Vei fi doar a mea

49. Aș câștiga împotriva ta doar din ambiție.

                         》Emma《

          Pregătesc ultimele lucruri pentru seara de studiu. Privesc în jurul meu și mă asigur că avem câte ceva de ronțăit, toate materialele de învățat și opțional muzică. Zâmbesc apoi mă întorc spre Oana care tocmai venea de la etaj. Mă privește curioasă, urmând să analizeze tot ce se află în cameră.

           — Nu e prea mult pentru o singură persoană?

           Pufnesc, aranjându-mi puloverul.

          — Va veni și Adrian, învățăm împreună, spun sub privirile atente ale Oanei.

         — Asta e cea mai mare prostie, nu veți putea învăța nimic! Nici nu trebuie să explic de ce, doar îl cunoști pe Adrian.

         — Nu exagera! Poate fi și serios, dacă vrea, rostesc, iar ea mă privește cu neîncredere.

          — N-am să mă contrazic cu tine pe tema asta, haide să mergem la bar, spune, iar eu aprob, apucându-mi haina.

           Privesc zăpada și nu-mi vine să cred cât de repede a trecut timpul, cât de schimbați suntem toți. Până acum mă rugam să treacă timpul mai repede, dar acum vreau să se oprească. Să petrec mai mult timp cu Oana, cu Laur și cel mai important, Adrian. În sfârșit totul este bine după atâta vreme, după atâtea încercări. În sfârșit pot avea încredere în el, în sfârșit cred în noi doi. Și știu că orice ar fi, Adrian nu m-ar minți niciodată. 

           Cobor din mașină, așteptând-o pe Oana. Intrăm împreună în bar, iar valul de căldura din încăpere ne surprinde plăcut. A plătit și Raul căldura. Îi fac semn Oanei că mă duc eu să comand, iar ea mă aprobă tăcută. Înaintez, căutându-l cu privirea pe adoratul barman. Realizez că probabil are treabă în spate așa că privesc în jur, analizând toți oamenii din jurul meu. Imaginea brunetei mi-a rămas în minte, iar deși nu este aici, încă îi văd corpul pe podea. Nu credeam niciodată că pot reacționa atât de violent, când m-am transformat în Adrian? Îl aud pe Raul că-și drege glasul și mă întorc spre el.

           — Fără bătăi azi, Tudor, spune, iar eu îmi mijesc ochii. Ce vrei să-ți dau?

          — Ca de obicei, rostesc, iar el dă din cap aprobator. Cât ai de gând să mă tachinezi cu ceea ce s-a întâmplat?

          — Toată viața, rostește, urmând să-și arate zâmbetul larg. Pufnesc amuzată, apoi o privesc pe Oana care se uită plictisită pe telefon.

          Mă miră ceea ce văd, dar aleg să trec cu vederea. Până la urmă toți ne plictisim de rețelele de socializare. Mă mir doar pentru că Oana adoră timpul petrecut pe telefon, s-o văd plictisită de el e un fel de minune Dumnezeiască. Apuc paharele, admirând cum Raul îmi face cu ochiul. Așa a făcut mereu, e modul lui unic de a-ți spune că a terminat comanda. Întotdeauna i-am spus că este cam ciudat și probabil într-o zi o să-l bată cineva mai paranoic, dar nu-i pasă. După spusele lui, este barul lui așa că are libertatea de a face orice. Și are dreptate. Îi răspund cu un zâmbet, urmând să mă îndrept spre masă. Mă așez, iar Oana aproape că se închină când mă vede. Asta chiar nu-i este caracteristic ei.

          — Iar te-a ținut Raul o veșnicie! reproșează blonda, amuzându-mă.

          — Ce e cu tine? Nu pari în apele tale.

          Nici nu termin bine propoziția că expresia ei se schimbă, devenind brusc agitată. Niciodată n-a știut să-și ascundă sentimentele sau să mintă. Îmi arcuiesc o sprânceană, fiind pregătită să-mi iau rolul de detectiv.