Young God (RO) (În Curs De Verificare)

Capitoul 14- Monștri și bărbați

Sala de interogatorii avea un fior care se scurgea adânc în oasele lui Jisung.

Dincolo de el, femeia, procurorul, care-l întrebase i-a atins degetele pe suprafața rece de oțel a mesei, cu buzele subțiri, singurul indiciu al nerăbdării crescând. Stăteau de mai bine de o oră acum, acordat, nu era niciun ceas pe pereții goi ai camerei, așa că Jisung nu putea decât să ghicească și nu rosti niciun cuvânt.

—Să taci nu te va ajuta, știi, femeia i-a reamintit pentru ceea ce părea a fi a mia oară. Avea părul castaniu ondulat și ochii obosiți.

Ea a fost destul de drăguță, citindu-i drepturile sale și punând întrebări cu calm, dar Jisung nu a putut să-și miște buzele. Studia absent cătușele strânse în jurul încheieturilor, cu capul plecat. Kang chemase în mod râvnitor un medic pentru a efectua primul ajutor la numeroasele tăieturi pe corpul său, inclusiv rana superficială de deasupra șoldului, pe care bărbatul blond îl făcuse și după ce a petrecut ore întregi în camerele de interogare, durerile ascuțite au crescut în cele din urmă. Fiecare cuvânt pe care i-l rosteau suna de parcă ar fi fost într-o altă limbă, sărind înainte de a ajunge la urechile lui, ca și cum Jisung ar fi închis într-o bulă plină de noroi, izolată fonic.

Au adus și un psiholog, după ce a stat în tăcere timp de o oră, un bărbat dur cu ochii albaștri, al cărui ton era prea cald pentru plăcerea lui Jisung.

—Cum te simți? Îmi poți spune ce se întâmplă în capul tău chiar acum? Sunt aici să te ajut, copilule cooperează un pic cu mine.

Dar încă o oră trecuseră și astfel procurorul se întorsese.

Mintea lui Jisung continua să rătăcească, spre senzația caldă de sânge, cu sângele tău care îi păteau mâinile lui care tremurau, ochii febrili ai lui Chan, când se ținea pe umerii netezi ai lui Jisung, ca un fel de fermitate tată.

La fel cum femeia scoase un suspin de înfrângere, ușa metalică din spatele lui Jisung se deschise cu un scârțâit. În spatele ochelarilor lui de aur ai procurorului Kang s-au aruncat de la expresia goală a lui Jisung către cea obosită a femeii și înfiorată.

—Încă refuză să vorbească?

Femeia dădu din cap. Jisung a simțit greutatea privirilor lor plictisitoare în capul lui. Kang aruncă capul spre ușă, iar femeia pleca în timp ce procurorul mai în vârstă îi lua locul.

—Te ții mai bine decât credeam, când Jisung nu a reacționat, Kang a continuat cu un zâmbet: Deși cred că nu m-aș aștepta la nimic la un criminal cu sânge rece.

Criminal. Adevărul îl înjunghia pe Jisung.

—Ei bine, băiete, ești amărât, îți voi da asta, Kang și-a închis ochii. Dar te avertizez, deja am adunat suficiente dovezi incriminatoare. ADN-ul de la scenele crimei, imagini CCTV, ești doar cu câteva teste de laborator diferență, de o condamnare vinovată, Han Jisung.

Mințea, Jisung știa că a mințit pentru a-l determina să intre în panică și să vorbească. Minho șterse demult toate amprentele și dispunea până la urmă toate probele. Jisung îl privise cu ambii ochi.

Schițându-se în tăcerea lui Jisung, Kang stătea brusc și-și trânti mâinile pe masa de metal. Se aplecă mai aproape, cu vocea lui în șoaptă.

—Vorbește sau nu, nu vei pleca în custodia poliției în curând. Am văzut cazuri ca ale tale. Arătați cu toții, nevinovați la exterior, ochii lui Kang erau aproape milați, cu tonul lui condescendent. Dar în interior? Știi că ești un defect al societății, deci de ce încerci atât de mult să pretinzi că ești normal?