie acum ce facem cu viaţa noastră. Gândurile care îţi trec prin cap când stângi sticlele lăsate în urmă, ameţela pe care o simţi şi modul uşor în care se mişcă corpul tău din pricina alcoolului, cam ăsta este vibe-ul. Probabil că după ce luminiţele se sting se aprind lumânări, iar fanteziile îşi fac loc pentru că viaţa este un experiment continuu şi nu ar trebui să te opreşti să experimentezi după închiderea luminilor.

Mai în spre casa din dreapta, pe strada cu casele derăpanate, sta o familie numeroasă, unde poveştile nu sunt aşa fericite. Printre obloanele putrezite de lemn se vede lumina unui televizor care a fost lăsat prins într-o cameră în care dorm cinci copii cu mama lor, mama lor care suferă în fiecare zi că nu poate pleca din văgăuna aia pentru că soţul o ţine acolo. Ea îşi doreşte mai mult pentru cei mici, dar nu le poate oferi asta cu ceea ce are acum, nu poate să plece cu toţi, unde ar sta, cu ce i-ar întreţine. Aşa că îşi lasă capul pe cel mai mic copil şi încearcă să adormă şi ea, ce altceva poate face.

Cum spuneam, serile de pe balcon aduc de fiecare dată alte poveşti, alte lumini aprinse peste drum şi alţi oameni cu alte experienţe îminatrag atenţia şi mă fac să închid ochii şi să îmi imaginez cum arată povestea lor.