Latino Lover

C A P I T O L U L 36

Am stat așa o altă serie de câteva minute până când mâinile lui au început să se plimbe leneș pe spatele meu. Nu știu ce încerca să facă, însă eu mă chinuiam să adorm ori, în caz contrar, mă enervam mai tare și nu îmi doream să ne certăm fix acum.

— Nu pot să adorm, Madena. Nu pot să închid ochii nici măcar o clipită, îmi vin tot felul de gânduri în minte... l-am auzit într-un târziu vorbind, iar atunci am înghițit în sec.

Știam ce gânduri îi puteau veni în minte lui Valentino. Nu voiam să și cred că aceste gânduri chiar existau în mintea lui.

— Ce fel gânduri? am vorbit la fel de rece ca mai devreme, având pretenția să primesc un răspuns pertinent de la el.

— Gânduri, Madena.

Fusese atât de sec încât simțeam nevoia să oftez zgomotos. Voiam să îi spun în față că mă obosea și că era mai sec decât o bătrânică, dar mă gândeam că aveam să-l rănesc.

— Gânduri cum că eu îți voi cumpăra un ceai care să te ajute să te odihnești? Gânduri în legătură cu munca ta de săptămâna viitoare? am încercat să scot mai multe de la el, însă nu știam în ce măsură era dispus să-și deschidă sufletul în fața mea.

— Gânduri în legătură cu noi, lovise punctul sensibil fără să ezite măcar. Speram că se gândea la lucruri pozitive și nu la scenarii de mai știu eu ce natură.

— Gânduri cu noi doi căsătoriți? îl întrebasem curioasă, deși simțeam că nu era vorba despre așa ceva. Brunetul mexican începea să devină o enigmă pentru mine, pe cât de deschis era cu mine uneori, pe atât de secretos se dovedea a fi de multe ori.

Oftase pentru a nu știu câta oară, iar eu am simțit că ceva nu era în regulă și chestia asta mi se confirma. Oftatul lui fusese un „nu" voalat, spus frumos în așa fel încât să nu mă rănească. Spre surprinderea lui, m-am ridicat brusc, întorcându-mă în așa fel încât să stau pe spate și să îi pot privi chipul măcar.

— Ce se întâmplă cu tine, Valentino? l-am întrebat uimită de schimbarea lui de comportament. Mai devreme eram bine, însă acum îmi dai de înțeles niște lucruri la care nu vreau să mă gândesc, mi-am deschis sufletul în fața lui, privindu-l în tot acest timp cum mă privea neîntrerupt. Ce gândea despre mine în clipele acestea?

— Sunt ok, nu se întâmplă nimic cu mine, vocea lui obosită nu părea să confirme ce a spus acum câteva secunde.

— Nu, nu ești ok deloc, l-am contrazis pornită, ridicându-mă brusc în fund. Nu-mi venea să cred în ce punct ciudat și sensibil am ajuns după o seară frumoasă petrecută împreună. Aveam impresia că după ce ajungeam să ne înțelegem, bum, ceva se întâmpla și toată fericirea noastră era aruncată brusc la coșul de gunoi. O luam iar de la capăt și iar încercam să ne construim relația după care se întâmpla din nou ceva, mă întrebam până când aveam să o mai duc așa pentru că eram deja obosită.

— Cine ți-a stârnit gândurile astea? am trecut direct la subiect fără să-l privesc în ochi. Mi-am trecut degetele peste față în disperare ca mai apoi să-l fixez cu privirea dur.

— Cine ar putea să-mi stârnească niște gânduri în legătură cu noi, Madena? îmi vorbise cu o notă de superioritate, iar eu simțisem cum o s-o iau razna în următoarele minute.

— Nu știu, habar nu am ce fostă relație te-a determinat pe tine să îți faci anumite idei despre chestia asta dintre noi.

— Te-am rugat să nu mai folosești termenul de chestie când vorbești despre sentimentele dintre noi, mă apostrofase el ușor deranjat, iar eu mi-am dat ochii peste cap fără să îmi mai pese de reacția lui.