capitolul 4

142 17 6
                                    


    stau în pat, tolănită, uitându-mă la netflix. filmul e destul de interesant, dar nu la fel de interesant ca gândurile mele. când am sarutat-o prima oară pe liv am știut că-mi plac fetele. mi-era clar, dar eu mă mințeam, neputând să accept cine sunt. fata asta și-a dat seama prin ce trec și mi-a fost mereu alături. azi mă simt chiar normală. numai datorită ei. așa că am hotărât să o răsplătesc cumva... astăzi.

    aud cum ușa de la intrare se deschide zgomotos. noroc că mama e plecată, că m-ar fi certat pe mine, nu pe ea că nu știe să apuce o clanță normal. mă ridic din pat și cobor scările casei, în timp ce ea le urcă. ne întâlnim pe la jumătate.

    -mi-ai întrerupt relaxarea, îi spun eu după ce ne privim, în semn de salut.

    -să îți amintesc că tu m-ai chemat aici? și n-ai vrut să-mi spui despre ce e vorba, așa că a trebuit să cumpăr un test de sarcină în orice caz, îmi răspunde ea.

    își bagă mâna în buzunarul din spatele al blugilor mulați și-l scoate. doamne, cât o duce mintea pe asta.

    -de fapt, m-am gândit că un masaj ți-ar prinde bine, mai ales după ce...

    mă gândesc la ce mi-a povestit in ultimele 48 de ore, însă nu-mi vine nimic în minte. acum că mă gândesc mai bine, nu prea mi-a mai povestit nimic de înainte să ne vedem în prima zi de liceu... de ce nu vrea să-mi explice dramele ei adolescentine? sunt sigură că i-a dat întâlnire vreun băiat... pentru că e cu adevărat superbă. și are o personalitate atât de complexă, sunt sigură că i-a sucit mințile cuiva... felul în care se uită la tine după ce faci mișto de ea, cum își prinde părul într-o coadă grăbită atunci când se îndreaptă către sala de sport, cum se strâmbă atunci când nu îi place ceva... cum se oferă să te învețe să săruți...

    -de ce nu-mi mai spui nimic? o întreb cu o voce confuză.

    mi se pare că vad o urmă de teamă în expresia ei.

    -adică?

    -nu mai îmi povestești nimic, s-a întâmplat ceva?

    doamne, zici că suntem în filme.

    -mnu, sunt ok, spune, dar glasul ușor tremurat o dă de gol.

    încearcă să urce spre camera mea, însă o prind de mână.

    -ai ceva să-mi spui?

    e decizia ei. știe că sunt lângă ea mereu.

    -de fapt, da. dar hai sus.

    hmm... nu m-am gândit până acum că scările mele sunt inconfortabile.

****

    vă rog să-mi lăsați păreri în comentarii despre carte, capitol etc (sunt cam disperată). ce credeți că îi va spune liv alissei?

   

   

   

Cam diferită da' naWhere stories live. Discover now