Confruntarea

40 10 0
                                    

          Mircea rămase impresionat. Dany era un băiat pe cinste, avea un bagaj de cunoștințe greu de imaginat la unul cu acest sindrom.
  
          Privindu-i pe cei doi, înțelese filing-ul ce se născuse între ei. Își aminti de anii tinereții, de el și de... Ana.
          De o bună bucată de timp nu mai știa nimic despre ea.  La început, nu era zi să nu-l caute, implorându-l să se întoarcă la ea, apoi a trecut  la amenințări, dar el a rezistat, chiar dacă inima îl durea. Era decis să dedice toți anii rămași pentru fericirea copilei sale.
 
         Renunțase la ea odată, orbit de iubirea ce o purta acelei ce ,cu egoismul ei a rovinat atâtea vieți. Acum, trăia pentru copilul său, vrând să recupereze toți anii pierduți.

         Părăsită de Mircea, Ana nu își găsea liniștea. A încercat în nenumărate rânduri să-l aducă înapoi, fără să reușească. În mintea ei, singura vinovată era ea, Stela, pe care, orbită de ură o considera ca pe o uzurpatoare de familii.
 
        De luni întregi țesea în minte un plan de răzbunare împotriva fetei,  asemeni unui păianjen ce își țese pânza pentru a putea prinde prada.
 
        A fost de câteva ori acasă la ea, cu intenția de a o scoate din viața ei și a lui Mircea, dar a întâmpinat de fiecare dată  rezistenza Mariei, ce era asemeni unui străjer pus să apere fericirea copilei.

         Nu a mai încercat, dar nici nu a lăsat garda jos. Planul de răzbunare îi ardea creierul, nu o lăsa să trăiască. O urmărea pe Stela, de la distanță, din umbră, așteptând cu ardoare ziua când  își va duce la capăt uneltirile murdare.
 
         Se pare că acea zi era foarte aproape, speră să o poată întâlni singură, pentru a o obligă să iasă din viața lui Mircea. Era sâmbătă, ziua ei liberă, și știa că Stela este acasă la sfârșit de săptămână.
 
        Ana se ridică din pat, vioaie, știind că azi se va confrunta cu "acea mucoasă" ce îi rovinase fericirea. Făcu un duș, cântând, se îmbrăcă  având grijă să arate cât mai bine, și ieși din casă .

        Era ora când Stela ieșea, făcând o raită prin parc. De cele mai multe ori era singură și Ana spera din tot sufletul să fie așa.
        O urmărise de nenumărate ori, din umbră, și știa exact obiceiurile ei.
 
         Ajunsă în parc, se așeză pe o bancă de unde vedea bine cărarea, fără ca ea să  poată fi văzută, și se puse pe așteptare.

         La un moment dat, apăru și fata, dar ceea ce văzu o umplu de nervi. Nu era singură, dar cel ce o însoțea nu reprezenta un pericol.
 
         Se ridică, și cu pas întins, îi  ajunse, și se înfipse în fața lor, tăindu-le calea.

         La vederea ei, Stela păli. Se aștepta la orice din partea acelei femei ce ar fi trebuit să-i fie mamă.
         Nu îi era frică de ea, paloarea ei se datora faptului că nu vroia ca Dany să audă toate aberațiile în legătură cu boala lor. Nu apucă să ducă la capăt șirul gândurilor, când auzi ploaia de cuvinte murdare ce se abăteau asupra lor:

       - De când aștept clipa asta, monstru cu chip de om, mi-ai rovinat viața, zise și se repezi spre ea.
         Avântul ei fu întrerupt de Dany, ce se puse în fața Stelei, ca  un scut gata să o apere.
         Dar nimic nu o putea opri pe Ana.

       -Tu cine dracu ești ? Nu ajungea un monstru în familie, acum ți-ai găsit și pereche. Îmi faceți greață.
 
        Ridică mâna să o lovească dar mâna îi fu oprită de o strânsoare ce o făcu să urle de durere. Întoarse capul și văzu chipul schimonosit de ură a lui Mircea.
 
        -Nemernico, nu ajunge cât rău i-ai pricinuit până acum? chiar nu poți să o lași să trăiască liniștită?

         Anei îi trebuiră numai câteva clipe să își revină din uimire. De Mircea nu îi era frică, nu i-ar face niciodată rău. Îl privi în ochi și spuse cu toată ura de care era cuprinsă  :

RENEGATĂ  Where stories live. Discover now