În același univers

1.

 Lily

Dimineața asta a fost una dintre cele mai bune. Ploaia mi a bătut în geam, mama a făcut iar atac de panica peste noapte, crezând ca am leșinat într-un mod ciudat, însă și-a dat seama ca a fost un coșmar, iar eu am fost din 5 în 5 minute la baie, deoarece tubul meu gastric s-a infectat. Ce pot spune, superb. Doctorul a spus ca nu ar fi trebuit sa mi se infecteze tubul, având în vedere ca a fost schimbat cu 3 ore înainte. Singura veste buna este ca Julia vine astăzi la mine în vizita pentru a îmi aduce delicatese din Turcia, acolo unde a fost în vacanta. Aș fi mers și eu cu ea, însă domnul doctor Ben mi a spus ca nu pot călători atât de mult cu avionul, deoarece boala mea nu mi ar fi permis. Nimeni nu știe cum se numește sau de unde a apărut. Este foarte rara și pur și simplu, boala mea este singurul lucru ce ma distinge de societate. Ea se manifesta oprindu-mi respirația, fiind un fel de cancer la plamani mult mai avansat.
- Lily, a venit Julia la tine, spune mama cu cearcăne la ochi, semn cum ca iar nu a dormit.
- Spune-i sa vina sus la mine.
- Asta e problema, cam.. Nu poate.
Cobor la parter și o vad pe Julia în spatele unor cutii uriașe, pline cu dulciuri.
- Ți-am spus sa îmi aduci câteva dulciuri din Turcia, nu toată tara! Spun eu amuzandu-mă.
- Haha, de când am plecat ai descoperit simțul umorului, pierdut acum foarte mult timp.
Ce-i drept, de când mi-a murit fratele, Sam, nu am reușit sa mai fac glume, sa rad sau pur și simplu sa petrec timp cu familia sau prietenii. Eu trebuia sa mor, nu el. Nu a făcut nimic greșit, eu doar poluez natura și asta este cel mai dezamăgitor lucru.
- Hai sa ne așezăm la masa și sa despachetam dulciurile, spune mama întrerupând-mi gândurile macabre.
În scurt timp am terminat o cutie de dulciuri, Julia spunându-ne mie si mamei peripețiile sale din vacanta.
- Ei bine, eu ar trebui sa plec, ma așteaptă Jade  spune Julia ștergând-se cu un șervețel frumos împăturit.
Jade este unicul și singurul său iubit, au o relație de aproape 4 ani, în care nu au existat certuri sau gelozie, iubire pura, cum sa nu.
- Ne vedem mâine la un suc? Întreb eu, sperând ca va răspunde afirmativ
- Sigur, după ora 5:00, este ok?
- Este perfect, ii răspund eu, îmbrățișând-o de ,, rămas-bun".
Merg sus și ma îmbrac rapid cu primele haine găsite în șifonier și merg în mașină mamei pentru a ma duce la doamna psiholog, Crina. Moartea lui Sam m-a lăsat cu sechele, fiind obligata sa merg la terapeut. Timp de 3 luni nu am mai scos un cuvânt, pana când doamna psiholog mi-a devenit o a doua cea mai buna prietena. De obicei suntem câte doua persoane ce se confrunta cu aceleași probleme. Când am intrat în sala, am dat ochii cu un băiat, de obicei sunt fete, dar nu este o problema asa mare. Îl aud cum șoptește ceva la telefon, dar nu bag în seama. Pare arogant si nu prea prietenos. Ma așez lângă el și imediat lasă telefonul jos. Sa comunic cu străinii nu este punctul meu forte, asa ca nu fac nici măcar contact vizual cu el.
- Cum poate o fata asa frumoasa sa vina la psiholog? Îl aud spunând, crezând ca vorbește la telefon, dar sunt slabe șanse sa o facă.
- Am și eu problemele mele! Urlu la el, ca semn că nu vreau dialog cu el.
- Wow nu fi asa sărita de pe fix, frate nici ca mai vorbesc cu tine, ești nebuna, se explica de ce ești aici.
Vorbele lui ma deranjează, dar nu ii pot găsi o replica potrivita, asa ca ma las bătută.
- Știi ceva, îmi pare rău,ok? Îmi pare rau ca nu sunt în stare sa am un dialog cu un străin, imi pare rău că sunt sărita de pe fix și nebuna, îmi..
- Buna ziua copii, o aud pe doamna psiholog Crina, intrerupandu-mi discursul inventat pe loc.
Băiatul se uita, cu gura căscată la mine, semn bun, cum ca am reușit sa îl fac sa înțeleagă ca nu vreau sa am de a face cu el.
-Mike, spune-ne, te rog, motivul pentru care te afli aici.

-Nici vorba!
-Mike, trebuie sa comunici cu noi, pentru a reuși sa treci peste trauma.
Aha, deci numele străinului s-a transformat în Mike, drăguț.
- Am.. Ăăă.. Am...
-Ai.., spune Crina încercând sa îl încurajeze.
- Am cancer pulmonar și am vrut sa ma sinucid pentru ca lumea nu are nevoie de un specimen ca mine....

Au, asta a durut. Sincera sa fiu, nu ma așteptăm să aibă o asa problema, este destul de grav.
- Și eu am, bine, este practic un cancer mai avansat, nu are nume, este foarte rar, spun eu încercând sa îl fac sa înțeleagă ca nu este singurul cu acest fel de problema. Nu am avut niciodată gândul de a muri, însă moartea mea mi-a dat de gândit, cum ar arata lumea fără mine  ce ar face familia, prietenii.. Pur și simplu, nu îmi pot imagina.